Alegerile anticipate: Riscul Romaniei asociale

25/06/2017

Romania sociala este un bun ideologic pe care Victor Ponta l-a adus in zestrea PSD, ca un denunt si o reparatie dupa Romania asociala a regimului Basescu-Boc.

Guvernul anticriza si prosocial Ponta, apoi, dupa eclipsa tehnocrata Ciolos, guvernul Grindeanu, au reusit sa relanseze cresterea economica si sa refaca si chiar sa ridice standardul social.

Aceste tendinte prosociale si procrestere pareau pana de curand sa evolueze. S-a produs insa neasteptatul, caderea guvernului Grindeanu, provocata de motiunea de cenzura initiata chiar de seful sau de partid, Liviu Dragnea.

Acum, cand urmeaza desemnarea unui nou premier de catre presedintele Klaus Iohannis, nu mai este nimic sigur. Nici macar daca PSD si ALDE vor reusi sa se mentina la guvernare.

In aer se simte un vant de revansa, starnit de criza de imagine si de guvernare a coalitiei PSD-ALDE. PNL spera ca aceasta criza sa-i umfle panzele si sa incropeasca o noua majoritate care sa-l aduca la guvernare.

Daca tactica obtinerii unei noi majoritati va esua, sperantele liberalilor se vor concentra pe masinatiunile de blocare a procedurii de desemnare a premierului, pentru a declansa alegerile anticipate pe care au anuntat ca si le doresc.

Alegerile anticipate ar fi o premiera pentru Romania, nu lipsita de riscuri. Cel mai probabil risc ar fi o schimbare de directie, daca PNL va ajunge la guvernare, prin revenirea la vechea politica a austeritatii.

Sunt cateva premise in acest sens. PNL este puternic infestat de agentii austeritatii, proveniti din fostul PDL. Afilierea PNL la PPE are drept rezultat imbratisarea de catre liberalii romani a ideologiei austeritatii a partidului transnational european.

Pe de alta parte, fostul presedinte Traian Basescu, tatal fostului PDL si parintele austeritatii din Romania, a declarat casandric ca “programul de guvernare al lui Dragnea trebuie abandonat”, deoarece “blocheaza dezvoltarea Romaniei.”

Coroborand, calea robilor spre Romania asociala pare sa fie pregatita sa fie redeschisa. ONG-urile si retelele lui George Soros isi vor face inca o data treaba.

Prin reculul Romaniei sociale, eventualele alegeri anticipate vor fi o capcana in primul rand pentru electorat.


Cioplind idei: Nationalism, protectionism, liberalism

25/06/2017

Domnule Mircea Popescu, va salut implicarea critica, care de regula ne ascute discernamantul, dar nu va inteleg avocatismul in favoarea duplicitatii. Va rog frumos, nu va sustineti neputinta argumentarii cu citate eminesciene, folositi-va ideile proprii, doar ele isi au locul intr-un brainstorming sau think tank.

Sigur ca nationalismul si protectionismul nu sunt ceva rau, cand tarile mici si mijlocii le folosesc pentru a-si apara identitatea si interesele, ele neavand instrumente de mare putere.

Rau este cand nationalismul se practica ilicit, neasumat, pentru scopuri expansive, concomitent cu a le cere celorlalti sa nu-si foloseasca scutul nationalismului.

Repet ce am mai spus si pe acest topic, nationalismul identitar, protectiv, de aparare, este un lucru bun si vital, pentru supravietuire. Nationalismul rau este cel agresiv, expansiv, care foloseste violenta militara, in politica externa, sau violenta civila, in politica interna (pentru ultima sunt sigur ca aveti suficiente exemple, de la fata locului).

Daca inca nu ati observat, si (neo)liberalismul si globalismul, care practic sunt doua fete ale aceluiasi drac, care mai are inca multe altele, sunt expresii ale nationalismului dus la extrem si la ultima consecinta.

Mai sugestiv spus, globalismul vrea acel “sat global”, descris de McLuhan, cu un “primar global”, al unei “unice natiuni indispensabile”, ceea ce este expresia celui mai desantat si gregar nationalism.

