Reprezentarea Romaniei: De la presedintele jucator la presedintele legatar

Cu un remarcabil simt al umorului, fostul premier Adrian Nastase spunea, pe blogul personal, in toiul controversei referitoare la cine este sau ar trebui sa fie seful politicii externe, ca daca ar fi intr-o biserica, presedintele Basescu ar vrea sa tina el predica, in locul preotului, numai pentru a arata ca el este sef peste toti si peste toate! Remarca nastasiana mi-a amintit de cea a lui Hollande despre Sarkozy, din campania franceza pentru alegerile prezidentiale, in care socialistul ii reprosa neoliberalistului ca vrea sa fie „presedintele a orice, seful a toate si, la sfarsit, responsabil pentru nimic”.

Dupa cum stim, viata politica a celui care a fost pana nu demult presedinte-jucator al Frantei s-a terminat fara glorie, iar acum vedem cum ceilalti mohicani ai dreptei neoliberaliste europene dau semne a se duce, unul cate unul, context in care nici politichia lui Basescu nu pare a se simti prea bine. Pe speta romaneasca, spre deosebire de cele europene, nu mi se pare insa a fi in regula ca un sef de stat sa fie tras in jos de falimentul unei doctrine politice ori erorile unui partid sau guvern.

In ultimii opt ani, de cand Basescu isi face veacul la Cotroceni, institutia prezidentiala pare sa fi suferit un proces progresiv de alienare, prin distantarea de nevoile si aspiratiile sociale si de interesul national. In mod practic, romanii nu mai au in frunte un legatar, in raporturile lor cu lumea, un om de stat respectat, cu autoritate morala nationala, un simbol neatins de patimile si, nu in ultimul rand, mizeriile luptelor politice. Da, liderul social-democrat are dreptate cand afirma ca presedintele ar trebui sa fie precum monarhul, care domneste dar nu guverneaza.

Celor care se vor grabi sa observe diferentele de statut dintre cele doua tipuri de sefi de stat, in care unul e pe mandat, iar celalalt, pe viata, le voi raspunde ca au dreptate, dar mai importanta decat deosebirea ar trebui sa fie preocuparea de a apropia reprezentarea prezidentiala de cea monarhica, in care ultima, ca echidistanta si neimplicare in actul guvernarii, este intotdeauna, dar absolut intotdeauna, unica supravietuitoare in orice criza politica. Aceasta trimitere nu inseamna in niciun fel o pledoarie pentru o forma de guvernamant care subzista datorita inertiei traditiei, in raport cu care virtutile democratice ale republicii sunt inegalabile (nu intamplator parintii fondatori ai Americii au optat pentru republica).

Sa privim cu atentie la regina Marii Britanii, in care guvernele Majestatii Sale s-au perindat sau cazut unul cate unul, dar regina a ramas mereu in picioare, ori la imparatul Japoniei care si in cea mai neagra pagina de istorie nationala a ramas intangibil. Sa nu uitam ca daca regele Mihai I ar fi fost seful guvernului si/sau al politicii externe, ar fi sfarsit precum cei doi Antonesti la Jilava, iar daca Ceausestii nu ar fi fost capo di tutti capo, nu li s-ar fi decontat, la Targoviste, lista greselilor de guvernare, la fel de dramatic, ca si in primul caz…

Desigur, pastrand proportiile si revenind in zilele noastre, ale democratiei si statului de drept, ar fi foarte important sa constientizam, desi e mai greu, dupa deceniile de dictatura, ceea ce amplifica si mai mult rolul educatiei si autoeducatiei in eliberarea de stereotipurile nefaste, sa constientizam, repet, necesitatea primordiala a existentei unui “punct fix”, de stabilitate, neafectat de vanzolelile partidelor si crizele politice, de care sa ne “agatam”, in caz de turbulente, si de unde sa repornim inaltarea, asa cum chiar si Sisif o facea, pornind de pe o baza fixa… Iar acest aliniament de stabilitate ar trebui sa fie, trebuie sa acceptam si sa ne remodelam gandirea in acest sens, nimeni altul decat Presedintele, ca legatar electoral si constitutional al Romaniei.

