Politica inteligenta: Un model de startup nation se bazeaza pe alegere si adaptare

21/01/2018

Intr-adevar, exista o “staza” economica si sociala, dar ea nu se datoreaza naturii culturale a romanilor, ci proiectului politic in care Romania a ramas inghetata in ultimele aproape trei decenii. Pentru impasul in care am ajuns, nu trebuie sa dam vina pe Romania profunda. In niciun caz, pe factura identitara, psiho-culturala a poporului roman. Ar fi ceva facil, dar las si necinstit.

Raspunderea apartine Romaniei superficiale, clasei politice postdecembriste. Inadaptarea si erorile sunt ale politicii. O politica lipsita de viziune, corupta si suficienta siesi. Romania nu a mers pe pilot automat. A avut niste “piloti” – partide, guverne, presedinti. De ce sa nu recunoastem? In ultima instanta, politica reuseste sa-i duca pe oameni tot acolo unde vrea ea. Prin urmare, politica, nu cultura ne-a dus in fundatura. Decontarea trebuie sa se faca politicii. Nu culturii.

Daca pornim de la premisa, falsa dupa parerea mea, ca problema noii paranteze istorice, ca si cea comunista, nu ar fi politica, ci culturala, mi-e teama ca ajungem iarasi la tentatiile culturnicismului si “omului nou”. Adica, la o cultura modelata politic, un stereotip comunist pe care l-am crezut abandonat sau uitat. Ne intoarcem, ni se sugereaza chiar sa o facem, la aceeasi veche problema scop-mijloace, in care mijloacele pot compromite orice scopuri.

Cred ca sansa noastra e sa ne apropriem luciditatea, sa iesim din nostalgia fata de Occident si liberalism (Fr. Fukuyama a facut-o de mult). Asa cum am iesit din nostalgia comunismului, care a venit tot pe aripile ideilor experimentale occidentale si ale banilor de implementare occidentali. De ce sa nu vedem criza si fragmentarea Vestului? De ce sa refuzam un diagnostic real, bazat pe fapte si consecinte vii, palpabile? Ca paradigma filozofica a postmodernitatii occidentale si-a atins limitele? Ca si-a consumat potentialul de dezvoltare? Continuam la nesfarsit cu pesimismul gnoseologic, cu a ne considera o periferie sau un minorat?

Sa luam aminte, ceea ce ne dorim, aia vom avea. E o legatura fireasca intre asteptari si aspiratii. Atentie!, suna un avertisment, caracterul tau e destinul tau. Asteptam ca Vestul, refuzand sau neputand sa se reformeze, sa-si deconteze din nou crizele structurale in Est? Nu mi se pare un semn de inteligenta. Cel putin, nu atata timp cat stam cu spatele la altfel de experiente. De StartUp Nations. Politica inteligenta, ca subsistem conducator al sistemului social global, este o organizatie care invata, care isi extrage, deci, resursele de adaptare din invatare. Indeosebi din invatarea comparativa. Sunt optimist, pentru ca suntem un popor optimist.

***

In final, un comentariu pe text (v. link) la afirmatia: “elita pro-occidentală din România intră în hibernare.” Cred ca politica si politicienii trebuie sa se raporteze invariabil la realitatile democratiei. Doua realitati invariabile ale democratiei sunt cele desemnate prin conceptele “ciclu electoral” si “mandat electoral”. Oricum le-am intoarce si analiza, substanta lor comuna este aceeasi – tranzienta. In mod cert, Donald Trump se va intoarce, profesional, la afacerile imobiliare, la ceea ce a facut inainte de a fi ales presedinte al SUA. Nu va “hiberna”, nu va ramane somer precum, candva, “revolutionarii de profesie”. 

