Doi ani de la masacrul de la “Colectiv”: Declaratia comemorativa a ambasadorului SUA indreapta atentia publica spre pista politica a “coruptiei”, nu a anchetei criminalistice

Incendiul chimic, aproape napalmic – parca rupt dintr-un  documentar despre razboiul vietnamez -, care a avut loc in urma cu doi ani la clubul “Colectiv”, de pe urma caruia au murit 65 de tineri, nu a fost o tragedie accidentala, ci un masacru. De obicei, un asemenea carnagiu are loc numai intr-o acțiune sângeroasă asupra unei mulțimi fără apărare.

Din pacate, pana in prezent, justitia nu a gasit niciun vinovat. Sau, in caz contrar, pastreaza tacerea, climatul politic si justitia politica nefacand probabil inca posibila cunoasterea adevarului. Spravietuitorii si apropiatii victimelor cer insa sa se afle vinovatii si sa se faca dreptate.

Luni, au avut loc comemorari ale celor disparuti in incendiu. Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a depus flori la memorialul de la clubul „Colectiv”. Klemm a spus ca mesajul acelor zile a fost „coruptia ucide”, dar ca exista inca o credinta puternica in Romania ca trebuie sa se faca mai mult impotriva coruptiei.

Pardon?! Nu vad in speta nicio legatura cauzala intre coruptie si morti. I-a „corupt” emotional cineva pe tineri sa mearga la concertul „Goodbye to Gravity”? I-a „corupt” cineva pe cei care au aprins obisnuitele artificii de spectacol sa incendieze clubul si, o data cu acesta, pe ei insisi? Pentru aducere aminte, „Coruptia ucide!” a fost un slogan politic slobozit de planificatorii de emotii publice pentru a initializa o unda care sa duca la o criza politica.

Repetarea mantrei/marotei coruptiei, folosite ca arma politica, mi s-a parut nepotrivita pentru memoria celor morti si asteptarile privind ancheta criminalistica. Cred ca politizarea acestei dureroase comemorari, pentru a obtine avantaje politice, a fost nefireasca, discordanta cu atmosfera ritualica de ruga si piosenie a momentului. 

O iresponsabilitate indignanta: Un razboi al SUA in Peninsula Coreea ar fi o “Hiroshima” coreeana, care nu va tine cont de divizarea politica a regiunii

Strategii militari americani par hotarati sa convinga conducerea politica suprema a SUA sa declanseze un razboi de pedepsire a Coreei de Nord. Schema relativa, cel putin mentala, de interventie militara americana pare sa mizeze pe cea a razboaielor preventive, care au devastat Orientul Mijlociu, in absenta unei bariere nucleare de descurajare.

In jurul acestei ipoteze belicoase se invart tot mai insistent amenintarile si preparativele din teren ale SUA. Ideea de pret pe care tarile care nu pot opune o rezistenta de descurajare trebuie sa-l plateasca, daca nu se supun dominatiei Casei Albe, este adanc inradacinata. Un astfel de posibil pret se urmareste sa fie platit si de catre regimul de la Phenian, care refuza “cooperarea”, cum este talmacita “subordonarea” in dublul limbaj orwellian, cu cel de la Washington, pentru dezarmarea unilaterala, nucleara si racheto-balistica, a Coreei de Nord.

SUA se simt amenintate de aceste tipuri de arme nord-coreene, care pot lovi baza militara americana din insula Guam, din Oceanul Pacific, si chiar obiective de pe teritoriul american. Mult mai probabil insa, SUA – care se prevaleaza de “libertatea de navigatie in apele internationale” pentru a-si face veacul in apele din regiune si din alte parti ale lumii -, se simt stanjenite in planurile lor, de control politico-militar global, de catre armele nucleare ale Coreei de Nord.

Cred ca cele mai lucide si exigente analize politice si militare vor fi de acord ca a-i atribui liderului nord-coreean, Kim Jong-Un, intentii de expansiune regionala sau globala, ultima fiind cea mai putin probabila, ar fi o exagerare impardonabila. Toate calculele militare si de raport de forte converg catre acelasi  punct de vedere. Dezvoltarea si perfectionarea de catre Coreea de Nord a arsenalului sau nuclear si de rachete balistice nu ar putea servi decat unei aparari strategice.

