Patriotismul ca memorie a faptei (Updated cu un alt gest de neuitare)

Faptul ca Adrian Nastase este fiul unui colonel de armata, care a facut razboiul, este destul de nelinistitor pentru adversari, care stiu ca patriotismul ascendentilor se transmite descendentilor, ca orice forta testamentara, care devine pentru urmasi  sursa de drept, de motivatie, de actiune si, nu in ultimul rand, de prestigiu. Pentru romani, patriotismul militar al lui Marin Nastase, tatal, este o garantie pentru patriotismul politic si economic al lui Adrian Nastase, fiul. De orice il pot lipsi adversarii pe un om politic si de stat, inclusiv de libertate, dar nu si de memoria si testamentul parintilor sai.

http://nastase.wordpress.com/2013/03/30/tatal-meu-marin-nastase/

UPDATE. Neindoielnic, pentru lumea de azi, cuprinsa de multiple si profunde crize, noul Papa, Francisc, reprezinta o revelatie divina calauzitoare. Cine i-a ascultat mesajul pascal Urbi et Orbi a inteles pe deplin misiunea spirituala atotcuprinzatoare a Sfantului Parinte. Faptul ca suveranul pontif l-a declarat martir pentru credinta pe Monseniorul Vladimir Ghika este un act recuperatoriu deosebit pentru Biserica, dar si o recunoastere onoranta pentru romani si pentru Romania. Cred ca pe acelasi palier, al recuperarii memoriei, atat de grav afectate de amneziatori (nu numai anticristi, dar si antiumani), ar trebui sa se inscrie toate politicile culturale romanesti, indiferent de guverne, aidoma acestei admirabile probe, de pe acest blog:

http://nastase.wordpress.com/2013/04/01/despre-vladimir-ghika/.

Remarc incadratura cartii pe care Adrian Nastase o ofera cu generozitate pentru o posibila casa memoriala “Vladimir Ghika”, unghiul drept dupa care zidarii isi randuiau pietrele constructiilor lor, devenit simbol al corectitudinii si dreptatii. Multumesc, domnule ex-premier, pentru aceasta lectie de istorie, prin care ne amintiti, noua si politicienilor, sa nu mai devenim niciodata ex-romani.

Conventia Nationala a PDL, adioul lui Basescu si a doua criza constitutionala

In principiu, pe cetateni nu-i preocupa criza interna din vreun partid decat in masura in care se simt atinsi de posibile efecte revarsate. Cred ca acest lucru ar fi fost la fel de adevarat si in cazul noii crize a PDL, de la Conventia Nationala de alegere a presedintelui formatiunii, daca in aceasta nu ar fi fost implicat public, prin participare si proiecte de partid, chiar seful statului, a carui partinitate explicita, contrara prevederilor Constitutiei, a atins proportiile unei mase critice, declansatoare a unei a doua crize constitutionale.

Probabil ca peste un partizanat discret sau implicit am fi trecut cu usurinta cu vederea, asa cum am facut-o de multe ori cu Basescu, dar despre unul deschis si agresiv, care nu mai tine de spiritualitate si inteligenta, ci de cinism si abuz de putere, orice student in constitutionalism ne-ar vorbi despre importanta vitala si universala a respectarii regulilor.

Prin urmare, nu in primul rand despre bucataria de partid ar fi cel mai potrivit sa ne dam cu parerea, desi pentru cine accepta ca poate invata de la oricine, inclusiv de la adversari, ar fi de retinut cateva idei si de acolo, cum ar fi cea a lui Vasile Blaga ca partidul trebuie sa conduca guvernul, nu invers (voi reveni), cele ale Elenei Udrea potrivit carora credibilitatea nu se masoara in sondaje, ci in voturi si ca trebuie invatata si lectia tradarii, cea a lui Theodor Stolojan privind necesitatea de a decela intre maiestria mediatica, de a folosi cuvintele si capacitatea de a face ca lucrurile sa se intample sau cea a lui Gheorghe Flutur conform careia pentru a deveni puternic un partid trebuie sa fie capabil sa genereze solutii.

Prioritar mi se pare a fi sa ne focalizam pe consecintele pe care le proiecteaza in afara lor cele doua tipuri de criza, de partid si de pozitie prezidentiala, al caror efect cumulat se transmuteaza intr-o criza de impact constitutional. Comparativ cu criza din vara trecuta, despre cea declansata pe 23 martie se poate spune, pe scurt: aceeasi criza, alti crizanti. Altfel spus, esenta crizei este aceeasi, atac la statul de drept, dupa cum si cei afectati, crizatii, sunt aceiasi, ca de fiecare data, numai cei care au provocat-o sunt altii.

Va avea UE, fata de Traian Basescu, acelasi tip de reactie, producatoare de „cicatrici”, cum ar spune Victor Ponta? Tare mi-e teama ca si la varful institutiilor comunitare se sufera de acelasi „sindrom al partinitatii”, ca in toata familia PPE.

La acest capitol, al factorilor de contagiune, ar fi de remarcat cinismul „inspirat” al lui Basescu de a-si impune agenda, sub forma unei „liste” in 8 puncte, in fapt tot atatea ultimatumuri, pe care a trimis-o Parlamentului si Guvernului, ceea ce nu se deosebeste de o tentativa de scurtcircuitare a agendelor celor doua institutii. Mai mult, cinismul planificat atinge culmea, omul nostru stie ca a intrat in linia dreapta a naufragiului, motiv pentru care si-a lansat Fundatia „Miscarea Populara”, ca o ambarcatiune de salvare, care sa-l culeaga dupa avarierea pozitiei de la Cotroceni.

