Casa Poporului este emblematica pentru potentialul creativ al romanilor. Chiar si cei care din motive politicianiste sustin contrariul nu au cum sa nu fie contrariati, in sinea lor, de o asemenea minunatie.
Plecand de aici, putem accepta, oare, ideea ca unui popor care nu pana demult a avut o tara de bordeie, nu spiritul creativ i-a lipsit, ci un mod de organizare care sa-l puna in valoare?
Din punctul meu de vedere, este o cum nu se poate mai buna materializare a ideii ca orice popor este capabil de mit. Ideea universalitatii capacitatii de mit a tasnit dintr-o minte tot romaneasca, a savantului de istoria religiilor, Mircea Eliade, care apoi a fost slefuita diamantin de discipolul Ioan Petru Culianu (a carui opera, din pacate, a fost intrerupta brutal, de o crima oribila).
Nu este chiar lipsit de temei sa ne imaginam ca, de pilda, intr-o organizare a emisferei nordice, de la Vancouver la Vladivostok, ori poate chiar intr-una globala, natiunile astfel unite si-ar putea gasi un sediu stralucit in Casa Poporului.
Cat o priveste pe Anca Petrescu, memoria ei de arhitecta a grandiosului ramane in veci intangibila.
Poate ca discutia pe subiect ofera si un prilej de a pune individul si echipa in relatia sa fireasca, ferind-o de excesele individualiste si colectiviste. Politica devine o arta cand reuseste sa valorizeze deopotriva individul si echipa, ambele trebuie incurajate.
Vorbind de Casa Poporului, poate ca la temelie ar fi trebuit pusa si lista zecilor sau sutelor de arhitecti, ori placute cu numele acestora in unele locuri interioare sau exterioare.
Efectele sociale de liant si de identitate ale unor asemenea gesturi simbolice ar fi fost incredibile, nerusinarea nu si-ar mai fi permis sa afirme despre Casa Poporului ca ar trebui demolata, ingropata, bombardata sau alte tampenii, pentru ca acolo nu era vorba doar de un individ, ci si de o echipa.
O carte la care autorul adauga si lista cu multumiri, colaboratori, tehnoredactorul, corectorul, traducatorul, editorul etc. nu poate sa fie arsa in piata publica. Uneori, solidaritatea poate avea un determinism ca de declik, e declansata de fineturi psihologice.
https://nastase.wordpress.com/2016/02/20/pana-unde-poate-merge-obraznicia/
Fragmentarium Politic 