Consecintele deciziei ilegale privind Ierusalimul: Donald Trump a reusit sa infurie si sa uneasca lumea islamica. Un milliard si jumatate de musulmani se pregatesc de sanctiuni antiamericane

10/12/2017

Analizele internationale au inceput sa fie preocupate de reactiile lumii islamice fata de decizia ilegala a presedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a recunoaste Ierusalimul drept capitala a Israelului, in care Washingtonul intentioneaza sa-si  mute ambasada de la Tel Aviv. Prima reactie este deja vizibila, furia impotriva Americii, care se ridica din lumea islamica precum un uragan. Dupa Mecca si Medina, Ierusalimul este al treilea loc sfant al Islamului, iar visul lumii arabe si islamice, de fapt al lumii intregi, este ca palestinienii sa iasa din starea de sclavi moderni si sa-si intemeieze un stat independent, cu capitala in Ierusalismul de Est.  

Un al doilea efect este pe cale sa se contureze. Dintotdeauna, adversarii s-au influentat reciproc, volens nolens, in privinta mijloacelor pe care le-au folosit unii impotriva altora. Exista chiar si un principiu care spune ca adversarul poate fi invins cu propriile mijloace. Arma sanctiunilor, patentata si folosita pe scara larga de SUA, atat impotriva unor mari puteri (Rusia), cat si a unor tari emergente (Coreea de Nord, Iranul, Cuba Venezuela etc), i s-ar putea intoarce impotriva, ca un bumerang. Ea ar putea fi folosita de catre lumea araba si musulmana impotriva americanilor, in semn de solidaritate cu libertatea Ierusalimului si a palestinienilor. Un miliard si jumatate de musulmani se pregatesc de sanctiuni antiamericane.

Arma sanctiunilor este curata, nu va face sa curga sange, dar cu toate acestea efectele ei, cel putin din ceea ce vedem din cele privind Rusia si Coreea de Nord, ori mai inainte URSS, le-ar putea intrece pe ale oricarui razboi al SUA sau Israelului in Orientul Mijlociu. Poate chiar si pe cele ale unui razboi pe teritoriul american, care nu a fost cunoscut niciodata de catre SUA. Oricum, o tara precum SUA, care s-a ridicat la puterea si dimensiunile de azi prin comertul liber, nestavilit de protectionismul si nationalismul reinviate si revigorate de Donald Trump, va resimti dureros, pe Wall Street, la FED si in Trezorerie, efectele pierderii unei piete de 1,5 miliarde consumatori.

Dar chiar si fara sanctiuni economice, la efecte probabil asemanatoare s-ar ajunge prin sanctiuni politice. Sa ne imaginam ruperea relatiilor diplomatice, ejectarea ambasadelor ca intr-un efect de domino. Mugurii unor astfel de evolutii ale protestelor lumii arabe si islamice impotriva deciziei unilaterale si ilegale a lui Trump privind statutul international al Ierusalimului au inceput sa se vada. Se apreciaza ca turneele premierului israelian Benjamin Netanyahu si vicepresedintelui american Mike Pence sunt misiuni de “rebrenduire” a deciziei ilegale a lui Donald Trump.

Dar impotriva prezentei lor in alte capitale straine au inceput deja proteste, v. Paris, impotriva vizitei de duminica a lui Netaniahu, iar in cateva cazuri, care s-ar putea raspandi ca o contagiune, se refuza primirea lui Pence. Iata doar doua titluri de presa, de sambata: “Președintele palestinian Mahmoud Abbas nu îl va primi în vizită pe vicepreședintele american Mike Pence” / “Papa Tawadros al II-lea al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt refuză să se întâlnească cu Mike Pence.” Si un altul, de duminica: “Miniștrii de externe ai țărilor din Liga Arabă i-au cerut Washingtonului să anuleze decizia privind Ierusalimul”. Opinia publica internationala considera ca, prin scheme de decizii unilaterale si de amagire publica, SUA deconstruiesc procesul de pace si, ca urmare, au decazut din postura de a mai fi la carma acestui proces. Practic, resursa ideologica si de credibilitate a SUA s-a consumat. Statele Unite nu mai pot influenta si juca niciun rol in negocierile israeliano-palestiniene, in sensul rezolutiilor ONU, a solutiei cu doua state, israelian si palestinian, cu frontiere recunoscute international si avand fiecare capitala la Ierusalim, de Vest si respectiv de Est.     

