Puciul electoral. Un exercitiu de reactie

Tema poate parea excesiva, dar este doar o proiectie meditativa, privind o posibila situatie electorala extrema, care ar afecta normalitatea, o tangentare a unei simulari de reactie in cazul unei astfel de crize. Nu ma astept la nu stiu ce epidemie reflexiva pe aceasta glosa, pot exista sau nu sensibilizari si pe alte dimensiuni, ma gandesc in primul rand la cele politice si juridice. Important este, cred, sa exersam cat mai mult si cat mai multi libertatea de gandire si de exprimare, sa nu o fi castigat degeaba, sa aiba o utilitate publica.

Ideea de puci electoral este oarecum neconventionala, iese din tipologie, nu insa si din realitate, se afla pe masa democratiei occidentale, desi nu la vedere. Este acoperita de sofismele politically correct, cel putin in parte. Viitorul nu suna nici el bine pentru democratia directa, probabil ca electronizarea integrala a procesului electoral, care a inceput sa se vanture, va duce catre aceleasi pericole la care au dus banii fictivi, virtuali. Nu este departe ziua cand procesul electoral va dura cat o tastare digitala, cand vom afla cine este „Alesul” in secunda urmatoare, de pe ecranul calculatorului sau de la televizor.

Am mai auzit despre „puci” electoral in vara lui 2012, cand au curs valuri de declaratii si analize contradictorii. Atunci, ne amintim, santajul de „puci”, pe referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu, a venit de la Bruxelles si de la Washington: „S-ar putea sa fie, s-ar putea sa nu fie, lasati-l pe omul nostru la locul lui si reevaluam”, se putea citi printre randuri. Acum, in toamna lui 2014, mult mai fierbinte electoral, toata tectonica politico-electorala anunta un puci electoral de-adevaratelea. Cel care are toate motivele si resursele sa o faca o va face, pentru a-si perpetua sistemul si imunitatea, printr-o „Aleasa” (nu este o greseala de gen), care sa i le garanteze.

Mijloacele sunt si vor fi la fel de murdare ca si mandatele prezidentiale din ultimii zece ani. Sunt arhicunoscute cazurile de justitie politica, de „ciuruire” a adversarilor politici si a televiziunilor nealiniate, vor urma, cu siguranta, altele, la fel de scandaloase. Manevrarea, pana aproape de sensul fizic, a intrarilor si iesirilor in si din procesul electoral, prin canalele formale ale pozitiei supreme, in scopul ducerii in pozitia castigatoare a unui candidat prestabilit, care nu are de-a face cu competitivitatea reala sau legitimitatea reprezentativitatii populare, este echivalentul, sub aspectul efectelor, unui puci electoral. Exista analize de specialitate pe tema, despre aparatele de calatorie in timp ale serviciilor secrete si formarea in secret a presedintilor, nu ma intrebati insa unde este democratia, nu sunt pregatit sa dau un raspuns…

Trebuie, de asemenea, sa mai operez o delimitare. Popoarele nu provoaca puciuri electorale, puterea se afla in ele insele si le apartine, popoarele sunt mandante si conducatorii mandatati. Cazurile de imposibilitate de inlocuire prin mijloace democratice a unor regimuri populiste, care, dupa ce au castigat alegerile, isi consolideaza puterea pana ce ajung sa respinga, sa controleze sau sa manipuleze votul si legea, sunt anomalii, patologii sistemice, de regim. Fenomenul, pe care l-as numi de totalitarism populist, este semnalat, cel mai recent, de Ivan Krastev, unul dintre cei mai cunoscuti politologi europeni, membru fondator al European Council on Foreign Relations si fellow al Institute for Human Sciences din Viena, intr-un interviu, de Vlad Mixich, de pe Contributors.

Acest chip totalitarist-populist al democratiei occidentale avea sa fie insa prefigurat mult mai devreme, prin anii 70, de un fost futurist de la Institutul de Cercetare Stanford, pe care l-a denumit „fascism prietenos”. Se pare ca, intuitiv sau ca informatie aproximativa, fenomenul i-a fost cunoscut si premierului Victor Ponta, cand a comparat efectele regimului Traian Basescu cu cele ale regimului nazist. Desigur, speculativ, i se poate atribui populismul si lui Victor Ponta, aluziile sau acuzatiile directe nu lipsesc, dar Krastev ofera cu claritate criteriul de discriminare. Populisti totalitaristi sunt cei care promit pentru a ajunge la putere, dar care nu-si mai respecta promisiunile dupa castigarea alegerilor. Din acest punct de vedere, deosebirea dintre Basescu si Ponta este deosebirea dintre „Sa traiti bine!” din 2004 si taierile de salarii si pensii din 2010, de o parte, care apartine primului, si „Dreptate pana la capat” din 2012 si reparatiile graduale ale nedreptatilor, care au urmat si vor continua si dupa 2014, de cealalta parte, care apartine celui de-al doilea.

Interesant este cameleonismul populismului occidental, permanenta zbatere de a-si schimba forma de manifestare, pentru a nu fi prins in insectarul regimurilor fals populare sau pentru a-si face uitate cat mai repede politicile nepopulare. Sarkozy anunta revenirea in forta la conducerea formatiunii sale, UMP, al carui nume intentioneaza sa-l schimbe, Basescu a abandonat portocaliul si PDL-ul in favoarea marului si PMP-ului. Si tot asa, toti popularii falsi populari din Vest.

