
Focarul epidemiei s-a mutat in Europa/ Foto: Profimedia
Cred ca, pe langa raul biologic cu origine neelucidata care le-a lovit, cele doua epicentre succesive ale pandemiei coronavirus, China si Europa (posibil si al treilea, in SUA) au acumulat deja cea mai mare expertiza in managementul crizei si in explorarile virusologice. De aici sunt asteptari indreptatite sa apara un vaccin impotriva covid-19.
Deloc lipsit de importanta este si faptul ca cele doua experiente, managementul si explorarile, sunt de cea mai mare incredere. Oricat am criticat si vom mai critica China si Uniunea Europeana, sa luam nota ca ajutorul antiepidemic din partea lor ne-a venit si ne va veni.

Presedintele Klaus Iohannis: Se vor introduce noi restricţii. Ce a fost până acum o recomandare devine o obligaţie.
La noi, presedintele Klaus Iohannis si premierul Ludovic Orban, ambii de dreapta, jos palaria!, au tintit epidemia cu cele mai preventive si strangulatoare masuri. Social si economic, Romania aproape ca a fost total inchisa. Se anticipeaza un pret economic enorm. Mai ales daca se va prelungi situatia de urgenta. Dar el nu mai conteaza, cand in joc sunt vieti, securitatea biologica nationala.
Comparativ, sunt contrariat de ce se intampla in Statele Unite, pe care coronavirusii tind sa le ia in posesie. De reactiile intarziate ale lui Donald Trump. Chiar de zeflemelile la adresa raspandirii coronavirus, de care nu prea este convins. Sau din alte motive, doar de el stiute.
Premierul Ludovic Orban: Carantina totala in Romania.
Trump face caz de securitate cand e vorba de razboaie de agresiune, care ii aduc bogatii. Insa cand e vorba de securitate biologica, nimic. Sau dezamageste prin testari manipulative ale reactiei publice cu diferite sofisme defensive sau capitularde privind razboiul anticoronavirus. Asa cum a „avertizat”, marti, că o izolare prelungită ar putea „distruge” ţara, escamotand ca o finalitate si mai devastatoare ar avea-o infectarea majora a populatiei. Il intereseaza tara doar ca sursa de soldati si contribuabili?!

China: Temeri privind un nou val al pandemiei, venit din strainatate/ Foto: Getty Images
Cert este ca Trump se codeste sa dea ordin executiv si sa bage mana adanc in buzunar pentru carantinare federala. El se plange de costurile economice. Nu si de cele in vieti omenesti, de care in primul rand ar fi trebuit sa fie preocupat. Nemaipunand la socoteala anul electoral. Pe care si-l risca cu nonsalanta, de parca realegerea i-ar fi fost data de cineva in plic. De ce s-ar mai simti americanii datori sa-l revoteze, cand el le dispretuieste si pericliteaza vietile?!

Presedintele american Donald Trump avertizeaza: O izolare anticoronavirus prelungita ar putea „distruge” tara.