SUA: Decretul anti-imigratie al presedintelui Donald Trump a intrat oficial in vigoare. O victorie a xenofobiei, rasismului si antiislamismului

Mult hulitul decret anti-imigratie al presedintelui american Donald Trump, care restrânge temporar intrarea în Statele Unite a cetățenilor din șase țări musulmane și a refugiaților, a intrat oficial în vigoare, joi, in urma autorizarii de catre Curtea Suprema.

Este o victorie a xenofobiei, rasismului si antiislamismului. Pe lista lui Trump, care aminteste de listele naziste antievreesti, se afla Iranul, Libia, Somalia, Sudanul, Siria și Yemenul.

Ceea ce atrage in mod scandalos atentia asupra listei lui Trump este principiul literalmente conspirativ dupa care a fost gandit accesul islamicilor in SUA, ca si cum aceasta tara ar fi o imensa organizatie conspirativa.

Interdictia de a intra in SUA se aplica de acum oricarei persoane care “nu a stabilit o relatie de buna credinta cu o persoana sau o entitate din SUA.” Procedura este similara unei organizatii secrete, in care cineva din interior trebuie sa garanteze pentru orice nou venit.

Practic, niciun cetățean din cele șase țări care nu este cunoscut autorităților americane nu va primi acces pe teritoriul SUA, conform deciziei celor nouă judecători ai Curții Supreme.

Procedura nu are nimic de-a face cu liberalismul american si cu drepturile universale ale omului. Imaginati-va un musulman din tarile de pe lista lui Trump care este pus sa dea cu subsemnatul pentru a primi garantii de intrare si cine da asemenea garantii.

Procedura are si un puternic iz de recrutare, care te poate transforma in dusman al tarii tale.

Prometeu si maimuta

He-he, speta este binecunoscuta, dragul meu Oscar Wilde. La fel ca si contextul vremii. Si aici diavolul se ascunde in detalii. Omul nostru nu mai traia dupa credinta noastra.

Una din metodele aproape perfecte de manipulare consta in folosirea demonica a jumatatilor de adevar. Maturizati-va, pentru Dumnezeu. Nu mai puneti cuvintele inaintea faptelor.

Parfumarea in exces a unei jumatati de adevar si punerea ei sa troneze provocator peste o gramada de neadevaruri urat mirositoare, ca motul slobozirilor fiziologice, i-a inselat pe multi si continua sa-i insele, din pacate.

In timpul palavragelilor celor doi vagabonzi pe marginea drumului din “Asteptandu-l pe Godot” , a lui Samuel Beckett, cei doi se iau la un moment dat la cearta pe intaietatea capacitatii de a convinge si a avea mereu dreptate.

Aceasta preocupare obsesiva a celor doi pierde vara le depaseste cadrul. Este pentru un grup mai larg un mod de viata. Inselarea si puterea pot fi obtinute prin cuvinte.

Este ca si cum maimutele s-ar folosi de limbajul uman pentru a-i domina pe oameni. Prometeu le-a furat zeilor focul. Maimutele i-au furat omului limbajul.

Dar, intr-adevar, folosirea jumatatii de adevar pentru intoarcere este cea mai buna reactie.

Multipartidism si monopartidism

Nu as fi patimas si rezolut in privinta monpartidismului si/sau multipartidismului. Chiar daca in mentalul colectiv ni s-a indus cu multa subtilitate si sagacitate, in ultimul peste un sfert de veac, ideea ca multipartidismul este binele absolut si unipartidismul raul absolut, sa nu ne grabim cu absolutizarea unuia sau altuia, pentru toate situatiile.

Lucrurile sunt departe de a crede ca jocul s-a jucat si scorul a fost batut in cuie, pentru totdeauna. Dupa parerea mea, pe care am mai facut-o cunoscuta si in alte discutii, diferenta dintre monopartidism si multipartidism este cea dintre centralizare si descentralizare. Sa ne amintim ca in evolutia istorica a statelor nationale momentul centralizarii a jucat un rol hotarator, fara de care acestea nu ar fi ajuns la maretia si puterea pe care le au astazi.

Pe de alta parte, sa privim si la exemplul Chinei, a carei crestere incredibila, care concureaza si depaseste tarile cu sistem multipartid, nu ar fi fost posibila fara partidul unic. Dar sa privim si la SUA, unde de fapt multipartidismul este numai la vedere, in spatele acestuia functionand invizibil, ca un partid unic, leadershipul politic, finantele si mass-media.

