Legea pamantului: Suprematia identitatii si interesului national

Conferinta internationala de la Bucuresti pe tema „Dreptul intre modernizare si traditie” mi-a sugerat si un alt subiect de reflectie/dezbatere.

Trebuie, oare, ca in toate cazurile sa opereze suprematia legislatiei internationale in raport cu legislatia nationala? Romania a raspuns afirmativ, prin Constitutie, dar sunt reticent, mi se pare o absolutizare, motivata, cred, de o obedienta conjuncturala.

Alte abordari, in crestere, le putem afla si din tendinta din interiorul UE de renationalizare a politicii, dar si din ceea ce altii gandesc si spun cu voce tare: „Legea nu poate exista prin ea insasi, doar pentru binele ei. Legea este un instrument al unei ideologii. Geopolitica, strategiile, interesele economice variaza de la o tara la alta si nu pot fi puse in aplicare de o legislatie identica” (Alexander Bastrykin).

Nimeni nu este mai presus de lege: Controlul justitiei prin ea insasi nu este o garantie suficienta, este necesar si controlul parlamentar

Reiau un comentariu interactiv, pe care l-am facut la articolul “Demitizarea justitiei. Ep. 8: “Arestarile sunt abuzive”, publicat de Cristi Danilet, azi, pe Contributors.ro: 

http://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/demitizare-justitiei-ep-8-arestarile-sunt-abuzive/

Motto: “Masura arestarii trebuie sa fie mai degraba una exceptionala si nu o regula.” (Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu)

Concluzia din final, ca ati demontat un mit, al arestarilor preventive abuzive, mi se pare nejustificat de sigura si de sententioasa, ca o pledoarie pro domo, dar si ca o mentalitate a unei deformari profesionale care nu admite greseala (proprie) sau replica. Justitia nu este nici mai buna nici mai rea decat societatea, o sustinere contrara frizeaza mistificarea. Tendinta oricarui sistem de a se autonomiza si a se hipertrofia, pe seama sau in raport cu celelalte, este un fapt demonstrat. De aici, principiul controlului exogen, care, fara a-l minimaliza pe cel intern, previne sau corecteaza tendinta respectiva, responsabila de abuzuri si, mai ales, de nesanctionarea lor de catre societate, cand acestea se produc.

Controlul civil, prin intermediul parlamentului, asa cum se instituie si pentru alte puteri, nu poate ocoli justitia, fara riscul derapajelor, sub presiunea unor inputuri politico-executive. Eu vorbesc de spirit, nu de litera, care este specialitatea Dvs., pe care il gasesc in corelatia constitutionala stat democratic-stat de drept, amarnic incercata in deceniul Basescu. Dvs. veniti cu o idée generala, “arestarile sunt abuzive”, pe care nimeni nu o reclama, si incercati sa o “demontati” printr-o idée, cum altfel?, tot generala. Nu arestarile sunt abuzive, ci UNELE arestari preventive, ceea ce ne coboara din inalturi cu picioarele pe pamant, al concretetii, al exemplelor, care este cu totul altceva, pentru care nimeni nu ar putea garanta contrariul.

In al doilea rand, nu despre masinaria procedurala este vorba, pe care ati descris-o cu lux de amanunte, corecte si legale, ci despre ceea ce se poate intampla inainte de aceasta, respectiv despre posibilitatea influentarii deciziei ca cineva sa fie trecut prin masinaria respectiva, ma refer la spetele politice, fireste, singurele in care pot interveni motivatii subiective, care tin de adversitati legate de lupta sau de exercitiul de putere. Si nu fac vorbire despre politicieni-infractori care au fugit din tara, pentru care sustragerea de sub incidenta justitiei este o dovada indubitabila de vinovatie, ci la cei care s-au pus la dispozitia justitiei, pentru care au operat antepronuntari politice si, culmea, chiar diplomatice, cu sute si sute de martori si infatisari, cu probe neconcludente (unele suspectabile de a fi fost comandate in sau din afara) etc. 