Privind solutia de stingere a crizei, sincer sa fiu, nu reusesc sa o intrevad in campul conditionalitatilor euro-americane. O noua suspendare a presedintelui, asa cum ar fi constitutional, iese din calcul, pentru consecintele binecunoscute, din 2012. Poate parea a euroscepticism, dar dupa parerea mea nu ne ramane decat sa ne rumegam neputinta si, eventual, sa ne-o strigam pe la noile rascruci de drumuri. Pana cand?  Probabil pana cand un nou soare va aparea si ne va lumina calea sau pana cand mintile luminate ale acestui neam vor risipi paienjenisul tenebros prin care este papusata Romania.

Pana atunci, va trebui sa luam foarte bine seama la mesajele pe care Basescu le trimite catre USL si catre contextul geopolitic. Semnalul de prudenta al lui Adrian Nastase s-ar putea dovedi intemeiat, conclavul de triumvirare a PDL (Blaga, Udrea si Macovei) si de dezmostenire a Tatalui (suna ciudat, dar Conventia „fiilor” ne-a aratat ca si „tatii” pot fi dezmosteniti!) ar putea fi o capcana pentru USL. Nu ar fi pentru prima data cand cetateanul Basescu ar confirma ca este un spirit conspirationist, marturie sta intregul sau trecut, si mai nou si mai vechi, desi s-ar putea sa ajunga sa constate, intr-un final, ca si „Cetateanul Kane” despre bani, ca nici puterea nu aduce fericire. Deja „adio”-ul lui Basescu seamana cu „rosebud”-ul (boboc de trandafir) al celebrului personaj din filmul lui Orson Welles, ambele cuvinte anuntand, pentru fiecare in parte, un anumit sfarsit.

Scena adioului basescianist ar putea fi foarte bine destinata consumului toxic de catre USL, care sa duca la o reconfigurare ideologica de aliante, in detrimentul celor bazate pe interesul national. Intotdeauna, cand a ajuns la un conflict intre interesul national si interesul de partid, primul a fost sacrificat fara scrupule de catre PDL. Originea acestei tare comportamentale ar trebui cautata in ADN-ul politic al dreptei populare europene (PPE), care de fiecare data cand s-a confruntat cu o contradictie intre valori si interese a rezolvat-o prin abandonarea valorilor, ceea ce ii explica si criza actuala (cand interese conjuncturale i-au cerut sa-si incalce valorile fondatoare, cum ar fi cea a inviolabilitatii proprietatii private, a facut-o fara remuscari).

Trebuie spus ca PNL, care face si obiectul celor mai mari masinatiuni pentru a-si incalca valorile, merita pe deplin recunostinta romanilor, pentru ca in perioada de criza (si mai ales intr-o asemenea perioada) a probat ca este si ramane un partid national, ca-si justifica integral atributul de „National” din denumirea partidului. In pofida unor detractori, care sustin contrariul, marea realizare a PNL este ca a stiut sa-si pastreze, in acelasi timp, identitatea ideologica si doctrinara, iar acest lucru se vede si din faptul ca odata ajuns la putere nu ministrii conduc partidul, ci partidul isi conduce ministrii, in limitele, evident, impuse de obiectivele unui program de guvernare comun cu PSD.

Pentru a reveni, cum am promis, asupra unei idei de mai sus, nu la PNL sunt problemele etapei, ci la PSD, si am sa ma explic imediat si, neindoielnic, imi veti da dreptate. PSD-ul, prin premierul pe care l-a asezat in fruntea Guvernului, isi pune cea mai puternica amprenta asupra guvernarii USL. Ceea ce observam insa cu stupoare este ca multe dintre masurile intreprinse sau anuntate de catre Guvernul Ponta II ies din promisiunile electorale cu care PSD si-a castigat voturile. De ce? Pentru ca seful guvernului este in acelasi timp si seful partidului, iar pe cale de consecinta guvernul conduce partidul, in loc sa fie invers, partidul sa conduca guvernul (greseala pe care Blaga a criticat-o la PDL, dar pe care o „aplauda” la PSD!).

Ar fi de asteptat ca respectiva eroare, de cumul si de sens, sa fie remediata la Congresul PSD, prin alegerea unui nou presedinte al partidului, cu atat mai mult cu cat, inca in inchisoare fiind, Adrian Nastase a identificat-o fara cusur, sustinand necesitatea separarii activitatii de guvernare de cea de partid.

Tot acest spectacol asurzitor si orbitor, care vine dinspre Cotroceni si Modrogran, mai are insa si un alt scop, care s-ar putea sa fie chiar cel principal, de ocupare a scenei si de abatere a atentiei de la schimbarile geopolitice in nuce, ca intr-o batalie in care incerci sa-ti atragi adversarul intr-o directie falsa. Visegradul reinvie, lumile ortodoxa si catolica isi strang randurile, zonele pontica si mediterana isi prefigureaza noi legaturi politice si militare, pentru a evoca doar o parte de interes din tabloul general.  Castelul din carti de joc al lui Basescu a inceput insa sa se naruie, nu va putea sa tina Romania izolata de valul noilor vremuri, tot asa cum Ceausescu nu a reusit sa se sustraga valului revolutiilor est-europene.

http://nastase.wordpress.com/2013/03/25/evaluare-subiectiva-a-conventiei-nationale-a-pdl-23-martie-esecul-basescianismului-dinastic/

http://nastase.wordpress.com/2013/03/26/scandalul-din-pdl-si-consecinte-cateva-concluzii-pe-scurt/

Din afara tablei de sah: Lupta lui Adrian Nastase

Motto: Va asigur ca nu voi renunta  sa lupt pentru valorile in care cred.

