Fara competitie, societatea degenereaza, devine o sandrama (lectia comunismului): Cotele de Oscaruri vor ascunde necompetitivitatea sub presul corectitudinii politice

Asa a inceput comunismul. Cu cote ideologice. De origine sociala. Analfabetii si necalificatii s-au trezit peste noapte privilegiatii regimului. Precaritatea spirituala a luat locul valorii. Cotele de lumpen (haimana in germana) au napadit toate esaloanele puterii, de la cele politice si de siguranta, cu atotputernicii activisti si draconicii securisti, pana la cele culturale, cu nulitatile culturnice.

O asemenea subrezire a societatilor nu avea cum sa reziste. Sandramalele s-au prabusit in 1989-1991. Consecintele filosofiei comuniste a voluntarismului si ateismului le mai vedem, azi, in ideea Ciuce, din societatea nord-coreeana. Nimeni nu ar fi crezut, insa, ca tezele ideologice ale cotelor de origine, de aceasta data rasiala, vor trece oceanul si se vor cuibari in politica americana, privind cultura si arta.

Interventia sefului Casei Albe in favoarea unor cote de Oscaruri pe criterii rasiale, sub motivatia diversitatii, este vazuta ca un nepermis amestec ideologic in cultura si arta, care va eroda competitia si autenticitatea valorilor. Interventia politica a venit dupa ce un cineast de culoare a decis sa boicoteze gala Oscarurilor, datorita lipsei candidatilor de culoare pentru al doilea an consecutiv.

Industria cinematografică ”ar trebui să procedeze la fel ca oricare altă industrie, și anume să caute talente și să ofere oportunități tuturor”, a susținut Barack Obama. ”Dezbaterea referitoare la Oscar nu este decât expresia acestei chestiuni mai ample: facem ce trebuie ca să ne asigurăm că toți au șanse egale?”, a sintetizat el. Academia Americană de Film a anunțat că va lua o serie de măsuri pentru o mai mare diversitate.

Personalitati prestigioase si analisti sofisticati afirma ca il inteleg pe Obama, dar cred ca acesta se raporteaza la o falsa problema. Argumentele pe care le aduc sunt de tip competitional si juridic. Multe persoane de culoare au obtinut rezultate exceptionale in multe competitii sportive si culturale internationale, fara sa fi fost nevoie de o favorizare politica. Cu alte cuvinte, nu exista un handicap.

De abia incepand cu cotele de premiere pe criterii de rasa apar problemele reale, jignitoare pentru unii, discriminatoare pentru altii. Egalitatea de sanse se refera la neingradirea juridica a posibilitatilor de dezvoltare personala si de participare sociala. O potentialitate egala, deci, valorificabila sau nu, care depinde de alegeri si de abilitati.

Cele mai pertinente comentarii sunt cele care provin chiar din interiorul industriei cinematografice. Doi mari actori britanici, Charlotte Rampling și Michael Caine, susțin că „diversitatea etnică” nu poate fi un criteriu pentru nominalizarea la Oscar.

„De ce trebuie să facem categorii? Oricând va putea veni cineva care să spună „Ești prea nu știu cum, prea negru, prea alb sau mai puțin frumos…Și atunci ce facem, catalogăm ca să facem tot felul de noi minorități?”, a spus Rampling, de 69 de ani, recompensată cu numeroase premii de-a lungul carierei sale de actriță, cântăreață și fotomodel.

„Există mulți actori negri. Până la urmă, nu poți vota în favoarea unui actor pe motiv că este negru. Nu poți să spui „îl voi vota, nu e bun, dar e negru”, a explicat, la rândul lui Caine, de 82 de ani, în cursul unui interviu pentru BBC Radio 4. Deținător a două premii Oscar, veteranul a recomandat artiștilor de culoare să „aibă răbdare”, amintind că și el a făcut același lucru timp de „mulți ani” pentru a ajunge printre laureați.

O atentie dezaprobatoare au atras si vociferarile impotriva interpretarii unui rol de film despre Michael Jackson de catre un actor alb, britanicul Joseph Fiennes, desi, se stie, cantaretul a vrut sa fie alb, reusind sa-si schimbe culoarea. „Sunt o persoană albă, un tip din clasa de mijloc, din Londra. Sunt la fel de şocat ca şi voi. Jackson a avut cu siguranţă o problemă, o problemă legată de pigmentare, iar eu cred asta. Era mai aproape de culoare mea decât de culoarea sa originală“, a declarat actorul, de 45 de ani.

Observatorii subtili ai tensiunilor din relatiile interrasiale americane sustin ca acestea s-au amplificat, in mod paradoxal, in timpul presedintelui Barack Obama. Putin probabil, se estimeaza, din cauza electoratului, care l-a votat pentru doua mandate. Aluziile sunt legate de culpabilizarea rasiala a politiei si de ciudatul acord intre Washington si orasul Ferguson pentru reformarea politiei, se pare tot pe baza de cote.

Unele analize merg si mai departe, identificand un inceput de dizidenta culturala, in cursul actualei administratii, de protest fata de discriminarea albilor. Dizidenta este comparata cu cea anticomunista, din anii razboiului rece, fata de persecutarea elitelor culturale.