Si tot pe exemplul din acelasi spatiu politic, sa observam ca inainte de a fi pro-cineva sau pro-altceva, cel care conjunctural se afla in varful verticalei politice americane este pro-american. Inca o remarca, legata de ultimul cuvant cu care se incheie articolul: “idiocratia”. Nu este cumva o greseala? Nu cumva s-a dorit sa se scrie “ideocratie” (puterea ideilor) si a iesit “idiocratie” (puterea idiotilor, natangilor)? Nu de alta, dar cuvantul “idiocratie” ne aminteste repugnabil de expresia brucanista “stupid people”…

http://www.contributors.ro/editorial/spre-occident-sau-indarat/

Anunțuri

Misiune cinică privind Ierusalimul: Modelarea jewmericana a politicilor arabe (Mike Pence)

20/01/2018

Cel mai recent act anti-islamic, in curs de desfasurare, al presedintelui american Donald Trump este de a-l trimite pe vicepresedintele Mike Pence intr-o misiune cinica in Orientul Mijlociu.

Scopul acestei misiuni, care se anunta si imposibila, este de a modela politicile tarilor arabe in favoarea deciziei lui Trump de a recunoaste Ierusalimul drept capitala Israelului si a intentiei de a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Aceasta decizie unilaterala americana a starnit furia a un milliard si jumatate de musulmani, care a expulzat SUA din procesul de pace israeliano-palestinian si a interzis ca ipocrita si partizana politica americana, care si-a atras condamnarea severa din partea ONU, sa mai joace vreun rol in acest sens.

Mike Pence si-a inceput turneul de patru zile cu o zi in Egipt, sambata, si o zi in Iordania, duminica. Jumatate din turneu, doua zile, luni si marti, Pence il va petrece in Israel, unde va sustine si un discurs in parlament. Un al doilea fapt care a atras atentia este ca liderii musulmani şi creştini din Egipt şi-au anulat întâlnirile cu Pence, în semn de proteste faţă de decizia lui Trump privind Ierusalimul.

Nimeni nu-si face iluzii ca, in Israel, Mike Pence nu va ingrosa, la scena deschisa sau in intalniri inchise, cu premierul Netanyahu, politicile anti-palestiniana si anti-islamica, acte incompatibile cu calitatea de mediator. Pence nu este altceva decat un trimis executiv al lui Trump.

Recursul lui Trump la serviciul “diplomatic” de “ocazie” al executivului Pence, in detrimentul unei diplomatii profesioniste si intr-o speta care implica credibilitatea prabusita a presedintelui american, poate sa fie un semnal de desprindere a sefului diplomatiei americane de lipsa simtului realitatii si al penibilului de care da dovada seful executivului american.

Si pentru ca cinismul sa fie maxim fata de cei carora le-a adus razboaie, terorism si persecutie religioasa, Casa Albă a transmis că Pence va discuta în turneul său despre „nevoia comună de a combate terorismul şi de a ajuta minorităţile religioase persecutate”. Chutzpah!


“Apararea onesta”: Limite si critici

20/01/2018

Am citit, pe Contributors.ro, un articol, semnat de Marian Zulean, de prezentare a unei carti a lui Thomas-Durell Young: “Anatomia instituțiilor de apărare din țările europene post-comuniste. Mirajul modernizării militare”. Cartea este o viziune politico-militara (mai apasat politica) a autorului si, inevitabil in astfel de prezentari, a unor interese politice si militare, mai degraba unilaterale. Studiul sintetizeaza opiniile unei indelungate activitati a lui Young ca cercetător și consultant militar la Naval Postgraduate School (Monterrey, SUA). Exprim, aici, cateva consideratii critice, de natura politica si istorica.

Apararea de coalitie nu este un panaceu de securitate. Ea nu exclude apararea nationala. Dimpotriva. Dupa lordul Palmerston, caruia inclin sa-i dau dreptate, prietenii si adversarii nu sunt vesnici, ci doar interesele sunt vesnice. Nu ar trebui, dupa parerea mea, sa repetam greseala de pana in 1989, cand ne-am dat securitatea si apararea pe mainile unei coalitii, ale fostului Tratat de la Varsovia. A disparut Tratatul si am ramas singuri in fata tuturor riscurilor si amenintarilor de securitate. O situatie aproape imposibila.