Este dificil si riscant sa te pronunti despre viitorul politic al lui Adrian Nastase de dupa eliberarea conditionata din inchisoare. Dintre toate ideile care ar putea descrie noua situatie a liderului social-democrat, cele de pozitionare laterala si de determinare neinfranta mi se par a fi cele mai nimerite, cel putin pe termen scurt.

De un singur lucru nu se indoieste nimeni, de faptul ca Adrian Nastase nu va accepta sa fie asezat intr-un muzeu al figurilor de ceara. Aceasta certitudine vine din angajamentul emblematic din prima declaratie publica post-Jilava (surprins in motto), dar si din profunzimile revelate ale unui lider natural, care si-a probat curajul de a fi loial unui crez, indiferent de costuri.

In ce masura libertatea omului politic Adrian Nastase nu va fi una iluzorie, in conditiile in care pedeapsa complementara, care-i interzice dreptul de a fi ales sau de a ocupa orice functie publica, pare sa fi fost special gandita ca o a doua lovitura „preventiva”, dupa cea a detentiei „preventive” din anul electoral 2012, care sa-l tina in afara jocului politic si in 2014, cand vor fi alegerile prezidentiale, si in 2016, cand vor avea loc urmatoarele alegeri parlamentare?

Pentru a cantari sansele luptei lui Adrian Nastase ar trebui, in primul rand, sa remarcam diferentele dintre cele doua cai de a influenta si schimba realitatea, dintre calea formala, prin care prefigurarile de jure sunt sustinute pentru a se materializa intr-o stare de facto si calea informala, deficitara sub aspectul resurselor institutionale, prin care se actioneaza ca o stare de fapt sa devina si una de drept.

In al doilea rand, sa distingem starea contradictorie a mediului intern si extern in care se interactioneaza. Efectul impredictibil al actului „preventiv”, care a facut ca Adrian Nastase sa castige un imens capital de simpatie populara reprezinta una din caracteristici, care s-ar putea dovedi o contrabalansare hotaratoare la excluziunea politica, inclusiv la cea din aranjamentele de putere din PSD si USL, in care nu are niciun rol, dar in care aceeasi resursa de credibilitate si legitimitate a crescut exponential (ma astept ca acest fenomen sa capete cea mai mare vizibilitate la Congresul PSD, de luna viitoare, unde foarte probabil unele decizii vor fi neasteptate).

Una dintre cele mai spectaculoase reactii de turnesol, produse astazi la alegerile interne din PDL, releva ca pentru Adrian Nastase, in mod paradoxal, Traian Basescu nu mai reprezinta, ca pozitie, un obstacol politic. Esecul pupilei Elena Udrea in alegerile pentru sefia PDL este inainte de toate un esec rasunator al mentorului ei, presedintele Basescu, care a ajuns sa se vada respins pana si de creatia sa partinica, in care nu-si va mai putea face cuib, spre a se reinventa politic. O pozitie devenita imponderabila nu mai are cum sa fie un obstacol, nu insa si pactul de coabitare, de care presedintele a recunoscut, in discursul de la Conventie, ca si-a agatat obiectivele politice, fapt care a transformat pactul in cauza in ultimul cui in care se mai sprijina scaunul de la Cotroceni.

In plan extern, detinutul politic Adrian Nastase nu s-a bucurat de reactii de solidaritate din partea stangii occidentale, iar dinspre SUA, sustinatorul lui Basescu si „investitorul” strategic in DNA, semnalele au fost adversative si de antepronuntare. Prin contrast, pentru a ne da seama de groapa de potential in care a cazut sau a fost impins Adrian Nastase, „colega” de pe cealalta parte de esichier est-european, ex-premierul ucrainean Iulia Timosenko, condamnata la sapte ani inchisoare pentru fraude grave, a beneficiat de sustineri din partea dreptei europene, dominanta politica a momentului, cat si ale unor zone politice americane, iar recent a obtinut sprijinul opozitiei pentru alegerile prezidentiale din 2015.

Un indiciu de perspectiva, care atarna greu in orice activ politic, este ceea ce s-ar putea numi „Alternativa Nastase”. In conditiile in care retractilitatea americana si criza eurozonei fac din „Drumul spre Vest” o optiune consumata, in care s-a prabusit insasi temelia modelului civilizational occidental – inviolabilitatea proprietatii private (cazul Ciprului, de furt „oficial” din depozitele bancare ale cetatenilor, este cel mai recent, dar nu si singurul, de ne-garantare a proprietatii private), Adrian Nastase atrage atentia printr-un nou model de dezvoltare si geopolitic, cu acoperire in noile realitati ale secolului XXI.

