Orice evaluare complexa de securitate a evenimentelor legate de Ucraina, cel putin in termeni istorici, comparativi si viitorologici, nu are cum sa nu ajunga la concluzia ca adevarata amenintare pentru securitatea europeana o reprezinta razboiul rece. Stafia razboiului rece a inceput deja sa cutreiere din nou Europa. La Varsovia si Vilnius am auzit mesaje care indemnau la izolarea internationala a Rusiei si la o repozitionare ostila a NATO. O spirala a sanctiunilor a fost pusa in functiune, au inceput sa circule liste negre cu interdictii la vize si inghetari de conturi, se alimenteaza grosier si inadmisibil o psihologie a fricii populatiei europene, se trag false semnale de alarma despre amenintari pentru sistemul de securitate european post-razboi rece, se intreprind actiuni de asa-zisa linistire a aliatilor estici, iar armele nucleare americane sunt in asteptare pentru a se ingramadi din nou pe pamantul european.
Prima si cea mai importanta victima in tot acest joc de retestare a paradigmei razboiului rece este unitatea europeana. Lipsa de nuante ideologice in discursul european privind lovitura de stat de la Kiev si reunificarea pasnica si democratica a Crimeei cu Rusia indica, cel putin pentru moment, ca unitatea europeana nu este luata in calcul de nicio parte a esichierului Europei. Pentru unitatea europeana, declaratiile de razboi rece ale dreptei lui Barroso si Merkel suna la fel de indiferent si de stingheritor ca cele de stanga ale lui Schulze (foarte dezamagitor, prin apelul la argumentul fricii) si Hollande. S-ar putea spune, pe buna dreptate, ca in probleme de securitate diferentele ideologice nu-si au rostul, nu si daca niciuna dintre parti nu observa evidenta, ca tocmai razboiul rece este sursa de insecuritate. Expansiunea Vestului spre Est ar putea sa fie tentata si de o veriga slaba precum Ucraina, ceea ce ar insemna inca un angajament incalcat, de nepatrundere in spatiul interzis al „vecinatatii apropiate” a Rusiei, pe langa cele privind desfiintarea NATO si retragerea bazelor americane din Europa, luate in 1989. Exista insa o pata alba in scenariul vestic privind Ucraina, este limpede ca implicarea europeana a fost periferica in lovitura de stat, ca nu are cum sa controleze evenimentele si nici consecintele, de unde si posibilitatea ca repartizarea inegala, poate chiar disproportionata, a castigurilor si costurilor sa nu fie o temere gratuita. Mai mult, un scenariu al punerii in fata unui fapt implinit este foarte plauzibil.
Ce se va intampla cu Ucraina si ce rol ar putea avea in jocul geopolitic in care a fost atrasa? Formal, intrarea Ucrainei in UE este putin probabila, in NATO, si mai nesigura, avand in vedere problemele pe care le are cu minoritatile si cu vecinii. Caderea in desuetudine a Memorandumului de la Budapesta, iesirea din CSI, din TNP si din Blackseafor echivaleaza cu o autodecupare geopolitica si de securitate, care o face foarte vulnerabila, in ciuda asigurarii occidentale in ceea ce-i priveste integritatea teritoriala. Prabusirea economica, datoria de 16 miliarde de dolari pe care o are la Rusia, pierderea regimului preferential de alimentare cu gaz rusesc, care l-a facut pe premierul Iateniuk sa compare capabilitatea energetica rusa cu o „arma nucleara”, fuga investitorilor straini si incapacitatea Occidentului, el insusi in criza, de a mobiliza resursele financiare necesare evitarii falimentului ii descriu Ucrainei o perspectiva economica extrem de sumbra. La acestea se adauga ascensiunea nationalismului radical, antisemitismului si extremismului, care, daca nu va fi stavilita, ar putea sa o scufunde, incet dar sigur, in haos. Si, atunci, nu poti sa nu te intrebi de ce a girat Occidentul o lovitura de stat despre care este limpede ca niciun manual politic sau de istorie nu-i va schimba incadrarea? De ce acelasi Occident s-a angajat sa subventioneze o economie care merge pe minus, cand el insusi are atatea gauri economice, pe care nu reuseste sa le umple? Raspunsurile pot tine de influenta si expansiunea geopolitica, dar si de o posibila schimbare a hartii politice a Europei.
