Tintind progresul

In centrul atentiei opiniei publice se afla, de cateva zile, comunicatul potrivit caruia la 1 Mai va aparea, in constelatia partidelor politice romanesti, o noua stea. La propriu, judecand dupa initiatorii si staff-ul noii formatiuni. Adica un nou partid politic, de centru-stanga, prin ale carei vene va curge sange kaki de vita nobila, botezat, informal, partidul generalilor. Care va fi lansat la Cercul Militar National si care va avea drept imn cunoscutul cantec popular „Noi suntem romani”.

La bursa zvonurilor, se spune ca noua formatiune ar fi copilul politic al lui Traian Basescu. Un fel de „PSD” al acestuia, care va face multe zile fripte adevaratului PSD. In certificatul de nastere insa va sta scris numele de Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR).

Prin targ mai circula si zvonul ca, in asteptarea anuntului oficial privind doctrina si programul politic ale noului partid, multa poporime, incluzand viitori membri si simpatizanti (dar nu numai), si-a dat cu parerea cam ce ar astepta din partea progresistilor. Ca un fel de ursitoare politice, cele mai multe opinii converg catre ideea necesitatii redesteptarii constiintei si unitatii nationale.

In general, un nou partid apare ca urmare a unor nemultumiri sau interese sociale ori nationale, care nu se bucura de o sustinere si o reprezentare politice adecvate. In societatea romaneasca actuala exista un curent de opinie crescand potrivit caruia in ultimii douazeci de ani interesul national ar fi avut cel mai mult de suferit, motiv pentru care ideea de patriotism ar trebui regandita si adaptata noilor conditii. Progresul pare a fi raspunsul care incorporeaza toate asteptarile romanilor de azi si de maine, un progres care nu poate fi cladit in afara fundamentelor istorice care le-au dat identitate, coeziune si sens.

Romania are o istorie bogata si tumultoasa, de care suntem si trebuie sa fim mandri. Iubirea fata de istoria noastra, fata de cultura noastra, fata de limba noastra constituie baza unitatii noastre nationale.

Idealurile de libertate si unitate nationala ale Revolutiei Romane de la 1848, care au rasunat pe Campia Libertatii, de la Blaj, la marea adunare a inaintasilor nostri transilvaneni, in majoritatea lor covarsitoare iobagi, trebuie sa ramana nepieritoare in sufletele romanilor de pretutindeni.

Sa ne iubim Imnul National si sa fim patrunsi, in adancul fiintei noastre, de mesajul strabunilor care vine de peste veacuri: „Desteapta-te, Romane !”.

Sa ne iubim Tricolorul, pentru ca inseamna Romania, si sa ne inclinam cu respect in fata lui, amintindu-ne cuvintele inscrise pe primul steag national: „Dreptate si Fratie”.

In aceasta patrie comuna a tuturor celor care iubesc Romania, sa traim in pace si intelegere, cu constiinta, deopotriva nationala si europeana, ca diversitatea intareste unitatea. Tocmai de aceea, cei care nu iubesc Romania nu sunt obligati sa ramana in ea. Important este sa ne construim impreuna, aici si acum, viitorul european, ca cetateni ai Romaniei si ai Europei, prin fapte de progres (acestea fiind mai presus de simtaminte si cuvinte).

Conceptul de „progres” este tentant, promitator ca un panaceu… Ramane insa de vazut cum va fi el operationalizat politic de catre cei care l-au pus in vitrina noului partid. Noi vrem progres !

Memorialul Muncii

Urmarind ideile, initiativele si actiunile politice post-electorale ale tanarului lider social-democrat Victor Ponta, nu s-ar putea spune ca PSD nu a avut mana buna alegandu-l in fruntea sa. Se vede cu ochiul liber ca noul sef al social-democratilor, inovativ si determinat, incearca sa arda rapid etapele, pentru a face cat mai scurt drumul catre o statura politica pe masura anvergurii partidului pe care a fost mandatat sa-l conduca. Speram sa si reuseasca (in pofida unor balbe inerente inceputului, cum ar fi cea legata de comunicarea cu sindicatele), avand in vedere marile batalii politice care se prefigureaza.

Un fapt este insa cert si, deopotriva, ambivalent. Cei multi, saraci si cinstiti au castigat in noul presedinte al PSD un aparator puternic al drepturilor lor, in timp ce pentru puterea de dreapta acelasi lider al stangii social-democrate reprezinta un adversar redutabil. Victor Ponta a decis ca, de 1 Mai, sa arate pisica Guvernului Boc, prin organizarea de proteste in toata tara, prin care-i vor cere demisia, pentru ca, folosind un joc inteligent de cuvinte, „1 Mai Rau nu se poate”, si inlocuirea cu un alt guvern, „1 Mai Corect”.