Manevrele dreptei: Marele pas dintr-un mandat scurt

Parafrazarea, mutatis mutandis, a titlului unei celebre carti ar putea parea excesiva pentru evenimentele care au inceput sa se deruleze, de putina vreme, pe partea de joc a dreptei politice romanesti. Si totusi, daca vom avea in vedere ca orice puternic stejar de astazi s-a nascut din ghinda de ieri cazuta la pamant, dupa cum ne sensibilizeaza David Icke, intr-o carte care mi se pare a fi o incercare de rasializare a originilor omenesti, asupra careia insa ma voi opri cu alt prilej, vom concede ca atat marile adevaruri cat si marile minciuni au pornit de la o simpla samanta aruncata pe solul mintilor umane.

Ceea ce voi spune nu este nici un laudatium si nici un rechizitoriu, ci doar o incercare de a surprinde niste mutatii si tendinte din lumea restransa dar dominatoare a dreptei (observati asimetriile pe care le genereaza cei doi termeni),  care s-ar putea dovedi benefice pentru clasa noastra politica, mult prea incercata in ultimii opt ani, asupra careia in luptele de putere s-au experimentat absolut toate mijloacele tribale, de jungla, dupa un manual de canibalism exoteric cu autori ezoterici (nu este un joc de cuvinte). In timp ce acestia din urma in afara acopera totul cu puhoaie retorice despre pluralism si democratie, in interior sunt sedimentati monolitic, dupa toate regulile partidului unic.

Cum de este posibil, ma veti chestiona sau va veti intreba, ca dreapta pradatoare, care pare a fi inspirata de cruzimea genetica a fiarelor salbatice, despre care ne vorbesc unele emisiuni de pe National Geographic si de care este legata capitalismul total, sa exercite o dominatie globala, desi diferentele dintre oameni nu sunt in niciun caz precum cele dintre un leu si o gazela, care sa le justifice pozitionari antipodice, ca cele din lantul trofic al junglei? Care este explicatia pentru care proslavim sangerosul leu, desi nu ne aduce niciun avantaj domestic, ci dimpotriva, dar ignoram harnica albina, de pe urma careia avem atatea binefaceri?

Raspunsurile mele ar fi interactiunea, la prima intrebare, si frica, la cea de-a doua. Daca ultimul spune totul, nemaifiind nevoie sa adaug altceva, poate doar, pentru ca tot traim inceputurile pontificatului franciscan si apropierea  vremii pascale, ca iubirea va fi cea care ne va salva in fata fricii, la primul raspuns sunt necesare cateva nuantari. Cand vorbesc despre interactiune, am in vedere ca insiderii, pentru a folosi o denumire alternativa la cea de „iluminati”, isi trag puterea din doua surse, din interactiunile cu outsiderii, pe care le aseaza sub semnul printului minciunii, dupa o expresie dintr-un excelent comentariu al profesorului Andrei Marga, din platoul unei televiziuni, in ziua alegerii noului papa, si din manipularea interactiunilor dintre terti (asezarea unor actiuni ostile sub steag fals este una dintre cele mai vicioase si viciante metode de manipulare a acestui tip de interactiune).

Am facut acest excurs pregatitor pentru a intelege ca limbajul si miscarile corpului dreptei de opozitie, si am in vedere cu precadere PDL, FC si PNTCD, dar si al celei de la putere, PNL, nu sunt deloc de trecut cu vederea, oricat de neinsemnate ar parea, pentru ca ascund acel potential germinativ al semintei de care vorbeam la inceput. Unele manevre din politica, aparent neinspirate, de rutina sau cu final previzibil s-au dovedit a ascunde calcule extrem de inteligente si cu efecte dintre cele mai perverse, ceea ce ar trebui sa ne determine sa nu uitam niciodata ca adversarul nu trebuie urat, ci nu trebuie subestimat (teza).

Pedelistofagia de care da dovada in ultimul timp PNL, prin inghitirea filiala dupa filiala a PDL, este o astfel de ghinda, care pentru inceput nu poate evita impactul cromatic, de dezingalbenire, dar care pe parcurs poate bate, de la discret pana la intens, spre portocaliu in politicile de guvernare liberale, ceea ce va reprezenta o amenintare pentru stabilitatea USL. Anticipez ca vor fi din ce in ce mai multe teme de guvernare de care social-democratii vor trage intr-o parte, iar liberalii, in cealalta, amplificand riscul de rupere al aliantei.

Reanimarea de catre noi protagonisti, FC si PNTCD, a fostei Aliante Dreptate si Adevar va insemna o recuperare de mesaj social, cu care PNL si PD au cucerit, in 2004, o parte a electoratului de stanga, votant traditional al PSD (nu-i mai putin adevarat ca si social-democratii si-au decorat mesajul electoral din 2012 cu elemente de mesaj national, abstrase de pe partea dreapta, care, prin partidele istorice, i-a conferit consacrarea cunoscuta). Aceste flexibilizari de mesaj, pe care le-as califica drept normale, sunt rodul deosebirilor de responsabilitati dintre opozitie si putere, orice guvern trebuie sa fie un guvern al tuturor romanilor (teza), care sa inglobeze in programul de guvernare obiective si actiuni provenind de pe ambele laturi ale esichierului, neindoielnic in proportii variabile, dictate de culorile politice sau de sarcinile etapei (acest ultim lucru explica destul de plauzibil de ce unele guverne de stanga au facut politici de dreapta sau invers).