Nu ar trebui, prin urmare, sa fim surprinsi daca fortele „corectitudinii politice” si justitiei politice vor rearanja clasamentul electoral, in defavoarea sau chiar prin excluderea celui care a obtinut milioane de semnaturi de sustinere sau a umplut stadioane cu zeci de mii de simpatizanti. Prin contrast, candidatul marcat sau impins pentru a ajunge la Cotroceni a renuntat la lansarea candidaturii in stil american, cu bai-fluviu de multime si maree-stadion de sustinatori, pentru a nu oferi un moment al adevarului privind dimensiunea reala a sustinerii electorale.

Pentru a fi mai specific si a nu parea ca vorbesc in dodii, ma astept, in urma unor analize cantitative, calitative si de trend, la o tentativa „pucista” de rasturnare a asimetriei electorale dintre Victor Ponta si Elena Udrea, despre care este vorba in comparatia evocata. Toate sondajele si, ceea ce este si mai relevant, majoritatea manifestarile din campul electoral, indica un raport de forte care-l crediteaza pe Victor Ponta cu o victorie zdrobitoare. Numai o lovitura data procesului electoral ar mai putea intoarce un rezultat atat de previzibil, eveniment care nu este imposibil, daca avem in vedere istoricul electoral din 2009 (eliminarea lui Mircea Geoana). De aceasta data se pare ca nu va fi vorba de o lovitura imagologica de tip clasic, printr-o manipulare de catifea, cu ajutorul cuvintelor, ci de ceva mai sofisticat, mai intruziv si mai imperativ, intr-un cuvant de coercitie, in urma recursului politic la instrumente ale statului de drept.

Pornind de la studii de distopie (Orwell) sau de gramatica generativa (Chomsky), care au invederat posibilitatea ca nu numai gandirea sa perverteasca limbajul, dar si limbajul sa perverteasca gandirea, in jurul lui Ponta se ridica un esfodaj cu care sa i se obtina capul de premier si de candidat. Lansarea de catre Basescu a temei incendiare privind existenta unui ofiter acoperit printre candidatii la presedintie, explodarea bombei Turcescu, de „recunoastere” a unei astfel de inregimentari, acuzatia fara probe a opozitiei ca premierul ar fi ofiterul acoperit de care vorbeste presedintele, reincalzirea tezei rusesti din 2012 ca Ponta ar fi agentul unei puteri straine nu fac decat sa incinga mediul electoral, pentru a perverti gandirea si deciziile, in momentul „dezbracarii publice’ a „ofiterului acoperit”.

In aceeasi marja generativa si pervertitoare, in aceste zile, premergatoare declansarii campaniei electorale, se ridica si mai mult temperatura cu un pretins scenariu de putere al lui Ponta ca presedinte, in care l-ar numi ca premier pe „seful sau”, directorul SRI, George Maior. Cine planifica asemenea zvonuri si in ce scop nu este greu de ghicit. Si depunerea de contestatii la CCR pentru candidaturile la prezidentiale si respingerea lor pe banda ar putea fi tot o tactica pregatitoare, pana la contestarea pe care o va face Traian Basescu, prin „descoperirea acoperitului”, pe care, fie-mi iertata antepronuntarea, mi-e greu sa cred ca Zegrean i-ar putea-o respinge protectorului sau.

Cat priveste scoaterea din cursa a candidaturii lui Klaus Iohannis, foarte deranjanta pentru cei care cred ca PDL a fost inghitit de catre PNL, arma „incompatibilitatilor” o va putea face cu mult mai multa usurinta. Nu exclud nici posibilitatea ca apelul la unitate sa puna capat „fragmentarii” dreptei, prin retragerea, in ultimele zile ale campaniei pentru turul intai, a candidaturilor acestei parti de esichier in favoarea unui candidat unic, care sa o duca pe Elena Udrea in turul doi. Daca pana in turul doi va cadea capul lui Victor Ponta, nimic nu o va mai opri pe Elena Udrea sa fie succesoarea lui Traian Basescu.

Marile consecinte ale puciului electoral vor fi, in primul rand, cu cele mai mari sanse de probabilitate si anvergura, ca PSD sa ramana fara candidat la presedintie, in al doilea rand, intr-o masura mai diminuata, ca PNL sa impartaseasca aceiasi soarta. Cu alte cuvinte, s-ar putea confirma ca USL si-a dat, in urma destramarii, cu dreptul in stangul si cu stangul in dreptul. Pe de alta parte, s-ar putea dovedi ca de fapt PDL a inghitit PNL. Asta daca, intre timp, nu vor iesi din somnolenta forte politice care sa reactioneze, impreuna cu electoratul, si sa darame tot acest joc de domino.

O ideologie de campanie: Romania divergenta si barba lui Nastase

Am ales un titlu, simt nevoia sa incep cu aceasta explicatie, nu pentru a face piata unei formule jurnalistice extravagante, care de obicei duce atentia spre zone marginale, ci, asa cum cum vor avea prilejul sa constate cei sensibili la nuante, pentru a trimite spre o relatie de profunzime, care ne poate scapa in zgomotele mediatice, de campanie electorala.