In persoana Presedintelui ar trebui sa se reuneasca toate acele principii care sa asigure perenitatea statalitatii si natiunii romane, iar institutia prezidentiala sa fie deopotriva sambure germinativ si chivot al valorilor de neam si tara. Acest legat de reprezentare se bucura deja de cea mai mare cota de reprezentativitate electorala, comparativ cu orice alta entitate eligibila, care va trebui insa sa capete si o consacrare constitutionala pe masura si fara echivoc.

Ideea ca Presedintele nu guverneaza, ci mediaza a inceput sa capete o tot mai mare sustinere politica, in ultimul timp (si nu ma indoiesc ca civic si electoral lucrurile ar sta altfel), dar as face observatia ca nici macar medierea nu ar trebui sa fie un apanaj prezidential, cel putin pentru a nu substitui Curtea Constitutionala (care isi are rolul ei foarte bine definit in arhitecrura statala), ci medierea de catre seful statului ar trebui sa fie una de ultima instanta (de pilda, istoria a consemnat un singur caz de interventie a imparatului Japoniei in treburile guvernului, in problema capitularii din cel de-al doilea razboi mondial).

Vorbim adeseori despre a fi om politic si/sau de stat ca despre doua lucruri diferite si, intr-adevar, caracteristica definitorie unui om de stat este data de non-apartenenta politica si neatasamentul de niciun partid si niciun guvern. Din aceasta perspectiva, coabitarea sau non-coabitarea dintre presedinte si premier este o falsa tema de discutie, pentru ca cele doua ramuri ale puterii executive nu sunt concurente (si cu atat mai putin interschimbabile). Pe cale de consecinta, in probleme de reprezentare a statului (care este altceva decat cea a reprezentarii guvernamentale) nu exista actionariat. Presedintele, ca sef al statului, titular al unui dublu legat, electoral si constitutional ar trebui sa fie unicul proprietar al dreptului de reprezentare a tuturor romanilor si a Romaniei.

http://nastase.wordpress.com/2012/05/23/cine-e-seful-politicii-externe/

Din nou, despre diviziunea de expertiza si responsabilitati a puterii executive

Drumul pe care Guvernul Ponta angajeaza Romania este cel bun, neindoielnic, cel al revenirii la normalitate, chiar daca acesta este presarat cu obstacole de catre oamenii Presedintelui. Dar, daca institutia guvernamentala se tot impiedica de actele celei prezidentiale, nu ar trebui sa existe o separatie a puterilor si in interiorul puterii executive? Nimeni nu-i contesta sefului statului intaietatea in probleme de securitate si aparare nationala (este capul constitutional al ostirii), dar in cele de gestiune administrativa si economico-financiara a tarii exista un Guvern, care, tot atat de constitutional, ar trebui sa fie lasat sa-si faca treaba, acesta avand in plus de partea sa si argumentul expertizei. Am urmarit declaratiile presedintelui la intalnirea cu romanii din Chicago, primirea calda si adeziunea de care s-a bucurat, dar am observat si o fractura de discurs (sper sa o fi facut si altii) intre abordarea problemelor de securitate, care coincide, corect, 100% cu cea a partenerului strategic american, dar atunci cand incepe sa se amestece in probleme economico-financiare, la care nu se pricepe si nu are feelingul de trend, ramane pe dinafara, uneori rau de tot, pentru ca-i tot da inainte cu austeritatea, ceea ce-l apropie de cancelarul german Merkel, care, dupa cum s-a vazut, a ramas izolata la summitul G-8. Celor care nu au sesizat deja, le-as recomanda sa compare conceptul despre cresterea economica al presedintelui american Obama cu cel al Guvernului USL, vis-a-vis de austeritate, si intr-un caz si in celalalt, pentru a observa identitatea perfecta dintre acestea… Am facut aceste remarci pentru a intelege, pe o speta concreta, nevoia, aproape naturala, unei diviziuni a reprezentarii externe, pe cele doua ramuri ale puterii executive.