Recentul anunt al amabasadorului american la Varsovia, Stephen Mull, referitoare la pregatirea unor manevre militare in Polonia, la care sa participe si Romania, Cehia, Slovacia, Ungaria si Tarile Baltice releva cum nu se poate mai bine ce intelegea Donald Rumsfeld, in 2003, cand era sef al Pentagonului, prin conceptualizarea dihotomica a continentului european in Noua Europa si Vechea Europa. Conceptual, era vorba de punerea in tipare ideologice a unor stari de spirit europene opuse, foarte bine surprinse de oficialul militar american, inregistrate intre est-europeni si vest-europeni, in raport cu disponibilitatea diferita a acestora de a se inrola sub steagul razboaielor americane, incepute in Irak si continuate cu altele, in obsedantul deceniu al „razboaielor preventive”. Anuntul pica intr-un context foarte prost, si chiar daca europenii au grabit semnarea cu ucrainenii a acordului politic de asociere, americanii par sa aiba propriul lor scenariu la criza din Ucraina, mai bine zis la felul cum o vor folosi in interesul propriu.
Demiterea de catre presedintele interimar Turcinov a ambasadorului de la Varsovia (alaturi de alti trei, din Suedia, Danemarca si Egipt) indica, in limbaj diplomatic, o nota proasta pentru calitatea relatiilor cu Polonia, cunoscuta pentru pretentii teritoriale istorice fata de o buna parte din vestul Ucrainei, pierduta in al doilea razboi mondial. Alte doua tari NATO, Romania si Ungaria au acelasi tip de probleme cu Ucraina, vizand Basarabia, Bucovina si Transcarpatia, iar Cehia a anuntat ca va organiza mutarea unor grupuri de cehi de pe teritoriul Ucrainei. Cu alte cuvinte, extern frontierele Ucrainei sunt scaldate de valuri nationaliste, iar intern nationalismul este si mai strident, prin partidul nationalist Svoboda si grupul de extrema dreapta Sectorul de Dreapta, ambele implicate in confruntarile sangeroase ale Euromaidanului. Ca nationalistii ucraineni percep sau nu o amenintare a vecinilor sau ca se pregatesc pentru „ceva” este mai greu de spus, cert este insa ca Sectorul de Dreapta a primit aprobarea de la Guvern sa i se ofere proprietatile si fondurile a 23 de tabere pentru copii, care vor fi folosite drept baze de antrenament pentru tinerii din Garda Nationala.
Cum provocarile nationaliste tintite catre Rusia au dat gres, datorita, probabil, rolului protector pe care l-a jucat inrudirea etnica, nu se stie daca directionarea acestora catre Vest ar avea acelasi rezultat. Raman de vazut reactia nationalistilor ucraineni fata de manevrele militare din Polonia si fata de angrenarea politica a Batkivscina, partidul revolutiei portocalii, in planurile de razboi rece americane privind Ucraina si Europa. Stimularea de amploare a incendiilor nationaliste in Europa de Est poate provoca o conjunctura favorabila fragmentarilor si reconfigurarilor statale. Posibilitatea de remodelare geostrategica, prin vectorii nationalismului, ar oferi o sansa nesperata materializarii Planului Huntington, de ridicare a unui nou Zid, asa-zis civilizational, pe o pozitie mai inaintata decat cel al Berlinului, ceea ce ar insemna reinvierea razboiului rece si nimicirea visului european.
Fragmentarium Politic 