Apararea strategica ar fi legitima, dar nu lipsita de pericolul unor contralovituri strategice, care poate fi asimilata unei “ofensive” strategice limitate, dar suficienta sa provoace un dezechilibru strategic, cu consecinte imprevizibile. Un posibil conflict americano-nord-coreean nu se va desfasura in vid. Pe de alta parte, expertiza si dreptul pot face o legatura, de risc comparabil, intre preocuparile Coreei de Nord, de producere de arme nucleare si de rachete balistice, si cele ale SUA, de retragere din Tratatul privind forțele nucleare cu rază medie de acțiune (INF) sau de modernizare a arsenalului nuclear. Strategii americani, intre care se numara si secretarul apararii, James Mattis, care si-a dat jos doar uniforma, nu si mentalul de planificator de razboi, incearca in mod abil sa creeze, indirect sau subliminal, o perceptie de confruntare “necesara” cu Coreea de Nord.

Declaratiile si analizele americane abunda in acuzatii privind “comportamentul iresponsabil” al Coreei de Nord si situarea acesteia “in afara legii”, dar si in aprecieri tehnologice si de timp, care ar fi de “ordinul minutelor” in cazul unei riposte americane si sud-coreene, ceea ce poate fi gresit interpretat, ca o “incurajare” implicita a razboiului de “hiroshimizare”. Cred ca o incremenire intr-un angajament superfluu si utopic este periculos pentru SUA si pentru Lume.

Vizita lui Mattis, vineri, la frontiera cu Coreea de Nord, in zona demilitarizata (DMZ) care separa cele doua Corei, a fost un act provocator, probabil de aceeasi intensitate cu al ipotezei in care liderul nord-coreean Kim Jong-Un sau ministrul sau al Apararii s-ar fi aflat la una din granitele SUA. Nemaivorbind ca sintagma de “zona demilitarizata” a fost deconotata in mod inadmisibil. Si asta in pofida declaratiei inaltului oficial american ca “Scopul SUA nu este razboiul cu Phenianul”.

Unele semne de ingrijorare starnesc si vizita presedintelui SUA, Donald Trump, în Coreea de Sud, in 7 și 8 noiembrie, în cadrul unui turneu în Asia. Trump a refuzat, joi, sa spuna daca va vizita si zona demilitarizata de la frontiera intercoreeana. „Mai bine nu spun, insa veti fi surprinsi”, a declarat Trump. Foarte probabil, aflat la fata locului, Donald Trump, ultraconsecvent in politica fricii, se va folosi din plin de ocazia, special pregatita, sa arunce si mai mult gaz pe foc, avand in vedere istoricul declaratiilor sale fulminante privind nesupunerea politica si militara a Coreei de Nord.

La mijlocul lunii septembrie, Donald Trump a amenințat, de la tribuna ONU, că „va distruge total” Coreea de Nord, dacă aceasta ar ataca SUA sau aliații lor. Prin vocea șefului diplomației nord-coreene, Ri Yong Ho, Phenianul a replicat ca liderul de la Casa Albă este “deranjat mintal”, “megaloman” și “rege mincinos”. In opinia mea, nu este normal ca destinul unei natiuni sau al securitatii mondiale sa mai depinda de temperamentul si caracterul unui singur om. Probabil ca Seulul va intelege ca pentru Washington nu este decat un instrument (ca si Tokio, de altfel). Casa Albastra nu-i poate canta la nesfarsit in struna Casei Albe, intr-un joc care nu este al sau si care ameninta sa escaladeze si sa puna in pericol existenta poporului coreean, care conjunctural traieste dupa principiul “un popor, doua sisteme”.      

Sistemul politic „hibrid”

Inteleg foarte bine adjectivologia ideologica, care in mod surprinzator este mai augmentata in Vest si diluata, pana la disparitie, in Est. Spun surprinzator comparativ cu situatia inversa, din timpul razboiului rece, ceea ce imi arata unde este mai mare slabiciunea, avand in vedere ca aceasta s-a dovedit, istoric, sa fie mai mare acolo unde ideologia este hiperactiva, cu rol acoperitor.

Aceasta “intoarcere acasa” a slabiciunii politice, economice si sociale este fireasca, avand in vedere incremenirea seculara in proiectul occidental. Comparativ cu Vestul, rata de schimbare/reformare a Estului este impresionanta.