Prognosticurile privind dizidenta anticapitalista a „gulerelor colorate”, cum pot fi numiti creatorii de cultura si arta, sunt rezervate. Nu se exclude insa posibilitatea, daca tezele ideologice ale lui Obama, din ianuarie 2016, care ascund necompetitivitatea sub presul corectitudinii politice, vor fi preluate de administratiile viitoare, ca dizidenta intelectualitatii culturale si artistice sa fie urmata de o dizidenta a inteligentelor stiintifice si tehnice. In aceasta ipoteza, lectia neinvatata a comunismului se va repeta: fara competitie, societatea degenereaza, devenind o sandrama.

http://www.hotnews.ro/stiri-film-20745471-scandalul-oscarurilor-albe-charlotte-rampling-acuza-rasism-impotriva-albilor-dupa-sipke-lee-anuntat-boicotarea-ceremoniei.htm

http://www.agerpres.ro/cultura/2016/01/22/doi-mari-actori-britanici-sustin-ca-diversitatea-etnica-nu-poate-fi-un-criteriu-pentru-nominalizarea-la-oscar-16-01-10

http://www.agerpres.ro/lifestyle/2016/01/28/barack-obama-intervine-in-dezbaterea-privind-nominalizarile-la-oscar-si-pledeaza-pentru-oportunitati-pentru-toti–19-56-26

http://jurnalul.ro/cultura/film/oscar-academia-americana-de-film-ia-masuri-de-urgenta-pentru-diversitate-etnica-si-reprezentare-egala-a-sexelor-705909.html

http://adevarul.ro/entertainment/film/controverse-jurul-unui-viitor-film-michael-jackson-interpretat-actor-alb-1_56aa15bb5ab6550cb834a869/index.html

http://www.agerpres.ro/externe/2016/01/28/sua-acord-intre-washington-si-orasul-ferguson-pentru-reformarea-politiei-09-54-33

Al treilea ochi al ipocriziei si ghearele coruptiei

„Va rog sa interpretați acest desen al lui Gopo pentru politica românească.”

Sursa:https://nastase.wordpress.com/2016/01/30/va-rog-sa-interpretati/

Comentariu FP:

Nu vad niciun titlu langa nume. Probabil, in desenele satirice nu se obisnuiesc, pentru libertatea interpretarilor.

Multumita psihologiei consumatorilor de arta, stim ca intr-un acelasi produs artistic nu toti privitorii vad acelasi lucru. Explicatia este ca fiecare vede cu toata cultura si experienta pe care le are.

Lucrurile stau la fel si pentru privitorii spectacolului politic: desi vad o aceiasi scena, o interpreteaza diferit.

Imi amintesc ca pe vremea cand inca nu eram inapoia, ci in fata catedrei, un inalt si vestit demnitar, care era rector, dar si scriitor si jurnalist, a venit la un seminar de istoria culturii, unde a pus o intrebare. „Ce simtiti si cum interpretati un tablou de pictura?”

Primele raspunsuri, care literalmente au tasnit, tineam la profesorul nostru, care parea mai fastacit decat studentii, nu au depasit prea mult pragul senzorial. O colega a spus chiar ca ii cresc pulsul si transpiratia, cand se uita la un tablou celebru.

Am zis si eu ceva, simtisem ca explicatia trebuia dusa undeva mai sus, in planul ideilor si asociatiilor de idei, formatoare de atitudini, comportamente samad. Nu am aflat daca sau cat am nimerit-o…

Privind la desenul satiric al lui Gopo,  l-as intitula “Ipocrizia si Ispita”. Ori, in extenso, pentru a fi mai explicit, Al treilea ochi al Ipocriziei si Ghearele Coruptiei. Intotdeauna, ipocrizia are un al treilea ochi la spate, spre deosebire de clarviziune, iar ispitirea vicioasa are gheare nevazute.

Ipocritul, perfect incarnabil in politicienii de pe scena capitalismului romanesc, vrea sa fie perceput ca este ceea ce nu este, vedem cum in timp ce masca priveste inainte, subconstientul intoarce capul, adulmeca viciul, nu-i poate rezista, se lasa sedus, corupt, poate ca face parte si dintr-un plan. Dar lucrurile astea nu se vad public, si asta conteaza pentru Ipocrit.

Rememorez o scena cu un individ cunoscut, care, politic, „suferea” de un fel de dedublare de personalitate: in timp ce in spate ii critica de-i rupea pe unii politicieni, in fata ii curta, aplauda, le scanda numele… “Bine, bine, il intrebam contrariat, dar de ce?”. Ma privea, probabil cu mila sau dispret, dar imi raspundea, intr-un fel enigmatic: „Este bine sa fii vazut.”

Chestia asta, cu „este bine sa fii vazut”, seamana ca doua picaturi de apa cu scenele in care unii se tanguiesc de mama focului in mijlocul strazii, punandu-si tarana in cap, doar pentru a fi vazuti, in timp ce ochiul intredeschis fotografiaza impresii si reactii. Filosofie de canalie.

Inchei cu o clasica precizare. Orice asemanare intre omuletul lui Gopo si vreun personaj din realitate, fie el si de la Palatul Cotroceni, este pur intamplatoare.

Stafia guvernatorului si mitul partidului celor multi

Privind la zburdalnicia penala si dubiosenia politica a lui Liviu Dragnea, nu ai cum sa ramai impasibil. In timp ce liderii marcanti din echipa sau aliatii fostului premier Ponta sunt dupa gratii, in arest la domiciliu sau le-a venit randul, ca lui Gabriel Oprea, sa fie pusi pe tapetul DNA, condamnatului cu suspendare Liviu Dragnea ii merge bine mersi.

