Lapsus creationis

Un panegiric mai reusit nici ca se putea. Dar de ce noul imperiu postbelic a durat asa de putin? Aproape ca o fulguratie pe cerul terrian? Daca nu ma insel, acest “scurtissimo” existential este fara precedent in istoria imperiilor mondiale si a leadershipului mondial.

Un raspuns ar fi ca in marea lor imitatie (v. incl. preluarea unor denumiri de institutii sau orase de pe batranul continent), liderii financiari si politici americani au uitat un singur lucru: sa-i puna un suflet! Sigur, oricat de demiurgi vor sa se considere, urmasii de azi ai parintilor fondatori ai SUA nu sunt Dumnezeu, care sa dea creatiilor lor acea scanteie de divinitate, numita Suflet, dinlauntrul Omului. Si nimeni nu va fi si nu va putea niciodata.

Dar este vorba de un altfel de suflet, pamantesc, animat de iubire, de binele moral si de respect fata de viata, pe care oamenii il pun in toate constructiile lor, pentru a le insufleti, a le face atragatoare si durabile. Nimeni nu are insa vreo indoiala ca leaderii americani de azi ar fi pus si aceste ingrediente in interiorul actelor lor politice si geopolitice. Cea mai buna dovada sunt razboaiele preventive, in afara, si violenta civila preventiva, inauntru.

http://www.contributors.ro/economie/energie-economie/istoria-la-timpul-viitor-%E2%80%93-america-intre-puterea-soft-%C8%99i-puterea-hard/

Legile Justitiei: Linia rosie, de interdictie, a presedintelui Klaus Iohannis a devenit roza

La depunerea juramantului, luni, la Palatul Cotroceni, presedintele Klaus Iohannis a transmis membrilor Guvernului Dancila ca modificarea legilor Justitiei reprezinta o linie rosie pe care noul Executiv nu are voie sa o depaseasca. “Exista o linie rosie pe care guvernantii nu au voie sa o depaseasca. Afectarea independentei justitiei e de neacceptat”, a spus seful statului.

La scurt timp insa, ce sa vezi, minune! Linia rosie a lui Iohannis a devenit trandafirie. Adica roza, un rosu mai decolorat. In sedinta de marti, CCR a respins doua obiectii de neconstitutionalitate, ca inadmisibila si, respectiv, neintemeiata, formulate la Legea pentru modificarea si completarea Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, admitand insa o obiectie de neconstitutionalitate. Obiectiile au fost formulate de ÎCCJ si PNL.

Partea plina a paharului in toata aceasta poveste, inceputa in urma cu un an si inca neterminata, prin ducerea modificarilor legilor Justitiei in strada, este ca ideea de reforma a justitiei a iesit, partial, invingatoare. Dupa hotararile de ieri ale Curtii Constitutionale, nu mai incape discutie, ideea de adaptare si modernizare a legilor Justitiei nu mai poate fi pusa la indoiala.

Cu alte cuvinte, modificarile acceptate de CCR nu afecteaza independenta Justitiei. Obiectiile politice nu se sustin. De altfel, analizele evidentiaza inconsecvente si involutii in discursul prezidential pe aceasta tema. Trecerea de la ambiguitatea impotrivirii fata de “modificarea” legilor Justitiei la cea de neafectare a “independentei” Justitiei, o pozitie la fel de generala si de neclara, reprezinta pasi inapoi din partea lui Iohannis.

Lupta inca nu s-a incheiat, dar finalul ei, intelegerea concreta si deplina a ceea ce inseamna “independenta” Justitiei, este foarte aproape. Devine tot mai limpede ca neintelegerile sunt in limbajul politic, nu in cel juridic. In urma hotararilor CCR, raman de vazut care vor fi noile replieri pe care le va adopta Cotroceniul. Un rol in acest sens il va avea si intalnirea de miercuri, de la Bruxelles, dintre presedintele Iohannis si presedintele Juncker, care vor  discuta despre “modificarile aduse cadrului legislativ privind sistemul judiciar si lupta impotriva coruptiei.”  

Guvernul Dăncilă: Felicitările UE şi tăcerea SUA

In relatiile politice si diplomatice internationale, adresarea de felicitari sefilor de stat si/sau de guvern cu ocazia alegerii/investirii in functie este un semn de inalta curtoazie. Pe langa semnalul de pretuire si respect, aceste mesaje de felicitare sunt, dupa caz, un barometru, un facilitator sau un intaritor al relatiilor bilaterale, ori un mijloc de a comunica ce se asteapta de la cel ales/investit in functia de presedinte si/sau de premier.  