UPDATE. M-da, virtuozitatile de interpretare par a tine intotdeauna de pozitia dominanta, dar nu stiu daca este bine sa privim in mod absolut puterea executiva ca pe un mediu concurential, desi notiunile de coabitare si non-coabitare exprima, in termeni politici, tocmai acest lucru. Doi, nu cred ca Guvernul ar trebui sa caute cu lumanarea ambuscade, mai ales acum, premergator alegerilor, cand totul se transforma in scor electoral. Dincolo de Constitutie si de pozitia dominanta, ca sustinere parlamentara, a noului Executiv, problema tine si de perceptia uzuala, in termenii cetateanului, de aceasta data, care e, pe undeva, precum Dictionarul, obligat, in cele din urma, sa retina sensul atribuit de vorbirea populara, in detrimentul celui atribuit academic. Ori a veni, chiar daca pe noul val guvernamental, si sa incerci sa caricaturizezi rolul Presedintelui, reducandu-l la unul de opereta, nu stiu daca va reusi sa infranga stereotipurile legate de statutul simbolic si reprezentativ, dar nu numai, al sefului statului. Nu spun ca ar fi bine sau rau, ci riscant si ca poate ca ar fi fost mai bine ca problema sa fi fost transata dupa alegeri, pentru ca oricum tratatele si deciziile strategice vor ajunge in Parlament… Trei, e clar ca unii isi vor musca sau frange degetele, vazand ca au pariat, ca la curse, pe calul necastigator, si din acest punct de vedere, soldul Guvernului si al Romaniei va fi, categoric, unul pe plus. Deja s-a vazut si la Chicago, unde cei care au inteles foarte repede la cine e bagheta s-au adresat cu revendicari unui ministru al Guvernului, nu Presedintelui… (NB: oare pe unde o fi Harabula, ca parca se simte nevoia de opiniile lui?!).

Primus inter pares: Guvernul guverneaza, Presedintele mediaza

Nici nu s-au stins bine reverberatiile provocate de caderea ultimului Guvern al vechii coalitii de guvernare ca intre noua putere guvernamentala si cea a institutiei prezidentiale a izbucnit un conflict pe zona de reprezentare externa, Guvernul Ponta reclamand intaietatea in raport cu presedintele Basescu.

Cred ca pentru a se cristaliza niste concluzii politice adecvate, care sa conduca spre o mai buna practica in probleme de reprezentare internationala a Romaniei, discutia ar trebui purtata pe mai multe planuri. Spun “o mai buna practica” deoarece cea in exercitiu s-a demonstrat, fara echivoc, a fi avut rezultate contradictorii, cel putin in unele cazuri de notorietate, aspect care ne indeamna, din capul locului, sa excludem posibilitatea ca ar fi o lupta de orgolii, asa cum, pe ici pe colo, se incearca sa se insinueze.

Un prim plan ar fi cel al vointei actualei puteri guvernamentale, care aspira la autoreprezentare la evenimentele si/sau in forurile internationale. Este o vointa legitima, proprie oricarui inceput si oricarei incercari de a smulge lucrurile dintr-un punct mort si a le face sa mearga inainte, printr-o schimbare de paradigma. Nu as merge insa pana acolo incat in raporturile cu Romania sa decuplez UE de la cadrul international, atata timp cat la nivel european nu ne aflam in conditiile unei structuri de stat de tip federal, de genul Statelor Unite ale Europei, care nici nu cred ca ar fi necesara sau ca aceasta se va putea intampla vreodata (ar fi o copiere a unor modele deja “obosite”).

Al doilea plan ar tine de verbul “a putea”, va putea pur si simplu ca premierul sa-si impuna punctul de vedere pe alte baze decat cele constitutionale sau consensuale in fata detinatorului celei mai inalte magistraturi in stat, emanat prin vot popular, respectiv a presedintelui? Categoric, nu! Nu trebui sa uitam ca insasi formularea alternativa “sau” din documentele europene, atunci cand se refera la participarea la reuniunile Consiliului European a “sefilor de stat sau de guvern” tine cont de mozaicul formelor de stat din Europa, ceea ce este un lucru bun si perfect democratic.

Atata timp cat vom fi o republica semiprezidentiala (sau semiparlamentara, dupa altii, ceea ce este acelasi lucru), pretentia ca seful statului sa obtina mandat de la guvern pentru reprezentarea Romaniei la reuniunile externe este de nesustinut. Nu exista nicaieri o prevedere constitutionala care sa conduca spre o asemenea interpretare, as spune ca dimpotriva, daca ar fi sa vorbim de o ierarhie intre cele doua ramuri ale puterii executive nu seful statului ar cadea sub incidenta subalterna.