Dragnea a ajuns la sefia PSD in urma unui context despre care nu se poate spune ca nu a fost „lucrat”, atat in privinta plecarii lui Ponta, pentru care prezumptia de nevinovatie nu a functionat, cat si a venirii sale pe scaunul ramas gol, pentru care condamnarea, deci o vinovatie probata nu prezumata, nu a reprezentat un obstacol.

Multi il aureoleaza pe Liviu Dragnea cu infailibilitatea celui care stie sa-si creeze oportunitatea, cand aceasta lipseste, una din teoriile motivatoare ale vointei de putere. Unii vad in fostul membru PDL un mostenitor al sindromului basescianist de comandant de nava, ori a celui american de comandant sef, cu care vedem ca democratii si republicanii isi garnisesc discursurile in campania pentru alegerile prezidentiale.

Legat de stereotipul de comandant sef, care pare sa fi luat locul celui de comandant de nava, o gandire mai cauzala si mai determinista si-ar putea pune problema: domnule, nu cumva cineva isi bate joc de noi cu separatia puterilor?

In corolar, ca sa faca problema mai acuta si mai discutabila, ar putea sa vina si cu faptul ca Parlamentul polonez a trecut Parchetul si procurorii sub controlul direct al ministrului justitiei si cu afirmatia candidatei americane democrate Hillary Clinton ca daca va deveni presedinta il va propune pe Barack Obama la Curtea Suprema.

Niste enormitati, fara indoiala, din punct de vedere al unei altfel de „corectitudini politice”, privind functionarea puterilor statului. Sa ne imaginam, numai, ce s-ar fi intamplat cu independenta justitiei daca Basescu ar fi ajuns judecator la Curtea Constitutionala, dupa ce si-a incheiat mandatul de presedinte.

Nu spun ca separatia puterilor si independenta justitiei sunt bune sau rele, depinde de situatia din fiecare tara, de sistemul de multipartidism sau unipartidism, de rezultatele cu care acestea functioneaza. Ne putem forma o opinie, poate chiar o concluzie, daca analizam SUA si China, exemple clasice pentru cele doua tipuri de sisteme politice, dar si Rusia, unde dupa parerea mea exista cel mai nou si mai adaptat sistem politic.

Remarc insa ca multipartidismul occidental nu mai functioneaza cu rezultatele de altadata. Nu stiu daca multipartidismul si-a atins limitele istorice sau daca este vorba doar de absenta unor reforme politice intrasistem. Unipartidismul est-european a colapsat tocmai datorita nereformarii interne, spre deosebire de cel chinez, caruia nimeni nu-i poate nega vigoarea si ascendenta.

Ce reforme ar trebui sa sufere multipartidismul, pentru a redeveni performant? Ar fi de imbratisat un unipartidism reformat dupa modelul chinez? Sau s-ar putea vorbi de alternanta dintre multipartidism si unipartidism cu aceiasi naturalete cu care vorbim despre alternanta dintre putere si opozitie? Sunt intrebari care in noianul de crize au inceput sa-i framante pe ganditorii politici.

Alte cateva intrebari, de aceasta data specifice, ar trebui sa ne dea de gandit. A putut si va putea Liviu Dragnea sa obtina de unul singur pozitiile politice pe care le-a dorit sau le va dori, in continuare? Daca raspunsul este negativ, si cred ferm si fara demonstratie ca acesta este, urmatoarele intrebari ar fi care este pretul si cine il va plati? Va fi un pret personal sau de tara?

Vineri, continua dezbaterile ICCJ in dosarul Referendumul, in care presedintele PSD (cata dezonoare pentru aceasta functie, candva de mare vaza) a fost condamnat in prima instanta la un an de inchisoare cu suspendare. Nu cred ca va aduce vreun rezultat. Cel mai probabil va urma un nou termen, in asteptarea jucarii cartilor politice, legate, s-ar parea, de functia de premier. Nonpartizanatul tehnocrat ar fi devenit incomod, se spune pe surse. In episodul de azi vom afla mai degraba un indiciu politic decat juridic.

Deconcertanta este si nonsalanta cu care liderului cu cazier Liviu Dragnea i s-au deschis usile politico-diplomatice in recentul turneu extern, pentru patru zile la Ierusalim si pentru doua zile la Bruxelles. Un semn ca deznodamantul in dosarul juridic al presedintelui PSD nu ingrijoreaza cancelariile. Dimpotriva, numai unui om cu miza si cu viitor i se poate ingadui sa zaboveasca dincolo de praguri.

Am vazut chiar un titlu media, ca Dragnea ar fi dat lovitura de premier in turneu. Sa radem sau sa plangem? Daca Dragnea a invatat de la Basescu sa ceara sprijin dinafara, cu pretul vasalizarii si colonizarii tarii, care este limpede ca nu are cum sa fie concurat de niciun pret personal, nu prea miroase a bine.

Este Dragnea un lider mainstream, de status quo, care a agatat PSD la remorca sistemului Basescu, aka Iohannis? Iata ce spune seful social-democratilor despre initiativa lui Tariceanu privind justitia, de eliminare a sefului statului si ministrului justitiei din procesul de numire a sefilor parchetelor si Inaltei Curti: „Seamana cu ce se intentioneaza la legea alegerilor; avem rezerve.” In traducere Basescu: „Lasati procurorii sa vina la mine.” Inutil de comentat.