Hotarand sa transforme ziua de 1 Mai dintr-una de sarbatoare intr-una de proteste, motivata de situatia economica grava, care face ca nimic sa nu fie de sarbatorit, PSD a adoptat, ca partid de opozitie, o strategie de raspuns corecta din punct de vedere politic. Adancirea crizei economice si sociale, reflectata sintetic prin scaderea dramatica a productiei si consumului si cresterea alarmanta a somajului si saraciei, a facut ca 1 Mai sa-si piarda semnificatia de sarbatoare a muncii, devenind, la propriu si la figurat, o zi trista de comemorare a Crizei Muncii.

Izvorata din dispretul „suveran” al guvernarii de dreapta fata de Munca, aceasta criza atipica este alimentata pe doua filiere ce par a se lua la intrecere: pe de o parte, reducerea drastica si continua a locurilor de munca, iar pe de alta parte, parvenirea prin coruptie si eludarea Muncii.

Intr-un plan mai larg, Criza Muncii ridica serioase semne de intrebare privind subrezenia temeliilor noului edificiu politic, economic si social pe care incercam sa il construim in ultimii douazeci de ani, incapacitatea acestuia de a asigura locuri de munca pentru toti membrii societatii.

Reamintind ca la origine 1 Mai a fost o zi de lupta, nu de sarbatoare, liderul social-democratilor pune in drepturile ei firesti aceasta zi, despre care spune ca nu apartine nici partidelor si nici sindicatelor, ci o considera ca fiind „ziua celor care traiesc din munca lor”, dupa cum, foarte inspirat, s-a exprimat. Daca ne gandim ca acest mesaj vine la scurt timp dupa ce presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, i-a dezavuat public pe „imbogatiti din politica”, cuvintele lui Victor Ponta par a avea un sens mult mai adanc, decat unul pur stilistic, de relevare a esentei doctrinare si ideologice a social-democratiei…

Sarbatoarea crestina de Sf. Gheorghe !

 Forta, Credinta si Biruinta ! La multi ani !

Tragedia poloneza, o durere romaneasca si europeana

Vestea mortii presedintelui Poloniei si a unei parti a elitei politice si militare poloneze intr-o catastrofa aviatica din Rusia ne-a consternat si ne-a umplut sufletele de mahnire si de compasiune.

Simbolistic,  tragedia este cu atat mai mare cu cat aceasta s-a suprapus comemorarii comune, polono-ruse, a altei tragedii, cea a masacrului de la Katyn, prin care mii de ofiteri polonezi au fost ucisi de catre sovietici  in Al Doilea Razboi Mondial.

Ca tip de reactie, in fata grelei incercari prin care trece in aceste momente poporul polonez, cred ca ar trebui ca sentimentelor de solidaritate sa le adaugam un mesaj de regenerare si incredere in viitor.

Emotiile colective si speculatiile conspirationiste nu (mai) trebuie sa ne controleze atitudinile si comportamentele si nici sa ne modeleze proiectele si istoria. Viata familiei europene trebuie sa mearga mai departe pe calea ratiunii comune, iar reconcilierea polono-rusa trebuie dusa pana la capat.

 In acelasi timp, ca tipuri de invataminte, tragicul eveniment polonez ar trebui sa (re)aduca in atentia reflectiei politice si publice romanesti unele probleme privind securitatea nationala (statute speciale, motivare, responsabilizare, dotare, modernizare, proceduri etc.). Dar, mai ales (atentie !), daca se va dovedi ca dezastrul a avut cauze umane voluntare (prin nerespectarea procedurilor si instructiunilor turnului de control), atunci, din pacate, va trebui sa se ia in calcul posibilitatea ca, uneori, „sub lampa-i intuneric” chiar si atunci cand deasupra nu-i decat cerul (ipoteza care in harmalaia dambovitena ar putea mai usor decat oriunde sa devina o axioma…).