Evolutiile s-ar putea insa complica, daca tinem cont de evocarea de catre presedintele PDL,Vasile Blaga, a revenirii la insemnul trandafirului si de declaratia ca pentru el nu este o rusine faptul ca a fost membru FSN, dar si de sondarile PNL a posibilitatii de a adera la PPE, ceea ce s-ar putea traduce si ca o ipotetica schimbare de locuri intre PDL si PNL, in care primul sa treaca mai la stanga si al doilea mai la dreapta fata de pozitiile pe care le ocupa in prezent. Desi este periculos pentru adversari, prin ceea ce reprezinta pentru subiect cameleonismul politic nu este condamnabil, pentru ca presupune un mijloc de adaptare inteligenta,  care uneori poate insemna supravietuirea (teza).

Insa cel mai important semnal pentru viitorul reconcilierii dreptei romanesti a fost dat de Traian Basescu, cand a afirmat despre Crin Antonescu ca are sanse la Presedintie, ceea ce, implicit, denota ca apreciaza ca nerealiste sansele altor candidaturi din acelasi spectru, ale caror nume au fost vanturate de Elena Udrea in ultimele zile, dar si ca este nevoit sa aprinda pipa pacii  cu cel sub al carui prezidentiat dreapta, in ansamblul ei, ar putea ocupa un loc mai bun sub soare, comparativ cu o alternativa de stanga, mai ales ca revenirea in politica a celui care i-a suflat mereu in ceafa ar putea sa strice orice calcule (concluzie). Cum a ajuns sa aiba batul scurt, este de asteptat ca Basescu sa faca al doilea pas la Conventia PDL din 23 martie, la care nu ma indoiesc ca va participa, pentru a sustine solutia blonda in alegerile interne si a-si consfinti, de facto, revenirea in politica si in partidul caruia i-a datorat ascensiunea politica si pozitia de sef de stat. 

O falsa corelatie si consecintele sale

Traian Basescu ne-a repetat pentru a nu stiu cata oara, cel mai recent in discursul de politica externa, de marti, din Parlament, ca Romania are un singur drum – spre Vest. Toate bune si frumoase, romanii au fost si raman niste „europeti”, in raport cu valorile centripete ale UE, fapt reafirmat si de premierul Victor Ponta, la Bruxelles, dupa summitul, de ieri, al Partidului Socialistilor Europeni. „Eurofugii”, o noua categorie de atitudini politice, alaturi de cea a euroscepticilor (si uneori in prelungirea acestora), nu sunt din randurile romanilor, ci, din cate observam tot mai frecvent in ultimul timp, din cele ale unor membri occidentali care-i fugaresc pe romani din UE (discursul deputatului britanic Nigel Farage, din Parlamentul European, de o xenofobie iesita din comun, la adresa romanilor si bulgarilor, este extrem de revoltator).

Tare mi-e teama insa ca, desi trecem cu relativa usurinta peste cele doua forte, a europetului Basescu si a eurofugilor vestici, compunerea acestora duce la un fenomen de stare foarte negativ pentru Romania, la o inghetare de status-quo geopolitic si geo-economic, care inseamna o batere a pasului pe loc, ca in celebrul dans popular. Cel putin acest lucru rezulta, la nivel de perceptie si de analiza, din insumarea apropierilor si respingerilor, spre si dinspre Vest, ceea ce te face sa te intrebi daca nu cumva la mijloc este vorba despre o strategie concertata, care sa mentina Romania in afara spatiilor supranationale ale UE, dar in interiorul sferei de influenta a acesteia, pentru resursele energetice si de materii prime, ceea ce, trebuie sa recunoastem, nu o diferentiaza de un statut clasic de colonie.

Dupa parerea mea, Spatiul Schengen si Zona Euro reprezinta samburii Statelor Unite ale Europei. Este de inteles ca nu exista integrare fara spatii si structuri supranationale, dar accederea in acestea este data de performanta economica, in absenta careia vedem ce se intampla cu Grecia, care a devenit si ea o tinta a eurofugilor occidentali. In aceste conditii, legarea intrarii in Schengen de MCV este o corelatie gresita, MCV-ul in sine nu ne aduce standard economic, nu ne adauga nimic din acea valoare de crestere care sa ne faca co-egalii membrilor acestui club, cel mai probabil rolul sau este de instrument de control politic si de mentinere ideologica intr-un anumit tipar institutional si de putere.

Privind la tarile UE care se bucura de libertatea de miscare, prin desfiintarea granitelor interne, se constata ca cel care a facut posibila angrenarea intr-o astfel de facilitate este factorul economic, un anumit grad comparabil de solvabilitate, pentru ca a te plimba cu buzunarele goale printre vitrine nu este un fapt incurajator pentru nimeni, prin urmare apare ca fireasca corelarea intrarii in Spatiul Schengen de intrarea in Zona Euro. Stiu ca acceptarea acestei recorelari va mari orizontul de asteptare, dar partea buna este ca ne vom elibera de o falsa abordare si vom putea sa ne concentram energia pe raspunsuri de fond la probleme reale, ceea ce ne va permite sa iesim din logica „batutei pe loc”.

Daca sau cand vom intra in Zona Euro cred ca este o alta problema, de fapt cea fundamentala, in a carei solutionare sau nu vom afla si adevaratul raspuns despre viitorul „Drumului spre Vest”. Va fi nevoie insa de un alt mod de punere a problemei, care va depinde de capacitatea liderilor politici, pentru ca actualul statut UE al Romaniei este unul vicios si umilitor, care nu face decat sa o tina departe de Zona Euro si de Spatiul Schengen.