Privind noul Guvern Dancila, primul semnal de curtoazie a venit din partea Japoniei. Ambasadorul extraordinar și plenipotențial al Japoniei pe lângă Uniunea Europeană, Kazuo Kodama, a trimis, sambata, o scrisoare de felicitare premierului desemnat, Viorica Dancila. Gestul, absolut minunat si de incredere, a intarit, inca o data, prin limbajul sau simbolic, interesul reciproc pentru un parteneriat strategic intre Japonia si Romania, convenit cu prilejul recentei vizite la Bucuresti a premierului japonez, Shinzo Abe, care a fost prima vizita a unui premier japonez in tara noastra.

Alte doua semnale de politete, care au exprimat totodata si asteptari specifice, au venit de la varfurile UE, marti, a doua zi dupa ce Guvernul Dancila a primit votul de investitura. In ordinea in care au fost transmise, premierul Viorica Dancila a primit o scrisoare de felicitare din partea presedintelui Consiliului European, Donald Tusk, si o scrisoare de felicitare postata pe Twitter din partea presedintelui Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker. Ambele felicitari au comunicat o asteptare comuna: promovarea de catre Romania a valorilor Uniunii Europene.

Facand necesarele conexiuni geopolitice, care ne implica si ne tintesc, sa reflectam asupra a doua stereotipuri ideologice, de consum colonial, care fac legatura dintre doua metropole vestice si colonia lor comuna, est-europeana. Occidentul european ne cere sa ne supunem intereselor sale prin a ne lasa modelati de “valorile (vestice) europene”, care ne sacrifica interesele si traditiile, iar Occidentul american, prin a ne lasa modelat “statul de drept”, potrivit intereselor americane, prin care ne sunt masacrate interesele si traditiile.

Si apropo de partenerul si aliatul strategic american, sa remarcam absenta felicitarilor Casei Albe pentru nou Guvern de la Palatul Victoria, al premierului PSD Viorica Dancila. De regula, agenda Administratiei SUA cu felicitarile externe pentru astfel de prilejuri este adusa la zi, prin comunicarea diplomatica curenta sau cu anticipatie, de Ambasada americana din tara respectiva. Prin urmare, in loc sa ne intrebam de ce tace SUA, mai degraba sa ne intrebam de ce a tacut Ambasada SUA de la Bucuresti? De ce a tacut ambasadorul progresist Hans Klemm?

Conferinţă internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului, la Zalău (Sălaj): Lecţia neînvăţată a Holocaustului. Anti-islamismul contemporan şi tragedia palestinienilor

Salut cu larghete si bucurie orice drept la memorie, ca o sansa de a nu repeta greselile trecutului. Rememorarile tragediilor etnico-religioase din trecutul mai apropiat sau mai indepartat au si trebuie sa aiba un rol educational, de prevenire. Insa cand deplangem tragediile din trecut si inchidem ochii la tragediile din prezent sau suntem autori la acestea, nu facem din pacate decat sa afisam public cinismul si ipocrizia.

Acestea pot face sa esueze sau sa fie inaderente si cele mai nobile intentii sau mesaje ale unor astfel de comemorari. Se spune ca omul sacru sau total este cel care il intelege pe celalalt. Redau mai jos o stire despre o manifestare comemorativa. Poate ca cineva dintre participanti va denunta, cu aceeasi indreptatire si documentare, tragedia anti-islamica si anti-palestiniana din zilele noastre. S-ar da in felul acesta o sansa compasiunii integrale si adevarului integral, nelasandu-le sa fie desfigurate de cinism si ipocrizie. „Memoria isi aminteste chiar si de uitare”, spunea Octavian Paler (1926 – 2007), scriitor si publicist roman.

***

O conferinţă internaţională de marcare a Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului va avea loc marţi, 30 ianuarie, la Zalău (Sălaj), la eveniment anunţându-şi participarea, conform organizatorilor, ambasadorii Statelor Unite şi Ungariei în România, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi alţi reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti din ţară.