Arena ideilor social-democrate

Comentam, de dimineata, pe blogul lui Adrian Nastase, un discurs extrem de interesant, sustinut de liderul social-democrat la reuniunea de la Sarajevo (http://nastase.wordpress.com/2010/04/06/despre-balcanii-de-vest/#comments):

„Un discurs dens in idei, pragmatic si viabil, din care “respira” perspectiva europeana. Intradevar, Balcanii de Vest trebuie sa depaseasca sechelele politicii etnocentriste (care, in secolul trecut, au nimicit Europa in doua randuri). Pentru aceasta este nevoie de o politica in miscare, bazata pe asumarea trecutului, racordarea la comandamentele prezentului si, mai ales, la cele ale viitorului. Intr-o lume in schimbare, imobilismul inseamna regres si negarea politicii. O politica in miscare are (cel putin principial) virtutea de a incerca sa faca lucrurile sa mearga, de a construi o sansa, o speranta (da, sansele si sperantele se construiesc !), ceea ce, cu alte cuvinte, inseamna progres. Cred ca pentru societatea romaneasca este foarte importanta ideea de progres, care a cam lipsit din discursul public (sau, oricum, nu s-a facut auzita si nu s-a impus…). Din pacate, dupa douazeci de ani de la Revolutie, democratia noastra pare inca a fi una de tip visceral, in care este greu sa identifici un sens, in care fiecare contesta pe fiecare, in care exacerbarea vehementei si negativismului nu lasa prea multe sanse actiunilor constructive… Iar acest lucru ne tine pe loc sau, si mai rau, ne trage inapoi… Cred ca a venit timpul ca democratia sa fie conectata la progres. Dar pentru aceasta misiune sociala este nevoie de politicieni cu adevarat progresisti, care sa faca din ideea de progres o adevarata “religie” a democratiei…”.

O replica spumoasa si cu mult aplomb, venind din partea colegului blogger Ghita Bizonu’, nu s-a lasat mult asteptata:

 „Ai citit cumva Betia de cuvinte ? As zice ca este un text fundamental in cultura romana ! Oricum iti recomand spirtoasele ! Balcanii de Vest trebuie sa depaseasca sechelele politicii etnocentriste (care, in secolul trecut, au nimicit Europa in doua randuri). Ce au Balcanii, victime ale politicilor imperiale cu razboiaele mondiale provocate de ambitiile nebalcanice ? Sa nu-mi zici de Gavrilo ! Pentru ca razboiul era asteptat si programat. Ma rog, se amanase in 2 randuri , DAR trebuia sa vina ! Si la baza lui era cam Alsacia si Lorena …Si in mod auxiliar Austria fusse miluita cu Bosnia ptr rolul de spectator in rezbelu de la 1877 . Si Austria a dorit Bosnia ca sa .. ca sa nu se intareasca Serbi. Ma rog poa si Austria este balcanica. Al doilea rezbel… primu motiv fu Danzingu’. Deci poa ar fi cazul sa revendicam provinciile balcanice Alsacia, Danzing si Lorena . Sau mai simplu sa uitam de retetele prefabricate ptr uzul celor ce se imbata cu cuvinte. Oricum, politiceste vorbind, este mult mai periculoasa betia de cuvinte decat aia cu spirtoase ( domeniu in care nu doar Stalin si Tito excelau da si unu Churchil – acuzat ca de la 10 am se chercheleste cu coniasc francez [Joseph Kenedy] si care mai avea in meniul zilnic o juma de magnum de sampanie ! Insa AH ba numa apa … si nici Maledetto Maimuzzolini nu era chiar celebru ptr apetitu alcoolic )”.

Iata ce i-am raspuns (incheind cu o propunere prieteneasca si, sper, la fel de spumoasa):

„Nu intotdeauna o trimitere la un text celebru (respectiv, la “Betia de cuvinte”, la care faceti referire, in cazul de fata) ne ajuta sa demontam o idee sau ne salveaza de inconsistenta propriilor argumente. Regret ca probleme complexe precum cele de cauzalitate si determinare privind politicile imperial(ist)e si razboaiele mondiale par a concura, pentru anumite perspective particulare, cu cele ezoterice (aceasta constatare nu ma impiedica insa sa observ ca ideea “ambitiilor nebalcanice” este pertinenta, dar ea nu ar trebui limitata doar la ultimul tip de beligeranta, dupa cum la fel de corecta este si peroratia istorista, dar care nu aduce nimic nou). Sa nu confundam cauzele cu ocaziile si nici actorii cu regizorii… Cat priveste aluziile bahice, nu ma dau in laturi de la cele lumesti si as accepta o invitatie la Capsa, mai ales daca se anunta a fi si o sindrofie intelectuala (!)…”.

Trebuie sa recunosc ca „bizonismul” (evident, un pseudonim) este absolut necesar in politica si in analizele adiacente, nu numai pentru ca, prin „culoare”, impiedica „amortirea” ideilor, dar si pentru ca atrage atentia asupra acestora. Multumesc, Ghita Bizonu’ !