La Multi Ani, 2016: Pentru o Lume Noua, mai Buna!

Anul de care ne vom desparti la mijlocul noptii trebuie pretuit, a facut parte din vietile noastre. Un an de viata nu poate fi comparat cu nimic, indiferent ca este vorba de viata unui individ, a unei natiuni sau a unui stat. Primul pahar, prin urmare, ar trebui ridicat in memoria anului care s-a dus. Urmatorul, pentru sanatatea, bucuria si norocul celui care incepe.

Cea mai comuna dorinta pentru vietile personale este ca noul an sa ne aduca mai multa fericire. De cele mai multe ori, insa, destinul personal se impleteste cu destinul comunitatii. De orice fel ar fi, o criza la scara comunitara ne afecteaza pe toti, unda ei ne loveste pe fiecare, chiar daca, posibil, in grade diferite. Acest impact il tot simtim, de cand cu crizele europene (economica, a zonei euro, a refugiatilor…), regionale (ucraineana, ruso-turca) si cea politica interna (nu poate fi numita altfel o situatie in care guvernarea nu are mandat politic sau electoral). Dar nu si constientizam ca o criza o putem face imposibila, o putem opri sau atenua, daca noi toti, lideri, electori si cetateni suntem solidari si uniti. Probabil, vom ajunge aici numai daca nu ne vom mai inchina banilor blestemati, obtinuti pentru a face rau sau prin nemunca.

De aceea, foarte multi asteptam ca din Oul pe care scrie 2016, o imagine Google de celebrare a Revelionului foarte inspirata, sa se nasca nu numai un An Nou, ci si o Lume Noua, bazata pe un Nou Sistem de Valori. Fie ca Noua Lume, si o data cu ea Noua Romanie, sa nu mai fie subiect sau obiect al Geopoliticii, ci al Valorilor! La Multi Ani, 2016! La Multi Ani, Romania! La Multi Ani, Lume!

Intelepciunea cu o suta de ochi: Despre radacini, trufie, umilinta si aurul adevarat (extraordinarele invataturi ale unui calugar chinez Wudang, lasat fara lumina ochilor de Khanul mongol)

Credintele si istoriile popoarelor au fost trecute prin sitele corectitudinii politice si in alte vremuri. De ce sunt importante radacinile istorice aflam dintr-una din fabuloasele relatari de calatorie ale lui Marco Polo, din China si Asia Evului Mediu:

Calugarul: Tu trebuie sa fii printul.

Printul: Ma numesc Altai.

Calugarul: De ce ai venit?

Printul: Pentru lectii.

Calugarul: Si ce intentionezi sa ma inveti in aceste… lectii?

Printul: Sunt aici sa te invat ca, chiar si fiul unui khan regal este capabil de umilinta si de a invata.

Calugarul: Atunci ia matura, Altai, si matura podeaua.

Printul nu s-a clintit din locul in care se afla.

Calugarul: Bun raspuns. Doar daca ai crezut in el.

Printul tace, cu privirea plecata.

Calugarul: Esti o buruiana calatoare in gradina lumii. Ei vor sa te transformi intr-un copac inflorit. Care este cea mai importanta parte a unui astfel de copac?

Printul: Numeroasele sale ramuri si florile. Vorbesc de mostenire.

Calugarul: Iti multumesc ca ai clarificat metafora ta iluzorie.

Tinand mainile la spate, calugarul facu cu piciorul stang o usoara miscare de secerare a picioarelor printului. Printul se prabusi la podea, de unde se ridica rusinat.

Calugarul: Vom incepe cu radacinile.

Aflati intreaga poveste, urmarind filmul „Marco Polo: One Hundred Eyes” (2015), de 25 de minute, de la link-ul: http://allvid.ch/f5qczw1fir9q

Un drept divin: Dreptul la fericire

Dreptul la fericire este un drept divin, din care decurge ca si dreptul la viata. Nu ti-l poate lua sau interzice nicio fiinta sau lege omeneasca. Probabil ca si Hugo Grotius ar fi de acord. Tinerii inzestrati, ca cei premiati de FET, sunt niste daruri divine pentru neamul romanesc, asa cum copiii sunt pentru parintii lor. Deschiderea FET catre o astfel de tema si un astfel de public mi se pare semnificativa, arata ca senzorii acestui think tank si ong sunt sensibili si romanesti. Dar despre niste premii politice, nimic…?!

https://nastase.wordpress.com/2015/12/29/dreptul-la-fericire-si-alte-premii-la-fet/

O felie de viitor: Cum ar trebui sa se schimbe PSD?