Arma acestui nationalism global, a globalismului, este tocmai liberalismul, care si-a inceput marsul acum cateva secole, plecand de la lana scotiana si teoria smithiana (Adam Smith), ajungand la monstruozitatea antidemocratica si liberticida a “ordinii unipolare”, din urma cu un deceniu si ceva, dupa sfarsitul razboiului rece.

In esenta sa geopolitica si geoeconomica, liberalismul clameaza dreptul la expansiune, ‘libertatea” de a transgresa si desfiinta frontiere, simultan cu blamarea, respingerea libertatii celuilalt de a se impotrivi, de a-si apara identitatea si a-si proteja interesele.

“Iliberalismul” pe care congresmenii americani l-au atribuit premierului ungar Victor Orban este, prin prisma perimarii si esecului istoric al liberalismului, un factor de contrast care pune in lumina pionierismul si vizionarismul liderului estic.

Nationalismul si protectionismul lui Donald Trump sunt doar tactici, care nu vor fi de durata, inapoia carora se reforjeaza strategiile globalismului si liberalismului.

Sper sa fi fost mai bine inteles in privinta “liberalismului contradictoriu” la care m-am referit. Fara indoiala ca atunci cand daltuiesti un bloc de marmura sunt mai greu de distins trasaturile chipului, care ies pe parcurs de sub dalta cioplitorului.

https://adriannastase.ro/2017/06/24/negocieri-esentiale/comment-page-1/


Un proiect in asteptare: Social-conservatorismul

24/06/2017

Un proiect in asteptare: Social-conservatorismul

Adaptarea continua: partidele mici si noi. In campania electorala pentru alegerile parlamentare din 2016, si chiar inca din precampanie, ideea partidelor mici si noi a facut multa valva. A fost o idee antemergatoare, care a deschis drumurile spre noile constructii politice ALDE si PMP. Dar dupa ce aceste doua partide, ambele situate de aceeasi parte a esichierului, si-au vazut sacii in caruta, unul ajungand la guvernare, celalalt in parlament, ideea aproape ca s-a stins. Un fapt de nedorit pentru echilibrul esichierului politic. Pentru reechilibrarea prin improspatare a celeilalte parti a esichierului, ideea ar trebui revitalizata.

Echilibrul si extremele, noile repere. O data cu castigarea alegerilor prezidentiale din Franta de catre Emmanuel Macron, care a adus noi diviziuni pentru pluralismul politic, vechile repere de “stanga”, “centru” si “dreapta” au inceput sa se estompeze. Este doar o chestiune de timp pana cand acestea vor dispare. Macron, care a declarat ca nu este nici de stanga , nici de dreapta, a optat pentru pozitia de “echilibru”. Celelalte pozitii, apropiate de o parte si de alta, sunt cele de “social” si “national”, cu extremele corespunzatoare. Catre aceasta clasificare a condus autodefinirea de echilibru a miscarii lui Macron, care s-a raportat la socialismul lui Holland si nationalismul lui Le Pen.

Sfarsitul doctrinelor pure, inceputul aliajelor doctrinare. Avand in minte tipologia Macron, cuprinzand partide de echilibru, partide de echilibru social (sau partide pro-sociale) si partide din extrema sociala, de o parte, si, de cealalta parte, partide de echilibru national (sau partide pro-nationale) si partide din extrema nationala, nu este greu de anticipat ca exclusivismul socialismului si liberalismului poate derapa, in grade diferite, catre pozitii extreme, spre extrema sociala si respectiv extrema nationala.

Din istoria apropiata a socialismului, de tip Obama, de pilda, care si-a asumat public acest exclusivism pagubitor, “Acum suntem cu totii socialisti”, declara emfatic fostul presedinte afroamerican, s-a vazut cum tot felul de “socialisti” parazitari, buni de mutat muntii din loc, dar neispraviti si taietori de frunze la caini, au napadit PIB-ul tarii, ducand SUA la dezastru. Si din liberalismul contradictoriu de tip Trump, de deschidere a celorlalti catre America si de inchidere a Americii catre ceilalti, sau de tip May, care vrea mana libera pe continent si mana stransa acasa, se poate deduce acelasi lucru, ca doctrinele politice si economice pure nu mai sunt functionale. Republicanii americani nu mai pot ramane republicani pursange, nici conservatorii britanici, rasatii de altadata. Chiar daca nu recunosc sau o fac doar cu jumatate de gura, protectionismul, nationalismul sau parti din alte doctrine si ideologii politice au navalit si pe portile lor.

