Ciudatul atac imigrant asupra Comediei Franceze: Un mesaj egolatru?! Doar “bubulii” au voie sa rada?!

Comedia Franceza: Atentat al migrantilor ilegali la securitatea publica si securitatea cetateanului

Nu voi pierde timpul sa explic cine sunt “bubulii”. Stim foarte bine din romanele scriitorului de mare succes Pavel Corut. Asa ca voi intra direct in subiect, incercand o explicatie a ciudatului atac imigrant, de duminica seara, asupra teatrului parizian Comedia Franceza. Celor care simt o nota de umor, desi e negru de-adevaratelea, mai rau decat dracul, sunt pe calea buna: unele lucruri serioase se spun in gluma.

Interpretarea mea este personala, dar nu rupta de contextul geopolitic al catorva fenomene care de ceva vreme interfereaza in Franta: atacurile teroriste, imigratia, revoltele vestelor galbene, revoltele migrantilor. Mai précis, de cand presedintele SUA, Donald Trump, de o aroganta preaplina de zici ca plseneste, a plecat valvartej de la summitul G-20 din Argentina, cerandu-le bodygarzilor “Scoateti-ma de aici!” , ofuscat nu se stie de ce, poate pentru ca lumea il perceape ca pe un bufon roz.

Ceea ce spun are legatura cu politicile fricii si unipolarismului, care impregneaza subconstientul “bubulilor”. Ajungi sa intri in el si sa-l cunosti mergand in sens invers pe firul evenimentelor care le sunt imputabile, dinspre exterior spre interior. Prin tehnici psihanalitice de decodare a subconstientului lor, iti dai seama ca este al unor fiinte inferioare, pentru ca numai o astfel de subspecie este condusa de reactii umorale, pline de ultraegoism si cruzime fara limite, aproape animalice, pentru a obtine ceea ce vor dar nu pot prin competente culturale, ci doar prin crima si jaf.

Nu le lipseste insa nici epatarea cu care incearca sa impresioneze ca depozitari de “intelepciune” si “cultura”, pe care in fapt le-au jefuit de la alte popoare, fiind de o celebritate trista in ale spionajului si razboiului, cele doua mijloace prin care obtin orice informatie sau bogatie din orice colt al lumii. Modelul “bubulian” de imperiu, la care lucreaza cu ravna ilegitima si barbara, de care foarte probabil nici nu-si dau seama, este Imperiul Asirian, cu capitala la Ninive (Irak), iar cel de rege, cu care istoricii care sunt observatori atenti ai actelor lui de politica externa il identifica pe Donald Trump, este regele asirian Ashurbanipal. In aceasta schita istorica si comparativa, destul de veridica prin confirmari evenimentiale, capata sens si recunoasterea de catre Trump a Ierusalimului drept capitala Israelului.

Evenimentul din urma cu o zi, din Paris, in care cateva sute de migranti, intre200 si 300, potrivit estimarilor de la fata locului, au incercat sa patrunda in forta in incinta Comediei Franceze, este un kit de umoare rautacioasa. Nu atat al executantilor, care au fost o masa mai degraba naiva de manevra, cat al planificatorilor “bubuli”, care in toate astfel de cazuri sunt si finantatori. Scopul a fost sa-l ia captiv pe administratorul teatrului, pe care sa-l foloseasca ca mijloc de presiune pentru o solutionare favorabila a cererilor lor, de solicitanti de azil sau migranti fara documente legale de sedere. Se ignora ca drepturile primare ale migrantilor sunt in tarile lor si ca le revin obligatii de asociere politica pentru schimbari la ei acasa.

Scenariul este simplut, dar atrage atentia prin rapiditatea comunicarii si coordonarii, ceea ce indica existenta unui centru de subversiune si conspiratie. În jurul orei locale 21.00, un mic grup de migranti,  originari în majoritate din Africa subsahariană, a încercat să pătrundă în sala Comediei Franceze, unde se juca piesa Lucrezia Borgia de Victor Hugo, pe care intentionau să o intrerupa. Intr-o prima faza, au fost respinşi de agenţii de pază. Dar grupului initial i s-au adaugat in scurt timp alte grupuri de migranti, ceea ce demonstreaza organizarea si coordonarea, fapt ce a impus interventia decisiva a fortelor de ordine, care au fost alertate si au reactionat foarte rapid.