Anunțuri

Delir hitleroid: Liderul SPD vrea distrugerea Uniunii Europene (a natiunilor) si crearea Statelor Unite ale Europei. Tarile opozante vor fi automat excluse din blocul comunitar  

08/12/2017

Ati observat ca spre deosebire de personalizari precum “leninism” si “stalinism”, cand vine vorba despre ideologia si regimul totalitar ale lui Hitler s-a renuntat, pe nesimtite, la personalizarea de “hitlerism”, asa cum a circulat in perioada de ascensiune, in anii de razboi si, foarte putin, dupa capitulare? Care sa fie cauza? Oare, pentru ca, mai degraba, se urmareste demonizarea unui popor, decat condamnarea unui dictator? Cumva ii este cuiva frica sau rusine cu originea incerta a lui Hitler?     

Mi-au venit in minte aceste ganduri cand am citit despre obsesiile ideologice ale liderului SPD, Martin Schulz, privind “concentrationarea” statelor-natiuni ale Uniunii Europene intr-o formula de federalizare nivelatoare, a unui suprastat numit “Statele Unite ale Europei”. Cu putin timp in urma mi-a cazut in mana carteaAdolf Hitler. Insemnari intime și politice (iulie 1941 martie 1942)”. Fostul dictator al Germaniei (ezit sa-i spun “german”, din indoiala de mai sus, asupra careia istoriografia a inceput sa se aplece), a fost teribil de deranjat de diversitatea natiunilor si statelor nationale din Europa, pe care si-ar fi dorit sa o vada „topita” intr-un creuzet politic.

Nu sunt un naiv in privinta social-democratiei, care este inrolata transnational. Imi este cunoscut ca din randurile ei au pornit toate stangismele totalitare, avand ca varfuri pe cele din Rusia (1917) si Germania (1918-1919 si 1933-1945). Cat si faptul ca fondatorii acestor “internationale”, care inglobeaza partidele nationale, isi transmit „ereditar” pozitiile de conducere de la nivelul centrului transnational. Stangismul, simt nevoia sa precizez, pentru a evita orice confuzie, a fost dintotdeauna si in toate formele o creatie a dreptei (marelui capital), in mainile careia (caruia) se afla cele doua seifuri, cu bani si cu idei de stanga (de care am mai vorbit), dar si paharul cu apa in care produce furtunile numite revolutii.

Cat de dedicat este liderul SPD Ideii Europene sau Ideii Germane? Pai, sa vedem de cate ori a incercat sa le vanda, cand pe una, cand pe alta. Ba Migratiei, ba SUA sau, mai recent, Frantei. In privinta ultimeia, iata mostra si pretul: „A-i oferi (președintelui francez) Emmanuel Macron un răspuns pozitiv va fi un element cheie în orice negociere cu SPD”, a declarat Schulz, in urma cu o saptamana, cand a adăugat că ar trebui elaborată o politică fiscală europeană comună și înființat postul de ministru de finanțe al UE, ambele niste idei proaste, pentru ca sunt niste caramizi care duc spre SUE si un varf al acestora, in care cu ajutorul banilor, media si coruptiei se poate catara si poate ajunge cine „trebuie”.