„În 27 şi 29 mai şi 2 iunie 1944, 8.600 de evrei – femei, bătrâni, copii din judeţ, care nu au fost duşi la muncă forţată în Ucraina, au fost deportaţi la lagărul de la Auschwitz, în trei transporturi. (…) Din miile de evrei din Sălaj deportaţi la Auschwitz, s-au întors 150. În memoria celor căzuţi, Comunitatea Evreilor Zalău Sălaj, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, împreună cu Primăria Municipiului Zalău, organizează, în 30 ianuarie 2018, a III-a ediţie a evenimentului ‘Comemorarea Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului'”, se arată într-o informare a municipalităţii din Zalău, transmisă luni.

Potrivit aceleiaşi surse, în cadrul evenimentului vor avea loc o masă rotundă, o ceremonie de comemorare a Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului şi Conferinţa Internaţională „Ultima Oprire…Evreii din Transilvania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Conform confirmărilor primite de preşedintele Comunităţii Evreilor din Zalău, Dan Has, printre invitaţii care vor participa la eveniment se numără: Hans Klemm – ambasadorul S.U.A în România, Botond Zakonyi – ambasadorul Ungariei în România, Marieta Safta – secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Aurel Vainer – preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, prim-rabin Rafael Shaffer – Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Felix Koppelman – preşedintele Comunităţii Evreieşti din Oradea, deputatul Silviu Vexler – Minoritatea Evreilor din România şi prof. univ. dr. Lucian Nastasa Kovacs – director al Muzeului de Artă Cluj Napoca.

https://www.agerpres.ro/social/2018/01/30/salaj-conferinta-internationala-de-comemorare-a-victimelor-holocaustului-la-zalau–45807

Adrian Nastase: Un interviu clarificator

Desi e greu sa caracterizezi un interviu printr-un cuvant, in cazul celui al lui Adrian Nastase, de duminica seara, de la Antena 3, eu l-as numi de clarificare. Un interviu de clarificare politica la toate timpurile – trecut, prezent si viitor -, privindu-l pe fostul premier si sef de partid social-democrat. Dar si de clarificare pentru alte planuri, institutional, relational, international etc privind Romania.

Din noianul de idei, care mai de care mai relevanta, de nu stii asupra careia sa te opresti, aleg totusi o nuanta foarte subtila. Ea mi se pare utila pentru viitorul electoral al PSD, care, prin scandalurile celor trei guverne intr-un an, s-ar putea vedea confruntat decisiv mai degraba de propriile slabiciuni, decat de opozitie. Este vorba de o evaluare a lui Adrian Nastase: “Presedintele Klaus Iohannis are nevoie de un PSD care sa faca cat mai multe greseli pana la alegerile prezidentiale de anul viitor”. Contine, oare, aceasta afirmatie o invitatie subtextuala, subliminala? Daca este reala, va fi si inteleasa de catre cine trebuie? Ce ar trebui sa faca PSD pentru a iesi din spirala greselilor proprii, pentru ca strategia lui Iohannis sa nu fie castigatoare?

In opinia mea, cele doua partide mari, PSD si PNL, devin tot mai putin credibile, in favoarea societatii civile, in privinta desemnarii candidatilor prezidentiali (dar nu numai). Exceptand, desigur, probele contrarii. Cand PSD si PNL s-ar opri din alunecarea pe togoganul neincrederii si ar recastiga increderea populara printr-un mare act politic. Printr-un gest care sa arate ca interesul national este mai presus decat cel de partid sau de grup. Cel putin, in ultima instanta. Ori daca increderea in partide va fi castigata de  aparitia unor constructii politice noi, care sa faca o altfel de politica.

Intrebarea pe care mi-o pun in legatura cu aceste doua trenduri contrare, ale partidelor politice si societatii civile, fara ca pe moment sa si pot raspunde, este daca nu cumva din aceasta situatie ar putea izvori o sansa pentru iesirea din dihotomia “Celor doua Romanii”. In acceptiunea cea mai larga, societate civila este poporul, cel care ramane si conteaza de-a pururi, spre deosebire de partidele politice, care vin si se duc. Nu minimalizez prin aceasta acceptiunea restransa a societatii civile, prin componentele ei institutionale – academice, culturale, ONG etc.

Fara indoiala ca am luat act, noi toti, de declaratia transanta a lui Adrian Nastase: “Nu voi mai candida la Presedintie”. Am inteles si motivele. Are o viata activa si plina, intelectual, cultural, profesoral. Este fondatorul si sufletul Fundatiei Europene Titulescu, care este o adevarata scoala geopolitica, de diplomatie, drept international si relatii internationale, de istorie politica si istoria Unirii, ultima de mare vizibilitate intr-o suita de activitati dedicate Centenarului Marii Uniri.