In teatrul atentatului la ordinea si securitatea publice, fortele de reactie rapida au lansat o grenadă lacrimogenă şi migranţii s-au aşezat, fiind încercuiţi cu calm si fermitate de oamenii legii si ai statului de drept. Atentatul de capturare, din fericire esuat, a fost organizat la iniţiativa a două organizaţii, autointitulate “de ajutorare a migranţilor”, in fapt complice la subminarea securitatii publice si a securitatii cetateanului. “Nu pe omul de teatru am venit să-l căutăm, ci pe administratorul general numit direct de aceia care dau ordinul să fim vânaţi”, se putea citi într-un pliant distribuit la faţa locului, inca un indiciu de “sinapse” locale care asigura sprijin si logistica pentru infractiunile imigrantilor ilegali. Statul de drept al Frantei va trebui sa-si faca datoria fata de legea franceza si cetatenii francezi, inclusiv prin punerea sub acuzare a colaborationistilor penali din interior si confiscarea proprietatilor acestora, parti din avutia Frantei, dar care sunt folosite impotriva Frantei.   

https://www.flux24.ro/cateva-sute-de-migranti-au-luat-cu-asalt-comedia-franceza/

Reclame

Grupului politic bipartizan Brexit din UK ii este frica de popor: “Pagube ireparabile” în cazul unui al doilea referendum (Theresa May)

Mesajele conservatorilor britanici privind iesirea din UE sunt din ce in ce mai nebuloase. Lor li se adauga si cele ale opozitiei laburiste, care au in comun refuzul de a organiza un nou referendum. Dupa esecul tentativei agasante si vagi a premierului Theresa May de la Bruxelles privind renegocierea acordului Brexit, intocmit de Londra si semnat de cele doua parti, intoarcerea la votul popular ar fi unica solutie de iesire din blocajul politic.

Guvernul conservator Theresa May este contestat de factiuni puternice atat din randurile propriului partid cat si din ale opozitiei. Dar, ceea ce este si mai important, suportul popular pentru Brexit, care si asa a fost cu o majoritate extrem de subtire la referendumul din 2016, fata de care exista acuzatii ca a fost manipulat, a scazut drastic, pe fondul temerilor in crestere privind efectele economice si sociale negative ale iesirii din UE.

O contradictie antagonista din ce in ce mai constientizata, care deschide o prapastie adanca intre nereformata clasa politica britanica si poporul britanic, prima decontandu-si aventurierismul si ambitiile nesustenabile pe spatele celui de-al doilea, se refera la cea dintre europenismul istoric si geografic al britanicilor si tentativele politice privind dezeuropenizarea acestora. Unii analisti si istorici numesc acest atac politic grupuscular pe identitatea europeana a poporului britanic drept o “debritanizare prin dezeuropenizare”. Ei sunt de acord ca europenismul este o ancora a britanismului si ca debritanizarea nu s-ar putea obtine decat prin dezeuropenizare, prin ruperea legaturilor etnogenetice britanico-europene.  

Ca o paranteza istorica explicativa pentru contextul actual Brexit, corodarea agresiva a identitatii etnice europene a britanicilor a inceput prin asasinarea politica a regelui patriot Charles I al Angliei (Charles I of England). Acesta a fost executat in 1649, in urma unor atacuri emotionale si demonizante specifice (revolutia engleza “parlamentara”, 1640-1649-1688).  Originile si autorii acestor atacuri emo-demonice sunt astazi bine documentate istoriografic, dar in epoca ele si-au atins tinta, populatia dovedindu-se foarte vulnerabila la manipulare. Acestui gen de atacuri aveau sa ii cada prada si francezii, prin revolutia masonica din 1789, care l-a ghilotinat pe regele Ludovic al XVI-lea, in 1793, dar mai tarziu si rusii, prin revolutia bolsevica din 1917 si executarea, un an mai tarziu, a tarului Nicolae al II-lea si a intregii sale familii. Aceste trei regicide au apasat umanitatea. Desi au fost niste arcuri istorice, intre ele a existat o legatura foarte stransa.