Oare cine i-a sugerat presedintelui PSD ideea de a boicota alegerile locale cu doua tururi, care ar spori polarizarea si fracturile din societate, cum s-a grabit sa-i transmita premierului Ciolos, dupa intalnirea pe care a avut-o cu presedintele Parlamentului European, Martin Schulz? Categoric, modificarea prin ordonanta de urgenta a legii alegerilor locale ar fi un abuz, dar nu raspunzi printr-o masura cu consecinte care ar putea fi chiar mai grave. Poate numai daca nu este un act dintr-o preparare de „oportunitate”.

Dubioasa este si atitudinea pe invers a lui Dragnea fata de birocratii de la Bruxelles, angoasati de o eventuala pierdere a locurilor de lux, de unde trag sforile pentru toata Europa. Comparativ cu leadershipurile central-europene, unele chiar si din vestul european, care canta prohodul birocratiei si supranationalismului din capitala UE, Dragnea este gata sa le faca respiratie gura la gura, de reanimare.

Socialistii europeni (PES), care cu cateva exceptii au fost dintotdeauna catusele din aur cu care capitalismul a tinut stanga ostatica, prin coruperea masiva a liderilor, i-au cerut presedintelui PSD sa organizeze in primavara, in Romania, un eveniment pompos denumit „Relansarea Europei”. Insiderii spun ca ar fi vorba de un fel de nunta aniversara, din cele care se fac dupa un anumit numar de ani de casatorie, prin care se reinnoiesc juramintele de dragoste. Un ritual prin care social-democratii romani se mai leaga cu inca o franghie de sistemul capitalist.

Mai greu de inteles cum brusc PSD nu mai are specialisti in campanii electorale, de-i ia pe cei oferiti de PES, dar ne cam dumirim cand aflam ca socialistii ii trimit cu tot cu mesaje de stanga, promovate la nivel european. Probabil ca Dragnea este fericit cu si de atentia care i se acorda, de invitarea la sedintele premierilor si sefilor de stat de stanga din Europa, totul, fireste, pentru ca PSD sa devina un model de social-democratie in regiune. Scepticii cred insa cu totul altceva, ca la pachet cu oferta socialista este si manipularea.

Ceea ce a promis la schimb PSD, „sa fie partidul celor multi”, se inscrie in linia traditionala. Mai crede insa cineva in mitul „partidului celor multi”? Cand alegerile nu mai sunt castigate de partidele cele mai mari, care au cam devenit ceva relativ, fluctuant? Cand intentiile de vot sunt atrase de strategiile care ies din carapacea unui partid, de formatiuni care pot fi mici la numar, dar mari in programe ale interesului national, unitatii, independentei, suveranitatii, pe toate palierele, de la securitate, prosperitate si resurse, pana la pastrarea identitatii, traditiilor etnice, culturale, religioase? Cand dezvoltarea incepe cu conservarea?

Competitia din piata nu trebuie adusa in diplomatie: Hans Klemm si-a anuntat lobbysmul

Ambasadorul american si-a asumat lobbysmul. Saptamana trecuta a declarat, de la Suceava, ca prioritatea mandatului sau este sa promoveze investitiile unor companii americane in Romania.

Anuntul lui Klemm a suscitat in piata acelasi gen de neliniste si nemultumire de pe vremea ambasadorului precedent, care si-a anexat diplomatia la lobbysm, pentru a face presiuni in favoarea firmelor americane. Implicit, in defavoarea celor romanesti sau a statului roman.

Gitenstein fusese privit cu indulgenta, in cele din urma, omul era dedicat pe meseria de lobbyst, asta stia sa faca. Nemultumirile capitalistilor romani luasera o alta cale, atunci, catre presedintele in exercitiu, Traian Basescu. Insa Klemm este diplomat de cariera.

Toti stim diferentele dintre diplomatie si lobbysm, ultimul ca sistem de influentare si presiune prin agenti speciali, care nu cauta compromisul prin negociere, ci favoritismul. Ori, daca un ambasador isi coboara demnitatea la postura de lobbyst, va aduce in diplomatie diferentele din piata, ceea ce nu este bine.

Mana invizibila nu trebuie sa fie a ambasadei, ci a pietei, prin jocul cererii si ofertei, intr-un cadru legislativ dat. Corporatiile au strategii si compartimente de patrundere sau expansiune in piata, diplomatia le poate semnala si incuraja sa investeasca. Dar nu poate sa le substituie, prin trafic de influenta. Lista lui Klemm, adresata pietei, e plina cu cuvantul „trebuie”. Este inacceptabil.

Clasa politica alearga spre mantuire

Clasa politica romaneasca a acumulat multe pacate in sfertul de veac care a trecut de la inceputul primului ei proces de regenerare. Elita politica antedecembrista, pentru ca si atunci a existat o valoare adaugata la multi politicieni, fara de care declansarea si tranzitia schimbarii la fata ar fi fost de neimaginat, a fost coplesita, in momente cheie ale evolutiei postcomuniste, de lichelismul politic. Initial, de cel mostenit, ulterior, de cel reprodus.

Esenta lichelismului politic este coruptia. Lichelismul rezidual, de dupa explozia bombei, in 1989, pe care colonizatorii puterii, de la Ana Pauker si compania pana la coloana a cincea, au pus-o la temelia Romaniei, a infiltrat toate esaloanele sistemului democrat, ale pluripartidismului, economiei de piata si statului de drept. Ca o mica specificatie, deosebirea dintre Lenin si Pauker este ca primul a venit cu trenul in Rusia, cea de-a doua, cu tancurile in Romania (desigur, fiecare cu alte bombe de fundatie).