Bizare mi se par si neretinerea unei raspunderi in cazul unei probari a netemeiniciei acuzatiilor sau sentintei ori translatarea unei erori judiciare a unor magistrati cu nume si prenume pe seama statului, o forma devenita dintr-o data fara fond (pct.4), cat si spalarea pe maini, ca Pilat din Pont, pentru raspunderea pentru erori, prin trimiterea la despagubiri tot pe seama statului si a unui proces civil, discutabil sub multe privinte din perspectiva unei persoane nedreptatite (pct.5). In opinia mea, eminamente civica, controlul parlamentar ar apara justitia de erori, de indoieli sau de acuzatii politice, care, pe drept sau pe nedrept, s-au abatut asupra ei, in ultimii ani.

De ce a tacut atata timp Victor Ponta? Nu exista decat o explicatie, frica de baronii din PSD!

In sfarsit, azi am aflat, chiar din gura premierului, de ce si-a tergiversat atat de mult anuntarea candidaturii la alegerile din 16 noiembrie si, mai ales, de ce s-a lasat invins atat de usor, incat multi am spus, la vremea respectiva, cam cu jumatate de gura ce-i drept, ca nu a vrut sa castige.

La aniversarea a trei ani de la motiunea de cenzura care a dus la caderea guvernului Basescu-Ungureanu, Victor Ponta a afirmat ca social-democratii au respectat angajamentul ca USL va avea un presedinte de dreapta, din PNL, si un premier de stanga, din PSD.

De ce a recunoscut tocmai acum? Nu-i greu de vazut ca Ponta nu prea mai are de cine sa se teama, PSD a cam fost curatat de baroni!

O resursa mereu vie: Inteligenta politica a memoriei

Asumarea memoriei este o proba de incredere si de caracter.

Credeam ca stiu totul despre resursele de guvernare ale lui Victor Ponta, dar m-am inselat. Ca multi altii, desigur. Aniversarea unor evenimente care s-au dovedit decisive pentru progresul politic este o cutuma pro bono publico. PNL ori nu stie acest lucru, ori nu mai este cel pe care il stiam.

Ponta a invitat maine, la Palatul Parlamentului, parlamentarii care au votat motiunea de cenzura impotriva guvernului MRU, care a insemnat inceputul sfarsitului pentru regimul Basescu. „În urmă cu 3 ani, pe 27 aprilie 2012, a avut loc un moment unic în istoria post-decembristă a României – guvernul unui regim abuziv și corupt a fost înlocuit, grație mecanismului democratic al moțiunii de cenzură, de o coaliție a partidelor din opoziție. A fost prima (și singură) dată când o astfel de schimbare s-a produs în România democratică – moțiuni de cenzură au mai fost votate (cazul Boc), dar schimbări de guvern au fost doar o singură dată – acum 3 ani!”, a scris Ponta, duminica, pe blog.

La scurt, timp, PNL a anuntat, prin purtatorul de cuvant, deputatul Ionut Stroe, ca nu va participa la eveniment. Respingerea invitatiei, care este o respingere a memoriei PNL, dovedeste ca noul PNL este de fapt vechiul PDL. Inteligenta memoriei a devoalat, in acest caz, mafioneria PDL, care controleaza “noul” PNL, rezultat din fuziunea celor doua partide.

PS: Prin termenul de mafionerie, pe care il propun dictionarului politic, am in vedere fenomenul de distrugere a unui partid istoric, prin napadirea constructiei (fr. masoneriei) politice de catre mafia politica.