Seful statului este seful statului, si atat, punct. Ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa mergem mai departe cu aceeasi practica invechita si discutabila de reprezentare, dar pozitiile partizane si exclusiviste de partid nu sunt cele mai bune sfatuitoare. Si asa ajungem la urmatoarele planuri ale discutiei, care tin de nivelul inter-partide, al expertilor, al dezbaterii publice si parlamentare, al referendumului, in final, care sa aduca cele mai bune amendamente legii fundamentale.

In esenta, mi se pare mult mai nimerit a se merge pe ideea partajarii rolurilor de reprezentare, pe componentele de negociere, de semnare si supra-semnare a documentelor internationale (fara ca ultima componenta sa presupuna o participare obligatorie, ci una selectiva, in functie de domeniu, cum ar fi cele de politica generala si de securitate si aparare), facand o separatie clara intre rolurile de jucator si de mediator, care ar trebui sa revina, de jure, primul, Guvernului si al doilea, Presedintelui. In felul acesta, s-ar asigura preeminenta institutiei prezidentiale, ca cea mai inalta magistratura in stat si prezervarea, nestirbita de partizanatul politic, functiei sale de mediere, concomitent cu gestionarea economico-financiara si administrativa a tarii de catre guvern, dupa principiul Guvernul guverneaza, Presedintele mediaza.

Putina istorie economica si mai multe intrebari. In dialog cu Blog Ideologic despre reteta uitata a NEP

Intr-adevar, Blog Ideologic, perioada NEP-ului (Novaia Ekonomiceskaia Politika, 1921-1929) a fost inaugurata de Lenin, dupa cea a dezastruoasei perioade a comunismului de razboi (1917-1921), si era de fapt un socialism de piata, asemanator celui de dupa 1978, din China, introdus de celebrul reformator Deng Xiaoping, care a adus marele popor chinez in avanscena economica a lumii de azi (as spune ca un Dumnezeu economic, daca exista, a facut dreptate pentru tara cu cea mai numeroasa populatie, iar comunistii chinezi, chiar daca sunt atei, ar merita o liturghie pentru eforturile lor staruitoare si adesea dramatice de a asigura fiecarui chinez o farfurie cu orez, care nu era putin lucru pentru o asa uriasa explozie demografica).

 Chiar Aleksandr Soljenitan se referea la acea perioada cu nostalgie, numind-o “anii fara de nori ai NEP-ului”. In principiu, NEP-ul a tintit reabilitarea clasei de mijloc, dupa anii de confiscari ale proprietatilor si recoltelor, prin dreptul la proprietate privata, la vinderea surplusului de recolta pe piata libera, la libertatea deciziilor economice ale intreprinderilor, in problemele care le priveau nemijlocit etc., ceea ce a dus la relansarea economica, atat la sate cat si la orase (un detaliu care i-ar putea lasa fara grai pe unii dintre cei care s-au trezit peste noapte capitalisti este faptul ca URSS-ul devenise, la acea vreme, cel mai mare producator de cereale din lume!).

Defectiunea s-a produs odata cu aparitia trusturilor, a monopolurilor si a tentatiilor nestavilite ale acestora de a mari preturile la produsele industriale fara nicio legatura cu performantele economice. Cum era de asteptat, dezechilibrele dintre cerere si oferta nu au intarziat sa apara, au aparut pietele speculative, inclusiv in agricultura, pentru ca taranii, vazandu-se dezavantajati si demotivati prin foarfecele preturilor, au inceput sa-si ascunda recolta si sa o valorifice si ei la preturi de specula, dupa tipicul speculativ al trusturilor.

Nevazand adevaratele cauze ale dezechilibrelor aducatoare de crize (si probabil ca nici nu erau capabili de asa ceva), pentru ca ele tineau de mecanisme economice subtile, comunistii dogmatici si inflexibili, in frunte cu Stalin, au ales sa se razboiasca cu cei care asigurau hrana tarii si cu NEP-ul, pe care i-au desfiintat si la propriu si la figurat, dupa bezmetica lozinca a ascutirii luptei de clasa, care i-au adus unde i-au adus, in 1991.