In noile conditii, delichelizarea si decoruptizarea au intalnit un obstacol neprevazut, democratia. Lichelele si coruptii, care intre timp au proliferat, s-au folosit de democratie cu o maiestrie demna de o cauza mai buna, strigand ca din gura de sarpe, cand erau stransi cu usa, ca li se incalcau „drepturile omului”. Un prim invatamant, deci, in aceasta materie, ar fi ca democratia poate fi confiscata si intarzietoare.

Alte cateva invataminte ar trebui retinute. Scufundarea fostului deplasament politic al coruptiei, partidul unic, a fost nimicitoare, intr-o mare proportie. Dar fenomenul coruptiei nu a fost eradicat. Probabil, pentru ca nu numai nava conteaza, ci si gradul sau sursele de poluare ale apelor, in care cele noi navigheaza.

Ar trebui gasit un raspuns si la urmatoarea dilema: inovatia „scufundarii” ar putea fi aplicata si in multipartidism, vectorilor purtatori de coruptie, ori preocupant ar trebui sa fie doar mediul? De obicei, exista o tentatie a extinderii experimentarii inovative.

A venit insa timpul unui al doilea proces de regenerare. Sunt cateva semne care arata ca acest an electoral poate fi in mod radical diferit de toti ceilalti. Mantuirea poate fi anevoiosa, dar important este sa nu fie amanata, ci inceputa, fiind posibila chiar si in ultimul ceas.

Care sunt caracteristicile care pot deschide clasei politice calea spre mantuire, pentru recuperarea timpului pierdut?

Guvernul tehnocrat Ciolos, fara afiliere politica, reprezinta teoretic premisa neutralitatii si echidistantei in organizarea alegerilor locale si parlamentare, deci de un scor cinstit, fara fraude. Ramane de vazut daca, practic, va rezista presiunilor partizane. Cred ca cel putin pastrarea aparentelor, de guvern tehnocrat, il va obliga sa mentina formal echilibrul.

O alta noutate este neefectuarea de aliante pre-electorale, o jumatate de pas spre testarea cinstita a fortei fiecarui partid. Cealalta jumatate de pas ar fi metodele oneste de campanie. Daca ii impingi pe ceilalti in jos, pentru ca tu sa fii primul, te minti si pe tine, ca partid, dar minti si electoratul. Ierarhia este falsa, coborandu-i pe adversari tu ramai practic pe aceiasi pozitie, ca partid si ca proces politic si electortal nu exista niciun fel de progres.

De subscris mi se pare, ca focalizare pe faptele proprii, regula pe care Tariceanu o recomanda membrilor ALDE, ca in campania electorala sa nu faca concurenta politicilor sociale ale PSD, ci sa se distinga prin propria oferta electorala, ca sa fie de autentica factura liberala. Desi cam stiu de unde a fost luata, nu prea inteleg cum de a prins la noi radacini „moda” ca in loc sa te preocupe ceea ce faci tu, ca sa faci cat mai bine, faci politica de stat din preocuparea de a impiedica infaptuirea bunelor intentii ale celuilalt, de a-i pune bete in roate.

Inscrierea unor partide noi in cursa electorala (MP, M10), infiintarea unor fundatii, ca a lui Victor Ponta, „Black Sea Regional Projects 2020”, de expertiza pentru proiecte regionale si internationale, implementarea votului prin corespondenta, care va corecta o omisiune regretabila pentru romanii din diaspora, ideile de progres si de prevenire in lupta anticoruptie din raportul MCV, sansa, in premiera, ca alegerea viitorilor procurori sefi sa sa transeze tehnocrat, in interiorul justitiei si pana la alegerile parlamentare, primenirile la varf ale sistemului, prin scuturarea de oamenii cu probleme, ca procurorul general Tiberiu Nita si fostul vicepremier Gabriel Oprea, implicati in scandalul legat de folosirea coloanei oficiale, aduc un suflu nou si puternic, neintalnit in alti ani electorali.

George Soros recunoaste: ONG-urile sale, clocite in Europa de Est precum ouale de cuc in cuiburi straine, ciugulesc din suveranitatile nationale

Intr-un lung interviu, autodefinita si falsa “filantropie politica” a lui George Soros a explodat. Cunoscutul miliardar evreu american de origine ungara a facut mai multe afirmatii disruptive si cinice.

Disruptive, pentru ca sunt de pe o pozitie de pe care de obicei cineva se adreseaza populatiilor unor teritorii coloniale sau care urmeaza sa fie colonizate.

Cinice, deoarece in niciun caz nu ar fi de acord cu aplicarea propovaduirilor sale in tara etnica sau de adoptie. Impotrivirea, a fost explicita, nu ar fi insa si pentru tara natala.

Tintele atacurilor lui George Soros sunt identitatile etnice si religioase, suveranitatile si frontierele nationale, cu dezlantuiri asupra Ungariei, Poloniei si Rusiei.

Desi retorica, o intrebare este irepresibila: Cum l-ar trata co-etnicii pe Soros, daca le-ar spune ca etnia si religia lor nu sunt factori fundamentali de identitate, ci de “risc”, de “pericol”?

Mai este si o alta tinta a atacurilor lui George Soros, “depozitele de incredere” de care unele guverne se bucura din partea cetatenilor tarilor lor. Aici, agitatia se refera la China.