Marturisesc ca ideea de schimbare a PSD este extrem de provocatoare. In sensul bun, fireste, de a ne zgaltai mintile si a le pune la incercare pe tema. Cu atat mai mult cu cat mediul de dezbatere in acest sens este destul de sarac. Pe zona stangii, doar dinspre PSRO-ul lui Mircea Geoana mai apar sporadic constructii ideologice. Pe cea a dreptei, MP-ul lui Traian Basescu incearca o noua captatio benevolentiae.

Cred ca ideea de schimbare a PSD ii poate castiga pe social-democrati, dar nu numai, din cel putin trei motive. In primul rand, cu toata concentrarea de tiruri pe coruptia din acest partid, nu trebuie scapata din vedere posibilitatea ca laitmotivul coruptiei sa ofere simultan o tinta si o acoperire. Cand vezi cum lobby-ul diplomatic occidental batatoreste cu o compulsiva insistenta cararile spre Cotroceni si Victoria, este riscant, ca sa nu spun naiv, sa crezi ca ar exista coruptie doar in conul de lumina, nu si in cel de umbra, in care raman invaluiti cei care manuiesc reflectorul.

Fara indoiala, o flancare occidentala a premierului, pentru a da un exemplu mai mult sau mai putin ipotetic, de o vizita de curtuoazie si un laudatium de model regional anticoruptie, chiar in ziua cand la guvern are loc o sedinta informala pe tema bugetului, poate fi o coincidenta. Dar, in aceiasi masura, cunoscand modalitatile de modelare si de acoperire, poate fi si o suspiciune, pentru a carei prevenire sau eliminare nu exista decat solutia de evitare sau de nerepetare.

In al doilea si in al trelea rand, si acestea ar putea reprezenta tot atatea directii de schimbare, prin desprinderea de familia partidelor occidentale socialiste si social-democrate si iesirea din schema stereotipului stanga-dreapta. Socialistii si social-democratii si-au probat o proasta reputatie, de vectori transnationali de reproducere a coruptiei si, dupa caz, a capitalismului sau comunismului. La randul ei, dihotomia stanga-dreapta este tezista, acrediteaza din capul locului antagonismul intre munca si capital, exacerbeaza si eternizeaza lupta dintre ele, alimenteaza cercul vicios al celor doua Romanii, sociopolitice.

Nu a sosit, oare, timpul ca munca si capitalul sa se uneasca si sa conlucreze pentru Romania, care este una singura sub soare? Unii politicieni au remarcat un deficit de relationare al stangii cu intelectualitatea, dar mi-e teama ca atata timp cat vom ramane incremeniti in sciziunea politica de acum doua sute si ceva de ani, care s-a extins si asupra diferentelor de munca, implicit clasiale, nu se va reusi sa se produca schimbari semnificative.

Dupa parerea mea, sistemele politice care continua sa opereze in mod determinant cu criteriul stanga-dreapta sunt anacronice. Mai mult, ele sunt discriminatorii, deoarece nu se mai intemeiaza, ca altadata, pe pozitia fata de proprietate, toate constitutiile democratice consfintind proprietatea privata, ci pe diferentele de instructie. Nu in ultimul rand, sistemele politice care se bazeaza pe impartirea esichierului in stanga-dreapta sunt profund manipulatorii. Sa ne gandim la cei 1% din populatie care detin bogatia in societatea americana, care ii manipuleaza pe ceilalti 99% pentru a le vota lor bogatia, iar pentru ei insisi, saracia. Dar si la faptul ca divizarea stanga-dreapta a fost folosita pentru instrumentarea de revolutii si lovituri de stat, ca ancore capitaliste de statu-quo.