Revenind la actualitatea britanica Brexit, premierul britanic Theresa May urmează să-i avertizeze, luni, pe parlamentari, potrivit unor extrase din discurs difuzate in avans, privind „pagubele ireparabile” pe care le-ar putea provoca, în opinia ei, un al doilea referendum privind iesirea sau non iesirea UK din UE. Insa spre deosebire de temerile exprimate prin “poate”, o potentialitate artificiala si incerta, fantasma in numele careia s-au savarsit razboaie preventive si distrugeri ale civilizatiei, datele privind catastrofa Brexit sunt foarte reale si foarte certe.

Dar pastrarea puterii pare sa fie mai puternica decat riscurile derivei si scufundarii, pe care numai un nou referendum le-ar putea evita.“Distrugem încrederea poporului britanic organizând un nou referendum”, ar urma să le spună May deputaţilor. Un nou scrutin privind Brexitul “va antrena pagube ireparabile pentru integritatea vieţii noastre politice, pentru că le-ar spune milioanelor de oameni care au avut încredere în democraţie că democraţia noastră nu-şi respectă promisiunile”, si-a hipebolizat Theresa May avertismentele nevricoase, de teama ca valul popular al unui nou referendum ii va spulbera pozitia de premier.

În opinia sa, acest al doilea referendum “probabil nu ne va face să avansăm” şi “ar diviza şi mai mult ţara într-un moment în care depunem eforturi pentru a o uni”. Din nou, verificarii si demonstratiei prin consultarea populara i se prefera fabulatia si presupunerea, suspecte de a fi mai confortabile pentru egoismul personal sau partidist, dar nu si pentru popor. Anulara populara a Brexitului pare sa fie o mare spaima politica a agentilor “debritanizarii prin dezeuropenizare”. Sansa britanismului europenist, care inseamna identitate, solidaritate, perspectiva, bazarea pe valorile culturale si civilizationale dintotdeauna, care sunt europene, verificate si durabile – deci, contrar lui May, acestea sunt ingrediente de neinlocuit pentru avansarea si unitatea britanica – se afla in voturile unui al doilea referendum privind Brexitul. Ar fi si posibilitatea revocarii guvernamentale unilaterale a articolului 50 de activare a Brexitului, dar este si mai putin probabila, in acest moment.

“Vestele Galbene”: “Conservele” (purtatoare de kipa?) au protestat si sambata. Protestatarul Jeremy (derivat anglicat si diminutivat de la numele Jeremiah): “Vrem democratie directa!”

Vestele galbene: In a sasea sambata a iesit la proteste doar coloana a cincea (cu kipa?), roaba a banilor blestemati

Pe timpul englezului Jak Spintecatorul (1888), si chiar mai inainte, in vremea Mizerabililor francezi (Victor Hugo, 1862), erau suficiente cateva sute de indivizi pentru a da o lovitura de stat. Din Mizerabilii, de pilda, aflam, din tribulatiile de serviciu ale inspectorului de politie Javert, ca vreo 400 de indivizi planuiau o asemenea crima de stat.

In zilele noastre, cele cateva sute de atentatori antistatali si antinationali s-au transformat in cateva mii. Unele diaspore – despre care pe unii agenti i-am auzit spunand recent ca Ierusalimul ar fi capitala si Israelul patria tuturor evreilor din lume, slabind sau chiar anuland astfel legaturile acestora cu tarile de rezidenta -, corporatiile, ong-urile si retelele de socializare ale acestora pot ingrosa nucleul pana la zeci de mii sau cateva sute de mii.

Aflu ca, astazi, sambata, dupa oribilele atentate teroriste de la Strasbourg din cursul saptamanii (o alta poveste cusuta cu ata alba “islamista”, care ar merita disecata pana la radacina geopolitica a adevaratilor planificatori si racolatori), si dupa apelurile adresate de autoritatile franceze Vestelor Galbene de a se abtine de la proteste pentru a nu conturba sau chiar sabota controlul mediului de securitate a cetateanului, peste o mie de manifestanti se indreptau catre Bulevardul Champs-Elysees.