Marele tam-tam occidental cu ideologia “democratiei liberale” acopera de fapt ceea ce lipseste la nivel de munca/masa/societate. Nu si la nivelul capitalului, care este liber si stapan in mod absolut, discretionar.

Evident, reprosul adjectivologic/ideologic nu se adreseaza autorului sau articolului. Marea Chină, Marele Partid, Marele Congres, Marea Strategie exprima intr-o masura de suta la suta realitatile pe care le desemneaza. Partial, am rezerve privind “Marea Dilema” si “Marea Criza”.

Sistemul politic “hibrid”, cum foarte inspirat l-a denumit autorul, are resurse inepuizabile si inegalabile de reglare, comparativ cu tot ceea ce cunoastem in materie de sisteme politice.

Adaptarea este posibila din oricare perspectiva, comunista sau capitalista, nemaiexistand riscul de atingere a limitelor specifice sistemelor de tip “monom”, cel “hibrid” sau ”bipartizan” fiind simultan si una si alta. Ce inseamna aceasta flexibilitate pe care o da controlul contrariilor comunism si capitalism, dupa milenara intelepciune a principiului Unitatii Yin si Yang?

Dupa parerea mea, inseamna un singur lucru, ca leadershipul actual chinez, de tip comunism-capitalism („comcap”), nu este instrumentul partizan sau exclusiv al niciuneia dintre partile pe care le numim Munca si Capital sau Comunism si Capitalism, ci al Unitatii lor, care prezerva Integralitatea externa si Armonia interna a realitatilor definite drept Poporul Chinez si Tara Chinezilor.

Mao, Deng si Xi, care au pus pietre de rezistenta constructiei politice chineze, fiecare in felul lui, bine sau rau este o chestiune care poate fi apreciata doar post-factum, in functie de durabilitatea istorica a existentei poporului si tarii Chinei, isi merita pe deplin locurile in istoria politica a maretei tari din Estul Asiei.

Din cate ni s-a demonstrat, pluripartidismul a fost relativizat, nu mai este o conditie absoluta de succes in dezvoltarea economico-sociala. De altfel, cei care inca insista, suparator de inutil, cu rasuflata lectie pe aceasta tema, sunt ei insisi monolitisti, prin varii mecanisme informale, paralele si de control (ca acest tip de monolitism este viciat si fisurabil de catre unilateralism este o alta discutie).

http://www.contributors.ro/global-europa/marea-china-marele-partid-marele-congres-marea-strategie-marea-dilema-marea-criza/#comment-324448

Din zodia negocierilor Brexit si post-Brexit: Seismicitate politica si purificare geopolitica

 

Ofensiva vorbelor pe temele Brexit si post-Brexit, pe care premierul britanic Theresa May a lansat-o la Florenta si Bruxelles, nu face decat sa sporeasca cenusiul care invaluie intreaga afacere si sa starneasca noi susceptibilitati de credibilitate.

Aceasta echilibristica verbala urmareste un al doilea act unilateral al Londrei – dupa decizia comuna a Partidului Conservator si a UKIP de a rupe in bucati Tratatul de aderare a Marii Britanii la Uniunea Europeana –, prin care sa-si impuna strategia si ritmul pentru deschiderea negocierilor privind post-Brexit fara ca cele referitoare la Brexit sa se fi incheiat.

Lipsei de fapte concrete privind factura Brexit si drepturile cetatenilor europeni i se adauga inecarea negocierilor in cuvinte insailate in afirmatii evazioniste sau tendentioase. Potrivit unor oficiali britanici, UE ar reprezenta “inamicul” in negocierile privind Brexit (Philip Hamond, ministrul finantelor) sau UE ar trage de timp “pentru a obtine mai multi bani” (David Davis, ministrul pentru Brexit).

Insa, in opinia mea, cel mai scandalos dedesubt il are declaratia de vineri a prim-ministrului britanic Theresa May, în a doua zi a Consiliului European desfășurat la Bruxelles. May a sustinut ca soluționarea financiară „completă și finală” a „divorțului” dintre Marea Britanie și UE va face parte din „acordul final” dintre cele două părți, care va include „relația lor viitoare”.