Si la noi, aceleasi efecte nefaste ale exclusivismului doctrinar. Este revelatoriu daca ne uitam la social-democratia de tip Dragnea, care a castigat alegerile parlamentare cu un program economic si social excesiv, supraevaluat, de nu mai stie acum, la guvernare, pe unde sa scoata camasa, si trebuie sa ne intrebam daca nu cumva a fost doar o tactica vicleana de campanie. Sau daca analizam liberalismul popular de tip Traian Basescu, care vrea din nou o Romanie asociala, poate chiar o noua revolutie portocalie, combinata de aceasta data cu citronul liberal, adica cu austeritate pentru poporul roman, dar cu lafaiala altora din afara tarii pe spezele/resursele romanilor. Ca, de, ei ca estici ar fi fara expertiza si ar avea nevoie sa fie condusi de occidentali.

Sinteza dintre socialitate si crestere. Marele defect al exclusivismului doctrinar si ideologic de tip “stanga-dreapta” este schisma dintre socialitate si crestere sau, altfel spus, dintre munca si capital. Partidele de pe o parte a esichierului de acest tip s-au concentrat excesiv pe socialitate, cele de pe cealalta parte, excesiv pe cresterea economica. Unele pe statul social si pe socialitatea maximala, altele pe statul minimal si pe socialitatea minimala, austera. Evident, doctrinele si ideologiile pure tineau partidele departe de optimul social si de optimul cresterii, ambele putand veni numai din sinteza, nicidecum din schisma lor. Alegerile se organizau si se castigau pe dihotomie, pe maximalitate sau minimalitate. Cand socialitatea si cresterea erau prinse in amor, cum a fost USL-ul, toate ocarile si sanctiunile se revarsau asupra lor, despartindu-le. Trebuia gasita o alta cale spre unitatea lor, care sa duca la optimul social si optimul cresterii, intelegand prin optim nu starea de maxim a uneia sau alteia, ci starea de echilibru intre ele.

Un vector si un model doctrinar si idelogic de alianta sau aliaj. Vehiculul spre putere si, o data ajuns la putere, instrumentul politic pentru coeziunea si conducerea societatii cunoaste, in general, trei mari forme, partide, miscari, uniuni. Cred ca cel mai potrivit format politic, care transmite unei societati cel mai puternic semnal de sau spre coeziune, este cel de uniune, deja puternic validat in numeroase cazuri si spete. Cred ca o formula superioara, care ramane insa de experimentat, este cea de comunitate. La un partid aderi sau nu aderi, dar dintr-o comunitate faci parte prin origine sau rezidenta. Ne putem doar imagina audienta unui partid al comunitatii romanilor.

Un model doctrinar si ideologic exceptional de alianta sau aliaj este in Germania, care a realizat comuniunea dintre socialitate si crestere, cu ajutorul vectorului dat de Uniunea Crestin Democrata (CDU) si Uniunea Crstin Sociala (CSU), care impreuna formeaza fractiunea parlamentara CDU/CSU. Numita si “die Union” (Uniunea), CDU/CSU realizeaza o sinteza de exceptie intre crestere si socialitate. Desi din retrospectiva osificata “stanga-dreapta” CDU si CSU sunt de “dreapta”, la fel ca si rezultanta lor, CDU/CSU sau Uniunea, este de remarcat ca o diviziune se focalizeaza pe socialitate, care este de ‘stanga”, cealalta pe crestere, care este de “dreapta”. Acest aliaj, aceasta sinteza sau comunine intre socialitate si crestere este, cred, si motivul pentru care social-democratii germani nu mai castiga alegerile.