In treacat spus, am vazut ca si altor comisari cu controlul gandirii le pute orice demers cultural, din trecutul comunist sau din prezentul liberalist, susceptibil de intarire a identitatii si unitatii romanilor sau, pur si simplu, de descoperire si incurajare a talentelor, a competitiilor de masa, unele inspirate de inaintasi. Aici lista este lunga, incepand, de pilda, de la muzica folk, continuand cu filmele istorice, pana la intreceri sportive.

Cel mai recent exemplu acum cateva seri, la un invitat la emisiunea TVR “Garantat 100%”, Vladimir Tismaneanu, care incerca sa acopere mizeria unor afirmatii, de altfel destul de emfatice, cu stralucirea unor citate sau trimiteri la autori si bibliografii.

Si la George Soros este provocatoare, prin trucaj, ingaocirea prin acel “noi”, care il implica, pentru a da greutate unor mesaje care in mod evident sunt ostile intereselor locului. In realitate, este vorba despre acei “Ei”, cutreieratori si neimpamantenibili, pentru a nu folosi acel cuvant al lui patria ubi bene. Dar nu acest lucru este important, ci ca urmaresc sa-si impuna controlul si dominatia asupra resurselor altora.

Mijloacele de atac, pe care George Soros, un nemachiat inaintemergator al unipolarismului si exceptionalismului etnic si religios, le foloseste impotriva celorlalte etnii si religii sunt ONG-urile sale.

Despre aceste ONG-uri afirma, de cateva ori, ca “sunt ale mele”, creatii personale adica, nu emenatii ale societatii civile. Aflam si ca si-a inceput impaienjenirea regiunii cu ele in urma cu un sfert de secol, cand au inceput sa cada regimuri si granite. O cauza, deci.

Ce hram poarta George Soros prin partile noastre de lume rezulta cu limpezime si din afirmatia ca opinia publica nu trebuie urmata, ci schimbata. Dar si din distorsionarea conceptului de societate deschisa, care ar trebui, daca s-ar da curs acceptiunii sorosiste, sa se deschida expansiunii si sa se lase subjugata.

Nici pomeneala de asa ceva in conceptul originar, al lui Karl Popper. Ar fi si absurd.

Conceptul generativ popperian al societatii deschise se refera la o societate in care “indivizii se confrunta cu decizii personale”, pe baza unor principii (umanism, individualism, egalitarism, protectionism, contractualism) intre stat si cetatenii sai.

Nicidecum la relatiile cu cetateni straini, care au o alta reglementare si fata de care aceleasi obligatii de societate deschisa le au statele lor. Nici la relatii cu entitati externe (corporatii etc.), cu atat mai putin la “deschiderea” spre a fi luata in subordine de cineva dinafara ei.

In conceptia lui Soros, asadar, “societatea deschisa” este un format falsificat si speculativ, numai bun pentru a fi impus in mentalele colective ale popoarelor din Europa de Est, pentru a le pune mana pe resurse si destine.

Despre Orban si Kackzynski face chiar o afirmatie excesiva si sugestiva, ca “vor fi dificil de indepartat”. Din nou, nu are nimic de-a face cu societatea deschisa, al carei atu central se refera la schimbarea pasnica, democratica a guvernelor.

Insa cele mai revelatoare afirmatii ale lui George Soros sunt urmatoarele: “Sunt atacate valorile și principiile pe care a fost fondată Uniunea Europeană. Orbán le atacă din interior, Putin din exterior. Amândoi încearcă să determine renunțarea la subordonarea suveranității naționale în fața unei ordini supranaționale, europene.”

Deci asta e, suveranitatile nationale ii incurca. De aceea ulii lor, fundatiile si ong-urile sorosiste, care au iesit din ouale puse in cuiburi est-europene, se hranesc cu suveranitatile nationale.

Insa prin legatura pe care a facut-o intre “atacatorii” Orban si Putin si lupta impotriva “subordonarii suveranitatii nationale unei ordini supranationale”, batranul George Soros a facut o greseala. A deschis ochi si a luminat un posibil model.

Nu as pune aceasta eroare pe seama senectutii, pe care un hatru si-o biciuia cu umor: “carnea putreda nu are agerime”. Venerabilii sunt onorabili. Sursa as cauta-o mai degraba in doua mari adevaruri pe care George Soros le strecoara in interviu: “Pericolul da nastere oportunitatilor. Intotdeauna cel mai adanc intuneric este inainte de zorii zilei.”

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/interviu-cu-george-soros–uniunea-europeana-este-pe-marginea-prapastiei–i–405018

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/interviu-cu-george-soros–uniunea-europeana-este-pe-marginea-prapastiei–ii–405146

„Cate viteze are Europa Centrala?”

Intrebarea, preluata dintr-un anunt pe blogul lui Adrian Nastase, presedintele Fundatiei Europene Titulescu, este tema unei dezbateri, miercuri, ora 16,00, la sediul Fundatiei, din Sos. Kiseleff 47.

Raspunsul este intuibil, cred ca deja si vizibil. La modul cel mai spontan si direct spus posibil, Europa Centrala are doua viteze, una inainte si una inapoi. Problema (pentru invitati, of course) ar fi de decelat cine o foloseste pe una, cine pe cealalta.

