Scandal politic pe bugetul SRI din 2014: Banii pentru care nu sunt acte justificative de cheltuieli ar fi putut sa fi fost folositi pentru sustinerea lui Klaus Iohannis in alegerile prezidentiale

Cearta de o magnitudine neobisnuita dintre preşedintele României, Klaus Iohannis, si presedintele PSD, Liviu Dragnea, din cauza bugetului SRI, a atras atentia analistilor politici si jurnalistilor de investigatii (v. blog Sorina Matei), care, luand la cercetat istoricul recent al bugetelor acestui serviciu secret, au dezvaluit ca în contabilitatea acestuia exista nereguli financiare grave.

In Raportul public anual 2014 al Curtii de Conturi, care a cazut in mainile WikiLeaks-ului romanesc, cum mai poate fi numita presa independenta, se arată că această autoritate supremă de audit financiar a refuzat în decembrie 2015 să acorde certificatul de conformitate pe execuţia bugetară de 1,2 miliarde de lei din bani publici a Serviciului Român de Informaţii din anul 2014.

Exista indicii mult mai rezonabile sa se presupuna ca banii care nu se stie pe ce au fost cheltuiti sa fi luat o destinatie mai degraba politica decat una de siguranta nationala. Nu ar fi existat niciun motiv sa se ascunda sumele cheltuite din bugetul SRI pe destinatii legale, nici rezerve din partea comisiilor parlamentare. Lucrurile stau insa total diferit daca banii iau o cale politica.

Daca o asemenea deturnare din bugetul SRI a avut loc, un rol favorizant s-ar putea sa-l fi jucat si vidul de leadership civil de la varful serviciului, dintre plecarea fostului director si numirea celui actual. Insa cel mai puternic indiciu vine dinspre rasturnarea neasteptata, in doua saptamani, dintre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale, a scorului electoral in favoarea lui Iohannis.

Klaus Iohannis a fost un candidat destul de sters, creditat fara vreo dificultate sau vreun risc cu sansa a doua pana la turul doi, cand s-a produs o basculare rar intalnita, aproape incredibila. Faptul ca a obtinut o victorie fulger asupra perceptiilor si intentiilor de vot ne indrituiesc sa credem ca in joc au intrat, in extremis, capabilitati deosebite, care au absorbit resurse deosebite.

Cui au apartinut acele capabilitati de informare si mobilizare operative, cu supralicitarea retelelor de comunicare, de socializare si de la ambasade, cu formarea de cozi ce pareau interminabile la sectiile de votare din strainatate, care au bulversat scena alegerilor prezidentiale? Clarificarile din astfel de situatii vin de multe ori din indemnul “Luati urma banilor!”.

Raportul Curtii de Conturi a dat un fir, pe care trebuie mers pana la capat. Cu toata supararea presedintelui Iohannis, trebuie spus ca sumele bugetare nedecontate de obicei se taie din bugetul viitor. Nu este exclus ca scaderea bugetului SRI cu 9,4% sa fie tocmai suma nedecontata de Curtea de Conturi sau undeva pe aproape. Daca o asemenea ipoteza se confirma, n-ar fi de mirare ca bugetul SRI sa fi crescut, catusi de putin. Oricum, nu poate fi vorba de “revansisme politice”, cum acuza presedintele de dreapta, dar ar trebui sa reflectam foarte serios ce a vrut sa spuna cand, referindu-se la Guvernul de stanga, a afirmat ca acesta are doar “impresia” ca ar “conduce” acum lucrurile.

Un referendum autodedicat. Neputand folosi motiunea parlamentara de cenzura, Klaus Iohannis vrea sa licentieze, de facto, un neconstitutional “referendum de demitere a guvernului”

Se tot vorbeste despre gratieri ca ar fi cu “dedicatie”, dar presedintele Klaus Iohannis bate cutumele si politica, dedicandu-si un referendum. Din toata retorica despre asa-zisul caracter lamuritor sau decident al referendumul, initiat de Cotroceni, transpar fara dubii intentia si proiectia ca acesta sa aiba utilitatea unui eveniment electoral autodedicat.

Valoarea utilitarista personala reprezinta unica explicatie pentru un referendum care este costisitor financiar si inutil juridic. Nici pomeneala ca ar fi “amenintata continuitatea luptei anticoruptie”. Combativitatea neintrerupta a partidelor, incepand cu PSD, a tuturor parlamentelor si guvernelor de dupa 2001 impotriva coruptiei este impresionanta. Exista o Lista Publica a Anticoruptiei, care este la zi, pe ani si cu masuri concrete.