In primul rand, trebuie sa ne preocupam de securitatea si apararea nationale. E cea mai buna politica de coalitie, care este puternica sau slaba prin fiecare membru al sau. Si nu e vorba de neincredere strategica (sau nu in primul rand), ci de probabile modificari de interese si, implicit, de ideologie. Asa cum si presedintele american Donald Trump le-a flutrurat, la un moment dat, in campania electorala, cu referire la angajamentul SUA in si fata de NATO si, pe cale de consecinta, fata de apararea Europei si, in ceea ce ne priveste nemijlocit, a Europei de Est si a Romaniei.

Thomas-Durell Young pretinde ca ar exista o “ipocrizie” privind “incoerența strategică și problemele de interoperabilitate.” Daca afirmatia sa privind “incoerenta strategica” inseamna o dorinta nedisimulata de belicozitate, zanganit de arme sau chiar de evenimente provocatoare militare, ma simt obligat sa spun ca nu sunt de acord. Eu cred ca o politica de alianta de destindere si de incredere reprezinta o aparare si o securitate infinit mai preventiva decat orice razboi preventiv.

Daca “interoperabilitatea” pe care o reclama autorul presupune sporirea dependentei de cineva sau altceva, fapt care te face neputincios sa desfasori actiuni independente, iar trebuie sa spun ca nu sunt de acord. Din cate stim, cea mai mare si mai eficienta coalitie din istorie a fost cea dintre SUA si URSS, impotriva Germaniei hitleriste, fara “interoperabilitatea” de a carei lipsa se plange Thomas-Durell Young, dar si fara pretentia vreuneia din parti de a avea controlul asupra celeilalte.  

De altfel, mi se pare destul de lipsita de onestitate recomandarea din capitolul final al cartii lui Thomas-Durell Young, prin clamarea unei intruziuni “dure” occidentale in relatiile cu aliatii estici, dar care nu ar face decat sa transforme, mai mult sau mai putin discret, “interoperabilitatea” intr-o inacceptabila subordonare politico-militara: ”Oficialii occidentali trebuie să aibă o abordare mai dură în interacțiunea cu partenerii estici și să le ceară să ia decizii dureroase în adoptarea conceptelor de guvernanță     democratică. De cealaltă parte, est-europenii ar trebui să ceară occidentalilor să înceteze cu falsele complimente și să abordeze onest propriile eșecuri și slăbiciuni”.

Poate ca, in sensul celor spuse, ar trebui sa analizam cu luciditate si speta Turciei, un “accident” de coalitie. Ankara a cerut recent ca NATO sa-i apere frontierele de gruparile teroriste din Siria, dar nu am certitudinea ca vocea ei a fost auzita… Cred ca este nevoie si de analize critice, cu atat mai mult cand altii se ofera sa gandeasca in locul tau, cunoscand si ca zicala populara spune invers: “Nimeni nu gandeste in locul tau”. Recomand, la randu-mi, pentru o mai buna intelegere, comparativa, a cartii autorului american, in fluiditatea noului context strategic, un excelent articol politico-diplomatic, de pe acelasi topic, al lui Valentin Naumescu: „Europa franco-germană se va distanţa de Flancul Estic. Opţiunile dificile ale Europei Centrale.”

http://www.contributors.ro/sinteze/%E2%80%9Caparare-onesta%E2%80%9D-pentru-o-noua-paradigma-a-apararii/

http://www.contributors.ro/global-europa/europa-franco-germana-se-va-distanta-de-flancul-estic-optiunile-dificile-ale-europei-centrale/


Falimentul lingvisticii geopolitice, al manipularii prin sistemul “jignire-scuze”/ Chomskyenii au ignorat forta precedentului, care naste regula: Joc american manipulator la ONU. Ambasadoarea SUA isi exprima “regretul” fata de afirmatiile “rasiste” ale lui Trump

19/01/2018

Scoala lingvistica a lui Noam Chomsky, subordonata manipularii si geopoliticii, cunoaste un declin si o respingere publica la fel de accelerate ca ascensiunea si impunerea ei, din urma cu cateva decenii, in mediile de leadership ale SUA, inclusiv ale Casei Albe. Principalul motiv al declinului si criticii interne si internationale a “gramaticii generative” este ca chomskyenii au uitat de forta precedentului, care naste regula, cu ale carei consecinte SUA se vad, acum, confruntate.