ContraEvolutie

Nu stiu cine este Masha Gessen, cat de rusoaica este sau cand si cum a ajuns in SUA, inainte sau dupa 1991, ca transfuga sau ca emigranta, nici unde si cu ce bani si-a facut studiile, poate doctorale, poate postdoctorale, detalii care pot consolida un postament de credibilitate. Considerand insa ca totul este exceptional la acest capitol, sunt cateva chestiuni discutabile, in sensul bun al cuvantului, de schimb  liber de idei pro si contra, adica, neinhibat de tabuuri sau de corectitudinism politic. Trecand peste faptul ca ideea de “neototalitarism” nu se poate sustine, si am in vedere toata gama de indicatori pe care Hannah Arendt si-a construit conceptul de totalitarism, incepand de la partidul unic, economia de stat si societatea inchisa, in chiar anii grei ai totalitarismului comunist, mi se pare ca Masha Gessen face una din greselile pe care profesionistii nu o fac, cea de decontextualizare, fara a spune, cu alte cuvinte, nimic despre cadrul international in care a aparut fenomenul “independentist” rusesc, care nu este numai rusesc si nici in scadere.

A doua greseala este de “sovietizare”, atribuita, din cate isi poate da seama oricine citeste cu atentie, nu numai regimului Putin, ci si celui al predecesorului Eltan, din moment ce autoarea sustine ca structurile institutionale ale sovietismului nu ar fi fost demontate, ci doar “simbolic demantelate”, si ca s-ar perpetua, chipurile, o idée total imatura, cum numai in emisiunile “Copii spun lucruri trasnite” le mai auzim. Ati argumentat consistent de nenumarate ori ca asa ceva nu se putea reforma sau perpetua, ci doar arunca la groapa de gunoi a istoriei. Insa, da, lui Putin nu i se poate atribui o ideologie profunda si complexa, dar nici nu i se poate reprosa, vremea marilor ideologii a trecut. Desi nu au murit, cum contrar a sustinut Daniel Bell, ideologiile din secolul nostru nu mai au anvergura si ardenta celor din secolul trecut, si cred ca este bine asa, nu trebuie sa-ti mai spuna nimeni ce nuanta sa alegi din evantaiul numit pluralism politic, este treaba electoratului sa o faca. Si ca sa fim cinstiti, in multe tari cu o alternanta normala la putere, marile diferente ideologice dintre partide au disparut, in favoarea pragmatismului, fenomen pe care il observam si in Europa si in SUA.

Cat priveste autoritarismul, nu stiu daca Gessen a auzit de traditia cnutului sau nagaicai, de aceea am intrebat daca este rusoaica-rusoaica, ar fi trebuit sa stie ca dispare greu, sigur, exagerez, pentru a fi si eu putin rau, pentru a prinde ideea ca autoritarismul, in termeni de exercitiu si de supunere, se va atenua in timp, dar nu va disparea niciodata. Cu siguranta, un regim “neototalitar” sau “neosovietic” nu ar fi sustinut ca Statul Islamic este principalul dusman al Rusiei, nu SUA, cum a afirmat, azi, Serghei Lavrov. Si asta la doar cateva zile dupa ce Noam Chomsky a proferat cel mai defaimator afirmationism despre SUA. Cred ca ne putem da seama de evolutie. Fapte bune.

http://www.contributors.ro/global-europa/despre-putin-%C8%99i-putinism-masha-gessen-la-university-of-maryland-din-washington-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/

O extensie geopolitica: Efectul de frontiera

Nu impartasesc ideea de frontiera a unei comunitati de tari si popoare. O aud frecvent in discursul politic intern si extern de dupa integrarea Romaniei in NATO si UE, prin identificarea granitei de est a Romaniei cu frontiera estica a comunitatii euro-atlantice. Aduc in discutie aceasta sintagma pentru ca este destul de inselatoare, prin conotatiile geopolitice pe care le subsumeaza.