Toate aceste profiluri de cercetare sunt circumscrise marilor teme ale unui mediu strategic in schimbare, in care Romania trebuie sa-si negocieze cat mai competitiv locul si rolul in Lumea de Maine. Nu in ultimul rand, Adrian Nastase are o bogata viata de familie. Aceste preocupari si multe altele ii ocupa majoritatea timpului, de la care incearca sa obtina cat mai mult, si ii ofera mari impliniri si satisfactii spirituale. Cu alte cuvinte, activitatea civila i-a luat locul in intregime celei politice, fara durerile si cicatricile pe care aceasta din urma i le-a lasat, pe nedrept.

Totusi, intr-un posibil caz special, problema asta a lui „NU”, spus candidaturii prezidentiale de catre Adrian Nastase, nu cred sa ramana insolvabila, batuta in cuie. Este cazul in care responsabilitatea politica si sociala nu-i va fi provocata. In numele responsabilitatii, stim cu totii, Adrian Nastase s-a uitat pe sine, a uitat de familie, a uitat sa-si traiasca viata. Responsabilitatea, acesta e punctul sensibil al lui Adrian Nastase, un adevarat violon d’Ingres, pe care si-o asuma neconditionat, indiferent de costurile personale.

Celalalt argument, ca “am o varsta” (fostul om de stat implineste 68 de ani, in 2018) a fost puternic infirmat, international, chiar in ziua in care l-a invocat, ce ironie!, de alegerea, duminica, a lui Sauli Niinisto, 70 de ani, ca presedinte al Finlandei, inca din primul tur, cu un emotionant scor electoral, in care a fost simpatizata tocmai varsta intelepciunii si echilibrului, cu corolarul ei demonstrat, notorietatea si experienta publica.

Si pentru a fi un pic “neiertator” cu inocenta si mica”eschívă”, parca din strategiile privind prudenta de supravietuire (folosesc, marturisesc cu viclenie, un termen total inadecvat, in sensul amintit, de provocare a responsabilitatii politice, care, daca va fi cazul, ma gandesc la o masa critica, convingatoare si/sau constrangatoare, va trebui sa ia locul tihnei civile), o a doua infirmare vine din adevaratele tururi de forta pe care Adrian Nastase le da in societatea civila, care il “tradeaza” ca pe un om extrem de competitiv, de activ si plin de vigoare.

Post Scriptum. Dana Chera (fosta Grecu) s-a dovedit a fi o intervievatoare profesionista. Contrastul dintre stiluri a fost evident. Dar cele doua stiluri sunt absolut profesionale. De o parte, cel jurnalistic, dorinta de a transmite cat mai multe unitati semantice in unitatea de timp. De cealalta parte, cel de politician rasat, prin calmul olimpian si capacitatea de a nu-si pierde sirul gandurilor cand este interupt. Desigur, si la jurnalisti exista tentatia figurativa de a-si pune intervievatii in insectar. Asa cum, tot figurativ, procurorii isi pun la cingatoare scalpurile inculpatilor. Intervievatoarea nu a reusit, datorita anvergurii de personalitate a intervievatului. A reusit insa altceva, sa-si puna o medalie in vitrina profesionala.    

Caţaveiadă: Dragnea, criticat pentru consumerism

Caţavencii dreptei isi dau cu stangu’-n dreptu’. Adica se slabesc singuri, aducand stangii incredibile servicii ideologice. O mostra de caţaveiadă incoerentă poate fi citita la link-ul: http://www.contributors.ro/politica-doctrine/make-romania-fail-again/ Adaug comentariul meu.

1. “(…) călătorii ocazionali se minunau de “obiceiurile barbare” din Valahia, de bordeiele umile în care trăiau cei de aici și de pieile de animale cu care își acopereau goliciunea.”: Ati dezvaluit un adevar dureros, care nu trebuie uitat. Foarte inspirata comparatia sau paralela ca in timp ce folositi o critica temeinica si necrutatoare la adresa starii actuale si a guvernelor “ciumei rosii”, sa puneti in oglinda si starea de inapoiere si de salbaticie in care am fost aruncati si tinuti veacuri la rand. Nu aceasta a fost imaginea Daciei strabune. In numele dreptului la memorie, ar trebui sa evocam acel trecut de la care am pornit. Sa o facem in mod programatic, poate si muzeistic, printr-un muzeu al “holocaustului” economic si social al populatiei Romaniei pre-moderne. Acele vremuri de “saracie in bogatie” sa nu se intoarca in Romania post-moderna.