Imagini pentru noam chomsky poze

Doua exemple extrem de relevante in ceea ce priveste forta de contaminare si impunere a precedentului le aflam chiar din istoria cea mai recenta a SUA, din timpul actualei Administratii Trump. Noul sef al Casei Albe a scandalizat lumea liberala prin politicile sale nationaliste, protectioniste si antiglobalizare. Imediat, aceste semnale populiste au fost preluate si multiplicate de foarte multe alte state, devenind un fel de noua religie a momentului, ceea ce creeaza obstacole neasteptate in calea capitalului american.

Dupa cum poate evidentia orice minima analiza, trumpismul este anti-republican, care are o doctrina liberala. Dar si anti-american, SUA fiind pana nu de mult pivotul lumii libere (politic) si liberale (economic). Trumpismul este insa si anti-trumpist. El este impotriva profesiei de magnat imobiliar a lui Trump, care este prin excelenta un reflex al liberalismului, cat si a pozitiei sale de presedinte, pe care si-o subrezeste de unul singur.

In privinta insultelor, tonul jignitor al lui Trump a reprezentat de asemenea precedentul contaminator, Casa Alba vazandu-se literalmente inundata de insulte care vin atat din mediul american, cat si din cel international. De prisos sa reluam, aici, “lingvistica generativa” a lui Trump, care i-a fost intoarsa, facand deliciul intregii lumi, de Kim Jong-Un, confirmand parca zicala ca orice naş isi are naşul.

Imagini pentru poze cu donald trump

Mecanismul chomskyan de manipulare prin conditionarea psihologica de tip “jignire-scuze” este de fapt unul de promovare a celui/celor “jignit”/”jigniti”, prin impunerea unei scheme de corectitudine politica. El functioneaza destul de simplist, dar, in pofida acestui fapt, destul de eficient, pana nu de mult. Se emite o insulta, in jurul careia media face valuri si cere retragerea ei si scuze. Urmeaza prezentarea de scuze tintei PR-ului, momentul de construire a „prestigiului”, gardat de sanctiune, care de fapt este si cel care conteaza si care ramane. 

Miza psihologica a acestui gen de scandal emotional, fabricat in interesul tintei PR-ului, este o presupozitie. Se sconteaza ca in felul acesta s-ar implanta in psihologia sociala un mecanism sanctionatoriu, de oprobriu fata de oricine ar mai incerca sa profereze insulte de genul celei declansatoare a “scandalului”. Prin aceasta manipulare, la bursa corectitudinii politice cresteau brusc actiunile unor oameni fara merite, de falsi discriminati sau falsi insultati, incat ajungeau sa se urce in capul unei natiuni.

Exista deja cateva cazuri flagrante de “minoritati dominante”, cocotate in carca populatiei majoritare, a poporului, dupa cunoscutul model al relatiei parazitare, dintre gazda si parazit. Dar nu numai americanii sunt victime ale manipularii prin “lingvistica/gramatica generativa” (care genereaza comportamente), ci si restul lumii. Insa presupozitia sistemului de manipulare prin “jignire-scuze” nu s-a confirmat. Ea este deja in mod vadit neputincioasa in fata fortei precedentului.

Chomskyenii, la fel ca si frankfurtienii, care au generat marxismul cultural si de la care Chomsky si-a tras influente si premii, au provocat mult rau americanismului. Ei sunt ca niste ucenici vrajitori ai cuvintelor pe care le-au scapat de sub control, intorcandu-se impotriva politicilor americane pe care le-au inspirat si a politicienilor americani pe care i-au modelat si consiliat.

Trump va pleca de la Casa Alba, probabil cat de curand si tot printr-o speta manipulatoare, dupa metoda disculpatoare a tapului ispasitor, pe care se pun toate pacatele si este alungat cu joarda in pustie, si prin care pacatosul se amageste ca si-a castigat iertarea.