Ideea ca Guvernul ar urmari reversarea anticoruptiei este o diversiune, apartine unui partid de opozitie. Nu e prea clar cui face opozitie, coruptiei sau anticoruptiei. Dar mi se pare elocvent faptul ca din acest partid de opozitie fac parte politicieni si jurnalisti din afara, care in niciun caz nu presteaza pe gratis.

Este o pozitionare partinica sa sustii, tu, ditamai Comisie Europeana, in raportul MCV 2017, ca anticoruptia inregistreaza succese spectaculare in Romania, dand-o chiar ca exemplu regional, dar sa nu ridici supravegherea si sa-ti intemeiezi, sa-ti limitezi evaluarea la o anumita culoare a spectrului politic, la un anumit partid si la liderii sai, cand, dupa 10 ani de UE, se poate concluziona fara gres ca semintele coruptiei sunt ascunse in interstitiile sistemului, nu in individualitati si formatiuni politice.

Cand lauzi un sistem bolnav, ii acoperi si-i impartasesti excesele. Sfanta impartialitate nu exista. Doar demonica persecutie. Sistemul ti-l doresti reprodus cu fiecare ciclu electoral, eternizat daca se poate. De fapt, prin tot acest vuiet eroizant, cu lauri si smirna, din jurul capului sistemului, Iohannis isi pregateste (si i se pregateste) realegerea, cel de-al doilea mandat. Persecutarea judiciara a adversarilor ii curata calea. In orice program de decodare am pune recursul presedintelui la referendum, este limpede ca acesta, neputand folosi motiunea de cenzura, vrea sa licentieze “referendumul de demitere a guvernului”.

Romania: Stat paralel sau guvernare indirecta? Presedintia intarzie Guvernul in adoptarea bugetului. S-ar putea chiar sa-l blocheze in CSAT

Bugetul a fost blocat sa intre pe ordinea de zi a sedintei de Guvern de vineri, datorita absentei avizului CSAT, care se va reuni marti pentru a se pronunta. Acest lucru nu s-a intamplat cu bugetul de anul trecut, al Guvernului tehnocrat, dar cu noul Guvern politic, al PSD, a schimbat foaia, trecand de la procedura pe repede inainte la cea a batutei pe loc.

Este o noua intarziere, va fi poate si un nou blocaj al Guvernului Grindeanu, dupa alte cateva rasunatoare. Cel mai recent blocaj este al ordonantelor privind reforma justitiei, ca te intrebi daca nu cumva in Romania exista un stat paralel sau daca nu cumva se practica guvernarea indirecta, prin presiuni si blocaje care schimba deciziile Guvernului.

Practic, Iohannis se prevaleaza de orice atribut al functiei prezidentiale pentru a pune bete in roate Guvernului, pentru a-l substitui sau deturna din actiunile sale legale. Poate, poate va reusi sa-l naruie, sa creeze o criza guvernamentala? Ar putea fi acesta un mod de gandire al presedintelui? Pentru a clarifica, inapoi la Constitutie!, Guvernul este suveran si raspunzator in privinta bugetului, la el exista initiativa, competenta si autoritatea executive, coroborate, bineinteles, cu atributele Parlamentului de dezbatere si legiferare.

Ce nu stie presedintele Iohannis, semnele de nestiinta sunt vadite, este ca in intocmirea bugetului trebuie respectata legea proportiilor economice. Se pun in balanta nevoile cu resursele, urgentele de etapa cu nevoile curente si de perspectiva si multe altele. De aceea Guvernul discuta si rediscuta cu ministerele si ceilalti parteneri bugetari, mai micsoreaza la unul, mai mareste la altul, totul pentru a obtine o armonizare, un buget optim, ca dimensiune si structura. Cei care au nesocotit proportiile, o stim, au dat mana cu criza.

Ma intreb si intreb, retoric fireste, dar nu vad o alta cale de sensibilizare sau responsabilizare, oare intarzierea bugetului, poate chiar blocarea lui in CSAT, pentru bucatica sau sectiunea numita buget al institutiilor din domeniul securitatii nationale, va aduce mai multa armonizare bugetara sau mai multa securitate nationala? Nu avem comisii specializate parlamentare, nu avem discutii in plen, in care se pot face corectii, imbunatatiri? De ce s-a schimbat procedura de avizare CSAT, care i-a ajutat pe tehnocrati? Exista o rea credinta institutionala fata de guvernarea social-democrata? Stiu ca suna incredibil, dar intrebarea nu poate fi ocolita. Cand toti ne zbatem sa fie bine, unii se lupta sa fie rau? Si daca da, ce-i de facut?