Cum poate fi interpretata aceasta adversitate net anti-franceza? Dar “cerinta” nucleului dur, ramas ocult si care nu are lideri cunoscuti public, ca presedintele Frantei, Emmanuel Macron, sa-si dea demisia? Cine sunt “Ei”, sa-si bata joc de alegerea liderului national al Frantei de catre poporul francez, in raport cu care nu sunt decat o pleava adusa sau luata de vant, comparativ cu zecile de milioane de alegatori francezi si cu intreaga populatie franceza? Sunt “Ei” oare purtatori de kipa, care conspira si putrefiaza fibra etnica franceza, pentru o noua lovitura de stat, dupa modelele francez din 1789 si rus din 1917?

Franta este patria democratiei si civilizatiei, iar Parisul e capitala luminilor, care sunt obstacole de netrecut in calea dictaturii, primitivismului si intunericului. Sa fie oare acesta motivul (sau unul din ele) pentru care stapanii anonimi transnationali risca sa isi scoata in strada si sa-si expuna public “conservele” de soc si haos chiar si intr-o zi ca cea de sambata, cu alerta terorista si foarte friguroasa?

Raspunsul s-ar putea afla in marja celui mai mare jaf valutar savarsit de israelieni in Franta. Tintele jafului israelian au fost conturile bancare a mii de intreprinderi mici franceze. Valoarea estimata a jafului: 20 de milioane de euro. Autorii jafului (cu nume de cod „arnaque aux annuaires”) au fugit in Israel, care nu-i extradeaza pe cetatenii proprii. Potrivit ministrului israelian al afacerilor din diaspora, Naftali Bennett, 200.000 de evrei din Franta ar putea primi rezidenta in Palestina Occidentala. Foarte probabil, “ei” vor fi in asteptarea unei intoarceri intr-o Franta fara Macron, permisiva escrocheriilor financiare.

Un protestatar zgribulit de recele din afara, dar infierbantat inauntru, probabil de radicalismul si ordinele primite in “dotare”, pe nume Jeremy (derivat anglicat si diminutivat de la Jeremiah), in varsta de 28 de ani, sosit de la Rennes (vest), pentru “a se face auzit”, a declarat: “Ultima dată, am fost aici pentru taxe, de data aceasta, este mai mult pentru instituţii: vrem mai multă democraţie directa”. Daca ar fi avut si cultura politica pe cat de “ideologizat” se arata, ar fi stiut ca cerinta care i-a fost pusa in gura este specifica Europei, Frantei in special, spre deosebire de sistemele politice cu care cel putin prin originea numelui parea sa aiba legatura. Prin baricadele rutiere ridicate, „Vestele galbene” se fac vinovate de accidentele de circulatie in care si-au pierdut viata 7 francezi (al saptelea deces s-a inregistart sambata). Populatia Frantei trebuie sa ramana unita si calma. Sambata a fost si o zi a identificarii si adevarului: instigatorii si racolatii miscarii “Vestelor Galbene” au fost mai putin de 3000 de persoane la Paris.

Afacerea Brexit: Stilurile de stors si smuls

Theresa May: Afacerea Brexit

Brexitul ar putea deveni afacerea secolului. Problema principala si reala a UK privind Brexitul este iesirea sau non-iesirea din UE. Referendumul fortat de Londra in 2016 a hotarat Brexitul. Cu acord sau fara acord este o chestiune secundara si ulterioara. Ea tine de interpretare si jocul politic. Dar calculul de acasa nu se potriveste niciodata cu cel din piata. Londra ar fi trebuit sa nu ignore ca interesului sau unilateral de Brexit ii sunt opozabile interesele multilaterale ale celorlalti 27 de membri ai UE.

Acordul de Brexit pe care Londra l-a inaintat Bruxeless-ului si pe care ceilalti 27 l-au aprobat este o victorie majora a premierului britanic Theresa May. Este suprarealist ca Londra sa renunte la “medalia de argint” pe care o reprezinta acordul, cu gandul ca va obtine o renegociere care sa-i aduca “medalia de aur”. Si mai ciudat este ca o repriza de renegociere mizeaza unilateral pe concesii multilaterale prin care Londra sa fie lasata sa castige. Nicio repriza rejucata nu garanteaza un rezultat anume, ori mentinerea avantajului din cea anterioara.