Ce vedem astazi?! O asimetrie sociala monstruoasa, in care 1% din populatie detine activele unei tari, fiind super-bogata, iar restul de 99% nu detine nimic, fiind super-saraca. Intre acestea, unde ar trebui sa fie clasa de mijloc, cea mai numeroasa si cea mai propulsoare pentru cresterea economica a unei tari (si care da si adevarata dimensiune unei democratii), aflam o tabula rasa, o multime aproape vida! Trusturile de alta data, care nu mai au frontiere, se numesc acum multinationale, iar ceea ce se ascute, cu aceeasi osardie internationalista de odinioara, este austeritatea sociala! Si, pe deasupra tuturor, isi falfaie aripile aceeasi criza de sistem, care, nemaiimpiedicandu-se de comunism, a devenit globala. Pai, ma veti intreba, si care ar fi deosebirea intre comunismul de ieri si neoliberalismul de azi?! Inteleaga fiecare ce poate!

http://nastase.wordpress.com/2012/05/15/romania-din-nou-ca-o-familie/#comments

Pierdut directia. O declar nula?

Vestile economice proaste pentru Europa au inceput sa curga din toate partile, dupa incheierea bilanturilor si statisticilor pe trimestrul I din acest an. „Recesiune” a devenit cuvantul cel mai des invocat de catre guvernele europene, care se vad prinse in capcana politicilor de austeritate, ce par sa fi devenit sinonime cu cele de non-crestere. Sub povara austeritatii s-au destramat coalitii, s-au prabusit guverne,  s-au schimbat regimuri. Cel mai recent esec inregistrat in alegeri de catre dreapta conservatoare europeana este cel al crestin-democratilor germani din Renania de Nord-Westfalia. Totusi ar trebui sa remarcam faptul ca Germania este singura tara din UE care in trimestrul I s-a inscris pe crestere economica, ce-i drept, firava (o,5%), dar, oricum, in contrabalans cu “spectrul” generat de amenintarea iesirii Greciei din zona euro. Aceasta ar putea fi partea plina a paharului guvernarii Merkel, care ar putea sa creasca sau sa scada pana la alegerile parlamentare din 2013. Ramane de vazut. Comparativ, Spania si Italia isi continua rostogolirea, iar Franta pare a fi foarte aproape de a cadea in groapa celor 50 de miliarde de euro care o vor costa prin dezeuroizarea greceasca, ceea ce va pune presiune pe startul presedintelui socialist Hollande. La fel si cu Guvernul Ponta, pentru care “greaua mostenire” nu este deloc o marota, avand in vedere recesiunea tehnica in care a reintrat Romania in trimestrul I (mai este nevoie de vreun audit, pentru a intelege cat de grav au subrezit rozatoarele PDL fundamentele economice ale tarii?!). Ceea ce ma nedumereste este ca si nemtii si britanicii ne lauda pentru continuarea politicii economice agreate prin programul cu FMI, CE si BM, desi ne-a indatorat pana peste cap, dar crestere, ioc (sic)! Nu-mi pot ascunde suspiciunea ca in spatele acestor “laude” stau niste interese foarte pamantene, pendinte de marii creditori, investitori si agentii de rating occidentale. Ceea ce observ, si fac acest lucru cu ingrijorare, este ca Zona Euro si UE s-au transformat in niste factori de risc pentru Europa de Est, implicit pentru Romania. Cat de viabila mai este directia pe care tot mergem, taras-grapis, de ceva vreme, in timp ce luminita de la capatul tunelului pare a se indeparta, precum linia orizontului?! Si cand imi pun aceasta problema o fac nu numai in termeni economici, ci si geopolitici…

PDL vs USL: In cautarea calcaiului lui Ahile

Fiecare partid (sau alianta) si fiecare guvern are puncte tari si puncte slabe. Este doar o chestiune de timp ca adversarii sa-si descopere reciproc vulnerabilitatile (ca unii o fac mai devreme sau mai tarziu decat altii este o alta problema). Pe de alta parte, in raporturile de adversitate politica precedentul face regula sau, daca vreti, pune „eticheta”, mult mai repede si mai apasat decat in orice alt domeniu.  Mi-am amintit de cele doua adevaruri in timp ce priveam cu luare aminte la ultimele inclestari de pe noua scena politica. Veti intelege imediat si de ce.