Imagini pentru ambasadoarea haley la ONU poze

O mostra tipica de detestabila manipulare prin metoda “jignire-scuze” a fost vazuta, joi, la ONU. Ambasadoarea americana la Natiunile Unite, Nikki Haley, a exprimat regretele sale, dar fara a transmite si scuze ale diplomatiei sau executivului SUA, pentru afirmatiile “rasiste” ale presedintelui Donald Trump, referitoare la asa-zisele “shithole countries” (“tari de rahat”).

Se pare insa ca acesta este un termen obisnuit in anumite medii americane, un lucru care nu face decat sa ingroase, ca un machiaj strident sau prost aplicat, ipocrizia actorilor din scenariile „jignire-scuze”. Chiar si noi am fost cadorisiti cu el, pe Facebook, in 13 mai 2015, de catre un soldat american, Damien Maynard, aflat la unele din bazele militare americane din Romania. Probabil ca deconditionarea psihologica a romanilor de manipularea “jignire-scuze” a luat-o inaintea altora, cazul de jignire din partea unui militar al SUA, aliat si partener strategic, trecand aproape neobservat.

https://www.hotnews.ro/stiri-international-22234880-trump-scandalul-declaratiilor-rasiste-ambasadoarea-americana-onu-isi-exprima-regretul.htm

http://www.nationalisti.ro/2015/06/un-soldat-american-despre-romania-tara-cacacioasa-murdara-au-negri-pe-bancnote/


Invalidarile desemnarilor si alegerile anticipate nu vor echilibra sistemul, ci doar vor plimba dezechilibrul: Cele doua tipuri de majoritati ale ciclului electoral sunt la fel de incerte

18/01/2018

Imagine similară

Care va sa zica, presedintele Klaus Iohannis nu si-a riscat pozitia. Semn ca are ganduri de drum lung. Ceea ce nu este tocmai un lucru bun pentru reforme si sistem. A semnat din prima, ca primarul, pentru un al treilea premier si Guvern PSD. Cum comentez? Simplu si pe bune. Nu achiesez la elegiile, elogiile sau hulele care i se aduc  pentru acest act. Ca sa fim intelesi, Iohannis nu si-a permis sa incalce regula majoritatii. De frica, sa nu-si piarda functia. El nu a ales, ci a fost obligat, constrans. Nu de cineva, ci de Constitutie. Daca am o nemultumire, o am fata de Liviu Dragnea, care a lungit interimatul, planificand investirea tocmai pe 29 ianuarie. E in contra-faza cu “rapiditatatea” ceruta de Iohannis.

Am fi insa naivi sa credem ca Iohannis a jucat cinstit, fara intentii de trisare. Chiar si daca ar exista un pact secret Dragnea-Iohannis, de desemnare contra nesuspendare. Iohannis nu a facut decat o mutare tactica, foarte bine calculata, sa nu dea gres, prin care si-a securizat functia si a transferat PNL, care nu are nimic de pierdut, misiunea de invalidare a desemnarii in Parlament. Opozitia este vorbita, vrea alegeri anticipate, iar PNL si-a facut cunoscuta, imediat dupa desemnare, preocuparea de a realiza masa critica a invalidarii prin coruperea de voturi de la PSD, ALDE, UDMR.

In acest scop, Opozitia mizeaza, ca factor tintit  de presiune, intimidare si denigrare asupra lui Dragnea-Tariceanu si PSD-ALDE, pe megaprotestul stradal impotriva legilor justitiei, anuntat pentru sambata, 20 ianuarie, in Bucuresti. Protestele stradale sunt democratice, ca libera intrunire si exprimare. Dar pretentia de a fi si executive, in probleme de demisii/demiteri de lideri, partide, coalitii, guverne sau de respingere de legi, care tin de competente democratice si legale ale partidelor, guvernului si parlamentului, este total anti-democratie si anti-stat de drept. 