Liderul SPD a relansat, joi, ideea de distrugere a Europei natiunilor si transformarea, până în 2025, a Uniunii Europene în Statele Unite ale Europei, prin adoptarea unei constituții comune. Pentru a fi mai convingator, Martin Schulz si-a comparat ideea SUE cu o asigurare de viata, desi de facto ea va fi un certificat de deces pentru Europa natiunilor. „Europa este asigurarea noastră de viață”, a declarat Martin Schulz în fața congresului SPD, reunit la Berlin. Potrivit liderului SPD, statele membre ale Uniunii Europene care ar refuza aderarea la un nou tratat constituțional, marca SUE, ar trebui să părăsească „automat” blocul comunitar. Un adevarat delir hitleroid.


Moscova nu crede in mituri: Interviu revelatoriu al ambasadorului Washingtonului. Mitologizarea “ingerintei” ruse cu scop de santaj sau moneda de schimb

05/12/2017

Exista nu numai mituri fondatoare, ci si modelatoare. Neindoielnic, celor din a doua categorie li se datoreaza multe pete urate de pe fata lumii. Unele mituri modelatoare sunt responsabile si de artificialitatea tensiunilor dintre unele state. Relatiile dintre SUA si Rusia sunt cel mai proeminent exemplu, dar lista este lunga.

Scopul miturilor modelatoare, deductibil de cele mai multe ori din evenimente si conditii insotitoare, care inevitabil il decoperteaza, este de a obtine avantaje unilaterale. Schema este relativ simpla. In spatiul international se livreaza in mod repetat o poveste acuzatoare, menita sa loveasca imagologic tinta in efigie. Ulterior, printr-un mesaj mai mult sau mai putin subtil, tragatorul sugereaza ca retragerea povestii ar fi posibila prin satisfacerea de catre tinta a unui interes. Desigur, pentru ca mitul “modelator” sa aiba succes ar trebui ca cel vizat sa creada in mituri.   

Aproape un prototip al unei astfel de scheme profitabile unilateral, de preformatare a unei relatii bilaterale, il aflam in primul interviu amplu, de cand s-a prezentat la post, al ambasadorului SUA in Rusia, Jon Huntsman, pe care acesta l-a acordat, luni, ziarului financiar rus Vedemosti. Huntsman, fost ambasador obamist in China, a preluat mitologia fostei administratii democrate si, ca ambasador al administratiei republicane de aceasta data, si-a exersat propria sa capacitate de mitologizare, sustinand ca unul dintre motivele răcirii relațiilor dintre cele două țări ar fi fost „ingerința” Moscovei în alegerile prezidențiale din SUA, în 2016.

Apasand pe acest subiect, Jon Huntsman a vorbit despre increderea in sistemul electoral american, pe care l-a calificat drept “sacru”. De la acest tip de incredere interna, el a virat apoi spre un alt nivel de incredere, externa, facand o apreciere rara, poate chiar neintalnita in diplomatie, avand in vedere ca rolul acesteia este sa construiasca, nu sa arda puntile de comunicare interstatale. „Încrederea dintre Rusia și SUA este zero”, a exacerbat Huntsman, in termenii exclusiv de razboi rece ai fostului sau sef, Barack Obama, ca si cand acesta ar continua sa se afle la Casa Alba.

Din ceea ce aflam mai departe de la ambasadorul supralicitarii diplomatiei “zero”, ne dam seama ca mitologizarea presupusei “ingerinte” ruse este folosita ca mijloc de santaj sau ca moneda de schimb. Huntsman a punctat interesul unilateral al SUA, care bineinteles ca nu poate fi decat in arhicunoscuta cheie geopolitica si geoeconomica, care nu are legatura cu interesele vreunei alte parti sau cu Acordurile de la Minsk. Respectiv, Huntsman a avansat ideea ca un „progres” în privinta dosarului Ucraina ar putea conferi un impuls relațiilor bilaterale ruso-americane. Se lasa de inteles ca daca acest interes va fi satisfacut, Wahingtonul isi va diminua sau chiar isi va face uitata retorica privind mitul modelator al “ingerintei” Rusiei in alegerile prezidentiale din SUA. „Ucraina este esențială pentru restabilirea relațiilor noastre cu Moscova”, a insistat ambasadorul Jon Huntsman.