In Romania, social-conservatorismul este un proiect in asteptare. Am rams surprins sa citesc, in aceste zile, la un autor cotat, mirarea ca noul presedinte al PNL a afirmat ca liberalismul este si conservator. Desigur, omul nu descifrase inca liberalismul conservatorilor britanici si conservatorismul liberalismului american. Abandonarea de catre liderul liberal Ludovic a doctrinei pure a liberalismul si optiunea sa pentru un mix doctrinar si ideologic este insa doar o jumatatea de pas inainte. Liberalismul si conservatorismul au ca obiectiv maximal cresterea economica, lasand socialitatea la usa PNL.

Sansele unei sinteze, sper cat mai apropiate, avand in vedere criza PSD, vin dinspre ceea ce in limbajul cliseu continuam sa numim “stanga”, acea parte de esichier pentru care am propus, mai sus, denumirea de esichier al partidelor/miscarilor/uniunilor de echilibru social sau pro-sociale. Un partid nou si, inerent, mic la inceput, care ar aparea in aceasta zona, va prelua inevitabil partea de socialitate, de la social-democratie, dar nu in termenii utopici maximali, pe care ar putea sa o alieze, in proportii egale, cu cresterea urmarita de conservatorism.

Ce pledeaza pentru aducerea conservatorismului in fuziune cu social-democratia? In afara de cresterea economica, exista o serie intreaga de alte probleme noi, cum sunt traditiile si identitatea, care ne sunt grav afectate, credinta, care ne este batjocorita si insultata, stramosii si inaintasii ne sunt demonizati si pusi la index, suveranitatea ne este deja capturata, hotarele ne sunt incalcate de imigratia ilegala etc, care asteapta sa fie redobandite, refacute si conservate. Conservatorismul este cea mai buna upgradare a social-democratiei. Uniunea Sociala Conservatoare (USC) bate la usa esichierului politic al Romaniei.


Sanziene/Dragaica: Ziua Universala a Iiei

24/06/2017

Azi, de Ziua Nasterii Sf. Prooroc Ioan Botezatorul (Sanzaienele sau Dragaica), sarbatorim si Ziua Universala a Iiei. Marturisesc insa ca atunci cand am citit revista presei de dimineata, nu am inteles din titlurile care se refereau la „ie” despre ce este vorba. Citeam ba „ia”, ca verb la pers. III sing., ba „lei”, ca substantiv, ca lei, animale, sau ca lei, bani.

https://www.agerpres.ro/cultura/2017/06/24/ia-ambasador-pentru-romania-in-comuna-tulghes-se-va-infiinta-o-academie-a-iei-nimeni-nu-ne-poate-dezbraca-de-portul-nostru-12-13-08

Scrieti, mai, fratilor, Iie/iie, ca sa inteleaga lumea din prima despre ce este vorba. Este pacat sa umbrim in mod artificial aceasta sarbatoare vestimentara traditionala, care vorbeste despre originile noastre, cu o problema de grafie si de citire.

Iie vine de la una din exclamatiile romanesti, mai vechi, de uimire in fata a ceva super, frumos: I-i-e!!! (w-o-w!!!, cum exclama englezii). Probabil ca disparitia acestui amanunt din istoricul iiei s-a produs in comunismul alogen.


Propunerea, desemnarea si mandatarea noului premier si guvern: Pericolul politicianist al minimalizarii sau pasarii responsabilitatii

23/06/2017

 

Klaus Iohannis despre desemnarea premierului: O sa rezolv aceasta problema foarte repede.

Intrebat, vineri, la Bruxelles, unde s-a aflat doua zile la Consiliul European, despre cum va proceda pentru desemnarea premierului, Klaus Iohannis a raspuns: „Președintele nu poate să facă altceva decât să asculte toate părțile și să tragă propriile concluzii. Acelea, pe urmă, se verifică pe real în Parlament.”

Privind modalitatea de testare a majoritatii, presedintele Iohannis a mai precizat urmatoarele: ” (…) Voi desemna o persoană și acea persoană va prezenta o listă de miniștri și se va duce în fața Parlamentului. Acolo se votează, e simplu, nu e nicio complicație (…). Așa se procedează conform Constituției din România.”