Scrisoarea II, de Klaus Iohannis

Dupa Scrisoarea I, adresata Parlamentului, pentru declansarea procedurii de convocare a unui referendum pe tema legislatiei penale, si vrand probabil sa imite seria Scrisorilor poetului nepereche, presedintele Klaus Iohannis a scris, azi, Scrisoarea II, adresata premierului Grindeanu, in care critica dur Guvernul si ameninta cu veto in CSAT pentru scaderea bugetelor din domeniul securitatii nationale.

De fapt, scaderea nu a vizat Ministerul Apararii, despre care Iohannis a spus ca ar avea alocat 1,5% din PIB, dar al carui buget a crescut efectiv fata de 2016, la care daca se adauga creditele de angajament, alocarea totala s-ar ridica la 2% din PIB.

Desigur, exista angajamentul fata de NATO pentru a aloca 2% din PIB pentru Aparare, angajament si procent pe care Guvernul PSD le respecta, in formula cumulata totala, dar Iohannis se pare ca vrea 2% curat, necumulat cu creditele de angajament, care insa ar ridica suma totala la 2,5%, ceea ce, trebuie sa recunoastem, ar fi mult prea mult pentru posibilitatile actuale.

Si, apoi, de unde aceasta nejustificata politica de transee, de cetate asediata, unii, care au pretentia ca gandesc sau ar trebui sa gandeasca pentru noi, sugerandu-ne, pentru a ne pune pe picior de razboi, ca am face parte din “statele din prima linie”? Cine ne ataca si cu cine suntem in razboi, frate, ca nu pricep? Nu avem o Alianta, un Articol 5, care ne scuteste sa platim altora “taxe de protectie”?

Dar critica a fost facuta, nu conteaza ca e nefondata, sperandu-se, de catre autorul ei, ca perceptiv ar putea adauga ceva bile negre la imaginea “iresponsabililor” care ar comite “o grava eroare”, si ca, implicit, si-ar mai lustrui, cat de cat, efigia de presedinte, grav deteriorata. Singura institutie de forta pentru care s-a confirmat, ieri, de catre seful Comisiei de control SRI din Parlament, scaderea bugetului cu 9,4% fata de anul trecut, este SRI, si aici se pare ca bate supararea presedintelui. Totusi, Iohannis foloseste gresit sintagma “siguranta cetateanului” cand se refera la Armata, daca vom cauta in Constitutie, nu vom gasi niciun cuvant sau rand care sa stipuleze altceva decat Apararea Tarii, ca intreg, ca rotund, ca frontiere.

Maretia prin noi insine si cooperare: Aliantele intre egali sunt aliante pe orizontala

Termenii de alianta si aliati au fost intr-o anumita masura demonetizati dupa Razboiul Rece, prin abuzul de pozitie conducatoare, de frate mai mare (v. Big Brother, personaj din 1984, de G. Orwell). Victoria aliantei antinaziste a fost posibila datorita increderii dintre egali, in care niciun aliat nu s-a supraordonat celorlalti aliati, si faptului ca a fost o alianta deschisa, care nu a refuzat pe nimeni care a vrut sa i se alature.

Exact din aceste doua motive, alianta a peste 60 de state conduse de SUA in razboiul impotriva organizatiei teroriste Daech nu s-a bucurat de succes. O alianta in care una din parti isi aroga functia conducatoare distruge egalitatea si increderea in interiorul sau.

Particula “co”, din co-egal, co-leg, co-operare etc. descrie relatii pe orizontala, de egalitate, care este insa distrusa cand relatiile sunt proiectate pe verticala. Drumul pe care merge o alianta ierarhica, cu relatii pe verticala, duce inevitabil catre pozitia binecunoscuta de unipolarism, de dominatie unipolara.

In secolul nostru, cat si in cele viitoare, verticalizarea aliantelor ar fi anacronica. Unipolarismul, pe care in subtext il evoca premierul britanic, Theresa May, cand afirma “Vom conduce din nou!” este de esenta coloniala, ceea ce ofera toate motivele istorice pentru a fi respinsa. Aliantele vor fi pe orizontala sau nu vor fi deloc.