Cu aceste proteste de executare (daca as fi scris de “executie” nu ar fi fost nicio eroare) mai e si o alta problema, care tinteste insultator electoratul, prin pretentia ca protestatarii sa decida in locul electorilor. Dupa calculele mele, si cel mai numeros protest pe legile justitiei si fiscalitatii au reprezentat un procent infim din numarul populatiei (subunitar) si al alegatorilor (cateva procente, cu o singura cifra, si aia mica). Este limpede ca este un tupeu maxim, o lipsa grava de cultura politica si electorala, o carenta majora de educatie pentru vot si majoritate.

Nu neg ca o majoritate parlamentara se poate eroda. La fel ca si majoritatea prezidentiala, celalalt tip de majoritate specifica unui ciclu electoral. Nu am vazut niciun presedinte sa demisioneze dupa cifrele din sondaje sau protestele din strada. Similar, trebuie sa se comporte orice guvern. Este inadmisibil ca celor doua tipuri de majoritate, parlamentara si prezidentiala, sa li se aplice dublul standard in interpretarile privind erodarea si verificarea. 

A-a-a!, ca majoritatea parlamentara se poate schimba prin reconfigurarea aliantelor, foarte bine, dar asta este o alta problema. Eu vorbesc de majoritatea electorala, de voturile obtinute in alegerile parlamentare si prezidentiale. Acela este momentul originar, al increderii si al adevarului. Daca exista o incertitudine in legatura cu majoritatea parlamentara, aceasta poate fi verificata la vot, in doua situatii distincte. Fie in parlament, cum va fi in cazul votului de validare a desemnarii premierului. Fie in cazul alegerilor anticipate, potrivit spetei constitutionale sau acordului majoritar al partidelor parlamentare.   

Exista nu numai suspiciunea rezonabila, dar si fapte temeinice care arata ca Dragnea si Iohannis nu se mai bucura de majoritatile prin care au venit la guvernare si, respectiv, la presedintie. Mai nou, protestele s-au intors si impotriva lui Iohannis. Deh!, acesta este riscul desemnarii, care a iesit post-factum la iveala.

Firesc ar fi ca daca se cere verificarea majoritatii pentru PSD prin alegeri anticipate, acelasi gen de verificare sa cuprinda si majoritatea pentru presedintele Iohannis. Este mai putin important daca majoritatile parlamentara si prezidentiala in exercitiu se vor verifica sau nu, una sau alta, ori amandoua. Important in primul rand e ca aceluiasi gen de verificare sau test electoral sa fie supuse ambele majoritati, parlamentara si prezidentiala. Daca vor fi numai anticipate parlamentare, nu generale, suspiciunile in legatura cu majoritatea prezidentiala vor persista si nu se va ajunge la echilibru. Practic, dezechilibrul va fi plimbat in sistem, prin mutarea lui dintr-o extrema in alta.

Daca sunt de buna credinta, Dragnea si Iohannis se vor supune testului majoritatii electorale, prin convocarea de alegeri anticipate parlamentare si prezidentiale. Iohannis se poate inscrie de a doua zi in campania electorala si poate reveni la Cotroceni. Daca va fi de acord ca si majoritatea prezidentiala sa se supuna testului electoral anticipat, o data cu majoritatea parlamentara a PSD. Si daca, evident, va fi confirmata.      


A treia epistola politica: Arma politica anticoruptie, cu repetitie la sase luni, si cele doua Guverne curate

17/01/2018

M-da… Nu-ti reprosez nimic, ca ceata e atat de mare incat si eu mai confund uneori propaganda oficiala cu realitatea… Si chiar multi altii, oameni seriosi, de altfel. Stii chestia aia, nu realitatea este realitate, ci perceptia este realitate.

Am inteles ce ai scris – „Werner este presat sa nu accepte un premier PSD si sa mearga la anticipate”. Dupa caderea/trantirea ultimului guvern PSD, am vazut roirea uliilor, ca in jurul unei mortaciuni. Fiecare vrea sa valorifice in avantajul sau aceasta oportunitate, indelung lucrata. Basescu, Orban, Barna… Nu in ultimul rand Iohannis, pentru PNL si „Guvernul meu”. Dar si unii din PSD… Firea e una… Ea oricum nu va fi atinsa de coada ciclonului din PSD, e pe alt tip de alegeri. E la „presedintia mica”, cum am scris o data despre PMB.