Exista, la noi, din partea celor care se tem de ideologii, de posibilitatile pe care acestea le pot da aflarii unui sens pentru energiile Romaniei, o ideologie a dezideologizarii. In fapt, „sfarsitul ideologiilor”, cum a asertat fara sa convinga Daniel Bell, este tot o ideologie, a mascarii discrepantelor nedrepte dintre munca si capital, a conservarii establishmentelor care impart discriminatoriu avutiile nationale. Cand in acest joc al ideologizarii dezideologizarii sunt atrase segmente ale elitelor culturale, oricat de subtiri, cum este minuscula „intelectualilor lui Basescu”, cresc confuzia si dezorientarea in societate, se ingreuneaza posibilitatile de schimbare. Ignominia cu care Andrei Plesu l-a atacat pe maestrul Radu Beligan este abominabila. Un venerabil nonagenar, care si-a exprimat sustinerea pentru programul prezidential al lui Victor Ponta, de a scoate Romania din labirintul ariadnic in care a fost aruncata de Basescu&Acolitii, nu poate fi acuzat ca ar avea asteptari de recompensa politica, ci doar tribulatii fata de romani si divinitate.

O campanie electorala fara ideologii nu are mize pentru masa mare de alegatori, ci doar pentru candidati si cei cativa din spatele lor. Ideologiile exprima interesele unor grupuri mari de oameni, sunt motoarele care fac ca partidele sa fie urmate si parlamentele sa castige reprezentativitate. A devenit evident ca in ultimii zece ani partidismul si parlamentarismul din Romania au suferit erodari puternice. Cauza primara a constituit-o dezideologizarea activa a proceselor electorale si de putere, in favoarea personologizarii acestora. Campania electorala care va incepe peste cateva zile, pentru alegerea unui nou presedinte, ameninta sa escaladeze personalismul candidatilor, sa scoata din competitie ideologiile, interesele alegatorilor.

O campanie care se invarte in jurul unor false probleme, cu fabricarea de liste cu „incompatibilitati” sau „ofiteri acoperiti”, care sa-i scoata din cursa pe adversari, cu fel si fel de alte atacuri la persoana, doar-doar vor fi evitate dezbaterile de idei, cai si solutii, este o slujitoare a status-quo-ului. Dezideologizarea incearca sa ascunda polarizarea, prapastia care exista intre „Cele doua Romanii”, cum a conceptualizat-o, ideologic, Adrian Nastase in cartea pe care a lansat-o, marti, o istorie documentata, in 850 de pagini, a greselilor politice ale sistemului instapanit in ultimul deceniu. Si, prin aceasta, am ajuns la relatia dintre ideologi, ideologie si schimbare, care trebuie sa-si ocupe locul cuvenit intr-o campanie electorala.

Pentru orice elev silitor, istoria este cel mai bun invatator, cel mai puternic luminator al viitorului. Istoria politica nu face exceptie. Relevarea greselilor politice, a ceea ce nu (mai) trebuie facut are o puternica si stimulativa incarcatura ideologica pentru promovarea intereselor sociale, poate lumina caile, mijloacele si scopurile pe care politica le poate urma pentru a merge inainte, fara a mai plati costurile care au tinut-o pe loc sau au tras-o inapoi. Romania divergenta poate afla in istoria politica a ultimilor zece ani sensul pe care l-a pierdut in tot acest timp.

Un ideolog (si aici incerc sa fac legatura dintre titlu si firul epic al lansarii amintite, pentru cei care au fost martori) poate fi scos din jocul politic sau, dezgustat de politica, poate spune, pur si simplu, „Nu contati pe mine!”. Dar ideile sale, o data intrate in spatiul public, nu-i mai apartin si nu au frontiere. Intr-adevar, un partid nu poate fi al unei singure generatii, numai o sinteza intre energia tinerilor si experienta seniorilor il poate feri de greseli sau infrangeri. In campania care bate la usa, partidul ideologului trebuie sa-i preia ideologia, iar la nevoie, sa-l cheme in fruntea sa.

O istorisire a bataliei de la Varna spune ca, la intrebarea sultanului Murad al II-lea de ce toti mortii armatelor crestine aveau barba neagra, vizirul i-a raspuns ca daca cel putin unul ar fi avut barba alba nu ar fi facut greselile care le-au adus infrangerea. Dar ideologul ne-a spus povestea doar pe jumatate. Murad al II-lea cedase cu cateva luni inainte tronul fiului sau, Mehmet al II-lea care avea doisprezece ani. La aparitia amenintarii cruciadei, Murad a fost chemat sa preia tronul, la care a protestat cu vehementa, pe motiv ca nu mai este el sultanul. La aflarea refuzului, fiul i-a scris urmatoarele: „Dacă tu ești sultanul, trebuie să-ți conduci armatele; dar dacă eu sunt sultanul, îți ordon să vii și să-mi conduci armatele”. Murad nu a avut cum să mai refuze și a revenit la tron. Sunt doua pagini ale aceleiasi lectii, despre experienta, coordonare si solidaritate, care ar trebui bine invatate inainte de a porni in campanie. Este sansa Romaniei de a redeveni convergenta.