Altfel spus, intr-un mod care balanseaza intre RealPolitik si PR , santajul pe care cifratorii l-au ascuns in mesajul lui May despre “acordul final” transmite fara echivoc: nu veti primi niciun ban fara un acord, care trebuie sa fie “cel mai bun pentru Marea Britanie”, aceasta ultima cerinta fiind de asemenea o alta fateta a unilateralismului britanic.

Totusi, in insistenta agresiva britanica pentru un acord putem citi si un revers, de slabiciune potentiala marcata si indelungata, foarte probabil ca bine cantarita de britanici in cifre si orizonturi de timp, daca Marea Britanie va pleca din Uniunea Europeana fara acordul pe care in mod neindoielnic si-l doreste cu ardoare.

Ce nu pricep britanicii cand recurg la santajul cu factura Brexit e ca valorile europene nu se evalueaza in bani. Bruxellesul nu va putea renunta niciodata la protectia si garantarea drepturile cetatenilor europeni in Marea Britanie in schimbul unei sume de bani, platite de Londra.

Uniunea Europeana va trebui sa fie foarte transanta cu Marea Britanie: “Drepturi contra Acord”. Decat fara o recunoastere si o garantare explicita si expresa a drepturilor cetatenilor europeni, lucruri care nu se pot obtine decat prin jurisdictie europeana in cazul unor litigii in materie, mai bine fara Acord. Fara indoiala ca fara Acord vor fi pierderi de ambele parti, dar ele nu vor fi nici pe departe comparabile. La fel, sursele de compensare.

Prin declansarea Brexit, Marea Britanie a intrat intr-o zona de seismicitate politica. Nimic nu garanteaza ca Londra nu-si va retrage semnatura de pe o posibila intelegere privind drepturile cetatenilor europeni. Asa cum, acum, este pe cale sa-si retraga semnatura de pe Actul de Aderare la Uniunea Europeana, din 1972. O imitare de neinvidiat a presedintelui american Donald Trump vs NAFTA, dar nu numai.

Cred ca este in afara oricarei indoieli ca, prin actele unilaterale, Marea Britanie este imprevizibila si sfidatoare. Aceste atitudini si comportamente heteropolitice, de abatere de la standarde si conventii internationale, de predictibilitate si stabilitate, sunt riscuri in orice Acord sau Asociere.

In plus, devine din ce in ce mai evidenta eschivarea sau fuga de garantarea drepturilor europenilor. “Inregistrarea” lor ca intr-un lagar poate sa ascunda orice criteriu de “progresie restrictiva”, prin care numarul de continentali din insula sa fie mereu subtiat. Daca se va adeveri, sper ca simturile de detectie politica sa ma insele, o asemenea persecutie programata nu va putea purta decat un singur nume: purificare geopolitica.

Ar mai fi de remarcat ca in discursul de la dineul care a incheiat prima zi a summitului de la Bruxelles, premierul britanic Theresa May a evocat principii de piata – “liberul schimb”, “concurenta riguroasa si loiala”, “drepturile puternice ale consumatorilor”, “standardele de reglementare ridicate” (aici se contrazice cu dereglementarea liberala) -, dar nimic despre drepturile politice si civile sau drepturile omului. Insa piata, mai cu seama asa-zisa liberala, nu a garantat niciodata democratia.

Dincolo de orice sentimentalisme politice de discurs, care adesea au rol decorativ-persuasiv, sunt interesele. Pe de alta parte, ar trebui luat in calcul ca nici Uniunea Europeana nu va mai fi aceeasi dupa reformare. Din aceasta perspectiva, nu stiu cat de indicat sau de oportun ar fi un Acord grabit, in contul unei viitoare Uniuni Europene. Poate ca pentru inceput ar trebui ca relatiile dintre Marea Britanie si Uniunea Europeana, de dupa martie 2019, sa functioneze sub incidenta regulilor Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC). Si, desigur, a posibilitatii acordarii reciproce a clauzei “natiunii celei mai favorizate”.

Loteria americana a imunitatilor: Primul intre imuni

Ruleta ruseasca a revolverului si loteria americana a imunitatilor, le-am numit in ordinea semnalarii istorice, sunt doua jocuri de noroc la fel de periculoase. Prima iti poate aduce moartea fizica, cea de-a doua te poate desfiinta politic si social.