Ce sa mai spun de prostul exemplu pe care il da bipartidismul american, de lupta atroce si neslabita, ca de razboi civil, intre partidul republican si partidul democrat. Ori poate ca tocmai asta este modelul perfid si pervers de exportat si imitat, Desi stim ca rostul acestui spectacol este de a crea iluzia alternativei. Dar sa analizam si sistemul politic al capitalismului romanesc din 2004 incoace, de cand, prin lipsa alternantei stanga-dreapta la functia de sef al statului, functioneaza practic ca un sistem monoideologic, cu ideologie exclusiv de dreapta.

Principala limita a monopartidismului, nu neaparat de nedepasit printr-o democratie interna autentica, este ca poate ajunge la incremenirea puterii si la abuzuri in exercitarea acesteia. Lipsa de alternativa in cazuri de criza face ca un astfel de sistem sa se regenereze mult mai greu.

Privind multipartidismul, existenta in permanenta a unei alternative este principalul beneficiu al sistemului. In schimb, are toate neajunsurile faramitarii, care impiedica exploatarea potentialului si atingerea plenitudinii, sau chiar riscul reculului sau unei inaintari serpuitoare, prin schimbari de directie politica nefundamentate.

Nu pot fi prin urmare emise judecati de valoare despre niciunul din cele doua sisteme politice, mono sau multipartid, decat prin raportarea lor la situatii concrete. Sa nu-mi spuna cineva ca multipartidismul garanteaza democratia si drepturile omului. Sa se uite la occidentul indepartat, unde practic nu exista sindicate sau unde datorita violentei civile, ca de jungla, nu este respectat nici macar dreptul primordial al omului la viata.

Lucretiu Patrascanu isi vanduse de mult comunismul

Intr-o foarte exacta rememorare a situatiei politice interbelice, caracterizate prin greseli, coruptie si incompetanta, cu care vremurile noastre seamana ca douan picaturi de apa, un distins autor il citeaza ca martor ocular pe Lucretiu Patrascanu, pentru pozitia sa ideologica „diferita” fata de elita conducatoare, in virtutea careia ar fi sintetizat cu „obiectivitate” situatia.

Ei bine, aici simt nevoia unei mici referinte. Am serioase dubii in privinta luarii ca etalon a spuselor lui Lucretiu Patrascanu privind caracterizarea, interesat defetista dupa parerea mea, a liberalismului national romanesc interbelic. Cum s-a dovedit ulterior, Lucretiu Patrascanu a facut in permanenta un joc dublu, fiind in slujba unui serviciu strain de informatii.

Nu se stie précis de cand Patrascanu isi vanduse comunismul. Cert este ca cele doua faze ale infiltrarii masonice, obedienta si apoi dizidenta, i-au iesit rand pe rand la iveala. Cum povestile pacatoase incep intotdeauna cu un sarpe, foarte probabil ca de inrolarea sa unor interese straine nu a fost in necunostinta de cauza sotia sa, Elena Pătrășcanu, (născută Herta Schwamen de origine evreiască), care avea legaturi puternice si ramificate in lumea liberalismului occidental.

Proiectul de Guvern Mihai Tudose: Romania se leaga la cap fara sa o doara. Un nou cuplu al derapajului?

Un nou „binom”, Iohannis-Dragnea?

1. Singur printre dusmani? Judecand dupa declaratiile PNL de respingere a Guvernului Mihai Tudose, dar si dupa suficiente mesaje de acelasi gen care vin din PSD-ul profund, cred ca este pentru prima data cand presedintele Klaus Iohannis se confrunta cu o opozitie articulata dreapta-stanga, ori in curs de articulare, chiar daca in proportii inegale, fata de desemnarea prezidentiala a premierului.

2. Un “Guvern vai de noi!”? Niciun alt premier desemnat si niciun alt proiect de guvern nu s-au confruntat cu atatea probleme de credibilitate si de profesionalism. Daca azi Guvernul Tudose, candidat din start la dubla comanda si la contraperformanta, va reusi sa treaca prin Parlament, cred ca ne vom procopsi cu un guvern “vai de noi!”.