Un agent coroziv al statului de drept: Cinci motive pentru care Robert Turcescu ar merita o sfanta mama de bulau militar (Titlul alternativ: Agentul electoral descoperit)

Cine stie ce inseamna stat de drept si institutie militara, stie ca nu te poti juca cu asa ceva, si inca in spatiul jurnalistic. De fapt, Robert Turcescu este tot atat de putin jurnalist pe cat de ofiter acoperit este. Cel mai ieftin pret pe care papusatul politic va fi nevoit sa-l plateasca pentru a iesi din locul stramt in care a intrat, de buna voie sau amagit, va fi iesirea definitiva de pe sticla. Exista o deontologie pe care, nu exista dubiu, a legat-o de gardul PMP. Nu stiu daca va merita, merele verzi promise s-ar putea sa fie acre. Iata circumstantele care ar putea mari pretul:

1. Autoatribuirea publica a unei calitati militare, de ofiter de informatii acoperit, care intra sub incidenta legii penale.

2. Terfelirea imaginii armatei intr-un joc politic electoral, inducerea opiniei false (si ostile, as adauga) ca apartenenta la serviciul de intelligence militar ar fi ceva reprobabil, nu un act de patriotism, de mare altitudine si pretuire.

3. Autodescoperirea, in cazul in care ar fi reala, ar fi o divulgare de secret militar (Turcescu se compara cu Snowden?!).

4. Incalcarea regimului documentelor militare, prin exhibarea livretului de rezervist.

5. Ilegalitatea unui grad militar obtinut pe criterii politice, fara expertiza sau merite in domeniul securitatii si apararii.

Adevarata pista nu este insa cea a „statului de drept”, am abatut atentia in aceasta directie doar pentru a releva niste consecinte, care nu au fost vizibile sau au fost ignorate, in momentul planificarii de catre strategii electorali. Esenta falsei isterii pe tema ofiterului acoperit este electorala. Robert Turcescu nu este candidat la alegerile prezidentiale, este o victima marunta, inscenata, un creator de eveniment, de precedent public, de model de reactie si tratament fata de viitoarele cazuri de „descoperiti”, de cum acestia ar trebui sa se „rusineze”, iar opinia electorala sa-i „condamne”. Falsul jurnalist si ofiter acoperit este un agent electoral descoperit, o rotita intr-un mecanism sofisticat de scoatere din joc a oricarui prezidentiabil, la comanda politica de la Cotroceni. Robert Turcescu a dat semnalul inceperii sezonului de vanatoare electorala de vrajitoare. Vom asista din nou, prostiti si tacuti, la povestea „pestelui mare”, care va „cadea”, de aceasta data, in plasa „ofiterilor acoperiti”?

In marginea campaniei electorale, imi vin in minte cuvintele lui Nicolae Iorga: „Fereste-te, popor al meu, caci mari primejdii ti se pregatesc!”

Pentru Monica Macovei si intelectualii lui Basescu: Despre un pion electoral intr-o strategie de fragmentare cu miros de mere verzi

Monica Macovei, exponenta a “resurectiei sperantei”, “independentei politice asumate”, “altruismului civic”, a “unui nou tip de presedinte”, cu sansa “intrarii in turul doi”?! Inteleg ca asemenea idei nu costa, ca printr-o simpla tastare pot fi trimise de la orice distanta in cyberspace, chiar si de la Washington, dar bataliile se castiga in lumea reala, “victoriile” virtuale raman ceea ce sunt, imateriale. Tendinta de a face din campaniile electorale niste “campanii eminamemte tehnologice”, l-am citat pe Jim Messina, artizanul realegerii presedintelui Barack Obama, exprima, pe de o parte, comoditate, mirajul unei victorii facile, pe de alta, slabiciune, frica de confruntare directa cu realitatile din teren. Monica Macovei este exponenta, de aceasta data reala, tocmai a fricii de confruntarea cu realitatea electorala, fuga de “baile de multime”, cum spuneti, este o strategie, partial de protectie imagologica, partial de inselare electorala. Baile de multime sunt cel mai puternic turnesol al simpatiilor electorale, dar Monica Macovei nu poate umple Arena Nationala, este suficient de inteligenta pentru a fi inteles acest lucru.

De acord cu respingerea fatalismului, dar daca nu este rationala, cu constientizarea clara a limitelor, a ceea ce se poate face sau nu, mi-e teama ca esueaza in fanatism, la fel ca cel comunist, pe care foarte acut (si pe buna dreptate) l-ati denuntat. Nimeni nu va poate pune la indoiala luciditatea, fara indoiala, sustinerea sanselor celei fara de sanse nu este fanatism, ci eminamente, pentru a folosi pentru a doua oara acest cuvant, un joc politic de fragmentare a dreptei (teza ‘unitatii” nu a avut niciodata acoperire) si electoratului, pe cat de mult posibil, in favoarea unui castigator dinainte stabilit, care nu va fi Iohannis sau Macovei, ca strateg electoral, stiti prea bine. Strategia fragmentarii este la ea acasa in SUA, este vizibil ca dupa atlantizare si europenizare se practica intens si in Romania. N-as fi de acord cu respingerea comparatiilor dintre SUA si RO, cel putin prin prisma raspandirii modelului democratiei si a efectelor atlantizarii, chiar nu-mi dau seama de ce o faceti, opunerea unor opinii studentesti unor argumente profesorale mi se pare rizibila. Indiferent de abordarile strategiilor electorale, un lucru este simplu si adevarat, intentiile de vot nu sunt cele din cuvinte, ci din fapte, nu sunt cele din capetele politicienilor, ci cele din inimele alegatorilor.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/contre-vents-et-marees-monica-macovei-%C8%99i-resurec%C8%9Bia-speran%C8%9Bei/