In primul rand, este limpede ca termenului de frontiera i s-a asociat un alt inteles decat cel de granita. Daca pana la sfarsitul Razboiului Rece termenii de granita si de frontiera se identificau, in vehicularile de dictionar si de limbaj politic, ca hotar sau limita teritoriala care desparte doua state, in ultimul timp asistam la o disociere a frontierei, utilizabile pentru delimitarea unei zone geopolitice. Prin extensia geopolitica a efectului de frontiera, cele doua organizatii occidentale afiseaza un pronuntat comportament teritorial (tipologia apartine etologiei). Marcarea teritoriului se face, printre altele, prin politici ale fricii si neincrederii, care deseneaza in mentalul colectiv linii de demarcatie intre amenintari, mai mult sau mai putin reale, si asigurari repetate de aparare, evocate de catre lideri politici si militari occidentali.

In al doilea rand, termenul de frontiera a comunitatii euroatlantice are, prin transcenderea celui de granita statal-nationala, o puternica incarcatura de desuveranizare. Ceea ce conteaza in aceasta acceptiune, folosita cu intransigenta, este topirea elementelor in compozit, a partilor in intreg sau, politic spus, a suveranitatilor intr-o organizatie sau uniune cu tendinte explicite de supranationalism si suprastatalitate. Nu intamplator, liderii aliantei nord-atlantice vorbesc de teritoriul NATO, iar cei de la Bruxelles de comunitatea UE, cu proiectii ideologice de realizare a unor State Unite ale Europei (SUE).

In al treilea rand, crizele care insotesc si sustin transgresarea occidentala a granitelor spre orient fac loc unor structuri violente de frontiere (Ken Jowitt, 1995), care prefigureaza un al doilea razboi rece. Reintoarcerea unilaterala la vechea politica de lagar sau de bloc, de aceasta data cu o schimbare notabila de locuri intre occident si orient, folosirea de mijloace condamnabile pentru atingereaa unor scopuri politice, despre care atragea atentia recent si Noam Chomsky (2015), pretentia de a-i organiza sau conduce pe altii, prin a le impune limitari geopolitice, cu cine sa aiba sau nu relatii, sunt alte argumente care resping frontiera conflictuala dintre comunitati de tari si popoare, in care, daca vom analiza cu atentie, vom recunoaste ideea belicoasa si neimpartasibila a asa-zisului conflict intre civilizatii. Deci, NU! frontierizarii spirituale, deliberalizarii in scopuri geopolitice a zonelor si regiunilor lumii!

https://nastase.wordpress.com/2015/04/21/prelegere-despre-frontiera-estica/

http://www.hotnews.ro/stiri-international-19955580-noam-chomsky-cea-mai-grava-campanie-terorista-din-lume-pana-acum-fost-orchestrata-washington-europa-prea-lasa-pentru-independenta.htm

http://www.contributors.ro/global-europa/noam-chomsky-ken-jowitt-%c8%99i-noua-dezordine-mondiala-o-reac%c8%9bie-rapida-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-sta/

Tradare si holocaust postdecembriste: Despre transformarea anticomunismului in antiromanism

Blog Ideologic, revolutia a fost anticomunista, nu antisocialista. As spune, deci, ca inteligenta politica si civica nu a fost pacalita de catre regimul comunist, ci de catre cel postcomunist, capitalist, adica. Mai precis, de catre stanga care a fugit spre polul opus si s-a metamorfozat in dreapta, in diverse grade, inclusiv de radicalism de dreapta. Partea de esichier a stangii a ramas un loc aproape pustiu, s-a vazut in deposedarea dramatica a celei mai mari parti a populatiei de numeroase drepturi economice si sociale, aproape ca un atac pe fibra etnica, prin efectele de imputinare si de risipire (aproape 4 milioane de romani).

Politologi de mainstream, mai vechi sau mai noi, ne explicau, cu cinism ca era vorba de un proces „firesc” de acumulare primitiva a capitalului. Din momentul in care anticomunismul a fost transformat in antiromanism, se poate vorbi de o tradare nationala si de un holocaust social. In general, am oroare de „isme” (comunism, capitalism etc.), asa ca as saluta un Partid Social Roman.