PDL va depune motiune de cenzura simpla impotriva ministrului Educatiei. Nu cred ca va trebui sa se ajunga pana aici, chiar daca Guvernul Ponta va miza pe faptul ca motiunea nu va trece, pentru ca numai Guvernele lui Basescu isi foloseau majoritatea parlamentara pentru a-si proteja ministrii corupti, deoarece toti erau in “tovarasie” la hotie. Noua majoritatea parlamentara ar trebui folosita numai pentru a trece legi in folosul tarii, asa ca daca ministrul Ioan Mang este vinovat de plagiat, duca-se!, aici nu este vorba de un om, ci de niste principii de buna guvernare.

 Au devenit suparator de vizibile incercarile PDL si UDMR de atentate la imaginea Guvernului USL si a majoritatii sale parlamentare, izvorate din speranta ca doar-doar vor reusi sa intoarca situatia in cele sase luni si ca vor ajunge din nou pe val. Desigur, in aceste zbateri nu poate fi vazut altceva decat “speranta” inecatului, care se agata si de un fir de pai, dar trebuie spus ca sanse reale de a intoarce astfel de situatii in favoarea sa o are USL, prin transformarea lor in oportunitati menite a dovedi ca este realmente altceva, comparativ cu PDL (va mai amintiti sloganul infam si murdar “PDL si USL, aceeasi mizerie”?!), respectiv ca ceea ce a spus premierul Ponta, ca cine greseste politic merge in opozitie, iar cine incalca legea va mege la puscarie, chiar este o norma de conduita pentru normalitate si o conditie obligatorie pentru revenirea la aceasta stare de echilibru in Romania. Dixit et salvavi animam meam!

Ariadna Basescu si Theseus MRU

Unde ar putea duce firul portocaliu desirat de Basescu dupa motiune? Numai azi nu este maine, dar in aer miroase deja a evenimente. Asadar, sa recapitulam. Traian Basescu il desemneaza razand pe Victor Ponta ca premier si cu un „Dati-le 16%!”. MRU isi inabusa orgoliul, greu incercat, prin „Nu mi-am spus ultimul cuvant”. Programul de Guvernare pe sase luni al Guvernului Ponta este intampinat cu bule speculative pe HotNews. La fel, se incearca „facerea din cuvinte” a Corinei Dumitrescu, ministrul desemnat al Educatiei. Monica Macovei vine valvartej de la Bruxelles si face turul televiziunilor pentru a semana ideea de „complot” impotriva Guvernului trantit la motiune, implicit impotriva ei si a lui Daniel Morar, ca justitiaristi ai regimului. Mai de sus, Sebastian Lazaroiu, fost consilier prezidential, pune caderea Guvernului MRU pe seama unui „experiment”. Ieri, sambata, il vedem pe Traian Basescu lacrimand prin supermarket la gandul ca Guvernul Ponta nu ar trece de Parlament, ceea ce ar fi un „dezastru”, sugerand, neputincios, ca Parlamentul ar fi capul rautatilor, cu care „nu stii niciodata”. In treacat fiind spus, Moody’s daduse si el o mana de ajutor dezinteresat, fireste, zugravind aceeasi perspectiva. Bun. Tot ieri Basescu a dat adunarea la Cotroceni a lui MRU si a unei parti a ministrilor demisi, pentru a discuta „date legate de intalnirea cu FMI de duminica” (sic!), dupa ce ministrul desemnat al Finantelor, Florin Georegescu, a anuntat ca „negocierile cu FMI s-au incheiat cu succes”, salariile bugetarilor urmand a creste in doua transe, prima, de 8%, incepand cu 1 iunie. Si acum sa tragem linie si sa adunam. Ce rezulta? Ca Guvernul demis duce discutii concurente cu FMI, concurand, bineinteles, Guvernul desemnat. Iar daca, ipotetic, Guvernul demis ar obtine, dintr-o lovitura, o crestere a salariilor bugetarilor cu 16%, „picand” pe tinta lui Basescu, manipularea-i gata! Ce ar mai urma? M-da, ziua de luni, pe care va propun sa o urmarim fiecare, cu sau fara breaking-news-uri. Totusi, sa ne reamintim ca desi Theseus s-a descurcat prin labirint, reusind sa se intoarca de unde a plecat, gratie firului Ariadnei, aceasta a sfarsit rau, spune legenda, datorita nerecunostintei…