Ce ne va anunta “fumul portocaliu” de la alegerea presedintelui PDL?

Readucerea in discutie, de catre Victor Ponta, pe timpul vizitei de la Budapesta, a devansarii alegerilor prezidentiale si a legarii acesteia de un acord cu presedintele Basescu, suscita mai multe directii de analiza si ipoteze.

Prima, ca pactul de coabitare se poate transforma intr-unul de colaboratiune, avand in vedere ca fosta agenda a guvernului Boc a devenit pe nesimtite una a guvernului Ponta, ca a iesit la iveala ca intre cele doua palate au avut si au loc contacte si intelegeri secrete, ca un anume vant de nemultumire care a inceput sa bata in PSD fata de rasucirea premierului a inceput sa aduca pe aripile sale soapte de tradare si, nu in ultimul rand, locul de unde a fost facuta declaratia.

In al doilea rand, ca Traian Basescu intelege perfect ca pozitia de la Cotroceni nu-i mai serveste cu nimic nici lui si nici partidului sau (cu atat mai putin Romaniei, dar acesta ar fi ultimul argument pe care l-ar lua in calcul). Singurul lucru care i-ar putea opri prabusirea (cu care ar intra in manualele de istorie, de care va incerca sa fuga ca dracul de tamaie!) si l-ar putea scoate din punctual mort ar putea fi o demisie puternic ideologizata, in genul motivatiei fostului presedinte Emil Constantinescu (“Am fost invins de sistem!”), care sa-i permita revenirea in forta in fruntea armatei PDL, cu ajutorul careia sa forteze preluarea initiativei in batalia prezidentialelor.

Nu exclud ca demisia papei sa-i fi deschis ochii si ca ideea unei revolutii basescianiste fara Basescu sa-i fi aprins imaginatia politica (au fost atatea exemple, si revolutia marxista s-a produs fara Marx) dar nu trebuie ignorat nici cutremurul pe care un asemenea act unilateral, bine imbibat politic si ideologic, il va avea asupra adversarilor sai, in special asupra lui Crin Antonescu, caruia ii va lua destul de mult din „aerul” prezidentiabil, dar si asupra PSD, care nu are desemnat un candidat propriu pentru prezidentiale.

In al treilea rand, situatia de pe scena electorala a alegerilor interne din PDL, in care cei trei candidati inseamna tot atatea factiuni, are nevoie de un simbol de unificare din afara cercului confruntarii, iar cei mai multi dintre pedelisti ar consimti, neavand alternativa si in amintirea vremurilor bune, sa se inroleze din nou sub drapelul lui Traian Basescu. Teoretic, cel mai bine plasata ar fi Elena Udrea, o recomanda mesajul mai aplicat, experienta dobandita la organizatia de partid din Capitala si sustinerile din partea sefului statului si ex-premierului Emil Boc, dar fraiele birocratiei de partid din teritoriu le detine presedintele PDL, Vasile Blaga, iar Monica Macovei are destule antene pe palierul „specialilor”.

Factionismul, dezertarile de rang inalt (prim-vicepresedintele Mihai Stanisoara), temerile de fraudare a alegerilor si deteriorarea grava a moralului politic anunta niste alegeri interne foarte agitate, cu pericol foarte mare de incendiu in partid. Prognoza mea este ca sunt toate sansele ca la Congresul PDL din 23 martie in locul fumului portocaliu care sa anunte alegerea noului presedinte sa vedem flacari, iar cel care va fi capabil sa le stinga va fi Traian Basescu.

„Democratia exagerarii”, lupta politica si simbolurile comuniste

Motto: Politica nu ar cunoaste monstruozitati daca ar respecta regula proportiilor.

Comisia de la Venetia a anuntat ca interzicerea simbolurilor comuniste in Republica Moldova vine in contradictie cu drepturile omului si libertatea de exprimare.

Nu despre decizia in sine as vrea sa vorbesc, ci despre ceea ce as numi „democratia exagerarii”, care, dupa opinia mea, conduce la condamnari politice nemeritate nu numai a unor personalitati sau idei, ci si a unor simboluri.

Probabil ca cei care folosesc acelasi tip de discurs pentru realitati foarte diferite sau chiar opuse au facut ca opinia publica, dar nu numai, sa se autosesizeze din oficiu asupra existentei unei probleme de credibilitate, in astfel de cazuri.

Am fost uluit nu de putine ori sa constat cum “invectivologia”, devenita o noua limba de lemn, a efectuat adevarate executii in masa, punandu-i alaturi de fascisti si comunisti pe unii democrati sau chiar regimuri democratice de astazi.

Cand sub tirul antifascist sau anticomunist sunt aduse si astfel de tinte ceva nu este in regula, iar un al doilea lucru catre care te duci cu gandul este cel care tine de legitimitate (cred ca acest ultim aspect l-a avut in vedere si Conventia de la Viena).

Pe de alta parte, sa nu uitam, chiar si dupa ce nu mai este exclusiv orala, minciuna are picioarele la fel de scurte (am vazut in 1989 cum actorul Victor Rebengiuc s-a sters la gura cu hartia igienica, dar si cum prin aer zburau “opere”, devenite acelasi tip de hartie).

Asadar, inapoi la masura, a carei racordare la politica ar merita o definitie: politica este arta masurii!