O crunta dezamagire: Klaus Iohannis imbratiseaza intriga Alinei Gorghiu, care ar putea provoca instabilitate politica

Nu imi este rusine sa recunosc ca, mult timp, l-am asemuit pe presedintele Iohannis cu un Pericle, care ar putea aduce Romaniei, daca nu un secol, cel putin un deceniu de aur. Nu de putine ori, am pus asa-zisa lui mutenie, o caracteristica de temperament, pe seama iscusintei si agerimii de politician.

Bun cunoscator al firii schimbatoare a poporului, Pericle urca foarte rar la tribuna, prefera sa lase prietenilor sarcina de a-i sustine parerile sau a-l apara de critici (o lectie care ar trebui subscrisa de presedinti). „Iata, imi spuneam, fara a fi greci avem si noi „Olimpianul” nostru, cum era supranumit Pericle, nu este acesta cel mai bun profil prezidential, mai ales cand il ai in carne si oase?”

Asta pana duminica. In discursul de Ziua Unirii, de la Iasi, Klaus Iohannis si-a exprimat asteptarile de „decenta” din partea anului electoral, de necontinuare a „inselarii” sperantelor alegatorilor, de abordari, idei si oameni noi care au inteles ca „metehnele trecutului trebuie sa ramana ale trecutului”, precizand ca isi va face auzita vocea, dar nu pentru a intra in campanie.

Bun, perfect, dar cum se impaca aceste mesaje, de unire prin schimbare si de schimbare prin unire, cu o surprinzatoare pozitionare, care reaprinde zazania intre partide si, posibil, intre partide si guvern? Nu sunt echidistanta si moderarea misia unui presedinte, care apara intelegerile dintre partide, nu incurajeze ruperea lor unilaterala?

Dupa ce ultimele calcule, pe noile variabile care se anunta, arata ca PNL nu va putea castiga alegerile pentru functia de primar general al Capitalei, capricioasa Alina Gorghiu vrea sa rupa intelegerea de alegeri locale intr-un singur tur, pe care a semnat-o cu manuta proprie.

In politica, nu ar fi ceva nou o astfel de sucire. Revoltatoare, periculoasa chiar, este ca PNL incerca sa rupa intelegerea cu PSD cu mainile unui guvern tehnocrat, folosindu-se de influenta unui presedinte manipulabil.

Dupa ce guvernul Ciolos si-a exprimat pozitia, mai mult decat de bun simt, ca nu ar fi democratic sa decida prin ordonanta de urgenta revenirea la alegerile primarilor in doua tururi, a venit declaratia-soc a lui Iohannis, de ieri, potrivit careia ideea alegerii primarilor in doua tururi de scrutin este foarte buna. Exact dintr-un loc si intr-un moment in care pledase pentru unitate, decenta si repudierea vechilor metehne (sic!).

Pai asa iti probezi consecventa valorilor, aratand oamenilor ca, de fapt, si tu ai o „Elena”, dupa binecunoascuta meteahna a predecesorului, care iti influenteaza sau iti schimba pozitia sau decizia, dupa cum bate vantul intereselor in partidul Alinei Gorghiu?

Neindoielnic, raspunsul premierului Ciolos, ca va studia toate posibilitatile, inclusiv varianta asumarii raspunderii in Parlament, a fost pe cat de inteligent pe atat de conjunctural.

Seful guvernului a inteles ca se afla la mijloc, intre cel care l-a numit si cei care il pot pune cu spatele la zidul motiunii de cenzura. Probabil ca Alina Gorghiu a inmuiat inima „Marelui Iohannis” dupa ce, cu o zi in urma, il numise „micul Iohannis” pe candidatul la primaria ieseana.

Indiferent ce va face pentru a iesi din locul ingust catre care il imping Iohannis si Gorghiu, o manevra riscanta pentru stabilitatea politica si organizarea alegerilor, remarcabil mi se pare conceptul cu care premierul Ciolos isi abordeaza propriul guvern, pe care l-a facut cunoscut in timpul vizitei la Paris: „Cred că un guvern tehnocrat este o excepție și nu o regulă, cu atât mai puțin o soluție.” Admirabil!

Alegerile la PMB: Va fi un vals al sanselor?

Toate partidele stiu foarte bine ca rezultatele pe care le vor obtine la alegerile locale vor reflecta o prima perceptie de prepozitionare pentru alegerile parlamentare. Desigur, nu este o regula. Preferintele electorale se pot modifica dramatic chiar si in doua saptamani, dupa cum s-a vazut la ultimele alegeri prezidentiale. Cu atat mai mult in cele circa sase luni care vor desparti cele doua tipuri de alegeri din acest an.

Tocmai aceasta neliniaritate a intentiilor de vot, care se pot modifica si in ultima clipa, face ca partidele sa fie foarte atente la strategiile electorale, la propunerile de candidati, la orice detaliu de precampanie sau campanie, ascunse ori iesite in sau din medie, pentru a face un joc cat mai fara greseala posibil.

Declinarea de catre Victor Ponta si Calin Popescu Tariceanu a candidaturii pentru functia de primar al municipiului Bucuresti sunt deja niste coordonate, care vor pune pe un alt fagas tacticile de nominalizare. Absenta celor doua mari nume politice din competitia locala schiteaza, dupa parerea mea, o constientizare si o crestere a mizei parlamentarelor.

Intr-adevar, nu se obisnuieste ca sefii de partide (Ponta a ramas un lider informal) sa se angajeze in batalia pentru Capitala. Dar alegerile parlamentare din acest an sunt cruciale pentru un nou proiect de tara, a carui soarta se va juca pe taramul unui nou raport national de forte politice, al unui nou legislativ national.