Nu este nevoie sa decretam excluderea criteriului stanga-dreapta, ci sa luam act de noua realitate, in care determinanti pentru un sistem politic democratic sunt alti factori, care se bazeaza pe valori nationale si prioritati de etapa. In opinia mea, o piata politica nationala trebuie sa se deschida catre un set de optiuni, nu de opozitii, catre oferte alternative si partide de alternativa, care sa faca posibile alegeri multiple si productive, nu opozitii in sine, sterile si contraproductive.

Sistemul politic occidental este in criza, est-europenii au nevoie de un nou sistem politic, independent si national. Rusia Unita, Lege si Justitie, Fidesz, Syriza, Podemos sunt nuante politice noi in pluripartidismul european, pentru care nu pozitionarile de stanga sau dreapta sunt determinante, ci interesul national, identitatea, integritatea, unitatea, antiausteritatea, dezvoltarea sociala, majoritatea, conservatorismul si radicalizarea proconservatoare etc., identificabile pe intregul esichier.

PSD ar trebui sa se transforme in ceva diferit de ce a fost si este, pentru a raspunde asteptarilor unei parti cat mai mari a populatiei. Mie mi se pare ca o a treia cale ar fi o cale de mijloc, intre ceea ce traditional am numit stanga si dreapta. Poate ca o renastere a ideii de social-liberalism, sub forma unui partid, nu a aliantei care a fost USL, s-ar bucura de acelasi succes, dar si de o stabilitate mai mare, nu doar electorala sau conjuncturala. Ponta si Tariceanu, cu PSD si ALDE, ar putea fi o varianta, dar nici un USD, cu progresistii, nu ar fi de ignorat. Monumentul Aripi, de pilda, dedicat luptei anticomuniste (necesarmente va trebui unul si pentru cea anticapitalista), cu trei aripi stilizate, ar putea fi o sursa de inspiratie.

Daca ar fi ceva de luat de la dreapta, pentru ca inteligenta politica invata de la oricine, chiar si sau mai ales de la adversari, ideile de reconstructie/adaptare politica si de denumire scurta a partidului, cu 1-2 cuvinte de impact, ar putea fi subscrise, cred. Poate ca ar trebui nici sa nu ne mai gandim la partide matusalemice. Pentru cateva cicluri electorale ar fi suficient, se minimizeaza sansele de osificare in nuclee dure, de tipul gastilor.

Numele ar trebui convenit in urma explorarii unor prioritati ale etapelor care urmeaza, intre care unitatea, independenta, (noua) alternativa, nationalul, socialul, justitia, dreptatea (sociala) s-ar regasi, probabil, pe lista. Insa, recunosc, slabiciunea o am pentru un singur cuvant, care sa ne tina treaza constiinta identitatii si radacinilor istorice, poate chiar europene, ceva de genul Apulum, Dacia, Europa (eventual in sintagma cu Uniunea).

Ca simbolistica, suntem datori, opinez, cu o reparatie istorica. Pana, spicul de grau si roata dintata ar reprezenta lumina, pe care intelectualii o dau poporului, painea, pe care ruralitatea o pune pe masa tuturor, tehnicitatea, prin care industria sustine dezvoltarea. Se spune ca viitorul il influentezi chiar numai vorbind despre el. Dincolo de orice s-ar spune despre viitor, un lucru mi se pare de la sine inteles: este nevoie de un nou proiect de tara, dar pentru aceasta este nevoie de un nou sistem politic.

Bruxelles-ul antieuropean, sfidat de tot mai multe tari UE proeuropene: Dupa Ungaria si Polonia, isi afirma interesul national si Bulgaria. Cine va urma?

Intrebari precum “Cui dau telefon in Europa?”, din urma cu cativa ani, a unui diplomat american, si “Alo, am sunat pe Pamant?”, din ajunul Craciunului, a unui astronaut britanic, pot parea neobisnuite pentru o Europa a natiunilor si un Pamant al natiunilor. Nu insa daca, plasate intr-un vis imperial, ar fi reformulate altfel: “Alo, colonia Europa?” sau “Alo, colonia Pamant?”