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14376791-comisia-venetia-interzicerea-simbolurilor-comuniste-republica-moldova-incalca-drepturile-omului.htm 

Politicile de vecinatate, increderea si steagul de la catarg

Intre cunoscatorii din lumea afacerilor circula o vorba, aparent contradictorie: Daca nu exista incredere, nu fac afaceri cu tine nici daca imi dai milioane de dolari. Adevarul si consecintele acestei vorbe le-am vazut si le resimtim, din 2008, cand acordarea de credite cu buletinul, de milioane si miliarde de dolari, a explodat intr-o criza mondiala, care a devoalat o inselare de incredere de proportii. Asa s-a ajuns sa inteleaga si opinia publica de ce sansele unei relatii in afaceri, nu neaparat in sensul ei restrans, depind de proba castigarii increderii.

Cred ca la fel este si in politica, iar politicile de vecinatate nu fac exceptie, trecerea testului  „Castiga-mi increderea!”este indispensabila pentru o relatie durabila si de calitate, mai ales cand un background bilateral, cum este cel romano-maghiar, este unul traumatic, care nu poate fi dat uitarii. Este bine ca ministrul de externe ungar a declarat, intr-un interviu la Bucuresti, pentru Digi 24, ca „a reanexa Transilvania la Ungaria este o prostie absoluta si desavarsita”, dar este nevoie si de dovezi faptice, de confirmare.

Dialogurile, vizitele politice, chiar si cele electorale, in marja respectului, sprijinirea minoritatilor etnice, care au fost evocate si de catre domnul Janos Martonyi, alte modalitati europene de interactiune sunt vehicule excelente pentru cresterea increderii dintre doua state vecine, atata timp cat mesajele vehiculate nu demonstreaza contrariul. Cu alte cuvinte, nu canalele de comunicare interstatala in sine sunt o problema, ci mesajele care se transporta prin ele, continutul lor, care daca este incorect si nesustenabil politic sau juridic devine aidoma unui rationament fals, unui sofism, cum se spune in logica.

Pentru castigarea increderii, care este cheia politicilor de buna vecinatate, nu este suficient sa spui „noi nu suntem dusmani”, trebuie sa dai si semnale care sa cultive stari de siguranta fata de sinceritatea si buna-credinta ca vecin, sa nu te dedai la acte provocatoare sau care calca peste sensibilitati acumulate istoric, cum sunt cele din dosarul dictatelor, ultimatumurilor si dezmembrarilor teritoriale.

Ce ne facem cand relatiile bilaterale sunt puse sub semnul unor cerinte inacceptabile sau al unei simbolistici false ori ostile? Suveranitatea teritoriala si decizionala nu poate fi nicicand o tema ‚controversata” sau de agenda in relatiile bilaterale, denuntarea tentativelor de a impune din afara obiective politice unei minoritati nationale nu inseamna „retorica”, ci tine de dreptul legitim de a respinge cu fermitate politicile instigative si imixtioniste, care nu fac niciodata casa cu increderea si buna vecinatate dintre state.

Mitologizarea unei denumiri si a unui steag nu poate ascunde supra-extensia acestora sau originea externa a scopului politic urmarit, schimbarea unor cuvinte care nu sunt interschimbabile, cum sunt cele de „maghiar” si „secui”, nu face cu nimic mai linistitoare sau mai acceptabila o contrafacere de identitate, ci dimpotriva. Ceea ce se vede cu ochiul liber este escaladarea pretentiilor ungare, translatate frontalier unor politicieni romani radicalisti de etnie maghiara, pretentia de acum, a autonomiei teritoriale pe criterii etnice, nu mai seamana nici pe departe cu cea initiala, a autonomiei culturale, si nici cu cea intermediara, a autonomiei administative, ci vizeaza faza finala, trambitata de Laszlo Tokes la inceputul lui 2013, obtinerea de drepturi colective asupra unei parti din teritoriul romanesc.

Incercarile domnului Martonyi de a pune in oglinda problema steagului secuiesc cu cea a steagului romanesc din Gyula, Mehkerek ori a vizitelor electorale maghiare in Romania cu cea a vizitelor politice romanesti la Budapesta tin de arta manipularii, nu de cea a „dialogului”, cele doua situatii nu sunt simetrice si nici simetrizabile, diferentele sunt si vor fi mereu de mesaj, de ceea ce face ca un discurs sau un act al unei parti pe teritoriul celeilalte parti sa fie bilateral sau unilateral, sa raspunda sau nu unui interes comun, sa fie sau nu european.

Indiferent ca a fost infipt intr-un teritoriu din Antarctica sau de pe Luna, steagul unui stat exprima autoritate si proprietate, ca steagul de la catargul unei nave, care se respecta si se saluta, de catre echipaj, de catre pasageri sau de catre alte nave. Lupta de abordaj este numai intre nave inamice.

Schengenul, „sferele de influenta” si bipartizanismul geoeconomic

Mi-as fi dorit ca in problema Schengen Traian Basescu, pedelistii, civicii si analistii de dreapta sa nu mai presupuna ca un ministru de externe ar trebui sa ramana, incremenit si umilit, in fata unei usi care i se tot tranteste in nas, dar nici ca un premier social-democrat, de cea mai noua generatie, n-ar sti ce se ascunde in spatele acelorasi clisee, marca PPE, care, ca si in cazul MCV, ni se servesc ca niste droguri ideologice, pentru formarea unei  „false constiinte”.