“Noua eră”, chinezii şi noi

04/12/2017

 

Dupa cum cunoscatorii isi vor da seama de la inceput, titlul este o parafrazare a studiului “Lumea, americanii si noi” (2012), pe care l-as numi de istorie politica euroatlantica recenta, al reputatului profesor de drept international si relatii internationale Adrian Nastase. Marturisesc ca aceasta trimitere se vrea o sugerare a unei luminari pe subiectul de viitorologie politica euroasiatica si mondiala, intr-un orizont mediu si/sau lung, poate si cu obiective pe termen scurt in ceea ce ne priveste, la intoarcerea autorului de la Conferinta internationala de la Shanghai, unde a avut onoarea sa fie invitat si sa modereze prima sesiune de dezbateri.

Asteptarile sunt insa cu siguranta mult mai largi, avand in vedere consumarea obiectivelor strategice ale consensului de la Snagov (1995) si nevoia unui nou program de tara, care sa ne scoata din zona de descrestere, in care am fost impinsi, vasalizati si incatusati de catre globalismul care ne secatuieste, spre cresterea si “gloria” milenarista a lui Unu, a unipolarismului. Dar globalismul a intrat el insusi in criza, din care incearca sa se scoata pe seama celorlalti, a Multiplului, pe care il submineaza sau il reprima, in incercarea de a-i infrange aspiratia de libertate prin multipolaritate.

Globalismul, care se intemeiaza pe continuarea furibunda, dar vetusta, a imigratiei de alta data, nici nu ar avea cum sa nu intre in criza. Exista o deosebire fundamentala intre imigrantii fondatori si noii imigranti, din zilele noastre, in care ultimii nu-si pot aroga sub nicio forma meritele primilor.Virtutile fondatoare al imigratiei s-au incheiat o data cu etapa marilor migratii si colonizari. De atunci, s-au format natiunile, statele nationale, constiintele nationale. A forta, azi, trecutele virtuti fondatoare ale imigratiei ar echivala cu a forta riscurile de-fondarii. Noii imigranti au deja constiinta neamului si a patriei de unde se trag si de unde vin, a radacinilor si a drepturilor de mostenire, la care oricand se pot intoarce, in extremis.

O tara umpluta fara discernamant cu imigranti isi pune in pericol autohtonitatea, majoritatea, poporul, riscandu-si identitatea, istoria si viitorul, obiective care fac parte dintr-o agenda ascunsa a globalismului, care, printr-o stranie coincidenta, au fost si pe agenda comunismului. Sa nu ne miram, ci sa denuntam, cu argumente si statistici comparative, istorice si actuale, ca globalism inseamna comunism. Indicatorul acestei identitati ascunse se afla in stramutarea geopolitica de populatii, declansata in 2015, pe care in mod fals o asimilam cu imigratia sau criza imigratiei, un fenomen de dezradacinare in scopuri politice care s-a intamplat si in comunism.

Corolarul imigratiei clasice, si in mod clar a celei fondatoare, a fost si este dorinta de integrare in noua tara, de internalizare de catre imigrant a valorilor politice si civile ale noului popor in sanul caruia a ales, in mod liber si cinstit, sa traiasca o noua viata si din care, cu bucurie si cu iubire, sa faca parte. Insa ceea ce observam aproape invariabil la asa-zisii imigranti, exceptiile fiind la cei cu motivatia clasica a imigratiei, sunt atitudini si comportamente contrare, de oameni care par stramutati cu forta sau sunt manati din spate de ordine politice. De aici, cred, si explicatia, care mi se pare foarte plauzibila, a opozitiei si rezistentei fata de integrarea in tarile tinta, a relei-vointe in insusirea noilor valori civilizationale si a noului mod de viata pentru care se presupune ca au optat si care sunt de regula motivatia imigratiei.