3. Risc de greva parlamentara? Si daca va fi investit, nu va inseamna ca Guvernul Tudose va avea in mod automat si garantat o majoritate parlamentara. Proiectele de legi pe care Guvernul Tudose le va prezenta Parlamentului s-ar putea sa nu fie votate. Riscul unei asemenea “greve parlamentare” ar fi ca Parlamentul sa atraga si sa concentreze asupra sa toate criticile politice si sociale.

4. Noul binom si invitatia la incertitudine. Un Parlament care va refuza sa lucreze cu Guvernul Iohannis-Dragnea ar fi o invitatie la alegeri anticipate. Interesant de remarcat ca un nou binom, de aceasta data politic, Iohannis-Dragnea, acreditat cel putin perceptiv de coordonarea celor doi pe discutabila formula post Guvernul Grindeanu, pare sa fi luat locul nefastului binom juridic-informativ, acaparator de putere, compus din DNA si SRI.

Prietenia trainica dintre Angela Merkel si Barack Obama “rodeste” inca o data: Germania se pregateste sa adopte obiceiuri primitive si tribale. Cum vor reactiona germanii?

Prin forta functiei, ceea ce atrage atentia asupra unor posibile obiective ale aducerii sale in fruntea establishmentului, fostul presedinte afro(american) Barak Obama a raspandit ca nimeni altul homosexualitatea in SUA. In afara unor relativ putine accidente genetice, explicative pentru aceasta anomalie, care o fac de inteles, putina lume stie insa ca homosexualitatea tine si de un obicei din unele triburi primitive si de prozelitism.

Extensia homosexualitatii prin prozelitism in tarile civilizate are cauze exclusiv politice, cu precadere anticrestine si antiislamice. Scopurile politice urmarite de prozelitismul desantat al homosexualitatii in civilizatiile crestina si islamica sunt slabirea identitatii si coeziunii lor, cat si estomparea limitei dintre normal si anormal, pana la punctul critic de la care poate fi preluat controlul asupra acestora.

Concesia facuta de Angela Merkel la cerinta expresa a prietenului Barack Obama, in numele relatiei transatlantice, de a da drumul migrantilor in Germania si in Europa, pare sa nu fie ultima. Cancelarul german si-a anuntat recent abandonarea opozitiei fata de legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex.

Aceasta intorsatura neasteptata s-ar motiva, potrivit observatorilor, conditionarii sprijinului acordat Angelei Merkel in alegerile din septembrie de catre potentiali parteneri si aliati. Aproape automat, deputatii germani au marsat pentru deschiderea caii legalizarii  casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Totodata, se intentioneaza acordarea de drepturi extinse în materie de adopții.

Daca cele doua legi de intoarcere la un obicei tribal si primitiv vor fi adoptate, vor fi doua stigmate pe corpul civilizatiei, pe familie si pe copilaria micilor inocenti, care, prin incalcarea dreptului copilului la un tata si la o mama, vor deveni fara copilarie. Cum vor reactiona familiile germane si parintii germani?

Riscuri din zona de prealarmare: Amenintarile extraregionale din vecinatate. Cazul SUA

Cand un nerezident vine la un vecin sa te spioneaze si sa te ameninte printre ulucile gardului, e un semn ca nu-ti vrea binele. Cand il vezi pe strain ca-si aduce pietre in curtea vecinului si ca isi pregateste prastiile, reaua intentie este neindoielnica. A ramane pasiv si inactiv, a nu-l lua la rost pe belicosul venetic si a nu bate obrazul vecinului, transmite un semnal fals. Tupeul unuia se simte incurajat, naivitatea celuilalt continua sa dormiteze. Nimic din ele nu aduce insa nimic bun pentru nimeni.

La fel stau lucrurile si la o scara mai mare, a geografiei politice. Vecinatatea statelor ar trebui sa functioneze ca o solidaritate regionala. Sa fie etansa fata de riscurile extra-regionale. Dar uneori este ostilizata de un tert necoregional sau neriveran in interesul acestuia. Este cazul SUA, care abuzeaza de dreptul spatiului aerian si maritim international in scopuri de spionaj si de razboi in regiuni aflate la mii de kilometri de frontierele americane. SUA si-au dobandit trista faima de a folosi vecinii unii impotriva altora si a sparge casele regionale.