Pe de alta parte, o alianta inchisa este un nonsens pentru solutionarea problemelor globale, care este dificila sau chiar imposibila fara participarea tuturor statelor, indiferent de marimile sau regimurile lor. Solutiile globale solicita participari globale.

http://www.contributors.ro/editorial/mare%c8%9bia-americii-%e2%80%93-cel-pu%c8%9bin-pana-vinerea-trecuta-%e2%80%93-era-indiscutabila/

Raportul MCV 2017: Mănușile de box împotriva independentei justitiei si a dreptului national

Comisia Europeană a publicat, miercuri, la Bruxelles, cel mai recent raport elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) privind România, în care ne face bilanțul privind reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției.

Romania este laudata ca tendinta pozitiva, ca progrese si ireversibilitate, inregistrata in rapoartele MCV din 2014, 2015 și 2016, este confirmată si în raportul din 2017, in activitatea instituțiilor judiciare si prevenirea corupției.

Probabil ca presedintia republicii si parchetele anticoruptie vor pune de petrecere, au ce sa sarbatoreasca si de ce sa se felicite. De fiecare data, meciurile politico-juridice cu guvernele de stanga le-au castigat prin KO.

Un semn ar trebui totusi sa-i nelinisteasca: Comisia Europeană consideră că nu ar trebui să se stabilească o legătură între MCV și alte domenii ale dreptului UE. De ce?

Pentru cei care sunt lucizi si judeca ploconirile justitiei in fata Bruxellesului si a Ambasadelor si atarnarea ei de MCV, mecanism care este efectiv de dependenta si de influentare, lucrurile stau cu totul altfel. Dramatic de diferit.

Independenta justitiei ramane doar o poveste. Sau, mai bine spus, un deziderat. Rapoartele MCV sunt manusile de box ale Bruxellesului, cu care acesta lanseaza ploi de lovituri asupra independentei justitiei si dreptului national.

Procesele juridice la comanda politica, unele din trecut celebre, cu condamnari pentru afise electorale sau mobilizarea alegatorilor la vot, altele pe rol sau in intentii declarate, furia politica a denunturile penale inregistrand un salt dupa ultimele alegeri, arata faptic o rasturnare de simboluri si de limbaj in privinta justitiei si a luptei anticoruptie.

In aceasta lume confuzata de politica si geopolitica, in care DNA este angrenat ca un partid politic in lupta pentru putere, nu exista decat o cale de aflare a adevarului, citirea in cheie inversa, in special a antinomiilor juridice vinovat-nevinovat si corupt-necorupt, cand acestea sunt vehiculate de procurorii politici.

Sarcina strategica a justitiei, proiectul de tara in acest domeniu, putem sa-i spunem si asa, ar fi, in opinia mea, deconditionarea politica a justitiei, desprinderea ei de umilitorul MCV si de orice alte “pretioase indicatii si orientari” politice si geopolitice, obtinerea independentei reale a justitiei si reabilitarea primatului dreptului national. De asemenea, amendarea separatiei puterilor, care trebuie sa fie stricto sensu o chestiune functionala si operationala, cu unicitatea puterii, statuarea vointei poporului ca sursa primara si inviolabila a puterii si a legii.

Doi elefanti si o scrisoare

1. Unii sustin ca aia doi elefanti care au intrat in magazinul cu portelanuri al Justitiei s-ar numi Hans si Klaus. Altii, ca n-ar avea nicio legatura cu personaje din realitate. Mie inrudirea celor doua nume mi-a amintit de frumosul basm Hansel si Gretel, de Fratii Grimm. 2. Sper ca Scrisoarea privind convocarea referendumului, pe care Klaus Iohannis a trimis-o, ieri, Parlamentului, chiar de ziua Unirii, sa nu fie un cadou toxic, de Dezbinare, facut romanilor. N-o fi existat vreun astrolog sau vreo Calpurnie care sa-i spuna ca astrele sunt intr-o conjunctie nefavorabila pentru un asemenea demers?!…

Viclesugul disperarii: Prin referendum, Klaus Iohannis spera sa anuleze coabitarea si programul economic si social al Guvernului. Daca diversiunea folosirii romanilor impotriva romanilor va reusi, Romania va retrai drama lui Sisif

Anuntul presedintelui Klaus Iohannis despre organizarea unui referendum national privind legislatia penala a fost neasteptat si derutant, ca o lovitura preventiva in razboiul cu Guvernul PSD.