Diferenta dintre cele doua jocuri care te pot expune la doua tipuri de sfarsit tragic este ca pe primul il joci, benevol, in al doilea esti jucat, coercitiv, si fara vina.

Despre ruleta ruseasca nu sunt dovezi. Povestea a fost pusa in circulatie de Georges Surdez, in 1937, in magazinul saptamanal Collier’s, intr-un articol despre “Russian Roulette”, care ar fi fost practicata de soldatii rusi in Primul Razboi Mondial.

Dar dovezile despre loteria americana a imunitatilor sunt multe si sub ochii nostri. In acest joc, tragaciul loteriei, din care porneste “glontul” punerii sub urmarire penala, un terminator politic, este actionat de imunitatea diplomatica a Ambasadei SUA, iar tinta este imunitatea reprezentantilor poporului in Parlamentul Romaniei .

Vi se pare imoral si ilegal ca cineva care se bucura de imunitate diplomatica, un privilegiu care se acorda prin conventie internationala (Viena, 1961), sa desfida regulile de comportament diplomatic si sa ia la tinta imunitatea parlamentara a altcuiva, pentru o presupusa fapta penala, atribuita de adversarii politici?

Ambasada SUA a intrat deja in mentalul colectiv ca o loterie a imunitatilor, comparabila cu ruleta ruseasca a revolverului, prin care imunitatea diplomatica “executa” imunitatea parlamentara, in virtutea unui drept arogat, de primul intre imuni (Primus inter immunis). “Nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege, iar imunitatea parlamentară nu trebuie folosită pentru a apăra pe cineva de răspundere”, a precizat Ambasada SUA, într-un răspuns la solicitarea Agerpres.

Interventia nedeontologica a misiunii diplomatice americane, care considera ca imunitatea diplomatica este mai presus decat imunitatea parlamentara, un nonsens absolut pe care democratia trebuie sa-l respinga fara menajamente, a venit in contextul in care deputaţii au respins, marți, solicitarea DNA privind efectuarea urmăririi penale a deputatului Rovana Plumb, fost ministru PSD al Mediului.

Oglinzi pentru amnezia politica autoindusa

“Da’ amnezia?!”, a replicat Ghita Bizonu’ la afirmatia mea ca nicio inscenare sau calomnie nu poate sterge memoria faptelor de buna guvernare. M-da, la asta nu m-am gandit, dar intrebarea este buna si cred ca merita sa ne imaginam o varianta de raspuns.

In cazurile de Alzheimer comun, asta e, fac parte din viata, nu ai ce sa le faci, noi cu asistenta sociala si Dumnezeu cu mila, oricum pentru ei nu mai exista nici trecut, nici viitor.

Dar in cazurile de „Alzheimer” politic autoindus, adica al celor care fac pe niznaiul, trecutul exista, este acolo, in sertarasele memoriei, chiar daca sunt murdare, doar viitorul nu mai exista pentru ei sau nu mai conteaza, desi cimitirele sunt pline de cei care se credeau indispensabili, vorba lui de Gaulle, ori care credeau ca fara ei nu va mai exista viitor.

Privind trecutul de buna guvernare al lui AN, care se vrea de catre TB si KWI sa fie uitat, cred ca cea mai buna terapie da raspuns pentru acesti uituci de ocazie, interesati politic, ar fi sa li se puna in fata o oglinda de istorie alternativa, cum ar fi aratat Romania daca buna guvernare AN ar fi continuat cu o buna administratie prezidentiala AN?

Ar mai fi ajuns romanii in situatia politica paradoxala sa cerseasca din poarta in poarta, desi tara lor este bogata?

Ar mai fi ajuns bogatele resurse romanesti sa incapa pe mainile strainilor, care le folosesc pentru a-si alimenta si a-si face puternice propriile industrii si economii, in timp ce, din aceasta cauza, ale noastre s-au prabusit sau au fost „ajutate” sa se prabuseasca, si o data cu ele locurile de munca si de productie, care sunt surse de venituri pentru salarii, pensii, sanatate, educatie, adica, in general spus, pentru prosperitate si securitate?  

Privind viitorul politic, acelorasi amnezici ar trebui sa li se puna in fata o a doua oglinda, cu profilul candidatului care poate schimba de drum, pentru care viitorul Romaniei si al romanilor conteaza.

