Ghita, m-ai onorat cu niste intrebari (iunie 14, 2016 la 9:58 pm), iti sunt dator cu niste raspunsuri. Mai bine zis, opinii. Iti sunt recunoscator ca mi-ai dat prilejul sa le fac cunoscute. Nu esti omul pe care sa-l ignor. Hrusciov a avut si el in preajma Gogii si Magogii lui, ca si Nicolae Ceausescu (istoria a facut lumina in privinta “Gogilor” si “Oracolelor” din jurul fostului presedinte), care il influentau intr-o directie deplorabila pentru perspectiva lui, dar si a formelor de organizare si conducere numite PCUS si URSS. Insa nu soarta acestora din urma conta (ca de altfel nici a TV, pentru care nimeni nu a avut si nu are lacrimi), subliniez pentru a nu fi rastalmacit, ci, in ultima instanta, soarta unui popor si a unei tari. Nu cred ca cineva rational si progresist poate avea o alta intelegere asupra istoricitatii formelor si a necesitatii reformelor politice si institutionale.
Terenul pe care incolteau acele idei care ii duceau pe toti si pe toate pe caile pierzarii era vanitatea lui Nichita Sergheevici Hrusciov, vida de inteligenta (pe drept cuvant regretatul Octavian Paler spunea ca vanitatea nu este niciodata inteligenta). Sigur, la fiecare innoire la varf, pentru ca esenta ramanea mereu aceeasi,sistemul comunist se folosea de “tapul ispasitor”, sub forma “grelei mosteniri” (observam, azi, ca practica este aceeasi si in sistemele neoliberaliste). Dar prin raportul “secret” NSH a taiat nu numai craca lui IVS (chiar daca postuma, pentru istorie si urmasi memoria este cel putin la fel de importanta precum craca antuma), ci si pe cea pe care statea el, in pozitia cea mai de sus, craca sistemului, adica.
Presupun ca nu cu rea intentie (ar fi iesit urgent de la Kremlin cu picioarele inainte), ci ca atat l-a dus mintea sau la asa ceva l-a dus “ceea ce i s-a pus in minte”. Nu este important daca dinafara sau dinauntru. De luat in seama cu adevarat este faptul ca se razbunau limitele unui profil psihologic si, totodata, ale proletcultismului, implicit pericolele pe care acestea le ascundeau. Altfel si-ar fi dat seama ca depasirea proportiilor critice in raportul “secret”, fie ca i-a apartinut fie ca i-a fost sugerat, era devastatoare pentru el si pentru sistem. Belelele care au urmat dupa raportul “secret” ma fac sa afirm ca prin acesta Nichita si sistemul s-au legat de piciorul tapului ispasitor, inainte de a-i da cu biciul pe spinare, pentru a-l goni in pustie. Aceasta analogie este personala, insa teza ca atare nu este singulara.
In ceea ce priveste celalalt aspect, de unde i-a venit inspiratia lui NSH pentru raportul “secret”, pentru ca este limpede ca o asemenea “opera”, unu, nu ar fi putut sa o realizeze singur, doi, ca era nevoie de un “laborator” de plamadire (cred ca au fost cateva luni, foarte putine, cu mult sub un an), sunt surse istorice si memorialistice care au avansat ipoteza pe care am preluat-o si care te-a facut curios. Multi observasera la NSH o schimbare in rau de atitudine, comportament si stil de munca, de aroganta, de iritare, de sucire si rasucire a reformelor, care nu reusea decat sa-i zapaceasca pe oameni. Te-ai aratat sceptic, afirmand ca KGB si GRU erau cei din aparat care chiar isi meritau salariile. De acord, dar ceva trebuie sa fi fost, de a urmat debarcarea neasteptata a lui NSH, in 1964.
Insa scepticismul tau trebuie moderat, sistemul avea o mare slabiciune, de a-si pune toata puterea intr-un singur om. Sau intr-o singura functie. Un adevarat calcai al lui Ahile. Nu conta cine tinea in mana bagheta sau cine ocupa functia, putea sa fie si un babuin, important era stereotipul care ii era asociat, ca “Alesul” sau “Functia” avea monopolul adevarului si al deciziei. Azi, stim ca o asemenea greseala este o vulnerabilitate extrema si ca este nevoie de cat mai multe instante de codecizie, de cat mai multi “Alesi”, altfel spus de cat mai multa democratie, care sa faca imposibile sau cat mai putin probabile erorile, imposturile si, la limita, tradarea.
Nu spun ca in speta a existat ceva din toate astea, dar, iesind din speta, sa rememoram ce a patit Samson, din partea Dalilei. Iar cand puterea este intr-un singur loc sau lucru, oricand se gaseste o Dalila. Un sistem care isi pune toata puterea intr-un singur om sau intr-o o singura functie este un sistem hipercentralizat, dar extrem de vulnerabil, am vazut efectul de domino in 1989, nu este nevoie sa te lupti cu un sistem, ci sa cuceresti o minte. Si mai este un aspect care relativizeaza credinta ta in atotputernicia fostelor servicii de informatii ale URSS, uiti ca ele se aflau in mana unui Liderus Maximus, in fata caruia nu ar fi putut nimeni sa cracneasca fara riscul de a ajunge la Lubyanka. Este si o explicatie posibila la intarzierea atat de mare cu care a avut loc resetarea lui NSH. Oameni inteligenti si perspicace, dar si patrioti desavarsiti, au vazut clatinarea, dar au avut nevoie de timp sa se convinga si sa convinga.
Privind TV, cred ca ai o abordare mai buna, punand degetul fix pe cauza, pentru ca, intr-adevar, destramarea URSS a fost cauza, iar dizolvarea TV, unul din efecte, chiar daca ultimul l-a precedat pe primul, intai efectul, apoi causa causorum. Asta daca nu luam in calcul doua aspecte. Primul, ca primordiala este apararea populatiei si teritoriului unei tari, indiferent din ce sistem se face, ca apararea este vitala si un sistem este mai bun decat niciunul (un sistem poate fi perfectionat sau schimbat dupa trecerea primejdiei). Al doilea, ca se mentine unilateralitatea NATO, in care fiecare tara este o resursa de securitate (printr-o paralela retrospectiva, nu as minimaliza rolul niciunei tari din fostul TV, cel putin nu pentru Romania, ca pozitie strategica si misiune strategica, de inchidere cu o armata, daca imi amintesc bine, a unei directii strategice la sud de Dunare).
Fragmentarium Politic 