Un articol analitic si interesant, care ne ajuta sa fim cat mai aproape de actualitatea politica a vecinilor nostri pontici turci, pe care ii percep ca foarte apropiati si conlucrativi. Erdoğan este un politician vizionar. El a inteles, mult mai devreme decat altii, ca spatiul euro-atlantic ca taram al promisiunilor va inceta sa mai existe in secolul XXI. Centrul Lumii este in curs de mutare ireversibila, precum cea a axei polilor, dinspre Vest spre Est. In consecinta, Erdoğan a ales sa nu mai fie un lacheu al Vestului si sa se inscrie pe noul curs euro-asiatic, in crestere. El a pus temelii solide sansei ca Turcia sa devina din sluga Occidentului una din puterile independente si suverane ale Estului si, de ce nu?, ale Lumii, in noua ordine multipolara.
In ceea ce priveste posibilitatea ca Erdoğan sa aiba o anvergura politica mai mare decat a lui Mustafa Kemal Atatürk, aceasta s-ar putea sa fie si probabila intr-o mare masura. E greu de sustinut ca Atatürk si-ar fi dat seama, inainte de a musca din el, ca tortul politic occidental era otravit, altfel l-ar fi respins, asa cum a facut-o Erdoğan. Nu este greu de aflat cine a castigat, si cine a manevrat cu abilitate in aceasta directie, de pe urma confruntarii celor 3 mari “bolnavi”, imperiile habsburgic, tarist si otoman. De altfel, cred ca in privinta genericului “Occident” ar trebui sa nuantam, cel putin din punct de vedere al istoriei recente si actuale si al unor interese divergente care au iesit clar la suprafata, ca untdelemnul deasupra apei, in Occidentul Indepartat sau Occidentul American si Occidentul Apropiat sau Occidentul European. A devenit de asemenea vizibil ca o parte a Occidentului incearca sa contrapuna civilizational (v. conflictul civilizatiilor) si sa reaprinda o veche rivalitate intre crestinism si islamism, dar fara succes de aceasta data, lectia istorica fiind invatata si de neuitat. Din niste texte de istorie religioasa am aflat ca profetul Mahomed (care ar fi fost analfabet!) a avut o sotie sau concubina evreica, de la care s-ar trage unele influente privind rivalitatea amintita, care a fost sursa de slabiciune pentru ambele religii si de crestere pentru o a treia (cf. proverbului: cand doi se cearta sau se bat, castiga al treilea).
Gestionarea multireligioasa a EurAsiei, de catre crestinism, islamism, budism, hinduism etc., intr-o ordine multilaterala si multipolara, este o necesitate, o porunca a noilor vremuri, si in interesul tuturor partilor. Privind pierderea de catre AKP, partidul presedintelui Erdoğan si al guvernului turc, a Primariei Istanbul, nu as dramatiza dincolo de limitele firesti ale uzurii date de exercitiul puterii. Pe de alta parte, acest eveniment confirma democratia sistemului politic turc si lucreaza pentru Erdogan si AKP. Mai important decat diviziunea putere-opozitie si lupta politica permanenta dintre cele doua parti mi se pare modernul nationalism suveranist, deschis si cooperativ – care este diferit de arhaicul si repudiabilul nationalism sovinist si belicos, o tară care cred ca este complet si ireversibil vindecata -, care ar trebui sa fie propriu tuturor liderilor turci, indiferent de partid sau pozitia ocupata la un moment dat in sistemul politic. Ceea ce ar trebui sa fi cu adevarat preocupant ar fi pregatirea generatiei tinere de lideri in spiritul vizionarismului si modernismului de care am vorbit, care este inaintea ideologiilor si doctrinelor politice (AKP, MHP, CHP etc.). Cred ca e nevoie de o crestere sustinuta a stimei de sine si a realizarilor esticilor, la care fiecare estic ar trebui sa puna cate o piatra, ca la un templu comun. Noi, toti esticii, euroasianii, trebuie sa avem grija de Casa Comuna Eurasia. Nimeni altcineva nu o va face.
This entry was posted on Duminică, 21 aprilie 2019 at 22:56 and is filed under General. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.