Includerea denumirii regimului politic in denumirea statului a fost o greseala de proportii, in afara celei de a fi fost falsa, pentru ca a desfiintat orice spatiu de manevra sau orice posibilitate de flexibilitate, ori capitalul de flexibilitate este cel mai pretios capital politic, mai ales pe termen lung. Rigiditatea de sistem si de regim, dupa cum s-a vazut, s-a frant, la presiune social-politica. Insa ceea ce mi-a format o impresie proasta despre noua clasa politica a fost ca nu a identificat la timp ca anticomunismul a fost folosit pentru deraparea spre antiromanism, de unde si intarzierea si dificultatea de construire de instrumente ideologice si politice adecvate, de contracarare si de protectie a statului si a populatiei.

https://blogideologic.wordpress.com/2015/04/21/ideologia-revolutiei-de-la-timisoara/

Razboiul excesului de zel. Cui prodest?

Razboiul de suprematie nedeclarat, pe care DNA si CCR l-au declansat impotriva Senatului, sub pretextul arestarilor anticoruptie preventive, a intrat in faza excesului de zel. Altfel spus, niciuna dintre parti nu se lasa, prin recursuri la blocari reciproce pe forma, de care se agata sub motivul indeplinirii atributiilor, dar care de fapt sunt niste exagerari inutile. Daca acest razboi va escalada, rezultatul va fi blocarea functionarii statului roman.

Deocamdata, Senatul a iesit din clinciul DNA, al amenintarii ca va fi acuzat de infractiune de obstructionare a justitiei, daca nu-i va trimite, pana in 22 aprilie, toate inscrisurile Camerei, din 2014 si 2015, pentru urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a senatorilor in functie, inclusiv a lui Dan Sova. Azi, Biroul Permanent a cerut secretarului general al Senatului sa se conformeze, un demers inutil, de altfel, deoarece documentele solicitate sub forma scrisa, pe hartie, sunt publice, pe site.

Pentru un al doilea clinci, se anunta interesant raspunsul Senatului la cererea CCR de a adopta si comunica, prin Monitorul Oficial, o hotarare privind rezultatul votului de neincuviintare a arestarii lui Dan Sova. Seful Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a diferentiat intre votul care s-a dat pe cererea DNA de arestare preventiva si votul care urmeaza sa se dea, azi, cu majoritate simpla, care sa ateste rezultatul votului pe cerere.

Pana la aflarea raspunsului, pe care nu vreau sa-l anticipez, aici, dar despre a carui inteligenta juridica nu am nicio indoiala, un fragment din raspunsul lui I.L Caragiale, intitulat “Exces de zel”, la o interventie neavenita a unui avocat:

“Despre aceasta (artificialitate a diferendumului) dar, cu tot excesul dv. de zel profesional să nu mai vorbim amîndoi. Dacă vreți însă cu orice preț să stați nu ca avocat, ci personal, de vorbă cu mine, ori în ce pricină dintre noi amîndoi, dacă gindiți că e vreuna, sunt gata să o fac oricînd cu mare plăcere — cu o condiție numai: precum eu spun cum mă cheamă pe de-ntregul, așa să spuneți și dv. Dacă – ce știu! — pe dv. v-o fi chemînd Bedros, iar nu Agop, și spuneți curat că sunteți Bedros, pentru ca schimbul nostru să nu fie vreodată lovit de nulitate. Dv. sunteți avocat, știți ce va să zică asta. N-aș vrea să mă pomenesc că m-apucă Bedros după ce am plătit lui Agop, și că sunt silit să intru în forme și cu Agop și cu Bedros: nu sunt amator de așa ceva; refuz categoric — mie nu-mi place ce vă place dv., stimate domnule Agop.” http://ro.wikisource.org/wiki/Exces_de_zel

Opozitia se agita, Ambasada da premii: I se coace ceva Parlamentului?