In aceasta chestiune, oricum am da-o si ne-am suci, tot la avantajul politic competitiv ajungem, o problema si o solutie despre care am schitat anterior un raspuns (v. “Avantajul competitiv pe pozitii inaintate”).

Cred cu tarie ca o initiativa civila, sustinuta politic, privind o propunere de candidat magister, care si-a probat excelenta politica si administrativa la nivel strategic si geostrategic, si in acest al doilea aspect am in vedere ca AN a fost designerul intregii arhitecturi de negociere care ne-a dus in 2004 in NATO si ne-a avansat semnificativ pe calea intrarii in 2007 in UE, ar fi cea mai buna optiune de capabilitate generatoare de avantaje competitive pentru Romania.

PS/NB: Cred ca apropiata incheiere a mandatelor de epoca ale celor doua partide istorice, PSD si PNL, care istorico-ciclic vor fi nevoite sa paraseasca scena politica, pentru a lasa locul unor partide noi, adaptate provocarilor noilor vremuri, va crea si o oportunitate de departinizare a magistraturii de sef al statului, cel putin pentru cateva mandate prezidentiale.

Departinizarea este absolut necesara pentru a scoate puterile si institutiile statului de sub influenta paguboasa a partinitatii partidiste a presedintelui Romaniei. Partidele politice isi vor pastra si exercita in continuare rolurile lor democratice fundamentale, in competitia electorala de programe politice, in legiuire si in guvernare, iar politizarea societatii, nu in sensul partinizarii, ci in cel al participarii politice, la legiuire si guvernare, va fi cel mai inalt standard civil de cultura politica si de exercitiu politic.

PSD, in pericol de sciziune

Cand cutuma coabitarii interideologice, din cazul impartirii puterilor executive, coboara sau se manifesta la nivel intraideologic, ceva nu este in regula.

Neobisnuitul situatiei de bicefalie adversativa din PSD, in care seful partidului si seful guvernului se situeaza pe pozitii contrare, desi formal apartin aceleasi ideologii, este un risc, care poate deveni major, pentru unitatea acestei formatiuni politice.

Fractionismului potential din PSD nu-i putem spune deocamdata ca ar fi ideologic, dar in cele din urma aici va ajunge, la fractionism ideologic. Din totdeauna, fractionismul s-a dovedit a fi o grupare care vrea sa duca partidul intr-o alta directie. PSD pare sa fi intrat intr-o zodie in care este bantuit de pericolul sciziunii.

Avantajul competitiv pe pozitii inaintate

E-e-e, bre Ghita, nu fi atat de rezolut… Desi, partial ai dreptate, privind lucrurile din punctul de vedere al lui AN, care nu si-ar mai dori balamucul politicii, sa se expuna si sa-si expuna familia. Imi vin in minte niste cuvinte ale lui Petre Tutea, care a facut degeaba inchisoare politica…

Dar, Bizonash, draga, niciodata sa nu spui niciodata. Hai sa privim lucrurile si din alte puncte de vedere. AN apartine de-acum societatii civile si ONG-urilor nationale, el insusi conducand o fundatie europeana de diplomatie, drept international si geopolitica, care se bucura de o mare reputatie si utilitate publica, in Romania si in Europa.

Din aceasta directie civila pot veni multe initiative, propuneri si sustineri de impact politic magistral, fata de care, fie si in ultima instanta, sensibilitatea civica a lui AN nu are cum sa ramana indiferenta.

Pe de alta parte, sa ne gandim la avantajul competitiv pe care il reprezinta competentele, experienta si impartasirea doctrinei „Romania First” pentru cea mai inalta magistratura. Pentru aceasta postura de varf in niciun caz nu avem nevoie de cineva care urmeaza sa fie alfabetizat.

Trebuie sa tinem cont, fara parti-pris-uri, ca luptele pentru un loc demn in Lumea Viitoare se vor da si castiga la nuanta, pe pozitii politice si diplomatice inaintate. Deciziile decisive se vor lua dincolo de frontiere, in organizatii si reuniuni internationale, intre profesionisti de cea mai inalta clasa ai politicii internationale, diplomatiei internationale si dreptului international.

Daca pe aceste considerente elita si poporul il vor impinge in fata, AN nu va avea de ales, iar Romania va avea de castigat. Vorbesc de o posibilitate, care nu poate fi respinsa sau negata. 