Inmultirii prozelitilor de dreapta din PSD nu-i gasesc decat o explicatie. S-a „investit”, dupa expresia aia macovista, nu numai in DNA, ci si in PSD. O coruptie/corupere politica la greu… Facuta de campionii „anticoruptiei”… „Daca va rupeti de PSD si treceti la noi, nu mai punem DNA-ul pe voi, basca niscaiva ciolane proaspete, intr-o guvernare de dreapta”. S-ar putea ca majoritatea sa se rupa, oricum se va vedea la vot, unde se va ajunge, indiferent ca premierul desemnat va fi de la PSD sau de la PNL… Ceea ce nu-mi dau seama inca e ce mesaj va ramane in urma, pentru istorie. N-as vrea sa cada magareata pe Dragnea, care a facut multe lucruri bune, dupa care vom nutri multe nostalgii.

Nu te lua dupa procesele politice si sentinte, care i-au fost intentate si pronuntate pentru a-l santaja si controla… Nimeni nu vede, deocamdata, masinaria ingenioasa de raspuns, de contracarare, sub forma demiterii propriilor guverne. O arma cu repetitie, la sase luni… Pana sa caute aia cu lupa prin textele de lege romanesti articolul unde sa-l incadreze pe fostul premier Grindeanu, apoi pe fostul premier Tudose, si apoi sa le caute prin biografii tot felul de mizerii, sau mai degraba sa le inventeze, zdrang!, o data, zdrang! de doua ori, si Dragnea a trantit cele doua Guverne… Eu le-as numi „Guverne curate”, in care coruptia nu a avut timp sa se cuibareasca, datorita lui Liviu Dragnea si armei lui cu repetitie la sase luni, prin care si-a trantit cele doua guverne si i-a lasat cu ochii in soare pe vanatorii de vrajitoare.

Pare ceva futurist, dar e o poveste adevarata, amara, desi extrem de inteligenta… Hai sa traiesti, boier Ghita, si destupa-ti mai mult mintea, nu te mai lua dupa zvonacii si gonacii lui Werner sau dupa cei hraniti de Ambasada…


A doua epistola politica: Profil de presedinte de tara competitiv si variante de majoritate parlamentara

17/01/2018

Mai draga, imi sunt cunoscute paragrafele din Constitutie pe care mi le-ai citat. Constitutia nu este deloc „nenorocita”. Da, am votat-o. Da, l-am votat pe Adrian Nastase si cred ca, la o adica, l-ar vota mult mai multi decat cei care l-au votat in 2004. Adica, l-ar vota, in plus, si multi dintre cei care nu l-au votat atunci, pentru ca intre timp s-au lamurit de ce profil de presedinte are nevoie Romania.

Dar si pentru ca suprapunand mandatele presedintilor Basescu si Iohannis peste profilul dezirabil de presedinte, oamenii s-au dezmeticit, vazand cat de mari sunt abaterile si cat de nepotrivit a fost fostul presedinte si cat de nepotrivit este cel actual pentru functia suprema in stat, de pe urma careia fie castigam cu totii, fie pierdem cu totii.

Cu atat mai mult este nevoie de un presedinte competitiv international, acum, pentru noile conditii, de redesenari geopolitice, care se augmenteaza din ce in ce mai mult. De un presedinte care sa se miste in spatiul politic si diplomatic international la fel cum se misca pestele in apa. La un moment dat, foarte apropiat, dupa mine, acest nou design geopolitic va intra in linie dreapta, gata sa fie pus in rama. Daca acel moment nu ne va prinde ca stat la masa negocierilor internationale, cu tot ce avem mai reprezentativ din crema elitei politice si diplomatice, mai asteptam 100 de ani sau 1000 de ani pentru a prinde un loc la masa istoriei.