Conflictul in curs dintre puterile statului, iscat in jurul pretentiei abuzive de suprematie a arestarii preventive in raport cu prezumptia de nevinovatie, imi aminteste de nabadaile, care ascundeau acelasi sentiment de superioritate, dintre fostele mele colege din vremea cand eram student. Cand locuiau la camin cate trei in camera, doua se uneau impotriva celei de-a treia. Asa si cu alianta tacita dintre puterea judecatoreasca si puterea executiva prezidentiala, care si-a propus sa subordoneze sau sa minimalizeze puterea legislativa. Numai ca aici nu este vorba de un concurs de frumusete, ci de unul de putere. De ce aceasta furie terminatoare? Pentru ca Parlamentul, care reprezinta simultan unicitatea si pluralismul puterii poporului, ca intreg si ca structura, atribute elective pe care celelalte doua puteri nu le au, a inceput sa isi exerseze cu determinare responsabilitatea de a reabilita parlamentarismul si prezumptia de nevinovatie, principii democratice grav deformate de catre regimul de dreapta al predecesorului presedintelui Klaus Iohannis.

A fost suficient ca Parlamentul sa nu aprobe cererea DNA de arestare preventiva a senatorului Dan Sova, dupa ce acesta si-a prezentat nevinovatia in plen, pentru ca furia dualista sa se dezlantuie. DNA, la care s-au asociat CSM, Presedintele, PNL, CCR, care impreuna dau si imaginea unei tabere largite, aproape in intregime de dreapta, avand in vedere si numirile fostului presedinte Basescu, a reactionat, considerandu-se ingradita in dispunerea arestarii preventive, pe care o considera un drept absolut. Partea slaba a acestei interpretari este chiar absolutizarea, care nu discerne intre necesar si discretionar, intre regula si exceptie, ceea ce poate duce la abuzuri, pentru care nu exista, din pacate, raspundere si sanctiuni. Cand oricine poate fi arestat, sub rezerva ca vinovatia sau nevinovatia va fi dovedita ulterior, turnura spre vanatoare politica nu poate fi exclusa sau oprita.

Ceea ce ignora politicienii si procurorii pe stil Basescu, mosteniti de Iohannis, este ca principiul politic al parlamentarismului si cel juridic al prezumptiei de nevinovatie sunt cele care fac diferenta intre democratie si autoritarism sau totalitarism. Miza luptei impotriva acestor principii este posibilitatea controlului unilateral, nedemocratic asupra statului. Tactica de ultima ora, dupa ce Curtea Constitutionala a cerut Senatului sa redacteze hotararea sedintei cu pricina si sa o publice in Monitorul Oficial, pare a fi de a “administrativiza” puterea legislativa, de a o goli de specific si de a o atrage pe taramul administrativ, cerandu-i, in premiera, sa opereze in afara sa cu un act si o procedura ca de subiect administrativ.

De ce astfel de provocari si de viclesuguri ale celor doua puteri ale statului? Raspunsul este foarte simplu, pentru ca la scoala unui fel de realism politic in plan intern, pe care o tot frecventeaza de ceva vreme, li s-a bagat in cap sa se comporte si sa actioneze ca niste partide politice, pentru obtinerea suprematiei. Sigur, propensiunea presedintelui este mai usor de explicat, are in spate un partid politic, desi de neacceptat constitutional, dar este de-a dreptul scandalos si inadmisibil ca justitia sa se comporte si sa actioneze ca un partid politic. Se vede cu ochiul liber, justitia-partid valseaza pe scena politica odata cu partidele, dar mereu in opozitie cu Parlamentul.

Cum s-a ajuns la aceasta punere in competitie a puterilor statului? Un popor este imposibil sa fie corupt, nimeni nu ar avea atatea resurse si nici nu ar avea sens. Un parlament, sunt prea multi, ar fi costisitor dar si riscant, este singura putere cu reprezentativitate pluralista si neierarhizata, stapanii unui ales sunt alegatorii. In schimb, presedintele este unul, iar justitia are cativa capi si este si ierarhizata, deci cu mentalitate subalterna, executiva. Cand pe cele doua puteri le mangai pe cap, le sustii sau le dai si premii, iar pe cea de-a treia o demonizezi, ai format taberele si ai indicat tintele. De ce un judecator nu da curs unei invitatii a Parlamentului dar in schimb fruntasi ai justitiei isi beau cafeaua la o ambasada? Oare suspiciunea de coruptie este cu sens unic?

