Instrainarea politica

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Oricine va incerca sa gaseasca o explicatie, alta decat cea oficiala, a fenomenului de anomie din societatea romaneasca va ajunge, in termenii unor judecati rationale, la concluzii deloc magulitoare pentru mai marii cetatii. Retoric, ni se spune de catre diriguitori ca responsabila pentru raul social ar fi criza. Criza este insa peste tot, dar nicaieri nu vom intalni efectele neputintei si dezorganizarii, ci dimpotriva. Analizele care merg pe firul faptelor pun fenomenul anomiei sociale in legatura directa cu cel al instrainarii politice. 

Pentru majoritatea romanilor a devenit vizibila tendinta puterii ultimilor ani de a se  autonomiza in raport cu baza sa sociala, de a se rupe de propria-i platforma generativa si chiar de a se intoarce impotriva acesteia. Efectele acestei instrainari nu ar fi fost insa posibile daca nu ar fi fost hranita ideologic, facand-o mana cereasca pentru grupul restrans al clientelei politice si toxica pentru marea majoritate. Desi fenomenul tradarii intelectualilor nu este unul nou, incepand din vremurile biblice si pana astazi lumea neducand lipsa de mercenari ai ideilor, cel care citeste ultimile produse media ale lui Vladimir Tismaneanu referitoare la clocotul social din Romania ramane surprins de divagatiile unui om subtire si cu pretentii, care se da drept bine informat.

N-as pune acest lucru pe seama necunoasterii, date de distanta ori de faptul ca nu mananca mamaliga cu ceapa care au luat locul salamului cu soia, ci, mai degraba, pe seama unui castig bun. Intr-un limbaj pretios si cautat, destinat a da valoare unor tablete placebo, voit halucinogene, Tismaneanu isi brodeaza mesajul pe ideea de mentinere a status-quo-ului, adica a instrainarii politice. Privind Romania prin lentila portocalie, acesta pare a fi satisfacut de ceea ce face puterea, care este bine-merci, dar se arata ingrijorat de orice schimbare contrara acesteia, care ar fi un lucru rau. Din ultima inghebare nu lipsesc reactivi verbali precum pseudo-revolutie, joaca de-a revolutia, Che Guevara, aventurieri iresponsabili, fraternizarea cu demagogia ori securisti, Vadim Tudor etc, menite a ne starni spaimele trecutului sau, pentru a-i folosi cuvintele, a-l face indelebil si a impiedica redux. Cu o furie greu de inteles, face din recunoasterea lui Sorin Oprescu ca uneori cuvintele tribunului au exprimat adevaruri o performanta care ar fi demna de o Carte Guiness, desi doctorul, om cu frica de Dumnezeu, stie ca in Cartea Cartilor sta scris ca uneori si gura pacatosului adevar graieste. 

Folosind un text vechi, Vladimir Tismaneanu ii lipeste o concluzie noua, de-a dreptul socanta, agitand ideea posibilitatii ca cineva ar vrea sa reinvie un cadavru politic. Ca si cand Romania ar fi ramas inghetata in trecut, iar evolutia sa democratica nu ar exista sau, si mai bine zis, ca si cand democratia ar fi un concept gol, lipsit de popor. De fapt, cadavrul nu e cadavru, pentru ca mai misca inca, fiind vorba de un muriband social, care este poporul roman. Dar cui ii pasa de aceasta substitutie macabra ? Acolo unde nu e un profit, nici macar legatura sociologica dintre instrainarea politica si anomia sociala nu exista…