De aceea avem nevoie ca de aer de un presedinte rasat, nu pe vorbe, nu de un anonim, ci de o personalitate ultraverificata si arhicunoscuta, cu glagorie si experienta – in diplomatie, politica externa, drept international, relatii internationale, drept istoric, institutii internationale s.c.l.

De ce Constitutia este buna la capitolul citat? Are ea alte hibe, dar cand legiuitorul a normativizat aspectele legate de majoritate, a avut in vedere ca daca un partid sau o alianta inregistrata juridic inainte de alegeri nu a obtinut majoritatea absoluta, theoretic rezulta si posibilitatea mai multor formule de majoritate, intre partidul A, sa zicem, care a obtinut cele mai multe voturi, si un numar de partide impreuna cu voturile carora poate coagula o majoritate, dar si o alta varianta de majoritate, intre partidele B, C, D, E, F etc (au fost si majoritati pentagonale), care nu include partidul A. In cazul nostru, exista coalitia PSD-ALDE, o majoritate rezultata din negocieri postelectorale, si care continua sa functioneze.

Da, ai dreptate, presedintele poate numi, theoretic si constitutional, un premier de la un alt partid, insa asta numai daca este un orb, un surd, un rau intentionat sau un speculant, care merge la plesneala sau i se susura in ureche nu stiu ce scenariu al unui partid care vrea sa-si incerce norocul, dupa zicala acum ori niciodata sau totul ori nimic, fara sa vada riscurile crizei politice. Pentru a fi mai specific, suntem in conditiile unui guvern dat de o alianta in urma ultimelor alegeri, care a functionat sase luni, dupa un altul care a functionat tot sase luni, ambele cu rezultate remarcabile, inscrise in toate statisticile nationale si europene, ale FMI si Bancii Mondiale. De ce sa stricam ceva care functioneaza bine si vrea sa functioneze si mai bine? Pentru a pune in loc, ce? Ceva prost, fara fisa tehnica si instructiuni de folosire?

De ce sa numesti un premier de la Opozitie, care, mathematic, pe numar de voturi insumate de la celelalte partide, deci fara PSD si ALDE, e limpede ca lumina zilei ca nu vor putea realiza o majoritate, deci va fi un guvern minoritar, care nu va trece la nicio incercare de PSD si ALDE, daca acestea vor fi trimise de Iohannis in opozitie. In acest caz, care mai este relavanta pentru stabilitate, care este bunul politic cel mai de pret pentru tara si pentru orice presedinte, a prerogativei ca Iohannis poate desemna ca premier pe cine vor muschii lui?!

Este constitutional, dar este aberant sa interpretezi cu muschii, nu cu creierii, o prevedere din Constitutie, careia i se lasa o larga interpretare, pentru a acoperi cat mai multe situatii posibile, dar in niciun caz care sa duca la instabilitate politica. Desigur, daca alianta PSD-ALDE nu va mai functiona si va fi denuntata maine la consultari, lucrurile se schimba, se intra pe o alta logica, pe un alt calcul probabilistic, schimbat, dar din cate stim Tariceanu si ALDE s-au desprins din PNL ca un blam pentru acesta si pentru Iohannis pentru inhaitarea cu Basescu si cu PDL (neoliberal) si pierderea caracteristicilor liberalismului clasic, istoric.

Se merge pe a da pasarea din mana pe cea de pe gard? E drept ca Iohannis si PNL nu au niciuna in mana, ci ar merge la cacealma. Sau pe ce Orban si Basescu ii spun lui Iohannis, ca vor veni alaturi de actuala opozitie si multi din PSD si ALDE? Pai nu este asta un joc al in/stabilitatii la loterie? In urma careia, daca va iesi biletul necastigator, Iohannis va intra automat in faliment prezidential? Dragule, asta este o aventura!, nu ceva serios si asezat, care arata calitatea unor lideri, de la Cotroceni si din Opozitie. Sunt de acord, PSD nu va mai avea acelasi succes, dar de pierdut vor pierde toti, si PNL, implicit Iohannis, si USR, si PMP, dar cel mai mult va pierde Romania, iar responsabilii nu vor trebui sa ramana nesanctionati,politic/electoral/institutional.