“…dragostea mea”

Am fost, sambata, la o megalansare de candidatura la prezidentiale. A lui Victor Viorel Ponta. Ce am vazut, m-a impresionat, desi nu sunt o fire usor impresionabila. Zeci de mii de participanti, care vorbesc mai bine decat orice sondaje. Reactiile neputintei au fost rautacioase. Candidatele Monica Macovei si Elena Udrea au spus ca megalansarea a fost ceausista si nord-coreean-ista, mi-e teama ca din gelozie politica. In plus, cred ca nu au vazut niciuna dintre cele doua lansari si campanii electorale ale lui Barack Obama, un standard pentru care candidatii si partidele de la noi mai au inca de lucrat. Nu m-a interesat conceptul de lansare a candidaturii, am identificat, din prima, stilul american, devenit obisnuit la marile evenimente ale PSD. A dat bine copierea imaginii candidatilor si presedintilor yankei care-si au jumatatile alaturi. Cred ca, in sfarsit, ne-am ars un complex.

M-au preocupat, in schimb, mesajele europene de sustinere. Banuiti, cred, de ce. Daca ai suport inauntru nu si afara sau invers, nu-i de bine, am “experimentat” pe pielea noastra, din pacate, astfel de dezechilibre. Am remarcat ca garnitura de sustinatori europeni a candidaturii lui Ponta a cuprins personalitati de prestigiu, de la varful european pana la varfuri din regiune si din vecinatate. Dar nu despre partea plina a paharului scriu aceste randuri, ci pentru cealalta, mai précis despre cea care cred eu ca ar fi lacunara. Nimic de zis, mi-a placut ideea despre “marea unire a romanilor”, oricare dintre cele doua variante, la care s-ar fi gandit un participant la eveniment, de unire a puterii cu romanii sau de unire a romanilor cu romanii, fiind la fel de posibila (marturisesc ca m-am gandit la ambele variante). La fel, melodia live a Lidiei Buble, “Gandim la fel, simtim la fel…” (extraordinara alegere, nu ar fi fost alta mai potrivita), care a acompaniat ideile de unire si de presedinte care uneste.

Foarte bine, mi-am spus, “Ponta presedinte, Romania inainte” (spontan si in gluma am formulat si un slogan, in Arena, dar in campanie as folosi un singur cuvant, dupa model francez, “Inainte!”). Bunele intentii nu sunt insa suficiente. Va putea, oare, Victor Ponta, la 42 de ani, sa faca fata provocarilor si riscurilor politice la care este supus un presedinte de tara, pentru care, spun expertii, esti copt doar la varsta senioriala? Are Victor Ponta viziune? Gandire anticipativa? Probabil are capacitatea de a le dobandi, viziunea nu tine neaparat de exceptionalism sau misticism, ci de experienta, acumulabila in timp. In acest moment, exista un paradox, cine are viziune, nu are resurse, cine are resurse, nu are viziune. Daca nu esti interesat de planurile adversarului, atunci, cu siguranta, se vor interesa ele de tine. Nu pot fi o Casandra sau o Pytia, dar pot avea niste “presimtiri rationale”, prea multa fragmentare in aceasta campanie, prea multe incompatibilitati prezidentiabile…

In 2004, nu mi-a iesit votul, in 2009, idem. In 2014, imi propun sa nu mai pun totul pe o singura carte. Aparatul de calatorie in timp (expresia este imprumutata, cunoscatorii stiu de la cine), imi indica o macheta a alegerilor, facuta de presedintele Basescu. Probabilitatea ca celebra poveste “Mihaela, dragostea mea” sa se repete si in 2014, cu deznodamantul cunoscut, este foarte mare. De aceea, pentru alegerile din noiembrie voi merge pe doua carti. Da, voi veni la lansarea editoriala „Cele doua Romanii”, de Adrian Nastase, din 23 septembrie, in ultima zi de inscriere a candidatilor. In fond, reunirea celor doua Romanii ar fi cel mai tare program prezidential. Cred ca nu este departe timpul cand credibilitatea unui candidat va fi conditionata de lansarea unei carti-demonstratii, deopotriva de evaluare si viziune, privind Romania politica.

Traian Basescu, candidatii la presedintie si teoria conspiratiei: Daca un candidat este ofiter acoperit, nu va fi nevoie ca seful statului sa-l „dezbrace public”, o va face portretul robot, pe timpul campaniei electorale

De cand presedintele Basescu a lansat ideea ca printre candidatii la alegerile prezidentiale ar exista un ofiter de informatii acoperit, o incompatibilitate prin lege, deasupra acestora a inceput sa pluteasca o atmosfera de suspiciune si nesiguranta. Daca va fi dovedit, i se va retrage calitatea de prezidentiabil, in orice etapa a procesului competitional. Pentru campania electorala sunt semne grele de furtuna.

Situatia este destul de contrarianta, in loc ca fiecare detaliu dat la iveala sa o limpezeasca, o face mai complicata si mai confuza. Unii candidati s-au delimitat de postura de ofiter acoperit, altii nu, de unde imediat intrebari si indoieli in legatura cu cei care pastreaza tacerea. Nu este foarte clar nici daca este o chestiune trecuta sau actuala, documentata sau o parere, daca este vorba de un serviciu de informatii interne sau externe, toate cazand sub incidenta interdictiilor legii penale. In plus, Traian Basescu nu se grabeste cu clarificarile, pe care le justifica cu o anumita „planificare”, cand va fi de fata „toata presa”.