Mica guvernare, mari provocari

Am mai spus-o, pentru a pondera asteptarile, Guvernul Ponta va fi unul tactic in ceea ce priveste deciziile si orizontul de timp. L-as numi chiar, comparativ cu Guvernul USL de dupa alegeri, drept „Mica Guvernare”. Insusi premierul desemnat a recunoscut ca nu va putea face „minuni”. Cu toate acestea si contrar a ceea ce vor spune unii critici de „bine”, mie mi se pare supradimensionat Programul de Guvernare in raport cu deficitul de resurse, intre care cel de timp se afla la loc de frunte. Ce sa faci mai intai in cele mai putin de sase luni de zile, marcate de 2 mari batalii electorale (poate si a treia!), concomitent cu gestionarea curenta, auditarea fostei guvernari, identificarea disponibilului si a surselor care urmeaza a fi atrase, pregatirea viitorului buget si cate si mai cate, nemaipunand la socoteala vacanta parlamentara, care nu peste mult timp va bate la usa ?!… Ca urmare, a opera cu prioritizari (la prioritizari!) este inevitabil. Cred ca a pune in opera obiectivele motiunii de cenzura, careia Guvernul Ponta isi va datora, alaturi de votul de investitura, evident, fotoliile din Palatul Victoria, ar trebui sa fie urgenta numarul zero. Al doilea tip de urgenta ar trebui sa fie de extractie sociala, avand in vedere protestele si revendicarile populatiei din ianuarie-februarie, care s-au circumscris unei adevarate „ierni sociale”. Nu ar trebui uitat sau minimalizat pericolul, caruia i-ar putea cadea prada cei mai putin instruiti, care vine din „apelul” cinic-nerusinat al lui Basescu la desemnarea premierului USL: „Dati-le voi ce le-am furat noi!”, ce seamana izbitor cu momeala ceausista: „Va mai dau 100 de lei!”… Nu ma indoiesc ca scenariile populiste ale PDL, din 2008 si 2009, vor face furori pe scena electorala 2012, dar si ca urmarile binecunoscute din 2010 ar face parte, in caz de reusita, din planul pe 2013… Privind sprijinul UNPR pentru investirea Guvernului Ponta, nu as fi atat de natang sa-l resping, mai ales din motive „puritaniste”, stiind ca politica nu este totusi o scoala de maici si ca nu este suficient sa ai dreptate, mai trebui sa si lupti pentru ea si sa nu respingi ajutorul care te-ar putea ajuta sa castigi… Pana la investirea Guvernului Ponta, luni, 7 mai, va fi interesant si instructiv pentru noi sa urmarim alegerile prezidentiale din Franta, de duminica, 6 mai. Francois Hollande, candidatul socialist la presedintia Frantei, despre care multi au spus ca ar fi ramas in umbra lui DSK, daca acesta din urma nu si-ar fi pierdut mintile printre fuste, chiar a reusit sa atraga atentia conationalilor si Europei, prin punerea la zid a filosofiei neoliberalist-sarkozyste: „presedintele a orice, seful a toate si, la sfarsit, responsabil pentru nimic”. Se pare ca si Basescu se ascunde tot dupa niste fuste…

Un Guvern pentru Romania

Sfarsitul zilei de 1 Mai m-a gasit in fata televizorului, urmarind anuntul premierului desemnat, Victor Ponta, privind lista cu ministrii viitorului Guvern. Am vazut un Ponta usor tras la fata, semn ca-si refuzase sarbatorile din ultimele zile, dar zambitor si sigur pe el, ca atunci cand te prezinti la examen cu lectia invatata. Nu cred in lideri providentiali, ci in cei care sunt cinstiti cu oamenii si isi asuma responsabilitati, cu stiinta si constiinta. Nu neg ca s-ar putea, dupa atatia ani de strambatate, sa vad normalitatea ca pe ceva neobisnuit, dar impresia mea este ca Victor Ponta va fi in multe privinte un premier atipic. Nu numai ca varsta, ca cel mai tanar prim-ministru din istoria Romaniei, cu toate avantajele date de absenta unor reflexe ale trecutului, ci si ca profil politic, opus celui santajabil, caruia ii va lua locul.