Fara indoiala, in deceniul Basescu am fost martorii unui fenomen de distorsionare speculativa a principiului separatiei puterilor, prin asezarea lui pe baze de competitie, care sa excluda cooperarea. Insa doctrina separatiei nu contine niciun gram de conflictualizare si nu respinge cu nicio iota cooperarea dintre puterile statului. Ar fi fost si absurd, pentru ca ar fi deschis o cale primejdioasa, spre ruinarea statului. Puterile statului nu sunt competitoare, ci coechipiere, separatia este functionala si cooperarea institutionala, ambele la fel de imperative si de necesare, nuante de care ar trebui sa se tina cont la modificarea Constitutiei.

Poate ar fi bine de stiut de catre cei care competitioneaza puterile statului ca in nicio enumeratie a acestora nu se incepe cu puterea executiva sau cu puterea judecatoreasca, ci cu puterea legislativa. Daca vor avea curiozitatea sa cerceteze aceasta preeminenta vor ajunge sa afle, fireste, despre caracterul ei generativ, ca sursa a oricarei istoricitati statale.

Ce va urma? Azi, Iohannis a chemat partidele la consultari, intre care si pe tema regulilor de procedura referitoare la arestarea preventiva in cazuri privind parlamentari. Miza acestor consultari este uriasa, daca presedintele si opozitia vor reusi sa modeleze respectivele reguli de procedura potrivit intereselor dreptei, intre care cele imediate sunt ajungerea la guvernare, stanga va fi lipsita, pe termen lung, de orice sansa cinstita de a mai ajunge la putere.

Dreapta a formatat climatul discutiilor de azi cu o energie neobisnuita, ca de campanie, dar si evenimente pe care se pare ca sconteaza. Basescu a pus din nou presiune pe Iohannis, afirmand, la o intalnire a PMP Galati, ca daca el ar fi fost ales in 16 noiembrie Ponta nu facea nici revelionul ca premier, iar Blaga a transmis, tot sambata, de la PNL Bistrita, semnale foarte acute privind programul liberal de guvernare, motiunea de cenzura si ceva despre anticipate, ca alternativa. Stiu ei ceva si noi nu stim?

Testamentul unui comunist frustrat

Imi pare rau pentru varsta lui Chomsky sa o spun, dar la 86 de ani nu prea dovedeste ca stie sa imbatraneasca frumos. Ideile lui Noam Chomsky din interviul Euronews suna a testament al unui batran comunist frustrat. Faptul ca se dezice de evreitate si de americanitate nu este deloc onorabil, dar nu este ceva neobisnuit pentru un marxist, pentru care nu exista patrie.

Fara indoiala, exista si tentatia de a interpreta intr-o cheie manipulativa afirmatiile autorului gramaticii generative, un manual de manipulare, dar cand vezi ca se inseala atat de grav in privinta Rusiei, iti dai seama ca nu este cazul. Nu stiu cat este de nostalgic si ce ar mai putea spera din partea fostului nucleu dur al comunismului mondial, dar este limpede ca luciditatea ii joaca feste si ca nu-si da seama ca Rusia a abandonat pentru totdeauna comunismul, si nici de motivele pentru care a facut-o.

La rigoare, o Rusie anticomunista este un dusman al unui comunist, este trist ca dl Chomsky nu discerne acest lucru, dar, sub aspectul stadiului de viata este de inteles. Chiar omeneste.

http://www.hotnews.ro/stiri-international-19955580-noam-chomsky-cea-mai-grava-campanie-terorista-din-lume-pana-acum-fost-orchestrata-washington-europa-prea-lasa-pentru-independenta.htm