Nu lipsesc nici speculatiile politice, care, in general, tintesc catre cei mai bine pozitionati in sondajele privind intentiile de vot. Respingerea propunerii de constituire a unei comisii parlamentare care sa verifice declaratiile lui Basescu a fost prompt folosita de ACL pentru a acuza PSD-ul ca il „acopera” pe Victor Ponta. Nici candidatura ACL-ului nu a ramas neatinsa, chiar daca nimeni nu a auzit din partea lui Klaus Iohannis mesaje de pe alte pozitii decat cele ale statalitatii romanesti, au aparut in jurul neamtului-roman unele incercari de tesaturi interpretative, de a-l suspiciona ca ofiter acoperit al BND, serviciul de informatii al Germaniei.

Cred ca punctul de pornire in tot acest scandal, care ameninta sa ia proportii sau intorsaturi nebanuite, ar fi de a afla domeniul de apartenenta informativa al ofiterului acoperit, semnalat de seful statului. Pana acum, exista date oficiale, la cererea comisiei parlamentare de control al serviciilor secrete, doar din partea SIE, care, prin cea mai inalta autoritate a serviciului, directorul Theodor Melescanu, a notificat ca, pe baza datelor pe care le deține, nu există, între candidații la Președinție, un ofițer acoperit.

Mi se pare ciudat ca intregul joc de supozitii si de confirmari sa se duca pe o singura pista, a SIE, nu si a SRI. Ultimului serviciu de informatii ii apartine expertiza contrainformativa, pentru care are si ofiteri acoperiti, dar care vizeaza si ofiteri acoperiti ai unor puteri straine, aflati in Romania. Dintr-o data, lucrurile se schimba in problema ofiterului acoperit, intrebarea daca nu cumva printre candidatii la presedintie se afla un „acoperit” al serviciilor straine fiind de neocolit. SRI-ul trebuie sa stie, Basescu, la fel, presiunea politica si publica aici ar trebui sa tinteasca, confirmarea sau infirmarea oficiala daca vreun candidat este ‚anturat” de servicii secrete straine.

Daca printre candidati se afla un ofiter acoperit al serviciilor straine, nu va fi nevoie ca Basescu sa faca parada cu „dezbracarea publica” a acestuia, oricum ar fi tarzie si patriotarda, insul o va face singur si in mod inevitabil, prin discursul prezidentiabil, de pe timpul campaniei electorale. Exista un portret robot al unui ofiter acoperit al unui serviciu de informatii strain, descris de ideile pe care le sustine.

Mai bine zis, un autoportret, ca cel de notorietate din SUA, din timpul WW2, cand, plecand de la unele idei din editorialele unei publicatii, care se inscriau in mod straniu in politica revansarda si expansionista a nazistilor, s-a descoperit ca politica editoriala era dirijata de ofiteri nazisti sub acoperire. Cred ca ar trebui sa luam de bune punerile in garda ale unor aliati si parteneri strategici privind posibilitatea ca statul de drept roman sa fie luat sub control de filiere straine, din proximitatea Romaniei, care pot lovi in interesele nationale, inclusiv in puncte nodale ale Constitutiei.

Esecul referendumului privind independenta Scotiei: Insularitatea a aparat unitatea Marii Britanii. Cel mai bun si mai bogat vecin al scotienilor nu face geopolitica

Asadar, bula propagandistica nationalista a lui Alex Salmond, liderul politic al secesionistilor scotieni, s-a spart, ieri, la urne. Peste 55% dintre scotieni au votat impotriva desprinderii Scotiei de Regatul Unit. Salmond insusi si-a recunoscut infrangerea si a facut apel la toti ceilalti sa faca la fel. Un gest de unitate cu un ceas mai tarziu, dar necesar pentru a potoli delirul nationalist pe care l-a provocat, care ar fi putut deveni un bumerang.

In urma relegitimarii unitatii, premierul David Cameron a promis noi puteri celor patru natiuni constitutive, augmentand nevoia de reunire si de mers inainte a Marii Britanii. Tragand linie si adunand, dusul rece scotian a reconsolidat sanatatea unitatii politice a insularilor, ideea ca, de fapt, cele patru natiuni alcatuiesc o singura natiune, cea a Marii Britanii si Irlandei de Nord.

Insularitatea a aparat, inca o data, unitatea fiintei nationale a UK. Ceea ce nu a facut al doilea razboi mondial, destramarea si nimicirea britanicilor, nu avea, cu atat mai putin, sa faca separarea etnica. Iesirea politica a Scotiei din indiviziunea, simultan politica si naturala, a UK, ar fi fost un suicid economic. Cel mai probabil, de ambele parti. De aici, mirarea fata de consumarea unui experiment aventuros, cu final previzibil.

In cazul Scotiei, cel mai bun si mai bogat vecin, Marea Nordului, nu poate fi o alternativa geopolitica, iar fara integrare nimic nu rezista. Neviabilitatea separatismului, oriunde in lume, este o consecinta a integrarii globale. Ramane de vazut daca nationalismul britanic, incorporat de UKIP-ul lui Nigel Farage, care cocheteaza cu ideea iesirii din UE, a inteles ceva din lectia scotiana.