2. “(…) unicul slogan onest pe care ar putea să-l arboreze PSDragnea, mai ales acum, în era Trump, este “Make Romania Fail Again”(“Să facem România să eșueze din nou”): Un asemenea slogan nu exista in nicio propaganda de partid. O parafrazare corecta a sloganului lui Trump ar fi: “Make Romania Great Again” (“Sa Facem Romania Mareata Din Nou”). Paradoxal sau nu, acest slogan romanesc a fost inaintea celui american. Probabil ca fostul presedinte Nicolae Ceausescu priveste din eternitatea centenara cu satisfactie ca a fost plagiat de presedintele american Donald Trump. De ziua lui, la implinirea a o suta de ani de la nastere, nea Nicu a primit cel mai frumos cadou!

3. “Am stabilit așadar această “teoremă socială”: interesele baronilor sunt invers proporționale cu interesul public și cu interesele României.” Din solidaritate de gen, in ciuda anti-feminismului cu care o criticati pe prim-ministra Viorica Dancila, ba chiar si pe opozanta Raluca Turcan – inteleg ca exista si un altfel de “bipartizanism” (“anti-bipartizanism”?) -, va apreciez ca autoare de teoreme sociale. Nu oricine isi poate pune in CV o asemenea performanta de creativitate teoretica. La fel si despre schita de program politic.

4. “(…) repetînd ciclul consum nesăbuit – creștere economică nesănătoasă – recesiune – sărăcie – alegere majoritară a unui partid populist corupt care împarte pomeni.”: E-e-e, cu chestia “consum nesabuit” ne puneti in incurcatura, ne introduceti intr-o contradictie… “Ciumele rosii” isi secera victimele prin austeritate nesabuita (a se citi foamete si frig), nu prin “consum nesabuit”, o teza a capitalismului consumerist…

Un nou zăhărel cu care se vrea să fie duși palestinienii: Trump nu va mai fi președinte!

Reactiile de drept international ale ONU si palestinienilor la decizia unilaterala a presedintelui american, Donald Trump, privind statutul Ierusalimului au descumpanit SUA. Si nici Israelul nu se simte mai bine pe scena internationala.

ONU a condamnat covarsitor declaratia lui Trump prin care administratia americana a anuntat recunoasterea Ierusalimului drept capitala Israelului si intentia de a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. In fata acestui partizanat explicit, palestinenii au raspuns prin singura masura justa, care este si demna in acelasi timp – recuzarea SUA din procesul de pace israeliano-palestinian.

Actul cinic si dispretuitor al lui Donald Trump privind Ierusalimul a spulberat orice speranta ca SUA vor fi un mediator echidistant si cu buna credinta in negocierile de pace israeliano-palestiniene. El a dezvaluit si confirmat, totodata, prin datele din teren si scurgerea timpului, ca exista o strategie de tergiversare a solutiei cu doua state. Tergiversarea hraneste colonizarea israeliena in teritoriile palestiniene.

Izolarea politica internationala a SUA risca sa se adanceasca, atragand dupa ea si adancirea deficitului de incredere. Aceasta din urma pune la grea incercare economia americana, fapt detectabil si la Davos, unde Trump aproape ca si-a strigat cu disperare nevoia de investitori: “American First nu este America singura!”. Simtind ca sunt pe calea gresita, jewmericanii incearca schimbarea de drum.

Pentru a intelege nevoia Washingtonului de a slabi criticile lumii musulmane impotriva deciziei administratiei Trump privind Ierusalimul, trebuie spus ca recuzarea de catre palestinieni a SUA din negocierile de pace cu israelienii a fost ca o palma neasteptata peste detestabila aroganta a americanilor. Parca intarind-o, in turneul din urma cu cateva zile in Orientul Mijlociu, vicepresedintelui SUA Mike Pence i-a ramas inchisa usa palestinienilor. Ceva peste poate, pentru americani.

