Conflictul in curs dintre puterile statului, iscat in jurul pretentiei abuzive de suprematie a arestarii preventive in raport cu prezumptia de nevinovatie, imi aminteste de nabadaile, care ascundeau acelasi sentiment de superioritate, dintre fostele mele colege din vremea cand eram student. Cand locuiau la camin cate trei in camera, doua se uneau impotriva celei de-a treia. Asa si cu alianta tacita dintre puterea judecatoreasca si puterea executiva prezidentiala, care si-a propus sa subordoneze sau sa minimalizeze puterea legislativa. Numai ca aici nu este vorba de un concurs de frumusete, ci de unul de putere. De ce aceasta furie terminatoare? Pentru ca Parlamentul, care reprezinta simultan unicitatea si pluralismul puterii poporului, ca intreg si ca structura, atribute elective pe care celelalte doua puteri nu le au, a inceput sa isi exerseze cu determinare responsabilitatea de a reabilita parlamentarismul si prezumptia de nevinovatie, principii democratice grav deformate de catre regimul de dreapta al predecesorului presedintelui Klaus Iohannis.
A fost suficient ca Parlamentul sa nu aprobe cererea DNA de arestare preventiva a senatorului Dan Sova, dupa ce acesta si-a prezentat nevinovatia in plen, pentru ca furia dualista sa se dezlantuie. DNA, la care s-au asociat CSM, Presedintele, PNL, CCR, care impreuna dau si imaginea unei tabere largite, aproape in intregime de dreapta, avand in vedere si numirile fostului presedinte Basescu, a reactionat, considerandu-se ingradita in dispunerea arestarii preventive, pe care o considera un drept absolut. Partea slaba a acestei interpretari este chiar absolutizarea, care nu discerne intre necesar si discretionar, intre regula si exceptie, ceea ce poate duce la abuzuri, pentru care nu exista, din pacate, raspundere si sanctiuni. Cand oricine poate fi arestat, sub rezerva ca vinovatia sau nevinovatia va fi dovedita ulterior, turnura spre vanatoare politica nu poate fi exclusa sau oprita.
Ceea ce ignora politicienii si procurorii pe stil Basescu, mosteniti de Iohannis, este ca principiul politic al parlamentarismului si cel juridic al prezumptiei de nevinovatie sunt cele care fac diferenta intre democratie si autoritarism sau totalitarism. Miza luptei impotriva acestor principii este posibilitatea controlului unilateral, nedemocratic asupra statului. Tactica de ultima ora, dupa ce Curtea Constitutionala a cerut Senatului sa redacteze hotararea sedintei cu pricina si sa o publice in Monitorul Oficial, pare a fi de a “administrativiza” puterea legislativa, de a o goli de specific si de a o atrage pe taramul administrativ, cerandu-i, in premiera, sa opereze in afara sa cu un act si o procedura ca de subiect administrativ.
De ce astfel de provocari si de viclesuguri ale celor doua puteri ale statului? Raspunsul este foarte simplu, pentru ca la scoala unui fel de realism politic in plan intern, pe care o tot frecventeaza de ceva vreme, li s-a bagat in cap sa se comporte si sa actioneze ca niste partide politice, pentru obtinerea suprematiei. Sigur, propensiunea presedintelui este mai usor de explicat, are in spate un partid politic, desi de neacceptat constitutional, dar este de-a dreptul scandalos si inadmisibil ca justitia sa se comporte si sa actioneze ca un partid politic. Se vede cu ochiul liber, justitia-partid valseaza pe scena politica odata cu partidele, dar mereu in opozitie cu Parlamentul.
Cum s-a ajuns la aceasta punere in competitie a puterilor statului? Un popor este imposibil sa fie corupt, nimeni nu ar avea atatea resurse si nici nu ar avea sens. Un parlament, sunt prea multi, ar fi costisitor dar si riscant, este singura putere cu reprezentativitate pluralista si neierarhizata, stapanii unui ales sunt alegatorii. In schimb, presedintele este unul, iar justitia are cativa capi si este si ierarhizata, deci cu mentalitate subalterna, executiva. Cand pe cele doua puteri le mangai pe cap, le sustii sau le dai si premii, iar pe cea de-a treia o demonizezi, ai format taberele si ai indicat tintele. De ce un judecator nu da curs unei invitatii a Parlamentului dar in schimb fruntasi ai justitiei isi beau cafeaua la o ambasada? Oare suspiciunea de coruptie este cu sens unic?
Fara indoiala, in deceniul Basescu am fost martorii unui fenomen de distorsionare speculativa a principiului separatiei puterilor, prin asezarea lui pe baze de competitie, care sa excluda cooperarea. Insa doctrina separatiei nu contine niciun gram de conflictualizare si nu respinge cu nicio iota cooperarea dintre puterile statului. Ar fi fost si absurd, pentru ca ar fi deschis o cale primejdioasa, spre ruinarea statului. Puterile statului nu sunt competitoare, ci coechipiere, separatia este functionala si cooperarea institutionala, ambele la fel de imperative si de necesare, nuante de care ar trebui sa se tina cont la modificarea Constitutiei.
Poate ar fi bine de stiut de catre cei care competitioneaza puterile statului ca in nicio enumeratie a acestora nu se incepe cu puterea executiva sau cu puterea judecatoreasca, ci cu puterea legislativa. Daca vor avea curiozitatea sa cerceteze aceasta preeminenta vor ajunge sa afle, fireste, despre caracterul ei generativ, ca sursa a oricarei istoricitati statale.
Ce va urma? Azi, Iohannis a chemat partidele la consultari, intre care si pe tema regulilor de procedura referitoare la arestarea preventiva in cazuri privind parlamentari. Miza acestor consultari este uriasa, daca presedintele si opozitia vor reusi sa modeleze respectivele reguli de procedura potrivit intereselor dreptei, intre care cele imediate sunt ajungerea la guvernare, stanga va fi lipsita, pe termen lung, de orice sansa cinstita de a mai ajunge la putere.
Dreapta a formatat climatul discutiilor de azi cu o energie neobisnuita, ca de campanie, dar si evenimente pe care se pare ca sconteaza. Basescu a pus din nou presiune pe Iohannis, afirmand, la o intalnire a PMP Galati, ca daca el ar fi fost ales in 16 noiembrie Ponta nu facea nici revelionul ca premier, iar Blaga a transmis, tot sambata, de la PNL Bistrita, semnale foarte acute privind programul liberal de guvernare, motiunea de cenzura si ceva despre anticipate, ca alternativa. Stiu ei ceva si noi nu stim?
Fragmentarium Politic 