Am facut acest excurs pentru a intelege criza si decaderea Vestului, care sistemic si-a atins limitele si nu mai reprezinta un model atractiv, de dezvoltare, si necesitatea de a ne plia pe noii vectori de ridicare din Est, unde centrul lumii este in curs de mutare. Este nevoie de o  reorientare strategica, asa cum am avut dupa 1989, cand ne-am despartit de comunismul cleptocratic, pentru care este nevoie de un nou consens, de a ne desparti de un capitalism care a involuat intr-un stadiu cel putin la fel de cleptocratic. Ca si in reorientarea din urma cu aproape trei decenii, sa o facem fara considerente ideologice, care si-au pierdut relevanta, ci din ratiuni pur pragmatice, sa fie mai bine pentru oameni si pentru tara.

Daca analizam cauzele decaderii SUA si UE si ridicarii Chinei si Rusiei, vom ajunge la concluzia politica de maxima generalitate sau la acea cauza politica primara, cauza cauzelor, care in cazul vestic este globalismul, asimilabil prin trasaturile sale definitorii cu comunismul, iar in cel estic, depasirea comunismului. Care sunt caracteristicile prin care globalismul se identifica cu comunismul? Uniformizarea, nivelarea si pretentia de universalizare sunt usor identificabile, in forme specifice, la ambele ideologii. Omul global, fara identitate, revolutia sexuala, distrugerea familiei traditionale, desfiintarea genului, rasei, etniei, natiunii, religiei, traditiei etc. arata ca ambele ideologii se trag dintr-un trunchi comun de gandire.

Daca la aceste asemanari relative mai adaugam absolutizarea sau dezechilibrarea programatica a structurii de proprietate, privata intr-o parte, de stat in cealalta, ambele insa reductibile la un capitalism monopolist, privat in globalism, de stat in “comunism”, ori virusul incurabil al coruptiei, care oricat ar fi de combatut in interiorul unei statalitati el continua sa se inmulteasca, ca atunci cand oricat a-i incerca sa golesti apa dintr-un vas aceasta nu scade ci creste, semn ca printr-un loc invizibil sau printr-o metoda ascunsa in acel vas se pompeaza un jet de apa puternic (parca dupa principiul “nu pot ei sa eradicheze pe cat putem noi sa infectam”), ne apropiem si mai mult de obtinerea tabloului general al similaritatilor dintre globalism si comunism. 

Ce aflam de la China presedintelui Xi? Faptul ca statul chinez a ramas neclintit, “inalt si ferm in Est” – cred ca este una din rarele raportari la zona de referinta, pe care prin extensie o putem denumi euroasiatica, care ne include. Ca este important, ca popor, nu numai sa fii “harnic si curajos”, dar si “indaratnic”. Ca incepe “o noua era” a politicii chineze. Un accent mai apasat, mi se pare, de pe stat, dar in niciun caz minimalizator pentru acesta, pe “natiunea chineza”. Ca nu se va accepta niciun compromis in privinta modelului de politica generala a Chinei (la noi occidentalii si-au facut un obicei din a-si vari nasul in treburile noastre interne). Ca niciun sistem politic nu ar trebui sa fie considerat ca o singura si obligatorie alegere (poate ii spune cineva si lui ăla… ăăă… Ambush, daca am inteles bine de la Amalia). Ca marea China s-a despartit de ateism si materialism si s-a intors cu fata spre traditiile chineze, ca a abolit lupta de clasa, imbogatirea nemaifiind o rusine sau un delict ideologic. Ca o paranteza, pentru ca vad multe filme asiatice in ultima vreme, am gasit o idée care spune cam asa: “Omul urmareste profitul, iar timpul il urmareste pe om”. Pentru a incheia, de la China aflam chestiuni de care avem nevoie si pe care nu le gasim in alta parte. De aceea nu pot decat sa subscriu, cu ardenţă, la citarea cu talc a omului politic si de stat Adrian Nastase, la plecarea spre China, a unui proverb al lui Solomon (cap. 23): „Când oare se va face ziuă, ca să mă pot duce si să-i caut pe cei cu care pot merge ‘mpreună?”.