De ce ar recurge Iohannis la o consultare populara care nu are drept de legiferare si normativizare in problema gratierilor, subminand exercitiul noului Parlament si noului Guvern, cand inca nici nu s-au uscat stampilele de pe buletinele de vot de la alegerile parlamentare din decembrie?

Nu este acest demers prezidential o lipsa de respect fata de procesul electoral proaspat incheiat? O subminare a functiilor Guvernului, de initiativa legislativa si de emitere de ordonante si de ordonante de urgenta, in exercitarea actului legitim al guvernarii, izvorate din vointa alegatorilor, pentru ciclul electoral in curs, de 4 ani?

Nu este dreptul si obligatia Guvernului sa guverneze? L-a obstructionat cineva pe seful Guvernului democrat american, Barack Obama, pentru cel mai mare numar de gratieri pe care l-a facut pe final de mandat, sau pe seful Guvernului republican, Donald Trump, pentru anularea asigurarilor de sanatate Obamacare? Ori, cu atat mai putin, le-a batut obrazul vreun diplomat strain? Despre ce vorbim?

Recunosc, miscarea tactica foarte rapida a presedintelui Iohannis cu anuntul referendumului, la scurt timp dupa intoarcerea din SUA a presedintelui PSD, Liviu Dragnea, si a premierului, Sorin Grindeanu, prin care nu le-a mai lasat timp pentru finalizarea si adoptarea proiectelor privind amnistia, gratierea si modificarea codurilor penale, a fost un viclesug inteligent. Insa, ma indoiesc ca va si produce efectele speculate. Romanii intre timp s-au mai desteptat.

Surprins am fost, dar nu stiu daca pot fi puse intr-un raport ca de la cauza la efect, desi exista suficiente precedente, despre care se spun ca fac regula, de faptul ca fortarea de catre Iohannis a unui referendum pe justitie a venit ca o reactie dupa indicatia, dintr-un interviu, a ambasadorului american la Bucuresti, Hans Klemm, potrivit careia “nu ar fi oportuna nicio masura care slabeste statul de drept in Romania”.

La o analiza mai atenta, plecand de la intrebarea “Cu i-ar folosi?” – ca in anchetele judiciare – lui Iohannis? sau Romanilor?, ajungem cu usurinta la concluzia ca recursul la referendum este un viclesug, un lat, o capcana, pe care fireste ca cel care o intinde nu o face pentru a se prinde singur in ea.

Totul pleaca de la un calcul necinstit, care, mizand pe rationamentul ca nimeni nu va spune NU continuarii luptei anticoruptie si asigurarii integritatii functiei publice, spera ca vor smulge un “consimtamant” indirect, si acela viciat prin neinformare si manipulare, pentru a continua justitia politica, vanatoarea de vrajitoare impotriva liderilor stangii, implicit impotriva intereselor celor multi, pe care acestia ii reprezinta.

Exista o relatie, hai sa nu-i zic dialectica, pentru a nu-i face pe snobii anti-stanga, adica anti-majoritate, sa strambe din nas, ci cauzala directa, de reprezentare, mobilizare si participare politica intre lideri, partid si mase. Daca liderii sunt decapitati si partidul este demonizat, masa se va comporta ca o turma fara pastor, pe seama careia o minoritate va prospera, prin minciuna si inselaciune.

Coruptia este un fenomen real, care nu cunoaste frontiere, este una din racilele capitalismului, care si-a creat cai specific de patrundere si proliferare in interiorul societatilor. Mai mult, ca si in cazul hotilor care striga “hotii!”, corupatorii si coruptii, mai ales primii, striga “coruptii!”.

Cea mai lovita de coruptie este marea majoritate a populatiei. PSD este cel mai interesat de eradicarea flagelului coruptiei, dovada ca Guvernul Grindeanu a sporit bugetul DNA. De aceea intrebarea pe care Iohannis intentioneaza sa o adreseze la referendum, daca populatia este de acord cu “continuarea luptei anticoruptie” este extrem de tendentioasa si de manipulatoare.

Izolat si nepopular, Klaus Iohannis adopta diversiunea referendumului pentru a se salva, incercand sa se foloseasca de romani impotriva romanilor.

Scopul real al referendumului este respingerea coabitarii si a programului economic si social al PSD. Daca va fi atins, Romania se va intoarce de unde a plecat, precum Sisif.