De bun augur mi s-a parut, in acest sens, „prioritatea zero” a viitorului Guvern USL, respectarea legilor. Fara respectarea legilor nu exista coeziune, identitate si sens. Legea trebuie sa fie aceeasi pentru toti, de la vladica la opinca, cum spuneau stramosii. Nerespectarea legii face din libertatea de a fi egalul juridic al celuilalt o fictiune, dupa cum a fost democratia din Romania ultimilor opt ani. Iar Victor Ponta, ca fost procuror, in sensul nedepreciat politic, are acest cult democratic al respectarii egale a legilor. Pe cale de consecinta, este de salutat ca prima decizie, anuntata, a Guvernului Ponta va fi anularea hotararii abuzive privind infiintarea UMF Tg. Mures, de incalcare a autonomiei universitare si segregare a educatiei pe criterii etnice, care a fost una din temele principale ale motiunii de cenzura.

O idee motoare, din acelasi set de prioritati, care atrage atentia asupra viziunii economice a viitorului Cabinet, se refera la crearea de locuri de munca, pe care o percep (si bine ar fi sa nu ma insel) si ca pe o critica implicita a cresterii bazate (numai) pe consum, nu (si) pe productie. Lectia crizei, de al carei pericol nu se stie cand vom scapa, judecand dupa exemplele recente ale Marii Britanii si Spaniei, de recadere in recesiune, ne recomanda sa nu ignoram faptul ca atat consumerismul (SUA), cat si austerismul (Europa) sunt doua fete ale aceleiasi monede. Veniturile care vor veni in buzunarele populatie si care vor stimula consumul vor trebui sa provina nu din imprumuturi, ci din munca, iar acest lucru se va intampla prin relansarea productiei si cresterea gradului de ocupare a fortei de munca.

In acest moment, despre calitatea conceptului de guvernare, in afara informatiilor din Programul de Guvernare, ce va urma sa fie anuntat, cel mai bine pot vorbi nominalizarile, prin ele insele, pentru cele 21 de posturi de ministri, si tesatura de interactiuni, gandita unitar, in care acestea vor fi plasate. Este vorba, in primul rand, de pivotul financiar al viitorului Guvern, respectiv de desemnarea pentru Ministerul Finantelor a lui Florin Georgescu, viceguvernator la BNR pana la luarea in primire a postului de ministru, care va fi totodata si vicepremier, statut ce-i va permite sa coordoneze si ministerele cu obligatii decurgand din acordurile semnate cu FMI, CE si BM. O a doua proiectie inteligenta este stransa intercorelare a principalelor doua ministere implicate in accesarea fondurilor europene (1 mld. euro in 2012 si 6 mld. euro in 2013), prin pastrarea tehnocratului Leonard Orban la Ministerul Afacerile Europene si desemnarea lui Daniel Constantin la Ministerul Agriculturii. O a treia mutare inspirata, nominalizarea lui Titus Corlatean la Ministerul Justitiei va raspunde nevoii intaririi dimensiunii diplomatice a acestui minister, din perspectiva interactiunii cu Bruxelles-ul, pe linia MCV.

Relevanta pentru gandirea anticipativ-inovativa a Guvernului Ponta (care la Guvernele Boc si MRU a lipsit cu desavarsire) mi se pare a fi si ideea desemnarii unui ministru delegat la primul-ministru pentru strategii guvernamentale, transparenta decizionala si relatii cu societatea civila, care-i poate oferi un feedback adaptativ, de evitare a incremenirilor in proiect. Una peste alta, cred ca activarea energiilor nationale si larga deschidere europeana intr-o maniera fara precedent, pe care numai stanga si dreapta, aliate in USL, ar putea-o face, ne vor smulge din inertie si izolare, motiv pentru care sloganul electoral care se aude peste Ocean s-ar potrivi de minune si Romaniei: „Inainte!”.