Radiografia unui zvon: “Rex este aici”, dar nu va mai fi pentru ca a inceput sa vorbeasca precum Obama?

01/12/2017

Donald Trump: „Rex este aici.” Foto: Wikipedia

De ce va fi schimbat Rex Tillerson din fruntea diplomatiei SUA, asa cum vuiesc mass-media americane? Este doar un zvon, ori va deveni un eveniment? Si daca zvonul se va transforma intr-un fapt, ce va mai ramane din Discursul privind starea Uniunii al presedintelui Donald Trump, invitat sa ia cuvantul la 30 ianuarie in fata Congresului?

Va ramane ca singur punct forte, laudativ, doar politica interna, asa cum prefigureaza primul succes remarcabil pentru majoritatea republicană din Congres, la votul asupra ambițioasei reforme fiscale cerute de șeful Casei Albe? In legatura cu cele trei mari idei enuntate voi incerca sa exprim cateva opinii analitice.

Un raspuns direct la prima intrebare ar fi ca discursul secretarului de stat Rex Tillerson a inceput sa fie prea asemanator cu cel al presedintelui predecesor, Barack Obama. Cel putin in privinta a doua mituri fondatoare ale politicii externe a fostei administratii democrate, cum ar fi presupusa “imixtiune” rusa in alegerile prezidentiale americane si exaltarea de tip razboi rece a tezei imaginare privind  “pericolul agresiunii” ruse, Tillerson a inceput sa-l imite pe Obama.

Aceasta “ombilicare” cu esuata politica externa obamista a devenit stanjenitoare pentru presedintele republican, prin expunerea la observatia critica privind diferentele mici dintre administratia sa si cea anterioara. Donald Trump si-a castigat mandatul de presedinte cu promisiunea ruperii de nefastele stereotipii ale fostului presedinte afroamerican, de reinviere a unor vremuri apuse si inadaptare la cele noi, care au dus SUA intr-o fundatura si in izolare, pierzand credibilitate, parteneri si aliati.   

Privind raspunsul la cea de-a doua intrebare, sunt foarte mari sansele ca seful Departamentului de Stat sa fie inlocuit cu seful CIA, generalul de armata Mike Pompeo. Desi presedintele Trump se abtine sa alimenteze acest zvon, multumindu-se sa afirme ca “Rex este aici”, opinia cvasigenerala este ca in curand “Rex nu va mai fi acolo”. Explicatia cea mai probabila tine de profilul psiho-politic, orgolios si inflexibil (cauze ale unor mari neajunsuri din politica) al liderului de la Casa Alba.

Este inca foarte proaspat cancanul media, din octombrie, ca Tillerson ar fi pus la indoiala inteligenta lui Trump. Or, lui Donald Trump ii place sa-si impuna vointa, in virtutea parerii exceptionale pe care o are despre propria persoana, a iluzoriei prejudecati “Am intotdeauna dreptate”. Din aceasta cauza, Trump vrea sa fie inconjurat de yesmani si persoane necritice, cu mentalitate subalterna, o tipologie de stil mai degraba militar, decat diplomatic, in sensurile cele mai nuantate si consacrate de cele doua tipuri de cariere profesionale.

Referitor la cea de-a treia idée, tot un raspuns direct il putem afla in simbolistica unei demiteri. In cazul inlocuirii lui Rex Tillerson din fruntea diplomatiei SUA, acest eveniment va confirma, volens nolesns, in limbajul sec al unui asemenea fapt, ca politica externa a lui Donald Trump nu va fi un motiv de lauda in bilantul prezidential anual.     