Recuzarea a venit intr-un moment in care infatuarea SUA a fost deja puternic sifonata de nord-coreeni, Kim bilateralizand “tucalul” cu invective pe care i l-a rasturnat in cap Trump. O astfel de surprinzatoare reciprocitate probabil ca l-a facut pe cel de-al doilea sa reflecteze mai serios la zicala “Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.” Jewmericanii, mari mesteri in influentare sociala, inteleg, cred, mai bine pericolul de a li se intoarce gesturile trumpiste, de care si altii pot fi contaminati.

Sarcina incercarii unui nou “zaharel”, cu care palestinienii sa fie dusi mai departe in directia intereselor americane, i-a revenit, se pare, lui John Kerry, fostul secretar de stat progresist. Potrivit uni ziar israelian, fosti înalți oficiali din administrația Obama ar lucra la sabotarea politicilor lui Donald Trump. Lor li s-ar fi adaugat si unele personaje din partidul republican si din serviciile secrete. Nemultumirea fata de Trump ar fi in crestere, urmand ca intr-un an acesta sa fie inlaturat din functie.

Kerry s-a intalnit la Londra cu un emisar palestinian, lucru confirmat de surse de la Ramallah, prin intermediul caruia i-a transmis presedintelui Mahmoud Abbas ca peste un an, Trump nu va mai fi la Casa Alba. El si-a oferit sprijinul palestinienilor, i-a indemnat sa fie “tari”, sa aiba “rabdare” si sa-si elaboreze propriul plan de pace. Kerry a promis ca va lucra la un plan de pace paralel, total opus celui al lui Trump.

Singura cerinta a lui Kerry a fost ca Abbas sa nu critice SUA sau Administratia, ci sa-si concentreze atacurile asupra lui Trump, care ar fi singurul vinovat de actuala situatie. Nu se stie daca momeala va fi sau nu muscata. Insa in orice analize, fie ele si regresive si/sau comparative, efectele perceptibile si comensurabile sunt “inmuierea” palestinienilor, reinstalarea americanilor in pozitia de mediator si reluarea procesului de taraganare. Modalitatile prin care se va incerca atingerea acestor tinte merita sa fie in continuare urmarite. Chiar daca Donald Trump nu va ajunge sa-si incheie primul mandat, un posibil eveniment pe care il apreciez ca fiind foarte probabil (de un al doilea nici nu poate fi vorba), pentru cei care nu au observat, efectele rezultate din succesiunea administatiilor sunt in esenta cumulative, nu disruptive (v. antirusismul si antiislamismul – in acest caz diferenta e de nuanta – ale succesiunii administratiilor prin alegerile din 2016).

Ce mai iese din ceata de dincolo de Canal: Guvernul Marii Britanii infiinteaza “Ministerul Adevarului”

Probabil ca privindu-si, din secolul trecut, concetatenii din secolul nostru, George Orwell, autorul celei mai expresive literaturi distopice privind totalitarismul, prin care a tintit necrutator fosta URSS si fostii sai sateliti, din Europa de Est (si nu numai), ar resimti surprindere si compasiune.

Istoria se intoarce, s-ar simti obligat sa recunoasca descriptorul bigbratherului si dublului limbaj. Dar nu intotdeauna in acelasi loc si in aceeasi forma, ar concede Orwell, azi, cu amaraciune.

Nu mai putin surprinsi si compasivi suntem insa si noi, cei de pe continent, in fata unei dihanii mancatoare de adevaruri, care incepe sa iasa din ceata insulara, de peste Canal.

Guvernul UK a anuntat, marti, prin purtatorul de cuvant al premierului conservator Theresa May, ca va infiinta o noua unitate pentru combaterea “stirilor false” (“fake news”) si descurajarea campaniilor de dezinformare ale altor state.

Despre cum va face guvernul britanic sa distinga ce este adevarat de ce este fals si ce este informare de ce este dezinformare, in fluxul global de informatii, nu am aflat. Probabil ca va exista o bagheta magica a adevarului, cu care stirile vor fi atinse precum supusii britanici, merituosi, cu spada regala, in ceremoniile de innobilare.

Cu alte cuvinte, fiecare stire va primi o stampila din partea guvernului. Acest fenomen se numeste cenzura, restrictionarea libertatii de informare si de exprimare. Adica, fiecare cetatean va trebui sa consume numai stirile aprobate de guvern. Altfel, se va arde sau va fi ars, coercitiv.

Pentru cei care nu stiu, in dubla gandire orwelliana, care ea insasi a fost cotropita la un moment dat de simpatii totalitare, cand Orwell a luptat in razboiul civil spaniol de partea comunistilor, fiecare cuvant cheie din limbajul totalitar oficial are intelesul real al antonimului.