Cele mai recente evenimente care au avut in centrul lor SUA in rolul de amenintare extraregionala in vecinatatea Rusiei sunt incidentul din Marea Baltica, dintre un avion de vanatoare rus SU-27 si un aparat de spionaj american de tip RC-135U, si fortarea unei decizii a autoritatilor de la Oslo de a prelungi misiunea unor trupe americane in Norvegia.

Marea Baltica si Norvegia sunt vecini ai Rusiei, in raport cu care SUA sunt un outsider, un neriveran si respectiv un necoregional. Cand aceste vecinatati sunt folosite de cineva din afara zonei in mod ostil la adresa Rusiei, Moscova nu poate ramane pasiva. Pentru a nu fi luat prin surprindere si a avea reactii situationale adecvate, orice stat include vecinatatea in zona sa de prealarmare si de presecuritate.

Pentagonul a publicat, cu intentii disculpatoare pentru sine si acuzatoare pentru rusi, fotografii cu “incidentul” din spatiul aerian baltic, dar nu a facut decat sa atraga atentia asupra rolului sau blamabil de actor neriveran care-i spioneaza din vecinatate pe riverani. Nimeni, individ sau stat, nu se lasa spionat din proximitate, spatiul apropiat de jur imprejurul fiecaruia este un spatiu de presiguranta, oricine reactioneaza. Priviti cu atentie fotografia cu asaltul puscasului in uniforma militara americana prin zapezile norvegiene. Asaltul nu este aparare. Mai departe duceti-va fiecare gandul si analiza pana la capat.

Reinventare politica: Despartirea de “progresism”

Desi partidele socialiste sunt in general mai la stanga decat cele social-democrate, Partidul Socialist Francez seamana mai degraba cu Partidul Social-Democrat. O asemanare pe care as numi-o de “gestiune”.

Este foarte adevarat insa ca sarcinile socialistilor occidentali sunt (mult) diferite de sarcinile socialistilor estici. Diferenta este data de standardele economice si sociale diferite (mult diferite).

Profunzimea si succesul reformelor au, cred, nevoie de o reideologizare mai spre stanga. Reformele economice si sociale din Romania si-au cam atins limita sau sunt foarte aproape de a o atinge. Cauza este alunecarea intregului esichier spre liberalismul perimat, care este intr-o criza istorica, de nedepasit.

Interpretez intalnirea cu presedintele PES ca pe un semn, de bun augur. Pentru a ne alimenta masina economica avem nevoie in mod vital de combustibilul resurselor noastre. Cu tot ce presupune acest lucru (controlul resurselor nationale, reconstituirea economiei nationale, sprijinirea si revitalizarea capitalului national etc.). Nu mai putem ramane pe pozitii partidistice care au fost gandite sa fie de gestiune, cand obiectul gestiunii ameninta sa scada din ce in ce mai mult.

https://adriannastase.ro/2017/06/26/cu-sergei-stanishev-presedintele-pes-la-bruxelles/comment-page-1/

Este nevoie sa sporim obiectul gestiunii, dar pentru acest lucru avem nevoie de o noua reinventare politica. Nu numai in continuturile economice si sociale, ci si identitare, ceea ce ar necesita si o componenta ideologica si doctrinara conservatoare. Un socialism conservator, care sa ne desprinda de “progresismul” (schimbismul) uniformizant si dezidentitar occidental (american).

Progresistul miliardar George Soros

Alegerile anticipate: Riscul Romaniei asociale

Romania sociala este un bun ideologic pe care Victor Ponta l-a adus in zestrea PSD, ca un denunt si o reparatie dupa Romania asociala a regimului Basescu-Boc.

Guvernul anticriza si prosocial Ponta, apoi, dupa eclipsa tehnocrata Ciolos, guvernul Grindeanu, au reusit sa relanseze cresterea economica si sa refaca si chiar sa ridice standardul social.

Aceste tendinte prosociale si procrestere pareau pana de curand sa evolueze. S-a produs insa neasteptatul, caderea guvernului Grindeanu, provocata de motiunea de cenzura initiata chiar de seful sau de partid, Liviu Dragnea.

Acum, cand urmeaza desemnarea unui nou premier de catre presedintele Klaus Iohannis, nu mai este nimic sigur. Nici macar daca PSD si ALDE vor reusi sa se mentina la guvernare.

In aer se simte un vant de revansa, starnit de criza de imagine si de guvernare a coalitiei PSD-ALDE. PNL spera ca aceasta criza sa-i umfle panzele si sa incropeasca o noua majoritate care sa-l aduca la guvernare.