Dupa parerea mea, voturile pentru candidaturile viitoare se vor invarti mai degraba in jurul lui a putea decat a lui a vrea.

Lumina din intuneric: Nicio inscenare sau calomnie nu poate sterge memoria faptelor de buna guvernare

Ideea sociologilor potrivit careia perceptia ar fi realitatea sau ca perceptia ar crea realitatea, speculata de politicieni si turata la maxim de aparatele ideologice si de propaganda, atinge de regula mediile neinformate, care in anumite cazuri pot cuprinde chiar popoare si natiuni.

De aici isteria “fake news” impotriva surselor alternative de informare, din Vest sau Est. Asa se explica reactualizarea de catre Trump (urmat indeaproape de May) a delictelor de opinie, individuale sau de grup, si a delictelor de informare, mediatice, care au fost specifice totalitarismului comunist.

In Occidentul ideologic, extins la zone de ocupatie din afara Occidentului geografic, exista o spaima viscerala fata de libertatea ideilor si informatiilor. A se vedea si la noi recentul “delict” de informare Agerpres, din timpul AP NATO, inca un semn ca apartinem Occidentului.

Se testeaza din nou, de aceasta data in intreg Occidentul ideologic, sa fim cufundati intr-o bezna informationala, prin tragerea storurilor politice si administrative peste orice deschidere prin care ar putea patrunde lumina din afara.

Fata de vechiul fenomen de indoctrinare si de conformare punitiva, din Est, cand nu impartaseai opiniile Numarului 1, fenomen pe care Arthur Koestler il descria ca “intuneric la amiaza”, cel nou, din Vest, nu se deosbeste decat prin mijloace, nu si prin scop, care este acelasi, represiunea politica. De aceasta data, represiunea fizica a fost inlocuita cu represiunea penala, mai “soft”.

Solutia la aceasta orbire informationala este informarea multisursa, alternativa si/sau din toate azimuturile. Adrian Nastase, un politician de mare anvergura spirituala, umblat prin lume, prilejuri cu care a putut face comparatii politice intre Est si Vest, intre Ieri si Azi, a pierdut pe “perceptie”, cum spui, dar nu a fost invins.

Guvernul Nastase (2000-2004), cel mai bun dupa Revolutie, prin schimbarea trendului spre crestere economica si sociala, a fost ca o lumina in intunericul de care ne despartisem dupa regimul Constantinescu (1996-2000) si intunericul care avea sa urmeze cu regimul Basescu (2004-2014), continuat din 2014 de regimul Iohannis.

Pentru ceea ce Occidentul intentiona sa faca cu tara noastra dupa absorbtia ei in NATO si in UE – transformarea Romaniei intr-o colonie -, Adrian Nastase, cunoscut ca un om politic si de stat vertical si dedicat interesului national, era o piedica politica insurmontabila, care  trebuia sa “dispara” din politica romaneasca.

Nastase a fost reprimat politic si juridic, dar nu a fost infrant, nu s-a dezis, nu a abjurat, nu a cedat santajului si colaborationismului, a denuntat sistemul fara incetare. Exclus din politica de aproape 13 ani, un numar care are toate “sansele” sa fie cu ghinion pentru sistem, poate chiar fatal, actiunile politice ale lui Adrian Nastase sunt singurele in crestere la banca de incredere a populatiei. Nicio inscenare sau calomnie nu a putut sterge din memoria electoratului faptele de buna guvernare ale fostului premier de stanga.            

Nemuritorul Dragnea si remaniabilul Tudose: O guvernare dupa perceptii nu este de bine

Apropo de realitate si perceptii, pe care le-a adus in discutie premierul Tudose, cu referire la guvernare si la intentia de remaniere. Agatarea premierului de perceptiile care ar exista la Bruxelles in legatura cu ministrii cu “probleme” penale este o disculpare rizibila, inacceptabila.

Cineva ar trebui sa-i reaminteasca premierului ca exista un cost al guvernarii, pe care marii barbati de stat si-l asuma. Alergarea dupa imagine si buna guvernare sunt doua chestiuni care nu se confunda. Buna guvernare se face numai dupa realitatea din campul guvernarii.