„Simplitatea” si „rapiditatea” pe care seful statului le-a atribuit procedurii de desemnare a premierului atrag insa atentia asupra responsabilitatii implicate in fiecare etapa. Fara a face cuiva vreun proces de intentie, cred ar fi util sa observam ca sunt trei instante implicate, incepand cu propunerea sau propunerile Partidelor, continuand cu selectarea si nominalizarea de catre Presedinte si sfarsind cu mandatarea de catre Parlament.

Responsabilitatile implicate sunt egale. S-ar putea spune ca acestea sunt impartite si ca se regasesc deopotriva in rezultatul final, de stabilitate sau instabilitate. Dar jocul politic e joc politic. Daca s-ar putea, fiecare vrea sa castige aruncand costurile de responsabilitate asupra celuilalt. Nu e ceva nou in politica, se intampla si in politicile de partid sau interne din alte state, si in politicile externe ale statelor.

“Eu intai” sau “eu cu orice pret” este adanc implicata in logica castigului si in logica transferului de costuri. Daca propunerea de premier nu este profesionista, daca desemnarea nu este reprezentativa, ori daca parlamentul respinge mandatarea pentru a nu da castig de cauza presedintelui sau partidului, se intra intr-un cerc vicios, al unei crize politice perpetue. Solutia in acest caz este ducerea mingii la centru si reluarea jocului de la zero, pentru toate partile – partide, guvern, presedinte, parlament.


Initiativa politica: Sursa incoltirii alternativei si progresului (analogie cu initiativa privata)

23/06/2017

Stejar masiv: Un stejar mic, mic, dintr-o ghindă

ZeV, nu cred ca cei doi tineri politicieni, inteligenti, proactivi si creativi – Victor Ponta si Sorin Grindeanu – ar trebui sa se multumeasca cu o ciorba reincalzita sau cu strangerea unor cioburi.

Lucrurile ar trebui privite dintr-o perspectiva mai larga, prin prisma nevoii unui nou vector, capabil sa treaca de bariera, gravitationala sau sonica cum vrem sa-i spunem, care ne-a fost impusa artificial de zeii ordinii sau sistemului, al carei/carui scop este sa ne traga in jos, sa nu ne permita inaltarea.

Indiferent sau independent de ce se intampla cu cei doi monstri sacri ai tranzitiei, PSD si PNL, initiativa politica trebuie incurajata sa functioneze precum initiativa privata, din care sa incolteasca germenii alternativei, de care nu (mai) trebuie sa ducem lipsa niciodata.

Oricat am scrutat si la stanga si la dreapta, nu am reusit sa descopar, din pacate, nimic care ar putea sa ne scoata dintr-un statu quo care este pagubos prin caracterul sau limitativ, programat limitativ.

Am avea nevoie de un reactiv nou, tonic, de tip Visegrad. Ne-am cam saturat de internationationalismul si supranationalismul Occidentului, prin care ne sunt papusate toate partidele, cu precadere cele din rotativele prezidentiala si guvernamentala.

La aceasta frustrare mai veche, care nu este numai a mea, am ajuns in urma unor indelungate lecturi, analize si observatii privind istoria si prezentul dihotomiei “stanga-dreapta”, stiind bine cine se afla la celalalt capat al sforilor si ce urmaresc.

Din ea s-a nascut si una din ideile mele recente – suntem totusi un think tank -, prin care am semnalat mai degraba o posibilitate decat o oportunitate, pentru agenda de idei politice, sa fie acolo, asa, ca o idee de inventar sau de laborator.

PS/NB: In privinta noului lider al PNL, Ludovic Orban, da, il consider altceva fata de ce a fost. Buna credinta si cultura politica ma indeamna sa nu-l resping din start, ci sa-i acord obisnuita perioada de gratie a inceputului.

PPS/NB: La cat de incisiv si de hotarat se arata, Orban ar putea conduce un Guvern PNL. Cred ca s-ar putea achiesa lejer si normal la o asemenea probabilitate daca toate pozitiile ar fi repuse in joc si daca s-ar ajunge la o rocada intre PSD si PNL pe ramurile puterii executive.