Spre intelegere, o mica paranteza. Corelatia dintre comunizare (ca nediferentiere) si imperializare poate parea excentrica. Este doar in aparenta. Pentru a iesi din ea, amintiti-va de un anumit milenarism al imperializarii si de faptul ca pulsiunile subconstientului politic sunt cele mai autentice, scapa oricarei cenzuri si capata cele mai neobisnuite chipuri. Daca nu ati auzit inca de obsesia leadershipului mondial, cel putin sa nu ratati noul film din franciza megalomaniei: Star Wars. The Force Awakens. Am inchis paranteza.

Una dintre cele mai mari inselatorii ale sfertului de veac postcomunist a inceput sa iasa la iveala. Asa-zisele integrari economice si militare de tip UE si NATO se manifesta, de fapt, ca un proces de desuveranizare si de totalizare a natiunilor si statelor nationale. Ca o integrare politica, al carei scop final este ordinea unipolara globala, in fruntea careia sa se afle o singura natiune, asa-numita “aleasa”, “indispensabila” sau “exceptionala”.

O prima consecinta a revelatiei politice privind anexarea de catre atlantism a integrarii europene a inceput sa fie demitizarea ideii ca cine se impotriveste deciziilor supranationale si proatlantice ale Bruxelles-ului ar fi antieuropean. Dimpotriva, antieuropeni sunt cei care ignora Europa natiunilor, prin politica de a o transforma intr-o masa amorfa sau pestrita, care-i slabesc identitatea, alteritatea si, in cele din urma, integritatea.

Tarile Grupului de la Visegrad au respins politica Bruxelles-ului privind cotele obligatorii de migranti, dar si in alte domenii interesele lor nationale si subregionale trec inaintea deciziilor din capitala UE. Nu este vorba de a fi impotriva cuiva, ci de a sti mai bine ce te slabeste si ce te intareste. Prevalenta acestui principiu, cuantificabil in interesul national, este una din explicatiile pentru care modelul Visegrad se bucura de succes.

Dar exista si un recent Grup de la Craiova, din care una din tari, Bulgaria, si-a adus si ea aminte de intelepciunea ca pielea ii este mai aproape decat camasa si haina. Ca haina poate fi europeana si camasa ruseasca este o alta problema, conjuncturala. Dar interesul national este mereu o certitudine, eterna, potrivit unei lectii englezesti, care ne-a ramas de la lordul Palmerston.

Despre ce este vorba, in ceea ce as numi o lectie bulgareasca? Liutvi Mestan, presedintele partidului etnicilor turci din Bulgaria, MRF, de opozitie, a fost demis și exclus din partid, după o declaratie in parlamentul bulgar, de luna trecuta, in care si-a exprimat sprijinul pentru Turcia, in cazul doborarii avionului de luptă rusesc, SU-24.

Decizia privindu-l pe Mestan a fost luata in unanimitate de conducerea partidului, la o reuniune, zilele trecute,  la vila fondatorului partidului, Ahmed Dogan. „Aceasta va fi soarta tuturor celor care se ridică împotriva intereselor naționale ale Bulgariei”, a afirmat la intalnire Dogan, un vechi si respectat politician bulgar. Pentru o tara UE si NATO, măsura a subliniat rolul neobișnuit al Bulgariei în cursul dominant al Europei, au notat unele agentii de presa.

Contrar unui partizanat orb si belicos, care in mod periculos se mai incearca uneori sa se insinueze, nu cred ca interesul national si regional de pace ar trebui zalogit vreunei integrari sau aliante, altele decat ONU. Dreptul international este singurul judecator impartial, cu vocatie universala.

Sarbatori de iarna fericite!

Un Craciun fericit tuturor romanilor! Sa nu uitam niciodata ca cei care ne-au ucis conducatorul in ziua de Craciun au vrut sa ne ucida si credinta. Credinta este ca si viata, luarea credintei unui popor este calea cea mai scurta spre a-l arunca in intunericul robiei.

Nasterea lui Iisus poate fi privita si ca o venire in lume a unei altfel de treimi, a unei treimi laice: speranta, credinta si iubirea. In lumea laica, speranta este legata de politica, iar politica este legata de mase. Reintoarcerea la normalitate nu va veni insa din contemplatie, ci din actiune, care se va naste numai din interferenta politicii cu masele.