In stil orwelian spus, structura britanica propagandistica si de filtrare/cenzurare a stirilor, care va antrena o armata de oameni cu stampile, poate fi asimilata unui “Minister al Adevarului”.

Noua cenzura sui generis porneste probabil de la neincrederea guvernului britanic in dreptul cetatenilor UK de a avea acces liber la surse alternative de informare, in capacitatea lor de interpretare libera a informatiilor. Ea seamana izbitor, indiferent de straiul pe care il poarta, cu liberticidul din regimurile totalitare, in care cetatenii sunt obligati sa traiasca intr-un mediu informational toxic, de propaganda si cenzura.

Noua ideologie politico-ateista: Mumia ateismului internationalist-comunist redivivus

Domnule draga (pentru cititori, v. link-ul din finalul acestui articol), v-am citit textul din curiozitate, pentru a vedea ce poate incapea intr-un titlu criptic, aparent provocator. Nu m-am inselat, ii concurati foarte strans pe fostii activisti ateisti, din regimul anti-crestin si anti-romanesc de pana in 1989. Parca ati fi urmat o scoala de activisti cominternisti. Ori poate ati fost unul din ei si incercati, acum, sa va intrati din nou in mana. N-ar fi de mirare, cand comunismul se intoarce din tarile-victime in tarile-parinti. Ma intreb unde v-ati reideologizat ateistic atat de tare, ca aia unde ati facut MBA-ul se ocupa cu altceva, foarte serios.

La d-ta nu este vorba pur si simplu de ateism, pentru ca pe un ateu nu-l intereseaza credintele religioase ale altcuiva, cu atat mai putin ale unui popor. Si inca o data cu atat mai putin, cand este vorba de religia poporului tau, in majoritatea covarsitoare crestin. Ci este vorba de o virulenta ideologie anti-BOR, cu scop, obiective si adversari. Probabil ca daca ar exista un aparat care sa va masoare ideologia si sentimentele anti-BOR, acul scalei s-ar duce violent spre dreapta. Poate ca s-ar si rupe, lovindu-se de limitatorul inregistrarii de “maxim”.

Nimeni nu spune ca in randurile clerului nu sunt si corupti. Si slujitorii BOR sunt precum Societatea, in care pe langa cei mai multi buni se afla si corupti, cei mai putini. Daca prin cateva cazuri sau printr-un procent mic de corupti incercati sa generalizati, va situati intr-o postura nu numai ilogica, dar si imorala. Acesta este de fapt viciul fundamental al ideologiei ostile, anti-religioase pe care o propagati, de a face sa se creada ca daca intr-un bloc alb de marmura se afla una sau cateva vinisoare cenusii, intregul bloc de marmura alba ar fi cenusiu.

Ceea ce in Vest, asa-zis pana nu de mult liberal, in care coruptia este libera si chiar un mod de viata, in lumea afacerilor si comertului, in Est se incearca sa fie transformata intr-o noua teza de disolutie sociala si de represiune politica, dupa vechea meteahna a “luptei de clasa”. Fenomenul coruptiei este real, dar daca in pofida represiunii el nu scade, mai mult, continua sa creasca, ar trebui sa ne gandim la una din doua sau la ambele posibilitati: daca nu cumva coruptia patrunde din afara (1), si/sau daca nu cumva fundamentele capitaliste pe care le-am luat din Occident sunt putrede, deci, nu cele mai potrivite (2).   

Si inca alte doua lucruri, care va pot ajuta sa va dati mai bine seama de cauzele contrarietatilor in care va zbateti. Asta numai daca nu vreti sa va mai pierdeti timpul cu insailari de la o posta tendentioase, care le fac total necredibile. Primul lucru: Va sclifositi ca ati dardait si v-ati murat, pe 20 ianuarie, pe o vreme in care parca nici cel de sus nu a tinut cu protestatarii. De ce ati facut-o? Fiti cinstit si recunoasteti, pentru a va securiza locul de munca si salariul foarte mare pe care il primiti de la corporatia mutinationala la care lucrati. Acesteia (ca si altora) nu-i convine ca si salariile romanilor sa fie la fel de mari, pentru ca nu ar mai fi competitiva salarial si nu ar mai putea sa atraga super-inteligentele romanesti (si asa destul de prost platite, fie vorba intre noi, comparativ cu salariile nativilor din tarile corporatiilor mama).