Celor care incearca sa resapeze tema anacronica a sferelor de influenta, mi-as ingadui sa le atrag atentia asupra semnului de drum infundat, plantat de istorie, inainte de a consuma inutil energie si timp. Dupa cum se stie din lectia urata a ultimului razboi mondial, sferele de influenta s-au trasat cu tancurile, iar din cea a razboiului rece, ca zidurile sau cortinele care le inconjoara sunt inlaturate, mai devreme sau mai tarziu, de catre popoare. Ce lider sau ce stat ar mai imbratisa o astfel de politica infirmata, fara riscurile stigmatizante ale prostiei si falimentului programat?

Desigur, sintagma de „sfere de influenta” treneaza, in mental si in limbaj, chiar si in unele tendinte de reconfigurare prin forta, a se vedea razboaiele din ultimii zece ani sau printr-o integrare inegala si discriminatorie, cum este si cazul intrarii si absorbtiei Romaniei in UE, in care exista un cerc nucleu (intra-Schengen) si un cerc periferic (extra-Schengen), intre care relatiile sunt ca de la metropola la colonie. Ceea ce se poarta acum nu mai sunt sferele de influenta, ca sisteme etanse si contrapuse, ci zonele de integrare, deschise si comunicante, care se revendica de la valorile comune ale democratiei si globalizarii.

Pentru cei care nu au inteles, pozitia Romaniei in actualul proiect euro-atlantic este una perdanta si umilitoare, pentru ca, desi este a saptea tara din Europa ca populatie si teritoriu, nu conteaza decat ca piata de desfacere si sursa de materii prime. In aceasta realitate degradanta si apasatoare, gasim explicatiile lipsei de tratament egal a Romaniei de catre Bruxelles si Washington, refuzarii acordarii vizelor americane, ingradirii libertatii de miscare europene, interzicerii accesului liber pe piata muncii si a tot soiul de alte discriminari, care mai de care mai infamante, la care sunt supusi cetatenii romani.

Ca idee politica, nu cred, din cate inteleg din declaratii si evenimente, ca se pune problema ruperii si izolarii de textura europeana, am reintrat in Europa si vom ramane, acesta este un bun castigat pe vecie, ci de a fi tratati pe picior de egalitate, ca membri cu drepturi depline, ceea ce mi se pare ca face inevitabile o resetare si o noua politica externa. Am impresia ca unii dintre aliatii si partenerii nostri strategici se confrunta cu un paradox pagubos, pe care probabil ca nu-l constientizeaza (si vor trebui ajutati sa-l inteleaga, pentru a-l putea depasi), acela de a face parada de anti-stalinism si anti-comunism si de a fi, in acelasi timp, la fel de exclusivisti, precum practicantii nefastei lozinci „cine nu e cu noi este impotriva noastra”!

In niciunul din noile tratate ale UE si NATO nu se vorbeste de un nou razboi rece, de vreo noua amenintare paradigmatica Est-Vest sau de drepturi si obligatii unilaterale, ci dimpotriva,  mai marii lumii euro-atlantice alearga catre Rasarit (cu atat mai mult cu cat cauta iesirea din criza), pentru a dezvolta relatii cat mai avantajoase si a ocupa pozitii de piata cat mai avansate intr-un spatiu a carei identitate geo-economica, cea euro-asiatica, devine pe zi ce trece tot mai proeminenta.

Pe un asemenea trend crescator, discursul ideologizant si obstacular-acuzator la adresa unor colegi de uniune si de organizatie care incearca sa faca exact acelasi lucru, dar care sunt depreciati „metropolitan” la statutul de „supusi”, reprezinta cel putin un act de ipocrizie sau de competitie neloiala. Solutia de re-echilibrare pentru Romania este bipartizanismul geo-economic, in raport cu Estul si cu Vestul, ceea ce inseamna un joc de piata liber, despovarat de balastul ideologic, concomitent cu respectarea angajamentelor politice si militare.

Presupusa reconstituire a sferei de influenta ruse in spatiul ex-sovietic sau est-european ar insemna „resovietizare”, ceea ce ar fi o „prostie”, dupa cum o taxeaza chiar Putin, dar integrarea liber consimtita si pe baze egale este cu totul altceva, intreaga lume se indreapta spre integrare, ceea ce este perfect consonant cu tezele unicitatii economiei globale si libertatii economiei de piata.

Pentru cei depasiti de vremuri, care vor folosi in continuare expresia sfere de influenta, ar trebui spus ca aceasta nu mai este acoperitoare pentru o „targuiala de negustori de haine vechi„, cum a denumit un istoric (Andre Fontaine) intelegerile secrete dintre Churchill si Stalin, in noile cluburi nu se intra la gramada, cu impuscaturi si chiote, ca in filmele cu cowboys, nici prin trageri sau impingeri, ci pe baza apropierii profilurilor de tara, care confera eligibilitate si compatibilitate ca mentalitate, credinta, stare, vecinatate sau alte trasaturi comune (asemanator, de pilda, lumii anglo-saxone, dar nu numai).

As concluziona ca o cauza principala a esecului de optiune geopolitica si geostrategica, de orientare pro-Vest a Romaniei, se datoreaza discordantei profilului de tara. Cel mai important invatamant al ratacirilor din ultimii 23 de ani este ca orice proiect de tara trebuie sa se intemeieze pe profilul de tara.