Cand a acceptat propunerea sa fie premier, Mihai Tudose a stiut la ce se inhama. Cunostea mediul si mizele guvernarii, care expun la critici si provocari in care uneori indreptatirea nu joaca niciun rol. Daca nu esti pregatit sa faci fata frictiunilor guvernarii, cu sistemul, cu opozitia sau chiar cu ai tai din PSD, asta e in fond democratia, mai bine stai acasa.    

A suferi din orgoliu, ca baba la frumusete, este ultimul lucru care s-ar astepta de la un politician. Supararea pe un sondaj de opinie defavorabil chiar nu merita. In fond, sondajul de opinie masoara tot perceptii. Asta in cazul in care nu este un “fake news”. Nu vreau sa fac un proces de intentie. Imi este clar ca raul nu este in PSD, ci in sistem.

Razvratirea premierului impotriva sefului sau de partid nu este un fapt de inghitit. Presedintelui de dreapta, opozitiei de dreapta si sistemului de dreapta le lipsesc o criza majora, pe care o coc de mult, pentru a-si impune si guvernarea de dreapta. Pare cinic ca cineva sa vrea sau sa planifice o criza, dar alienarea sistemului in acest punct a ajuns. O defectare a Guvernului Tudose, prin demiterea sau demisia premierului, va duce, constitutional, PSD-ul la mana presedintelui Iohannis, care va manevra pentru a-l inlocui la guvernare cu PNL-ul. 

Exista doua idei, ca in Romania ar fi un “regim” Dragnea si ca in PSD ar fi lupte interne, care ar viza recumularea, intr-un fel sau altul, a functiilor de sef de partid si de premier. In realitate, in Romania este un sistem de dreapta, care prin inovatia de putere a fostului presedinte Traian Basescu, de a fi facut din DNA un actionar de co-administrare prezidentiala, asigura succesiunea dreptei la sefia statului, dar si o guvernare indirecta, prin acte ale procurorilor de conformare a stangii.   

Asaltul Victoriei asupra Kiseleffului este un act contra naturii, cu riscuri incalculabile, imposibil de prevazut. Puncte de rupere a Coalitiei pot exista pe orice veriga implicata in proiectul de remaniere: premier, seful PSD, seful ALDE, seful statului, parlament. Daca va exista o criza sau un blocaj, in mod cert va avea alte intensitati si repercusiuni, avand in vedere fluiditatea transpartinica fara precedent de pe esichier. Nimeni nu mai stie care sunt contururile reale ale partidelor si voturilor.

Un lucru este insa clar, Liviu Dragnea si-a castigat pozitiile in fruntea PSD si a Camerei in urma castigarii zdrobitoare a alegerilor de catre formatiunea sa politica, pe care a stiut sa o organizeze si sa o mobilizeze exemplar in campania electorala. Acest lucru nu trebuie uitat, ca si faptul ca ceilalti, inclusiv Tudose si Grindeanu, au venit la de-a gata. Este inconfortabil sa vezi cum premierul PSD Tudose discuta remanierea cu liderul PNL Raluca Turcan, stand cu spatele la partid si luandu-se in coarne cu seful partidului.

Sa fie limpede, dupa regulile jocului democratic, Dragnea nu va putea fi clintit de pe pozitii decat tot prin alegeri parlamentare, pe care eventual PSD sa le si piarda. Numai atunci va inceta sa mai fie “nemuritor” pe functii. Exceptand, desigur, “accidentele” juridice.

Tudose, in schimb, este perfect remaniabil, prin iesirea din linia organizatorica a PSD si abandonarea prezumtiei de nevinovatie, care il situeaza, volens nolens, ca recunoaste sau nu, de cealalta parte a baricadei politice. In treacat spus, premierul s-a si gasit cu cine sa “lupte”, cu doua femei, cu doua doamne de o desavarsita reputatie politica si profesionala.

Premierul Tudose nu are insa cum sa castige impotriva deciziilor organizatorice ale CExN al PSD. Daca a facut din acest lucru o nesabuita lupta de orgoliu, va pierde. Nu stiu cine va castiga “razboiul celor doua roze”, in cazul de fata dintre trandafirul rosu PSD si trandafirul galben PNL, pentru ca de fapt aceasta este razboiul real, dar cred ca ar fi de dorit ca povara raspunderii in fata istoriei sa o poarte autorii reali, cei care au nascocit statul paralel si guvernarea indirecta.