Justitia, putere sau serviciu social?

Dreptul de a judeca tine de dreptul juridic, care de la Hugo Grotius a incetat sa mai fie considerat un drept divin, ci unul pendinte de sfera relatiilor sociale si de principiile ratiunii. Dreptul de a judeca tine mai degraba de un serviciu social, decat de un act de putere. Justitita este un serviciu apolitic, social si civil, asa cum sunt si cele de productie, de educatie, de sanatate, de aparare, de ordine publica etc. Nu cred ca Montesquieu, cand a invrednicit justitia cu atributul de „putere”, sa nu fi avut in vedere posibilitatea savarsirii de catre aceasta a unui abuz de putere, argument pentru care a si gandit, de altfel, „separatia puterilor”. Este mai credibila intelegerea separatiei ca independenta si a puterilor ca domenii sau institutii. Ca justitia face apel la functia de constrangere a statului pentru a-si pune in aplicare hotararile, in urma judecatii pe baza de probe si demonstratie, este o alta problema. Puterea de stat este unica si unitara, sub aspectul originii, ca vointa populara (plebiscitara, electorala, referendara), al legiuirii, ca mandatare reprezentativa (parlamentara), al aplicarii, ca abilitare administrativa (prezidentiala si guvernamentala).

https://nastase.wordpress.com/2015/06/17/roland-dumas-politiquement-incorrect/

Lasă un comentariu