Exercitiu de anti-politica si anti-diplomatie, la ONU: Ambasadoarea amenintarii cu genocid

30/11/2017

Desi lumea a devenit un “sat global” (Marshall McLuhan), ea nu este si nu trebuie sa devina un “sat fara caini”. Tentativele dictatoriale de a pune stapanire pe omenire (unipolarism) si de a-i dicta “cu pistolul pe masa” au stimulat reactii naturale de democratizare si echilibrare (multipolarism).

Aparitia contraponderilor de echilibrare se inscrie in noua logica de securitate si ordine mondiala. Echilibrarea prin contraponderi va face lumea un loc mai sigur si imposibila repetarea dramelor popoarelor arabe si islamice, provocate de razboaie “preventive”, “hibride” sau de catre false “coalitii antiteroriste”, care camufleaza o armata terorista imbracata in civil si sub steag fals.

In noua ordine mondiala, dreptul voltairian de a spune “NU!” trebuie sa devina o cutuma a democratiei internationale. Pe aceasta aspiratie legitima se sprijina trendul crescator al ideii de “echilibrare prin contrapondere”.

Un exemplu de echilibrare prin contrapondere este “apararea comparabila”, care presupune mijloace comparabile cu cele mai competitive, in cazul iesit din comun in care un stat este amenintat cu genocid.

O asemenea amenintare apocaliptica cu genocid a fost auzita, miercuri, la ONU, din partea ambasadoarei americane la acest forum al natiunilor egale si suverane. Ambasadoarea Nikki Haley a facut un adevarat exercitiu de antipolitica si antidiplomatie americana, amenintand cu „distrugerea completă” a regimului nord-coreean „în caz de război”.

https://uk.news.yahoo.com/north-korea-says-breakthrough-puts-u-mainland-within-153638671.html


Casatorie politica: Dezradacinarea populara a monarhiei britanice? 

29/11/2017

Anuntarea, luni, a logodnei dintre printul britanic Harry si actrita americana Meghan Markle, a caror casatorie va avea loc in mai 2018, i-a luat prin surprindere pe supusii britanici. Frustrarile cele mai mari nu sunt in legatura cu diferentele de religie sau de varsta, Meghan Markle fiind protestanta si cu 3 ani mai mare decat printul Harry, ori de faptul ca aceasta a mai consumat o casatorie (2011-2013), ci cu originile incetosate si neamul strain al actritei. S-au terminat, oare, fetele frumoase si de vita veche din Regat, de n-a gasit printul Harry niciuna pe gustul sau?, circula in insula un murmur, raspandit in retelele de socializare. 

Perceptia ca printul Harry al Marii Britanii ar fi putut evita riscul dezradacinarii populare a monarhiei britanice prin continuarea liniei de sange a Regatului, printr-o alianta matrimoniala cu radacini britanice, agita, intrucatva, nationalismul “mare”, al majoritatii britanicilor. Acesta din urma este diferit si distant fata de nationalismul “mic”, al minoritatii conducatoare, legate de varfurile marii industrii financiare britanice, din City of London, pe care, in mod evident, o trage ata spre ruda sa americana, putred de bogata, de pe Wall Street, din New York City.    

La nivel de analiza, este neindoios ca este vorba de o casatorie politica, pusa la cale de “nationalismul mic”, care a pus la cale si Brexitul, ambele evenimente venind in intampinarea “relatiei speciale” dintre USA si UK, tot mai des invocate de ambele parti. Desigur, casatoriile regale pe criterii politice au fost larg folosite in secolele trecute, dar pastrarea sangelui albastru a fost mereu grija de capetenie. Azi, cand monarhia este pe cale de disparitie, eforturile de a o mentine in viata in Marea Britanie sunt dictate tot de ratiuni politice, de putere, pentru supravietuirea Commonwealthului, al carui cap este coroana britanica. De remarcat, insa, ca traditia monarhica britanica este doar o forma de acoperire. La adapostul ei se incearca denaturarea politica a continutului, a radacinilor monarhiei britanice, in fapt, a naturii populare a puterii in Marea Britanie.