O sfidare a acestei logici este vazuta, in unele medii politice, ca venind doar din partea lui Traian Basescu, despre a carui candidatura la sefia PMB se vehiculeaza ca este foarte probabila. Cand a fost intrebat, proaspatul presedinte al MP nu a respins posibilitatea de a mai juca inca o data cartea castigatoare a primarului general, ci doar a moderat asteptarile, ca un anunt il va face la timpul potrivit.

Fireste, nu lipsesc nici presupuneri malitioase, referitoare la o asa-zisa temere a lui Ponta si Tariceanu de a incrucisa sabiile cu Basescu, pentru PMB. Nimeni nu poate insa garanta ca Basescu, in al carui profil psihologic este adanc inradacinat orgoliul ierarhiei, va si duce pana la capat o eventuala candidatura pentru postul de primar general, care este sub cel de sef al statului. Ar putea fi foarte bine doar o stratagema de uzufruct de campanie pentru prepozitionarea MP, o foarte probabila si ingenioasa limitare de scop.

Intr-o competitie care se anunta alunecoasa, cel putin din motivele aratate, este greu de spus daca vreo candidatura la PMB va ramane sau nu batuta in cuie. Circula si alte nume de candidati-Gabriela Vranceanu Firea, Cristian Busoi-, lansate de lideri, dar nominalizarea sau schimbarea nominalizarii va depinde de deciziile colegiale de la varfurile partidelor si de ce se intampla in campul electoral.

Vom asista, oare, la un vals al candidatilor si al sanselor? Dar poate ca pentru a-l vedea ar trebui sa ne deschidem un al treilea ochi, de care vorbesc ezoteristii. Asta asa, ca o glumita de final, ca tot nu prea s-a mai vorbit de flacara violet, dar care presimt ca va reapare!

PS/NB: Ultimele declaratii pe tema vin de la Iasi, de unde presedintele Iohannis a sustinut ideea primarilor in doua tururi, iar Ciolos ca va studia varianta asumarii raspunderii in Parlament. Se anunta pe bune mare bal electoral, nu numai in Capitala! S-o fi mutat flacara violet la Iohannis?

Tactica alibiului: „V-am spus eu”

Vineri, la Galati, unde a participat impreuna cu copresedintele Vasile Blaga la lansarea unor candidati pentru primariile din judet, copresedintele PNL Alina Gorghiu a reluat propunerea de doua tururi la alegerile locale.

De aceasta data, sub forma ideii de creare a unei majoritati, pentru ducerea temei in parlament. Noua tactica de atac a venit dupa respingerea de catre premierul Ciolos a posibilitatii de a da o ordonanta de urgenta pe cererea PNL si precizarea CCR ca numarul de tururi nu tine de competenta Curtii, ci de intelegerea intre partide.

Numai ca vointa este una, putinta este alta. Toate tentativele liberale de a genera o majoritate au fost esecuri pe linie, in frunte cu ratarea guvernarii. Cel putin teoretic, suita de batalii pierdute ar fi trebuit sa domoleasca pulsiunile care, la vedere, nu fac decat sa sublinieze slabiciunile.

Totusi, de ce Alina Gorghiu merge pana in panzele albe cu cartea a doua tururi, cand toti stiu ca joaca la cacealma? Cand o motiune de cenzura a PSD i-ar spulbera PNL pana si bruma de ipotetic avantaj ideologic, care se presupune ca l-ar avea asupra guvernului tehnocrat Ciolos, prin intermediul presedintelui liberal Iohannis?

Rafinamentul Alinei Gorghiu nu se reduce la cel vestimentar, pe care i-l exhiba liberalii si simpatizantii, ci este si unul psihologic, bine ascuns in pliurile subconstientului politic. Din nefericire pentru Iohannis si Ciolos, rafinamentul politic al Alinei Gorghiu nu lucreaza pentru presedinte sau premier, ci pentru intarirea puterii sale conjuncturale si a unor lideri vanitosi, la fel de efemeri.

Ca este asa, o probeaza propunerile contradictorii, care ar fi curate sinucideri politice daca li s-ar da curs, pe care Alina Gorghiu le tot face premierului Ciolos si presedintelui Iohannis, pe care prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban i-a si amenintat ca „vor raspunde”, daca nu vor epura administratia, potrivit cererii PNL, care „este perceput ca fiind responsabil de activitatea guvernului.”

Alina Gorghiu stie ca nu va putea schimba panzele negre ale corabiei PNL cu unele albe, pentru a anunta victoria in alegeri. Nu o va face pentru ca va uita din cauza bucuriei, asa cum s-a intamplat cu Iason, fiul regelui Aegeus, care la intoarcere a uitat sa schimbe panzele negre cu panze albe, pentru a-si vesti inca de pe mare izbanda.

Ceea ce insa poate face de pe acum Alina, si o face cu mult rafinament, este sa-si pregateasaca o tactica de alibi, de abatere a criticilor spre alte tinte. O tactica de tip „V-am spus eu” (sau „noi”, pentru a-i lua in calcul pe Ludovic si pe altii, din grupusculul ei de interese si de sustinere).

Sa speram ca tutorele ideologic al Alinei Gorghiu sau, daca este prea mult spus, pater familias, Klaus Iohannis, nu va avea un sfarsit politic neasteptat, aidoma celui al batranului rege, cand a vazut la orizont panzele negre ale corabiei Argos.