Daca tactica obtinerii unei noi majoritati va esua, sperantele liberalilor se vor concentra pe masinatiunile de blocare a procedurii de desemnare a premierului, pentru a declansa alegerile anticipate pe care au anuntat ca si le doresc.

Alegerile anticipate ar fi o premiera pentru Romania, nu lipsita de riscuri. Cel mai probabil risc ar fi o schimbare de directie, daca PNL va ajunge la guvernare, prin revenirea la vechea politica a austeritatii.

Sunt cateva premise in acest sens. PNL este puternic infestat de agentii austeritatii, proveniti din fostul PDL. Afilierea PNL la PPE are drept rezultat imbratisarea de catre liberalii romani a ideologiei austeritatii a partidului transnational european.

Pe de alta parte, fostul presedinte Traian Basescu, tatal fostului PDL si parintele austeritatii din Romania, a declarat casandric ca “programul de guvernare al lui Dragnea trebuie abandonat”, deoarece “blocheaza dezvoltarea Romaniei.”

Coroborand, calea robilor spre Romania asociala pare sa fie pregatita sa fie redeschisa. ONG-urile si retelele lui George Soros isi vor face inca o data treaba.

Prin reculul Romaniei sociale, eventualele alegeri anticipate vor fi o capcana in primul rand pentru electorat.

Cioplind idei: Nationalism, protectionism, liberalism

Domnule Mircea Popescu, va salut implicarea critica, care de regula ne ascute discernamantul, dar nu va inteleg avocatismul in favoarea duplicitatii. Va rog frumos, nu va sustineti neputinta argumentarii cu citate eminesciene, folositi-va ideile proprii, doar ele isi au locul intr-un brainstorming sau think tank.

Sigur ca nationalismul si protectionismul nu sunt ceva rau, cand tarile mici si mijlocii le folosesc pentru a-si apara identitatea si interesele, ele neavand instrumente de mare putere.

Rau este cand nationalismul se practica ilicit, neasumat, pentru scopuri expansive, concomitent cu a le cere celorlalti sa nu-si foloseasca scutul nationalismului.

Repet ce am mai spus si pe acest topic, nationalismul identitar, protectiv, de aparare, este un lucru bun si vital, pentru supravietuire. Nationalismul rau este cel agresiv, expansiv, care foloseste violenta militara, in politica externa, sau violenta civila, in politica interna (pentru ultima sunt sigur ca aveti suficiente exemple, de la fata locului).

Daca inca nu ati observat, si (neo)liberalismul si globalismul, care practic sunt doua fete ale aceluiasi drac, care mai are inca multe altele, sunt expresii ale nationalismului dus la extrem si la ultima consecinta.

Mai sugestiv spus, globalismul vrea acel “sat global”, descris de McLuhan, cu un “primar global”, al unei “unice natiuni indispensabile”, ceea ce este expresia celui mai desantat si gregar nationalism.

Arma acestui nationalism global, a globalismului, este tocmai liberalismul, care si-a inceput marsul acum cateva secole, plecand de la lana scotiana si teoria smithiana (Adam Smith), ajungand la monstruozitatea antidemocratica si liberticida a “ordinii unipolare”, din urma cu un deceniu si ceva, dupa sfarsitul razboiului rece.

In esenta sa geopolitica si geoeconomica, liberalismul clameaza dreptul la expansiune, ‘libertatea” de a transgresa si desfiinta frontiere, simultan cu blamarea, respingerea libertatii celuilalt de a se impotrivi, de a-si apara identitatea si a-si proteja interesele.

“Iliberalismul” pe care congresmenii americani l-au atribuit premierului ungar Victor Orban este, prin prisma perimarii si esecului istoric al liberalismului, un factor de contrast care pune in lumina pionierismul si vizionarismul liderului estic.

Nationalismul si protectionismul lui Donald Trump sunt doar tactici, care nu vor fi de durata, inapoia carora se reforjeaza strategiile globalismului si liberalismului.

Sper sa fi fost mai bine inteles in privinta “liberalismului contradictoriu” la care m-am referit. Fara indoiala ca atunci cand daltuiesti un bloc de marmura sunt mai greu de distins trasaturile chipului, care ies pe parcurs de sub dalta cioplitorului.

https://adriannastase.ro/2017/06/24/negocieri-esentiale/comment-page-1/