In lumile religioase ale trecutului, au existat popoare care au fost formate numai din preoti. Popoarele-preoti nu mai sunt la moda. In noile lumi laice, noi, romanii, ne putem afirma ca un popor de politicieni. Este calea prin care ne legam de glie si, prin ea, de eternitate. Sarbatori fericite!

O alta ciudatenie: Lupta dintre Hitler si Stalin a dat povestile peste cap

Politologii au comentat, din diverse unghiuri, ziua de nastere a lui Stalin, in urma cu 137 de ani (n. 18 decembrie 1878). Un prilej, inevitabil, de a face trimiteri la celalalt dictator, Hitler, nascut 11 ani mai tarziu (20 aprilie 1889):

http://www.contributors.ro/global-europa/ziua-cand-s-a-nascut-monstrul/

Intr-o anumita numerologie, 11 este considerat numarul perfect (de aici, speculatiile despre planificarea evenimentului din 9/11). Tot asa cum, in aceiasi, se spune despre 13 ca este norocos (de aici, o alta speculatie, diferenta de 13 ani intre 1776 si 1789).

Sincer, nu as fi dat nicio importanta zilei de nastere a lui Stalin. In primul rand, pentru ca habar nu aveam despre aceasta zi. In al doilea rand, deoarece cred ca americanii au dreptate cand spun ca nu exista publicitate negativa, ci doar publicitate. Dar, plecand de la updatarea facuta de politologi, o alta ciudatenie mi-a atras atentia .

Toate povestile se incheie cu o aceiasi concluzie moralizatoare despre lupta dintre Bine si Rau. Insa atat personajele cat si concluzia sunt infirmate in cazul confruntarii dintre Hitler si Stalin.

Pana si ideile privind gradele diferite ale Raului si posibilitatea alegerii intre Raul cel mare si Raul cel mic sunt infirmate in istorisirea despre cei doi dictatori. O tara nu a supravietuit sfarsitului unuia dintre dictatori (un procuror i-a si spus lui Göring, la Nürnberg : „Nu mai aveti stat”). Cealalta tara a continuat sa ramana captiva, dupa sfarsitul celuilalt dictator.

Sfori ale papusarilor natiunilor: Internationalizarea partidelor nationale

Oricum am da-o, pisica neagra nu poate scapa de simbolistica populara. Nici ziua, cand ne taie calea, nici noaptea, cand toate pisicile sunt cenusii. In toate povestile, pisica neagra se afla sub stapanirea unei puteri necurate. Va amintiti de pisicile din recuzitele vrajitoarelor, in Harry Potter de pilda, ori de motanul din Maestrul si Margareta? Sigur, este doar o digresiune, sper distractiva, nu o luati de buna, chiar daca motani negri ii putem intalni si pe caile (de cine nu sunt batatorite?) spre Cotroceni si Victoria…

Insa ceea ce se intampla in Polonia chiar ar trebui luat in seama. Nu stiu daca este premonitoriu, dar in mod cert are o relevanta si pentru trecutul politic romanesc ultrarecent. Cu atat mai mult, cand presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, intervine si califica drept „dramatica” situatia din Polonia, tara in care spune ca are loc o lovitura de stat. Nu asa s-a spus si despre evenimentele din vara lui 2012, din Romania? Nu m-as repezi, deci, sa stric usturoiul pe „vampirul” Basescu. Mai degraba as reflecta la conservatorismul si euroscepticismul noului regim de dreapta din Polonia, al partidului Lege si Justitie (PiS), care a dat presedintele, premierul si guvernul, adusi la putere de ultimele alegeri.