Sintetizand, recunoasterea referendara a unitatii poporului britanic si unicitatii frontierelor sale reprezinta, cred, cel mai puternic semnal de unitate pentru intregul secol 21. Cei care s-au temut de un precedent l-au avut, desi de semn contrar, destimularea explicita a nationalismului separatist.

Din afara jocului politic: Constitutia, un brand al standardului unic. Trei argumente de nerevizuire

Aflu ca unii candidati in alegerile prezidentiale din noiembrie vor sa-si faca un discutabil staif electoral din revizuirea Constitutiei.

Constitutia Romaniei a castigat deja reputatia de constitutie occidentala. In pofida unor dificultati fara precedent, in ultimii zece ani, legea fundamentala a fost balanta care a masurat cu acelasi standard toate actele proceselor politic, institutional si democratic, mai cu seama, nota bene, a celor din sfera drepturilor si libertatilor cetatenesti si minoritatilor nationale. Ceea ce si-a probat durabilitatea, modernitatea si performanta nu se schimba, este o chestiune universal acceptata, o viziune castigatoare nu se abandoneaza.

In al doilea rand, perspectiva schimbarii unui presedinte de dreapta cu un presedinte de stanga va oferi posibilitatea de a demonstra si consacra echidistanta constitutionala, prin raportarea viitorului joc politic la aceeasi Constitutie. Daca textul constitutional va fi revizuit, dupa alternanta dreapta-stanga la presedintie (si, foarte probabil, si la guvernare), aceasta cutuma de echidistanta constitutionala se va irosi, revizuirea va naste imputatii, in moderarile ulterioare. Daca regulile de arbitrare vor fi aceleasi si cand jocul politic se va muta in terenul celeilalte parti, orice imputatii vor fi fara obiect.

In al treilea rand, aliantele politico-militare si parteneriatele strategice nu se trec in constitutii, este o chestiune care tine de dinamica internationala si de libertatea guvernelor de a exploata oportunitati externe. In acelasi sens curg si ideile de “zero probleme cu vecinii” si de “relatii in toate azimuturile”. In opinia mea, aceeasi politica a standardului unic, care deja a intrunit acceptul si recunoasterea Occidentului, devenind un brand romanesc, va trebui sa fie folosita si in vremurile care vor veni.

P.S.: Nu sustin nerevizuirea constitutionala in pofida unor mutatii de substanta, de filosofie politica sau realitati interne. Amanarea intrarii in vigoare a unei revizuiri, pentru ciclul electoral care urmeaza, ar putea fi, cred, o solutie rezonabila. Functionare nerevizuita pe doua alternante succesive de putere ar putea compensa diferentele de interpretare si aplicare. Mai clar spus, partile vor avea posibilitatea sa imparta in mod egal efectele acelorasi norme, mai cinic, cand vor revizuiri, sa-si aminteasca zicala ca fiecare pasare pre limba ei pier(d)e…

http://nastase.wordpress.com/2014/09/17/revizuirea-constitutiei-mai-este-necesara/

Fals tratat de independenta: Chiar daca Scotia si UK vor divorta cu acte in regula, noaptea vor dormi in acelasi pat. Un extaz indoielnic pentru nationalisti, un inceput de agonie pentru Articolul 5

Toata lumea asteapta, cu respiratia taiata, sa vada ce se va intampla pe 18 septembrie. Va vota sau nu referendumul de independenta iesirea Scotiei din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord? Din punct de vedere al suspansului, nimic de zis, apropiatul eveniment si-a atins scopul. A determinat chiar si o prefigurare extatica printre nationalistii miscarilor de independenta din provinciile spaniola Catalania, canadiana Quebec si franceza Corsica.

Cea mai fericita de miscarea de secesiune a nationalistilor din Scotia este Crimeea, care se va vedea ajutata de un precedent nesperat in recunoasterea independentei sale, pe care a obtinut-o, in martie, printr-un referendum similar, in urma caruia s-a alipit la Rusia. Deja Crimeea a avertizat UE si SUA asupra posibilitatii, inacceptabile, de a-i fi tratata independenta dupa politica dublului standard, comparativ cu cea a Scotiei.

Cat de indreptatite sunt sperantele unora si temerile altora privind schimbarea designului hartii politice europene? Pentru a raspunde la aceasta intrebare va trebui sa trecem in revista cateva grupe mari de factori de influenta.

In general, cel mai important motor al unor schimbari de frontiere tine de geopolitica, de presiunile pentru impartirea sau reimpartirea sferelor de influenta. Este adevarat, ne aflam in plina perioada de schimbari geopolitice, implicit de ordine mondiala. Daca vom face un tur de orizont al vecinatatilor politice ale scotienilor, nu vom descoperi altele in afara de Anglia si Tara Galilor, din sud, impreuna cu care formeaza Regatul Unit. Marea Nordului si apele Scotiei, celelalte vecinatati, nu sunt surse de provocari geopolitice. Altfel spus, geopolitica nu poate veni decat dintr-o directie, cu care Scotia face corp comun de 307 ani. Ar fi de neinteles sa dea uzufructul uniunii pe adversitatile la care ar expune-o secesiunea. Un vid geopolitic ar atrage geopolitica. Oricat ar parea de absurd sau de improbabil, iesirea din integrarea euroatlantica ar suscita alternativa euroasiatica.