Chiar daca la proteste ati fost 25.000 sau umflat 70.000 de oameni, cat sustineti, nu vreti sa va puneti o intrebare simpla, simpluta de tot? De ce 20 de milioane au stat acasa? Si inca una, care este raportul lor procentual? Si mai luati una, daca nu va e cu suparare. Nu credeti ca o minoritate stradala, care este grosier politizata si hiperacuta, prin pretentiile de a impune masuri care tin de competente institutionale si institutionalizate (partide, parlament, scrutinuri), insulta de fapt majoritatea covarsitoare, civila, echilibrata si in ultima instanta decizionala, ca electorat, cand este chemata la urne? Nu va mai intreb daca insulta si statul de drept.

Al doilea lucru: Ziceti ca suntei nu stiu ce sef al nu stiu carui ONG “secular-umanist”, daca am retinut bine, si inca de aici, din Romania. Pai, daca BOR ar participa la proteste, in spatiul public, de genul celui de sambata, alaturi de PNL si USR, care si-au asumat evenimentul, desi spatiul si formele de manifestare ale bisericii sunt stabilite prin lege, ce ar mai ramane din pompoasa misiune cu care va infatosati public? Adica, suduind biserica sa iasa in strada, nu v-ati da cu stangu-n-dreptu’ sau invers? Cu un „partid” politic de talia BOR, nu ati spune pa!-pa!, laicitate a statului roman?

http://www.contributors.ro/administratie/de-ce-tace-biserica/

Un naș și un botez non-conforme: Klaus Iohannis dă numele partidului său democrației din România

Nu stiu cati au observat (probabil, putini) sau cati vor comenta (probabil, si mai putini) gafa sau impertinenta politica a presedintelui Klaus Iohannis la intalnirea de marti cu sefii misiunilor diplomatice acreditati la Bucuresti. Sau poate ca a fost un semnal prevestitor?

In elanul discursului prezidential, Iohannis a denumit democratia din Romania dupa numele partidului sau, PNL. El a dat asigurari ca si in anul 2018, Romania va actiona pentru a avea “un stat în care democrația liberală (sbl. mea, fp) și statul de drept sunt deplin consolidate, cu o justiție independentă”. De ce “democratie liberala”?

Rau nu este sa ai un partid prezidential sau pro-prezidential. Toti presedintii din lume au asemenea vectori de ascensiune si de mentinere la putere. Inacceptabila si de trista faima este insa pretentia de a da democratiei numele partidului tau. Toate experimentele istorice de acest gen au fost nefaste, au sfarsit in crize si au contorsionat societati.

Sau, ceea ce este si mai grav, sa botezi democratia cu numele ideologiei globale esuate a liberalismului. Liberalismul este o ideologie imbatranita, depasita. Ea s-a nascut chiar in anul revolutiei americane, ca un instrument al expansiunii economice globale, ce avea sa urmeze (v., Adam Smith, Avutia natiunilor, 9 martie 1776). Azi, dupa suita de crize structurale globale, este pe deplin probat ca liberalismul nu este reformabi, ci demolabil.

Cu un astfel de nume vrea nașul Iohannis sa boteze democratia din Romania? Nu numai ca este nepotrivit, dar este si tarziu, la cei 28 de ani ai democratiei romanesti. Pe de alta parte, “democratia liberala” este si un afront la pluralismul politic. Cine i-a permis? Nu incalca Constitutia?

Nu mai spun despre cum s-au simtit ambasadorii tarilor care nu au „democratie liberala”. Ori care s-au desprins de liberalism, nu il mai confirma (cazul recent al SUA). Nu ma refer la Hans Klemm, uitat la post de pe timpul presedintelui Obama. El sigur s-a bucurat, ca ambasador al „democratiei liberale”, dar este in contratimp cu republicanismul nationalist si protectionist al noii administratii, a presedintelui Donald Trump. 

Nu vreau sa fac aici o ierarhie intre pluripartidism si monopartidism, care este o chestiune de etape istorice, trecute sau viitoare. Vreau doar sa accentuez ca daca regula este de pluralism, nu de monolitism, de pluripartidism, nu de monopartidism, presedintele Iohannis trebuie sa respecte aceasta regula, sa scoata urgent denumirea partidului liberal din denumirile democratiei si statului din Romania.