Lucrurile sunt mult mai complicate si extrem de patrunse in tesutul politic european. Ma refer la internationalele de partide europene, o copiere a celor comuniste, care sunt folosite ca niste sfori de papusare a natiunilor si statelor europene. Internationalele populara si socialista, PPE si PES, pentru a da cate un exemplu de la dreapta si de la stanga, sunt la fel de infiltrate si de folosite de catre papusari, precum au fost celebrele Internationale I, a II-a si a III-a. Niciuna nu a oprit coruptia, saracia sau razboaiele. Daca nu ne dam seama ca Partidele si Internationalele occidentale sunt instrumente de reproducere si conservare a statu-quo-ului capitalist, savarsim o greseala uriasa, strategica, care va fi cauza esecului oricaror proiecte de reformare si modernizare politica, economica si sociala.

 https://nastase.wordpress.com/2015/12/20/ce-urmeaza-2/

Ghidul si scutul: O anticipatie oarba si o diplomatie rece?

Doua evenimente, la un interval de o saptamana unul de altul, prefigureaza un impact strategic major asupra securitatii nationale. Desi legate printr-un liant si o tinta comuna, este surprinzator ca intre cele doua evenimente nu s-au facut niciun fel de corelatii. Sa fie anticipatia strategica atat de oarba, ori restrictiile unilaterale prea discriminatorii?

Ieri, a fost facut public Ghidul Strategiei Nationale de Aparare, aprobat de CSAT in 10 decembrie. Azi, Statele Unite si Romania anunta finalizarea bazei antiracheta de la Deveselu. Prin urmare, in Ghid ar fi trebuit sa-si afle locul si o dimensiune antiracheta a securitatii nationale. Unele reactii ar putea spune ca nu suntem posesori, ci gazduitori ai scutului, dar nu cred ca exista argumente pertinente pentru a respinge ideea de coutilizatori.

Desigur, baza antiracheta de la Deveselu va fi integrata in sistemul antibalistic al NATO, o extensie colectiva a apararii antiracheta. Dar, in ceea ce priveste apararea antiracheta nationala, Romania nu poate fi data la o parte si nu poate sta pasiva. Cu atat mai mult cu cat aliatii ti-au adus in tara capabilitati cu care, la nevoie, o poti face. Ca si apararea conventionala nationala, apararea antiracheta nationala nu se transfera altcuiva, precum o delegare de competente. De altfel, implicarea activa multipla este sustinuta de toti aliatii.

Pe de alta parte, asigurarile apararii de alianta, ca SUA si NATO ne vor apara, au totusi niste limite, dincolo de care numai apararea nationala este responsabila. Aceste limite au fost extrem de vizibile (cativa au spus ca si penibile) in cazul survolarii Turciei de catre avioanele militare ale Rusiei. Conflictul armat aviatic turco-rus s-a consumat si a avut urmari in plan strict bilateral. Prudential vorbind, o interferenta a NATO nici nu ar fi fost de dorit, ar fi insemnat escaladare, cu reactii si consecinte imprevizibile.

Utilizarea romano-americana a bazei antiracheta de la Deveselu presupune o interoperabilitate a celor doua echipe de comandanti si militari aliati, in operarea tehnica si tactica a capabilitatilor antibalistice de pe teritoriul Romaniei. Accesul la capabilitatile antibalistice si utilizarea lor in comun trebuie sa se rodeze, prin antrenamente, pentru a fructifica doua tipuri de misiuni, de aparare nationala si de aparare colectiva.

Dupa cum s-a vazut, avionul F-16, care l-a doborat pe SU-24, era de fabricatie americana, iar baza de unde a decolat a fost Incirlik, integrata NATO, dar pilotul a fost turc. Acesta a fost lucrul care a contat, de fapt, in judecarea, de drept international, a survolarii ruse si a reactiei de securitate turce. Caracterul defensiv al capabilitatilor antibalistice de la Deveselu este un argument in plus de acces si de utilizare in comun.

Daca tot s-a deschis calea conceptualizarilor de securitate (securitatea extinsa si cultura de securitate sunt doua contributii incontestabile), poate ar trebui sa reflectam daca aici nu ar putea intra un nou posibil concept, crima de suveranitate. Daca, in contextul recentelor provocari de securitate si geopolitice, Ghidul nu ar putea include crima de suveranitate ca o clasa de riscuri in care sa intre si survolarile neautorizate, care incalca suveranitatea statala.