Cadrul geofizic este un al doilea dat obstacular in calea politicii secesioniste a nationalistilor scotieni. Atata timp cat Scotia va imparti cu restul Regatului Unit aceeasi insula, Insula Marea Britanie, va fi divortata de UK doar de ochii lumii, noaptea vor dormi in acelasi pat. La fel, impartirea, aproape tot atat de naturala, aceleiasi monede si aceleiasi aparari arata cat de fortata sau de neverosimila ar fi secesiunea, ca in povestile mondene sau in filmele hollywoodiene, cu separare diurna si impreunare nocturna.

Faptul ca separarea nu se va aplica o data cu pronuntarea, ci dupa un an si jumatate (incepand din 16 martie 2016), va lasa deschise portile volatilitatii (ca si in unele cazuri, cunoscute, de fuziuni sau de acorduri de comert liber). Amocul divortului se poate aprinde sau stinge la fel de repede, prin urmare, concubinajul de dupa divortul in stil scotian nu ar fi de mirare sa se transforme intr-o a doua casatorie cu acte (sic!). S-ar parea ca „pasiunea” pentru secesiune s-a mai domolit, ultimele sondaje i-au readus pe unionisti (53%) pe valul majoritatii. Pana la referendum jocul optiunilor ramane deschis, dar personal cred ca partea castigatoare va fi cea care apreciaza, corect, gandesc, ca ceea ce tine unita Marea Britanie este mai important decat ceea ce vrea sa o dezbine.

Am lasat special la urma problema Articolului 5 al Cartei Aliantei Nord-Atlantice, care garanteaza integritatea „teritoriului NATO”, pentru ca mi se pare a fi singura consecinta serioasa a aventurii secesioniste a nationalistilor scotieni, care ne priveste pe toti euroatlantistii. Dezmembrarea teritoriala a Marii Britanii de catre nationalismul scotian ar fi si o dezmembrare a teritoriului Aliantei, ceea ce ar spulbera garantiile de integritate oferite de Articolul 5. In plus, lipsa de reactie a NATO ar incendia acuzatiile ca Alianta ar fi un instrument politic al SUA. Important in primul rand va fi sa discutam nu despre legitimitatea sau non-legitimitatea unei secesiuni in teritoriul NATO, ci cat de adevarate sau false vor fi garantiile de integritate prevazute de Articolul 5, daca secesiunea in cauza se va produce si va fi recunoscuta.

Unitatea cladeste viitorul: Congresul extraordinar extins al PSD, o Alba Iulia a Romaniei electorale

Mi se par extrem de inspirate optiunile pentru desfasurarea Congresului PSD la Alba Iulia si cuplarea conferintelor organizatiilor judetene la lucrarile acestuia prin sistemul de videoconferinta. Congresul de vineri, 12 septembrie, va aproba candidatura lui Victor Ponta pentru alegerile prezidentiale, din 2 si 16 noiembrie, programul pe care candidatul PSD il va prezenta alegatorilor si strategia din campania electorala, care se va desfasura intre 3 octombrie si 1 noiembrie.

L-as numi Congresul Extraordinar Extins, la ale carui dezbateri si decizii va participa, practic, prin cele 42 de organizatii social-democrate din tara, intreaga Romanie PSD. Un cadru politic si de mobilizare fara precedent, motivat de miza electorala covarsitoare pentru viitorul Romaniei, din urmatorii 5-10 ani. Nu este suficient sa fii cel mai mare partid pentru a castiga alegerile, daca nu-l activezi si nu-l faci partas, in cvasiintegralitatea sa, la deciziile strategice care vor viza angajarea electorala.

Constientizarea momentului si importantei lui viitoare este valoarea adaugata numarului, ambele, si cantitatea si calitatea, fiind la fel de importante in castigarea bataliei electorale. Semnalul pe care PSD il poate da alegatorilor este unul de Alba Iulia a schimbarii regimului. Ceea ce nu poate fi reformat nu trebuie perpetuat sau cosmetizat, ci abandonat, asa cum am facut-o in 1989.

In realizarea schimbarii trebuie fugit de imbatarea cu cuvinte, schimbarea va fi greu de realizat. Vor fi multe provocari informationale si emotionale, regimul s-a osificat zece ani in manipularea electoratului prin metode murdare. Modelului murdar de competitie i-a sunat ceasul. Congresul PSD are loc a doua zi dupa comemorarea puciului emotional din 11 septembrie 2011, caruia emotiile nu i-au cazut captive, spiritul de neinselare si de disciplina emotionala vor trebui folosite si la o alta scara, a unei precampanii si campanii electorale care se anunta a fi cum nu au fost niciodata, cu surprize in lant si germeni de crize peste tot.

Victoria electorala va fi a poporului PSD, a aliatilor sai si a nehotaratilor daca vor constientiza ca prin unitatea lor vor cladi un viitor pentru fiecare si pentru tara. Daca ar fi sa dau un mesaj Congresului, probabil ca vor fi multe mesaje civile pe timpul acestui forum politic, as folosi doar trei cuvinte, unitatea face viitorul, tot asa cum unitatea a facut unirea.

La Congres va participa si Adrian Nastase, recent intors din detentie, omul politic pe care regimul Basescu nu a reusit sa-l ingenunchieze. Reabilitari, rasturnari de situatie? Nu le presupun, dar nici nu le exclud, constat doar ca timpul i-a devenit aliat.