In acest cadru, insistentele reluate de Theresa May, care a agasat joi Bruxelles-ul cu noi solicitari privind acordul de Brexit, capata caracteristicile unui joc politic, de folosire a tehnicilor de stors si smuls in obtinerea de avantaje unilaterale. Londra a stors deja maxim de avantaje din acordul semnat cu propria-i manuta. Din el nu mai poate fi stoarsa nicio picatura. Suprasolocitarea stoarcerii risca ruperea. Fara acordul deja incheiat, Brexitul s-ar putea transforma dintr-o afacere intr-un faliment. Ambele optiuni sunt la dispozitia Londrei. Filosofia spetei e simpla si de granit: la o decizie unilaterala, riscurile si costurile sunt asumate si, in consecinta, ele trebuie sa ramana unilaterale.

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/12/14/liderii-ue-agasati-de-noile-solicitari-ale-londrei-privind-acordul-de-brexit-ofera-asigurari-limitate–227660

DEX: STORS, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit.

Iran: Rachetele balistice, pilon al securitatii regionale. Statutul de stat intraregional nu poate fi sanctionat sau exonerat in privinta responsabilitatii fata de securitatea si integritatea Orientului Mijlociu

Retragerea unilaterala ostila a SUA din acordul nuclear iranian a sensibilizat, factual si contrafactual, o noua abordare, care pune in conexiune nemijlocita securitatea Iranului si securitatea Orientului Mijlociu. In vechea abordare, fundamental gresita, Iranul a fost privit ca un outsider, ca si cand nu ar face parte din regiune si din responsabilitatea privind securitatea Orientului Mijlociu. Tratarea unui stat intra-regional ca exterior si a unuia extra-regional ca interior este o rasturnare sau inversare de logica. Securitatea regiunii oriental-mijlocii afecteaza si depinde de securitatea fiecarei parti a regiunii. Aceasta realitate este neescamotabila. Ea determina cooperarea de securitate a statelor regionale si impartirea intre acestea a responsabilitatilor privind securitatea comuna. Iranului nu-i poate fi refuzat rolul natural, geografic de pilon de securitate al regiunii Orientului Mijlociu.

Istoria de peste un deceniu  a razboaielor americane “preventive” care au devastat Orientul Mijlociu a evidentiat necesitatea unor piloni regionali indigeni si cooperativi ai securitatii Casei Comune Est-Mijlocii. Statele din Orientul Mijlociu nu pot fi spectatoare la amenintarile comune care le pun in pericol securitatea comuna. Niciun stat din regiune nu poate fi considerat sau tratat ca un outsider, in afara responsabilitatii pentru securitatea Casei comune regionale, din care providenta si geografia au decis sa faca parte.

Iranul va trebui prin urmare sa contribuie la umplerea bresei de securitate regionale. Aceasta bresa a fost posibila datorita absentei Iranului din potentialul regional de securitate, satisfacator, de altfel, in dimensiunea sa integrala. Ea a fost favorizata, probabil ca si ascunsa, de lacuna din vechea abordare regionala, care a tratat Iranul ca si cand nu ar fi facut parte din Orientului Mijlociu si nu ar fi avut responsabilitati fata de securitatea comuna. Securitatea regionala trebuie abordata in termenii reali ai co-responsabilitatii si co-securitatii, pentru toate statele din Orientul Mijlociu. In aceasta noua abordare, programul iranian de rachete balistice trebuie privit ca avand valente duble, atat pentru securitatea Iranului, cat si pentru securitatea regiunii Orientului Mijlociu. Iranul nu poate fi sanctionat sau exonerat pentru ori de responsabilitatea sa de cosecuritate, ca stat intraregional. Securitatea regiunii este indivizibila, contributiile sunt complementare.

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/12/12/pompeo-cere-consiliul-de-securitate-al-onu-sa-limiteze-dezvoltarea-rachetelor-balistice-iraniene–226846

Ce a revelat moartea lui George Bush Sr: “Zeii” pamanteni plang, cred in Dumnezeu si in lumea de dincolo. Nu ar trebui sa se teama si sa caute iertare?

Am vazut inregistrarea video (v. link-ul din final) a momentului in care fostul presedinte american George W. Bush i-a adus un ultim omagiu tatălui său decedat, George Bush Senior, care a fost al 41-lea presedinte al SUA.

