Conferintă internatională la Fundatia Titulescu – „50 de ani de la Primăvara de la Praga”
Pozitia Romaniei, exprimata de Nicolae Ceausescu, fata de Primavara de la Praga (1968) a fost validata de istorie. Cel putin pentru curajul politic de atunci, Occidentul si Democratia de astazi ar trebui sa-i fie recunoscatoare Liderului roman si Romaniei. Ca nu se intampla, spune foarte multe despre cele doua personaje politice colective.
Recurgand la o substituire de persoane imaginara, doar ca exercitiu de gandire, din postura critica si/sau alternativa la care se recurge frecvent in cazul analizelor unor mari decizii ale unor mari conducatori politici si/sau militari, de tipul „Ce asi fi facut daca asi fi fost personajul in cauza, la locul si timpul respectiv?” (avand bineinteles si bruma de echipare si comparatii necesara pentru un asemenea demers retrospectiv), marturisesc ca nu asi fi avut pozitia lui Ceausescu, cu tot Occidentul si cu toata China care au fost de partea presedintelui Romaniei.
In primul rand, pentru ca asi fi atras atentia asupra unor diviziuni din frontul comunist est-european si asi fi slabit „lagarul” comunist, fapt pe care un comunist cu convingeri inflexibile ca ale lui Nicolae Ceausescu nu cred ca si le-ar fi dorit. Pentru mine, gestul lui a fost surprinzator, ca si distantarea si, pana la urma, ruptura de URSS.
Cred ca Ceausescu nu a constientizat niciodata ca postura lui de lider comunist si situatia Romaniei de tara comunista nu ar fi existat niciodata fara URSS si, mai mult, nu ar fi supravietuit nicio clipa daca „mostenirea lui Lenin s-ar fi pierdut” Aceasta temere a fost frecvent exprimata de N.S. Hrusciov, un alt mare aflator in treaba, care a fost amagit sa-l demonizeze pe Stalin, in 1956, crezand in mod fals ca prin aceasta concesie, care foarte probabil i-a fost ceruta de catre Occident, adversarii capitalisti isi vor reduce presiunile si ingradirea asupra comunismului. Nu intamplator, exact in acel an, dupa Raportul de la Congresul XX PCUS, au urmat crize anticomuniste cu stimulare capitalista fara precedent, ca cele din Ungaria si Polonia.
Regret ca o spun, pentru ca a facut lucruri foarte mari pentru poporul roman, dar Nicolae Ceausescu a vazut lumea ca printr-o fereastra taraneasca si a judecat-o cu mintea muncitoreasca pe care a si avut-o. Este adevarat, si alti lideri comunisti au fost muncitori, dar macar au fost vicleni si unduitori dupa val, nu ca Ceausescu, cinstit si inflexibil. Din aceasta prapastie care exista intre un lider fara cultura sau cu una mediocra, cu un exercitiu intelectual formal si informal deficitar, si un lider de mare anvergura intelectuala, academica si culturala, care se misca cu usurinta si eficienta in marea politica internationala, cred ca ar trebui sa tragem toate concluziile corespunzatoare privind alegerile noastre viitoare, cand vom fi chemati la urne pentru a alege presedintele Romaniei.
In al doilea rand, presedintele Nicolae Ceausescu s-a dat pe mana americanilor, cantandu-le in struna, cel putin o perioada, crezand ca acestia il vor tine mereu in brate. SUA doar s-au folosit de Ceausescu impotriva URSS, lucru de neinteles cum de s-a lasat folosit de catre capitalisti un presedinte comunist, iar cand acesta nu le-a mai fost de niciun folos, ba mai mult incepuse sa obiecteze, l-au aruncat de nu s-a vazut. Asa a ajuns Romania sa fie prinsa intre SUA si URSS ca intre doua pietre de moara, datorita lipsei de viziune si luciditate a liderului suprem, lucru cu totul inadmisibil si de nerepetat.
In reconstruirea sistemului politic, va trebui sa avem in vedere mecanisme democratice de care sa nu mai treaca nicio slabiciune a unui presedinte roman, sa nu mai avem un lider „suprem” in sens autocrat, ci eventualele inabilitati sau slabiciuni ale acestuia (un singur om este totusi un singur om!) sa fie compensate sau cenzurate de un organism colegial, cu o compozitie de inalta valoare.
In al treilea rand, Nicolae Ceausescu nu si-a dat seama de limitele si viciile mecanismului economic statal, descris de Marx – nicio centralizare nu poate substitui localul si nicio inovatie, precum cea ceausista cu partile sociale, nu poate substitui simtul de proprietate – si cu siguranta Ceausescu nu a inteles ca reformele cehoslovace ale lui Dubček erau de fapt… capitaliste, adica o negare a comunismului.
In al patrulea rand, trebuie sa intelegem diferenta dintre adevar si dreptate (o mostra extrem de elocventa privind ruptura intre adevar si dreptate exista in speta politica „Liviu Dragnea”!), ca poti spune adevarul fara sa ai dreptate, aceasta din urma fiind rezultatul unui raport de forte, care poate fi coplesitor pentru adevar.
Conferintă internatională la Fundatia Titulescu – „50 de ani de la Primăvara de la Praga”
Fragmentarium Politic 