Ar fi o consolidare a legitimitatii reactiilor de securitate, in cazurile de survoluri ilegale, dar si a culturii si educatiei de securitate. Unii chiar au nevoie sa priceapa, cum a fost obligata de evenimente si Rusia, ca pentru crima de suveranitate, de survol militar fara autorizatia statului survolat, orice avion vinovat risca sa fie doborat.

Nimeni nu mai vrea sa se intoarca la razboiul rece. Dar, desi a ramas fara obiectul muncii, revenirea, fie si fulguranta, unor mostre de diplomatie rece, din anii containmentului (Fulton, 1946 – Berlin, 1989 – Moscova, 1991), ne demonstreaza cat de greu se ard stereotipurile mentale confrontationale si limbajele politice de lemn, care sunt la fel de invechite.

Dupa razboiul rece, abandonarea nominalizarii inamicului a fost unul din pasii care s-a facut in materie de securitate si aparare. De aceea, opinia publica a fost contrariata de motivatia pe care au folosit-o trei oficiali americani din cadrul administratiei si din aparare, in anuntul privind finalizarea bazei antiracheta de la Deveselu si operationalizarea ei, in 2016: pentru a oferi protectie in fata unor potentiale atacuri din partea Iranului.

Sa fi fost atat de revigorat stereotipul conflictului civilizational, de catre Huntington, incat sa asistam la un razboi rece nedeclarat, impotriva lumii musulmane? Irak, Afganistan, Libia, Siria, acum Iran… Destul de straniu. Cei care folosesc limba lui Allah pot sa inteleaga cel mai bine limba suveranitatii si pacii.

Politicianul complex si competitiv: Un intelectual creator, al societatii civile

Cand scriu sau vorbesc despre Adrian Nastase, adversarilor politici de profesie le este greu sa aleaga catre ce tip de personalitate sa-si trimita sagetile. Catre un fost politician sau catre un politician nepracticant? Probabil ca apartenenta actuala la societatea civila, a fostului sau nepracticantului politician, ar fi trebuit sa-i scuteasca de o asemenea dilema.

Scrierea de carti, proiectele stiintifice, prezidentierea de fundatii, mecenatele, editarile culturale, intalnirile cu personalitati si cetateni, de toate felurile si de toate varstele sunt activitati socialmente civile, care unui fost politician sau politician nepracticant nu fac altceva decat sa-i adauge dimensiuni, noi sau reinnoite, la un parcurs spre un om total, care cu totii speram sa fim, intr-un final. Cel putin, cei cu o echipare soft, rafinata, in mod sigur (aspiratia de om total circula foarte intens in lumea studenteasca, pe vremea cand faceam parte din ea; azi, am impresia ca la mai putina lume poate fi intalnita, banii, materialismul, par sa fi innamolit aspiratiile spirituale).

Nu vor sau nu pot criticistii sa fie si ei oameni totali? Raspunsul depinde, cred, de la caz la caz, insa in cel de fata alta pare sa fie motivatia, tot politica. De fapt, o teama politica. Devine tot mai evident ca doar din a critica, fara a si construi, nu se mai poate trai, oricum, nu foarte confortabil, precum altadata intelectualii critici de top, dar codasi sau fugitivi ca intelectuali creatori.

Societatea civila nu numai adauga valoare, dar naste si renaste spirite politice, mult mai apte sa-l reprezinte pe cetatean. Intelectualul civil este, spre deosebire de exclusivismul intelectualului critic, si un intelectual creator. Iar omul civil Adrian Nastase, ca apartinator si contributor la societatea civila, este un intelectual creator, care poate renaste ca om politic.

De aici spaima unor politicieni, care nu pot raspunde doar cu mijloacele criticii unei competitii complexe si constructive. Probabil ca, pentru a alunga spectrul politcultismului, ar fi binevenita extinderea regulii Chatham House si in cultura: luarea in consideratie a tuturor actelor de cultura, fara a tine seama de afilierea politica a celor care le produc.

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/obscenitate-publica-la-patrat-adrian-nastase-promovat-de-icr/

http://www.romanialibera.ro/special/dezvaluiri/adrian-nastase-a-ajuns-editor-de-volume-promovate-de-icr-402217