Am ramas surprins – desi nu ar fi trebuit, pentru ca si criminalul mondial Adolf Hitler era sensibil cand era vorba de durerile personale – sa-l vad pe George Bush Jr. plangand, dar imbarbatandu-se cu credinta ca tatal sau decedat ii va intalni mama si sora, aflate pe lumea cealalta.

Daca si un sangeros fost presedinte ca Bush Jr – care s-a crezut un “Zeu” pe pamant si a distrus tari, popoare si milioane de oameni in razboaiele “preventive” din Orientul Mijlociu – varsa lacrimi si crede in Dumnezeu si in lumea de dincolo, oare nu ar trebui sa se si teama si sa caute iertare pentru ce a facut Rau in aceasta lume?

Nu stiu ce raspunsuri ar da altii, dar eu am gasit unul in pasajele veterotestamentare care i-au fost citite defunctului la inceputul ceremoniei religioase: “Vă voi dărui apa ca un dar din izvorul apei dătătoare de viață. Cuceritorii vor moșteni aceste lucruri iar eu voi fi Dumnezeul lor.”

Iata si partea de sfarsit din necrologul citit de Bush Jr. la moartea lui Bush Sr., cand vocea i-a fost gatuita de emotie si ochii i s-au umplut de lacrimi: “Un om mare și nobil. Cel mai bun tată pe care un fiu sau fiică l-ar putea avea. Și în jalea noastră să zâmbim un pic pentru că știm că tatăl nostru o îmbrățișează pe Robin (n.r.: fiica decedată în 1953) și o ține din nou de mână pe mama.”

https://stirileprotv.ro/stiri/international/cum-si-a-luat-george-bush-jr-adio-de-la-tatal-sau-discurs-emotionant.html

Mike Pompeo: Diplomatia exclusivismului nepolimát si a planificarii dusmanilor

Mike Pompeo

Clasa apparatchik-ilor din care Casa Alba isi promoveaza varfurile executive pare sa fie impregnata in totalitate de stereotipul leadership-ului “mondial” al SUA. De la regimul politic al lui Barack Obama la cel al lui Donald Trump, mai toti secretarii de stat si cei ai apararii, cele doua cele mai importante motoare de propulsie si lansare externa ale administratiilor prezidentiale americane, au incantat si incanteaza expresia de autosugestionare a leadership-ului “mondial” al Statelor Unite.

Riguros decodificat, leadershipul “mondial” al SUA inseamna tragerea unei linii rosii intre stapani si sclavi. Adica, intre America si Lume. Mai bine zis, pentru ca si populatia americana este tot sclava, intre regnul talmudic de stapani, care populeaza rotational Casa Alba, si Omenirea care ii este sau se vrea sa ii fie sclava. Revendicarea publica de catre Casa Alba a unui rol exclusivist in relatiile internationale este o defulatie, care arata ca nu accepta egali, aliati sau parteneri, ci numai supusi. O asemenea vanitate nu este deloc inteligenta. Este ca un exercitiu de autosugestie orgasmica, care li se accepta doar ca un placebo unor fiinte slabe sau complexate, pentru a le face placere.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a surprins din nou, printr-o diplomatie a exclusivismului nepolimát si, aproape de necrezut, a planificarii dusmanilor. El a declarat că într-un termen de cinci, zece sau 25 de ani, China va reprezenta pentru SUA cea mai mare ameninţare. Nu am auzit nicio tara ca si-ar planifica dusmanii. Mai ales din partea unui diplomat, a carei misiune este sa destinda si sa pacifice, nu sa tensioneze si sa ostilizeze.   

Raspunzand intrebarii unui jurnalist, dacă “China este pentru SUA cea mai mare ameninţare, mai mare chiar decât Rusia sau Iran?”, Mike Pompeo a declarat: “Nu cred că în această privinţă există vreo îndoială”. Potrivit lui, “În 5-10-25 de ani, datorită demografiei, bogăţiei şi sistemului său intern, China va fi cea mai mare problemă cu care se vor confrunta SUA pe termen mediu şi lung.” Secretarul de stat american a subliniat că SUA sunt ferm hotărâte să facă în aşa fel încât să-şi păstreze vigilenţa pe toate fronturile. “Pe fiecare din aceste fronturi, SUA trebuie să-şi asigure rolul de lider în lume”, a punctat, fara echivoc, seful diplomatiei americane.