De la alegeri la politica externa: Mitologizarea “imixtiunii” si riscurile ei

Pretinsa “prietenie” Trump-Putin si pretinsa “imixtiune” ruseasca in alegerea candidatului republican pentru Casa Alba sunt simple mitologii politice. Daca ar fi fost reale, ridicarea sanctiunilor antirusesti impuse de Obama ar fi fost printre primele lucruri pe care Trump le-ar fi facut. Dar, incepand de vineri, 20 ianuarie, mitologia a inceput sa se destrame, Trump avand alte prioritati, dupa cum bine aflam si vedem.

Mai mult, nici macar o intalnire Trump-Putin nu se intrevede in viitorul apropiat. S-a evocat ceva pe tema, privind un posibil Reykjavik II, dupa modelul Reagan-Gorbaciov, dar probabil ca americanii si-au dat seama de dificultatea repetarii, fiind greu de spus care dintre cele doua roluri, de neoliberal sau reformator, i s-ar potrivi lui Trump cel mai bine.

Nu trebuie sa avem asteptari pripite, schimbarile se vor produce in timp la Casa Alba, mai ales in relatiile externe, motiv pentru care nu cred ca vom gresi prea tare daca vom spune ca pentru o perioada, oricat de minima, America lui Trump va continua sa fie America lui Obama.

Daca facatura imixtiunii electorale, care a atras isteria ultimelor sanctiuni antirusesti impuse de Obama, a fost gandita ca in anecdota evreiasca a bagarii pe rand a animalelor in casa si apoi a scoaterii lor, unul cate unul, care schimba perceptia asupra spatiului, nu realitatea, respectiv ca Obama a introdus sanctiunile ca Trump sa le scoata, pentru a obtine avantaje politice unilaterale din partea rusilor, aceasta ar fi o abordare puerila, necreditabila, care nesocoteste intelighentia.

Lectia care probabil va ramane in urma demitologizarii “imixtiunii” rusesti antiamericane va fi imensul cost de credibilitate al minciunii de stat, cand aceasta este invocata ca “ratiune” de stat, cum faceau comunistii. Cu o minciuna de stat poti castiga alegerile prezidentiale/parlamentare sau poti motiva pierderea lor. Dar a continua sa construiesti pe o afirmatie electorala fortata si fara probe o politica externa presupune din start un risc de credibilitate, pe cat de real pe atat de inutil.

http://www.contributors.ro/editorial/trump-si-spionii/

Eliminarea politica a adversarilor redutabili: Președintele Federației americane de patinaj cere excluderea Rusiei de la JO 2018

Fostul presedinte american Barack Obama a lasat in urma sa nu numai mostenirea militara a trei razboaie (Afganistan, Irak, Siria), mostenirea bugetara a unei datorii mai mari cu aproape 9.335 de miliarde de dolari si mostenirea sociala a unui popor dezbinat si saracit, ci si mostenirea geopolitica a antirusismului, care vrea sa se extinda si in sport.

Președintele Federației americane de patinaj artistic, Sam Auxier, s-a pronunțat în favoarea excluderii Rusiei de la Jocurile Olimpice de iarnă din anul 2018, în urma raportului McLaren privind dopajul organizat din această țară. Potrivit acestuia, Rusia ar trebui pedepsita cu excluderea de la viitoarea ediție a Olimpiadei de iarnă:

http://www.agerpres.ro/sport/2017/01/21/olimpice-presedintele-federatiei-americane-de-patinaj-cere-excluderea-rusiei-de-la-jo-2018-11-23-47

Dispunerea unei pedeapse colective si pentru viitor, luand ca baza presupuse fapte de dopaj din trecut, ale unor cazuri individuale de sportivi rusi, fata de care exista suspiciuni de dopaj, ar fi, fara indoiala, o mare eroare, cu substrat politic, dar si o mare nedreptate pentru intregi ramuri sportive si loturi de sportivi care nu au intrat sub incidenta unor astfel de acuzatii.

Daca oficialul american a primit sarcina politica sa obtina excluderea Rusiei de la viitoarele JO, este limpede ca acesta va cauta sa o indeplineasca fara sa-l intereseze ca vor fi pedepsiti sportivi nevinovati sau interzise sporturi neimplicate,

In plus, eliminarea pe criterii politice a rusilor ar fi extrem de profitabila pentru cei care se tem de redutabilele scoli sportive ruse, iar patinajul artistic este una dintre acestea. Curat sportiv!, ar exclama un clasic al dramaturgiei.