PNL: Strategiile de putere ale noului lider

22/06/2017

Noul presedinte al PNL, Ludovic Orban. Foto: Eduard Enea (Adevarul)

Ludovic Orban a venit in fruntea PNL nu numai cu o noua vitalitate, ci si cu multa flexibilitate in privinta strategiilor si tacticilor de cucerire a puterii guvernamentale. Coincidenta alegerii lui Orban ca presedinte al PNL cu motiunea de cenzura a PSD impotriva propriului premier are avantajul prospetimii ideilor si al lipsei unui exercitiu de leadership uzat si patat.

Din acest punct de vedere, cel mai greu i-ar fi fost lui Orban sa se lupte cu Sorin Grindeanu ca sef al Guvernului PSD-ALDE, care are aceleasi avantaje ale inceputului, fara o istorie santajabila sau corupta de greseli, chiar daca in cele cateva luni de guvernare i s-au pus in spate cat pentru un intreg ciclu electoral. Cu Liviu Dragnea, care si-a pierdut credibilitatea la loteria propriilor ambitii, este mult mai usor. Cum s-ar spune, sortii ii zambesc lui Ludovic Orban, ca imagine politica.

Ludovic Orban a reactivat obiectivul realizarii unei majoritati parlamentare in jurul PNL. Incurajat de neasteptatele fisuri din PSD, care s-au vazut la motiune, in majoritatea diminuata de disensiunile interne, cat si de posibilitatea unor noi fisuri, fortate de PNL prin atragerea de partea sa a unor parlamentari PSD si ALDE, Orban a declarat ca va incerca sa formeze o noua majoritate parlamentara. “Discutam cu oricine, in afara de PSD”, a anuntat noul lider PNL.

Aceasta varianta a PNL de accedere la guvernare, prin racolarea de transfugi din randurile coalitiei PSD-ALDE, nu este insa una tocmai legitima. Desi nu este interzisa, imorala este in mod sigur. Folosirea in prezent a vointei si voturilor din trecut ale alegatorilor de catre un alt partid decat cel pe care cei mai multi l-au votat, fara niciun acord sau garantie ca acestea s-ar fi schimbat, este o fraudare de incredere a electoratului, care se exprima si se consfinteste numai in cadrul legal al alegerilor, la termen sau anticipate.

Aici este o mare finete de intelegere, fara de care se poate ajunge la o mare inselatorie. Celui care spune ca pentru PSD, pentru care au votat cea mai mare parte a alegatorilor, vointa lor din trecut, din 2016, nu ar mai fi valabila in prezent, in 2017, i se poate returna cu aceeasi energie, perfect anihilatoare, ca, cu atat mai mult, nici vointa alegatorilor din 2014, care l-au votat pe Klaus Iohannis, nu mai este aceeasi in 2017.

Desigur, astfel de sustineri pentru care nu exista probe si garantii, pe care le dau numai consultarea populara, sunt ipoteze sau speculatii. Dar la ipoteza se raspunde cu ipoteza si la speculatie cu speculatie, iar daca prin una din acestea se obtine „liniste” la adversari, e semn ca s-a atins punctul nevralgic.

Tocmai datorita inconsistentei si necredibiltatii unei noi majoritati obtinute prin defectare l-au determinat pe Ludovic Orban sa atace guvernarea si prin sustinerea alegerilor anticipate, despre care a declarat ca este “varianta preferata de PNL.” Toata aceasta flexibilitate de metode a noului lider al PNL are insa un punct tare. Orban nu vrea nici guvern de uniune nationala, adica cu PSD, nici guvern tehnocrat, ci numai un guvern de coalitie in care PNL sa dea premierul si sa aiba astfel controlul. Vointa de putere dominanta asupra unui posibil guvern liberal, de putere totala daca o coroboram cu detinerea de catre liberali si a pozitiei de sef al statului, ocupata de Klaus Iohannis, este pe cat de manifesta pe atat de periculoasa, judecand dupa antecedentele din istoria recenta.